Paine pufoasa de casa – cu lapte

35
786

Ce poate fi mai bun decat painea calda ? Nimic, nu-i asa? La fel cum cel mai frumos compliment pe care-l poti face unui om, este sa-i spui ca este bun ca painea calda. 🙂 Mirosul de paine calda, atunci cand treci pe langa o brutarie, nu are cum sa nu te faca sa salivezi, chiar daca nu ti-e foame. Iar daca painea e facuta-n casa, e si mai buna, nu-i asa?

Eu fac des paine de casa, am mai multe retete si o sa vi le dau pe toate. 🙂 Aici, in Italia, am marele noroc de faptul ca am in curte un cuptor mare, din caramida, la care pot coace rapid multa paine. Imi aminteste de painea facuta de bunica. 🙂 Cand eram copil (da, am fost si copil odata, sa stiti si inca-mi mai amintesc 🙂 ), ne trimiteau bunicii la C.A.P. cu bonuri si bani, sa luam paine. Mai stiti acele paini mari, de 2 sau 3 kg, imense? Bunicii mergeau la camp si pentru munca prestata primeau o cota de cereale, bonuri de paine si foarte putini bani. Iar cand era vorba sa mergem la brutarie sa luam painea, chiar daca aveam de mers cam 3 km… maaamaaa ce veselie pe plodaret!!! Mergeam toata gasca lui papuc, o turma galagioasa si obraznica de puradei, toti vecinii din mahala, grupati pe simpatii si rubedenii. 🙂 Sa va mai spun ca ne trecea de 7 ori randul pana luam painea? Ca dura 1 zi s-ajungem inapoi acasa? Si ca ajungeam beliti, murdati, plini de lujituri, bube, vanatai… de la atata jucat tzurca si cate oua are baba? 🙂 Iar pana acasa, o paine isi pierdea coaja pe drum, ajungea in pielea goala la bunica, iar noi, inocenti, ne juram ca asa ne-a dat painea de la brutarie: D

Dar sa va spun de paine, nu?

CIMG4350

CIMG4353 CIMG4355 CIMG4375 CIMG4397

In Romania stau la bloc si fac painea la aragaz, e foarte buna si facuta la aragaz. 🙂 Si pentru ca ieri am facut iar paine (a fost sotul liber – el se ocupa de lemne, foc, el cara tavile si coace aluaturile) am framantat 10 kg de faina, diferite aluaturi, la care scriu astazi toate retetele, sa nu mai uit. 🙂

INGREDIENTE

– 1 kg faina alba

– 1 ou

Va invit in grupul Carte de bucate online, sa gatim si sa ne sfatuim impreuna.

Alatura-te comunitatii

– 1 cana lapte

– 1 cana apa calda

– 1 pliculet drojdie uscata (sau un cubulet proaspata)

– 1 lingurita sare

– 1 lingurita zahar

– 50 ml ulei (preferabil de masline)

– Pentru uns

loading...

– 1 ou

– 2 linguri lapte

– Sare, susan, mac, dupa preferinte

Faina se cerne si se face o gaura la mijloc, se adauga sarea si se amesteca. Drojdia cu zaharul si 2 linguri de faina se dizolva in apa calduta, se bate bine cu o furculita, sa faca basicute (bule de aer) si se lasa 10-15 minute deoparte, sa se umfle putin. Se toarna apoi maiaua crescuta peste faina, se adauga oul si o cana cu lapte cald (nu clocotit) si se incepe amestecarea. Pe masura ce se incorporeza laptele, maiaua si oul in faina, se mai picura cate putina apa calda, pana cand aluatul este potrivit, nu foarte moale. Acum se incepe framantarea, se ung mainile si vasul cu ulei si se framanta, pana cand se termina uleiul, iar aluatul ramane nelipicios si se despinde usor de pe mana.

Intotdeauna marginile aluatului se aduna spre interior, pentru ca aerul inglobat sa ramana in aluat. 🙂 Se acopera cu un servet curat si se lasa la dospit 1 ora.

Dintr-un kg de faina ies cam 2 paini, in tava de cozonac. Se imparte aluatul in 2, se ruleaza si se impletesc painile (vedeti in fotografii). Se lasa la crescut inca 20 de minute, apoi se ung cu ou batut cu lapte, se presare sare, mac, susan… dupa preferinta si se baga la cuptor. Painea se coace la foc potrivit, se incearca dupa 40 de minute cu un betisor (scobitoare) daca este bine coapta. Se scoate, se lasa la rece intr-un loc ferit de curenti. Se pastreaza proaspata 3-4 zile.

Eu framant mai multa paine, iar dupa ce se raceste bine, o pun in pungi si apoi o bag in congelator. Cand am nevoie, scot o punga, o dezghet la microunde si am paine proaspata mai mult timp.

Va recomand reteta aceasta cu lapte si ou, iese o painica atat de pufoasa si gustoasa, incat cei mici nu vor mai face mofturi la masa. 🙂

Cu painica asta, o sa va bata vecinii, va promit, pentru ca o sa umpleti cartierul cu miros de paine calda: D

loading...

