Saramura de peste reteta pescareasca dobrogeana
Saramura de peste pescareasca, reteta dobrogeana, traditionala si autentica. Reteta de la familia mea dobrogeana, un sos picant si aromat, cu gust de Dunare, de balta si de pamant dobrogean. O nebunie, un rasfat pentru papilele gustative.
Imi place saramura de crap, atat de iubita de toata lumea, dar preferata mea ramane saramura de caras si de peste mic, amestecatura: rosioara, biban, regina baltii, platica, sau la peste marin – zargan, macrou, stavrid, guvid. Intotdeauna mi-a placut mirosul de peste proaspat prins, copt pe plita, pe pat de sare. Nu va pot explica acel miros, dar cei care l-au simtit, cu siguranta stiu la ce ma refer. 🙂
Mergeau ai mei la peste, la undita si veneau cu traistele pline cu peste cat palma, numai bun pentru facut prajit, crocant, cu mujdei si mamaliguta, sau de pregatit o saramura aromata si picanta, numai buna sa arunci caciula dupa caini!! Sau mai mergea si-o zacusca de peste, aoleu, maiculita!!!
Eu mergeam cu ai mei doar de placere, sa stau la aer curat si-mi luam o carte-n mana. Imi place pestele, dar nu sa pescuiesc, ma pricep doar sa fac galerie si mistouri paroxistice de pescarii amatori, mi-e frica de serpi, asa ca eu mai mult incurc decat sa fiu cu ceva de ajutor la pescuit. 🙂
Mai multe retete cu peste, dobrogene autentice sau retete italiene cu fructe de mare (ciorba de peste sau de perisoare din peste, plachie si sarmale, peste la tava, rasol, zacusca si chiftele din peste si multe alte surprize)
Sa va spun cum se face saramura pe malul baltii, la mine la Revarsarea:
Ingrediente pentru reteta pescareasca de saramura de peste
Rating
- -1 kg de peste
- -minim 500 g rosii coapte, de gradina, nu de sera, sau suc de rosii gros, facut acasa
- -1-2 ardei grasi
- -1-2 ardei iuti
- -cimbru, daca se poate proaspat
- -1 capatana generoasa de usturoi (cu coaja rosie, ca e mai aromat, usturoi romanesc, nu chinezesc)
- -sare si piper
Mod de preparare si secrete pentru saramura de peste
Tot secretul unei saramuri reusite consta in zeama: daca zeama este gustoasa, cu un jai (plevusca, peste mic), mananci o oala de zeama, dupa cum spune sotul meu. 🙂
Se face saramura-n multe feluri, dar daca zeama e o apa chioara si lipsita de gust, pacat de peste, nu mananc, poate fi si cel mai vestit peste din lume. 🙁
Saramura de peste: o reteta dobrogeana, pescareasca
Pestele curatat se frige pe gratar, plita sau pe tabla presarata cu sare mare. Daca se frige pe tabla sau plita, pestele nu se sareaza, pentru ca se presara sare pe plita si se curata dupa coacere.
Rosiile si ardeii grasi si iuti se coc pe gratar, apoi se curata de pielite si se sfarama cu furculita. Se pune la fiert o oala cu apa suficienta ca sa acopere pestele, se adauga sare, cimbru si amestecul de legume coapte si sfaramate si se lasa sa dea in clocot.
Se lasa sa dea un clocot, apoi se gusta si se potriveste gustul de sare, piper, ardei iute. Se opreste focul si acum se adauga pestele, se piseaza usturoiul, care se adauga cam la 10 minute dupa ce s-a oprit focul.
Se acopera si se lasa 15-20 de minute ca sa se infuzeze bine toate gusturile.
In mod normal se serveste cu o mamaliga vartoasa, daca e facuta la soba sau la pirostrie, incununeaza perfect gusturile si e o minunatie. 🙂 Dar noua ne place cu paine, sa intingem cu paine in sosul acela gros, aromat si picant. 🙂
Cand am musafiri mai simandicosi, pun langa saramura tacamuri potrivite, mancam elegant… dar cand suntem singuri, la asa mancare se lasa naibii domnia. 😛
Mancam cu lingura si intingem cu paine-n zeama aia delicioasa. 🙂
Doamne ce pofta mi s-a facut si abia ieri am mancat saramura!!!