35 COMENTARII

    • Am parfumat toata casa ,dar si zona 🙂 . Se vede fumul de la cuptor din vale ,dinspre munte vine miros de zapada …parca suntem la tara,la bunici .. 🙂 .Am trimis si la vecini repede ,cate o bucata de paine calda si cativa covrigi :).

    • Multumesc frumos, e mare 🙂 .Nu este al meu, eu stau in Italia, intr-o ferma veche-asa cum vezi in filme si are cuptorul asta-n curte. Mai am si un cuptor mai mic, din tabla, pentru porchetta. Nu stiu ce dimensiuni are, nu am facut proba sa vad cata paine intra odata in el. Pot sa-l masor daca vrei. Paine fac la 2-3 saptamani, framant cam 8-10-12 kg de faina si fac paine, pizza, placinte, covrigi, focaccia- ce vor ai mei. Le tin in lada frig pana se termina.

      • Da, daca ai putea, sa masori diametrul interior, si inaltimea, daca nu ti-e greu, ti-as fi tare recunoscatoare. Am si eu acasa un cuptor de lut, mai mic, nu incap in el decat vreo 6 paini de 1kg, dar o sa imi fac si unul mai mare, cand ma voi muta la sat (acum stau in Timisoara), si de aceea ma intereseaza cuptorul pe care il folosesti tu.

  1. Am facut ieri paine cu reteta dumneavoastra.Este exceptionala.De regula,familia mea prefera preparatele facute in casa si de-a lungul timpului am incercat sa ma perfectionez . De fiecare data incerc sa ii surprind cu ceva nou. Sunt fan al postarilor dumneavoastra. Sunt fericita ca v-am descoperit.Va multumesc.

  2. iti multumesc din suflet ca existi ai un blog minunat datorita acestei pagini am descoperit foarte multe secrete ,ma bucur ca te-am cunoscut si ca pot sa vizitez zilnic acest blog felicitarii tineo tot asa sa iti dea dzeu multa multa sanatate cu mare drag :*

  3. Buna seara ,cred ca foarte important este sa ne spuneti ce fel de faina folositi,cantitatea de lichid.Si mai am o nelamurire,la 1 kg faina se pune doar un cub de drojdie de 20 grame,respectiv 7 gr uscata?cea uscata stiu ca nu se activa.Pentru lamuriri,multam anticipat si SARBATORI FERICITE!!!

  4. Doamne, ce nebunie de paine a iesit dupa reteta ta
    foarte bun blogu-l…ceva retete cu peste nu am gasit aici (sau nu am cautat eu mai bine)
    in rest numai de bine si chiar daca e cam tarziu iti urez:
    La multi ani !!! un an imbelsugat

    • Multumesc frumos si tare ma bucur! Abia astept sa vad poze. Cum sa nu am retete cu peste? Daca-s din Galati, cum sa nu gatesc peste? Scrie in casuta de cautare- PESTE 🙂

    • Domnule Claudiu, sunt galateanca, m-am nascut cu pestele la nas, cum sa nu gatesc peste? Iubesc pestele si stati pe-aproape, zilele astea vin cu niste surprize. Cu peste 🙂

  5. Buna ziua, m-am mutat de curand la munte, in jud. Neamt, am un cuptor in curte, dar nu am reusit sa-mi dau seama cum sa procedez cu incalzirea lui, ma refer la cantitatea de lemne si la momentul cand caldura din interior este numai buna de copt. Si nu stiu daca las jarul inauntru. Va rog intrebati-l pe sotul dvs. si as fi deosebit de recunoscatoare daca mi-ati raspunde , pe mail sau altfel. Va doresc sa fiti sanatosi si impliniti.

    • Buna ziua. Sotul meu se orienteaza la cat am de copt, la fel ca la gratar: face mai mult foc daca am mult de copt, mai putin daca am de copt doar 3 pizza. Verificarea caldurii: se arunca in aer, in cuptor, putina faina alba. Cand nu se arde faina din aer, temperatura este buna de copt. Prima data coc ceea ce necesita foc mai iute: pizza, fursecuri, cornulete. Las la urma, cand focul e mai moale, painea si cozonacii. Oalele cu sarmale, mancaruri, le pun de la inceput, cand mai scade focul, intr-un colt.

  6. Astazi am framantat si euaceasta minunata reteta de paine acum este la crescut abia astept sa gust sa vad cum este.Este pentru prima data cand fac paine in casa am doi copii care stau pe langa tavi de zici ca am facut cozonac ei nu au mai mancat paine facuta in casa si inca nu inteleg despre ce este vorba:-) 🙂 🙂 🙂

  7. Buna ziua, poate ma lamuresti in anumite probleme
    – ce fel de faina este?650,550 sau 000
    -drojdia nu este cam putina pt 1 kg faina?
    -dupa de creste aluatul il intinzi cu sucitorul si apoi il rulezi intr-un sol si apoi il dau in doua si-l impletesti?
    -la operatia de intindere aluat,ungi blatul de lucru cu ulei?nu se vede faina?
    Cu stima, Violeta

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!

Please enter your name here

loading...