E o mancare fantastic de buna credeti-ma!!! 🙂 Sau mai bine nu ma credeti, probati reteta si spuneti-mi cum a fost, ca sa va cred eu. 😛
Vedeti si celelalte retete cu peste de pe blog, mai am retete pescaresti! Veti gasi retete autentice dobrogene de ciorba de peste, zacusca, plachie, peste marinat si afumat, peste prajit, crap umplut, stiuca umpluta, chiftele si sarmale din peste si muuuulte altele 🙂
Va invit sa vedeti reteta video de saramura de peste
Eu am facut saramura asta in Italia cu dorada, macrou si un ton mic, am curatat pestele si l-am desfacut fileuri. Inca nu au iesit rosiile de gradina, asa ca am folosit suc de rosii (vedeti reteta aici) facut de mine asta toamna. Am presarat totul cu cimbru proaspat, iar aroma este… fara cuvinte, pur si simplu, cred ca daca inchideti ochii, veti simti si voi mirosul. 🙂
Alta poza, saramura din dorada si macrou, facuta cu rosii proaspete, vara:
Va invit sa aruncati o privire si pe alte retete de ale mele:
Pofta Buna!
Aceasta reteta de saramura de peste a fost incercata si de catre cititorii nostri:
70 COMENTARII
Gina draga la fix ai venit cu reteta asta! Am primit astazi 12 carasi cat palma si ma tot gandeam cum sa-i fac. Cel putin jumatate din ei vor ajunge in saramura dupa reteta ta! Te tin la curent!
Ai o comoara acolo, scumpa mea! Au un gust minunat!! Nu am caras ca sa-ti arat cum se fac taieturile pe ei, ca sa tai oasele 🙂 . Iti explic asa, stiu ca o sa intelegi: pestele pentru prajit se taie vertical(se fac multe taieturi la carne, ca si cum s-ar felia, fara sa se taie si coastele.Pentru celelalte preparate se face o singura taietura orizontala. Asta e valabil pentru pestele mic, cel cu multe oase gen caras, platica, rosioara.. Poti face o parte saramura, picanta si cu usturoi si o parte prajiti, tavaliti prin faina de grau sau malai. Sa fie crocanti si servesti alaturi de mamaliga si mujdei. Si macar o firimitura trimiti si la mine, cu prastia 🙂 . Pofta Buna! si abia astept sa vad ce iese din manutele acelea pricepute ale tale 🙂
Gina mama…..dar in saramura ceea atat se pune?!…apa,sare,ardei copti si peste prajit?!…..mai mama…..la fiert in apa se pun boabe de mustar…..putin de boabe de piper……o frunza de dafin(in italia se gaseste proaspat,neuscat zic) merge si putin Delikat…….asa de sanki…..se fierbe bine si se pune alaturi……apoi se adauga,treptat,pe masura ce e gata,pestele….merge si prajit…..desigur fript e original….se adauga o crenguta de cimbru,,rosii coapte pe gratar,etc…..usturoiul neaparat facut mujdei si turnat peste peshte……putin de dragoste si lasat vreo 20 minute pana se face mamaligutza……..
Gigi, e saramura! Dafin pui si mustar, ca asa vrei, piper si ardei iute, rosii si usturoi si eu pun. Dar Delikat, mizerie de-aia????? Sub nici o forma! Pentru ce gatesc natural si gustos, daca vin si torn o lopata de verde de Paris? Pentru nimic in lume nu voi folosi. Punct!
Iar saramura se face cu pestele fript pe jar, gratar, tabla… Cu peste prajit in ulei? Aia e marinata. Hai sa nu incurcam borcanele 🙂
Corect Gina Bradea, eu sunt nascut si crescut in Dunavatu de jos, bunicu pescar, tata pescar. Ce trebuia sa mai specifici tu: pestele se pune pe jar, gratar, tabla, mai intai cu partea cu pile.
Gresit. Se pune cu partea cu os, daca e desfacut. Daca pestele este intreg, se pune cu tot cu solzi 🙂
Ai dreptate, eu m-am referit strict la pestele din poza postata la reteta ta.
esti o creatoare de pofte si de retete si imi este foarte drag sa citesc prezentarea si povestioarele tale 🙂 Felicitari !
Saru-mana 🙂
o reteta minunata!!!!
…Multumesc lui Dumnezeu ca nu sunt femeie si pe deasupra si insarcinata….avortam de doua ori de astazi de dimineatza… =) …. prima se datora ciorbei pescaresti, iar a doua din cauza acestei minunate saramuri…M-am hotarat, fug sa cumpar peste …=))))))))))))))
Daca nu o faci asa cum trebuie, te spun lui tataia Stefan si te altoieste de nu te vezi 😛
…Cristinoooo, ne vedem in piatza de peste.!!!! =)))))))))))))
tare-s pofticioasa…..
Daaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa 🙂 , si eu .
nu ies din casa pe caldura asta
astept o invitatie la peste….numai pentru mine si mama(abia pe 22 vine sotul acasa) nu fac peste
La mine e bine azi, e suportabil, dar mi-a spus sotul ca saptamana viitoare va fi canicula. Nu-mi place deloc 🙁
Uite caras de dunare prajit :
Si „morunasi” (fara legatura cu sturionii, asa le zice acolo) pe tabla cu sare. Cred ca la felul asta de crestat te refereai.
Vaaaaaaaaaaaaaaaiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
poza
Vaaaaaaaaaaaaiiiiiiiiiiiiii!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
daca o plsnesti cu smantana……mor dusmani…de pofta-)
Saramura de peste cu smantana??? 🙂
eu in momentul asta chiar am saramura de crap
va scriu din America statul Arizona
am prins saptamana trecuta in jur de 40 de kg de crap
acum e sezonul cand depune icrele e o nebunie numai bucati de 6 sau 7 kg
Wow! Ma bucur mult de tot 🙂 . Puteti pregati toate retetele mele cu peste. Va recomand sa pregatiti ciorba, zacusca, plachie, la cuptor, prajit, saramura..
O reteta minunata, este DELICIOASA!!! Multumesc , uitasem sa o fac!
Sunt nascuta si crescuta pe malul Prutului,intr-un sat de pe linia Barladului si pot spune ca,practic,am fost intarcata cu peste :).ce amintiri,cata nostalgie!Mi-o amintesc pe mama cum prajea caras cate o zi intreaga pentru marinata pe care o punea in borcane mari si apoi le aseza frumos ori in „chiler” la spate ca era racoare,ori in beci.Iar saramura din „costras”,obleti,baboi ,copti pe plita presarata cu sare ,cand pestele inca se zbatea,nu are egal!Frigea ,uneori,alaturi si laptii pe care ii mancam eu abia parpoliti :D.Mare pofta mi-ati facut,abia astept ziua de vineri sa merg sa cumpar peste.Acum ,ma multumesc cu”trote salmonate”,iar cateodata imi fac o saramurica din sardine..
Cunosc zona, eu sunt din Galati, mama e moldoveanca de pe linia Braladului, tata dobrogean, din jud Tulcea. Am fost de multe ori la pescuit la Prut. Doamne ce somni, crapi, carasi si stiuca am prins!!! 🙂 . Mi-e dor de o saramura de caras, cu rosioara si regina baltii 🙂
Am avut ocazia sa gust adevarata saramura dobrogeana la o colega de liceu,la Niculitel.Apoi,aveam o colega din Garvan,care aducea peste de la cherhanaua de acolo.Dar cea mai buna ciorba de peste facea fratele meu,dupa o reteta invatata de la lipovenii din Periprava.Vedeti ca si eu,ca galateanca,am avut contacte cu Dobrogea 🙂
Pai, treci Dunarea cu bacul si esti in Dobrogea 🙂 . Sunt galateanca, dar am o casuta si la Revarsarea, chiar in fata la cherhana 🙂 . Aveti reteta, asa cum se face acolo. Si mai am si alte retete cu peste, asa cum se fac la Revarsarea 🙂
Gina, a ieșit superbă saramura!
Mulțumesc pentru rețetă!
Sa va fie de bine! Ce pofta imi este! 🙂 Ador pestele, iar daca-mi spui ca ai facut din caras si rosioara, acum vin la masa 🙂
Gina, încearcă sa pui o data cu usturoiul și niște pătrunjel tocat!
Da, e bun si patrunjel verde, dar adevarul e ca prefer fara patrunjel saramura 🙂 . Uneori adug, dar ia din gustul pestelui si prefer sa simt pestele 🙂
Eu am plecat la pescuit… la balta… saramura… plachie… ciorbica…
Viiiiiin si eu!!!!!
Fetelor,sunteti nemaipomenite,sunt mare consumator de peste,aveti retete bune,ma bucur sa le folosesc!
Multumim frumos 🙂 E o singura fata aici, Gina Bradea 🙂
Doamne … imi ploua in gura… peste doua ore ajung acasa. an ceva salau la 1 kg, vreo 6-7 bucati. nu prea merge saramura dar ma sacrific ! si mereu indeplinesc blestemul pestelui, sa fie sortit sa innoate si viu si preparat… in niste vin alb feteasca, in stomac !
N-o sa iasa prea bine, salaul e peste alb, nu merge la saramura. Poti face un rasol minunat 🙂
[…] cand lucram la Aprovizionare. Gratarul era la mine, langa birou, asa ca zilnic se faceau gratare: saramura de peste sau de pui, sau pastrama de oaie, sau ceafa la gratar. Si pentru ca biroul meu era in spate la […]
Doamne, doamne,,,,,,,,,buna trebuie sa mai fie saramura de care tot vorbiti !
trebuie sa fac cat mai urgent,,,,,,,,,,,,imi lasa °° gura apa ,,
Gina Bradea, ,,,,,,,iti urmaresc retetele pe F sunt super !
multumesc mult , mult
Multumesc frumos si eu 🙂
Chiar te rog sa probezi reteta si abia astept sa-mi povestesti impresiile 🙂
[…] una dintre mancarurile mele preferate, cat am fost la mama acasa, alaturi de Ostropel alb de pui si Saramura de peste reteta veche, pescareasca . Mare bucurie mai era pe mine cand facea mama una dintre aceste mancaruri. De obicei facea tocana […]
Stiu ce inseamna acea saramura de care vorbiti. Am lucrat 3-4 ani la Isaccea si sfarsiturile de saptamana mi le petreceam in Revarsarea mi-am facut multi prieteni. Si in ziua de azi ma gandesc cu nostalgie de acele zile si meleaguri care nu le-am uitat nici pana in ziua de azi cu toate ca au trecut foarte multi ani. Am vazut ca sunteti din Revarsarea si am avut un sentiment foarte placut cand am citit aceasta reteta. Mi-au trezit amintiri foarte placute din acea perioada. Mult as mai vrea sa mai merg in acele zone. iti doresc mult succes in retetele tale care au ceva aparte din acea zona !
PS. Un domn de la munte
Multumesc, Dane, pentru vizita si cuvintele calde.
Zona s-a schimbat mult, nu mai e cum a fost, nu mai e cherhanaua veche, nu mai este balta…Au ramas oamenii, care imbatranesc. Tineri sunt din ce in ce mai putini 🙁
Foarte buna reteta,mai vrem si altele!Am facut saramura din burta de crap,a iesit bestiala!
Multumesc frumos <3 🙂
Am multe retete pescaresti, va invit sa le cititi.
DOAMNA GINA IN PRIMUL RIND VA MULTUMESC CA MAITI ACCEPTAT IN PAGINA DV SI SARUT MAINA PTR RETETELE DV SINTETI MINUNATA SINTETI UN MAISTRU BUCATAR SI SPER SA LUAM LECTII DE LA DV VA MULTUMIM F MULT O ZI BUNA VA PUP
Multumesc frumos <3
[…] se aruncau pe plita incinsa, presarata cu sare si cativa chitici cat palma, pentru saramura: rosioare, bibanei, regina baltii, […]
Stimata Doamna!Reteta este superba la gust si la aspect!Ati uitat sa amintiti ca de regula saramura se mananca cu mamaliguta!Un deliciu!Ce va pot umputa este faptul ca in reteta video desi afirmati ca se prepara doar dintrun kg de peste in imagine apar opt(8) pesti care admitand ca au fiecare doar 200 gr(desi par a avea mai mult cca 250 gr …)inseamna ca reteta este din 1,5-2 kg peste.Sa nu fim chitibusari si sa multumim doamnei Gina pentru osteneala.
Multumesc frumos 🙂
De fapt am 2 kg de peste, asta ca sa va fac in ciuda, pentru ca bibanul facut saramura e curcubeu pe cerul gurii. Na, ca mi-am facut eu pofta 😀
Dar am dat reteta la 1 kg de peste, ca sa fie mai usor de calculat, pentru ca sunt mereu intrebata, de ex. : ,,daca am numai jumatate din peste, reduc toate celelalte cantitati” etc…
Asa ca dau retetele la 1 kg mereu, usor de calculat 🙂
Si desi sunt moldrogeanca invatata cu mamaliga, sa stiti ca mie imi place saramura cu paine. Sa inting cu paine, taraneste, in sosul ala aromat!!!
Gata, fug sa cumpar peste de saramura, sa vad ce gasesc. 😀
Doamna Gina sunteti. un maestru ecstra ordinar va multumim de recete! Sunt din Moldova. Si sunt curioasa de recetele dumitale!
Bine m-ai gasit, Valentina <3 O sa gasesti multe retete delicioase la mine, sunt sigura ca sunt pe gustul tau. Noi, moldovencele, gatim tare gustos 🙂
[…] cand lucram la Aprovizionare. Gratarul era la mine, langa birou, asa ca zilnic se faceau gratare: saramura de peste sau de pui, sau pastrama de oaie sau ceafa la gratar. 🙂 Si pentru ca biroul meu era in spate la […]
[…] „jaba” stii sa faci o tochitura moldoveneasca sau sarmale, o saramura de peste sau iahnie, mancare de fasole de te lingi pe degete pan’ la coate si genunchi, daca nu […]
[…] una dintre mancarurile mele preferate, cat am fost la mama acasa, alaturi de Ostropel alb de pui si Saramura de peste reteta veche, pescareasca. 🙂 Mare bucurie mai era pe mine cand facea mama una dintre aceste mancaruri. De obicei facea […]
Doamna Gina, multumesc mult! Am facut reteta dumneavaoastra de saramura. (eu sunt din Ardeal ) a fost nesperat de buna! Recomand oricui doreste sa gateasca o saramura simpla si gustoasa.
Asta e reteta dupa care faceau bunicii mei saramura. Eu sunt Brailean asa ca e foarte aproape de Dobrogea. Tot de acolo mai vin și retetele lipovenesti, dar mare diferență între ele nu este. Va doresc pofta bună daca incercati.
[…] nu iesea buna cu peste oceanic, asa ca faceam peste prajit, saramura, plachie si chiftele de peste. Erau saracii oameni complet ingroziti de chiftelele din peste, peste […]
Buna ziua, stiu ca este off topic dar indraznesc sa va pun o intrebare . V-am tot auzit cu Galati, Barlad …..eram in vacanta la matusa mea , acum 35-38 de ani si am cunoscut singura persoana din viata mea cu numele de Gina . Nu stiu de ce dar mi-a ramas in minte acet nume si acea fata . …. m-am gandit de multe ori la ea . O vad in fata ochilor ….atunci, la 16-17 ani ai ei (eu eram mai micuta un pic) . Indraznesc sa va intreb : va spune ceva Ciurestii Noi ? ….acolo am cunoscut-o pe adolescenta Gina .
Imi pare rau, nu 🙂
Multumesc petru reteta de saramura de peste! Recomand!
[…] de dorada, pe grill, la bloc, reteta pas cu pas. Iese o saramura de peste foarte gustoasa, usor picanta, chiar daca nu frigem pestele pe gratar. Dorada seamana la gust cu […]
Multumesc pt reteta am facut cea mai buna saramura de peste ! Am facut saramura de crap si a iesit delicioasa, am folosit legume proaspat culese din gradina
[…] recomand si reteta de saramura de peste, asa cum se face in […]