Pepeni murati in saramura, reteta traditionala moldoveneasca
Pepeni murati in saramura – reteta traditionala moldoveneasca, cea mai buna reteta de pepeni galbeni si verzi in saramura. Reteta cu toate secretele: ce fel de pepeni se pun la murat, cum se vantura-pritoceste zeama, ce condimente se folosesc?
Pepenii murati in saramura fac parte dintre cele mai gustoase muraturi din lume. Spun asta cu mana pe corasonul personal si fara pic de gluma. Copil fiind (da, a fost odata si madam Bradea copchil 😛 ), imi amintesc de muraturile bunicilor.
Bunicii moldoveni aveau un beci in chiler (magazie), in care se cobora pe o scara. Cei din Moldova de jos cu siguranta stiu aceste beciuri, facute in camara.
Aveau acolo tot felul de putini cu muraturi si zarzavaturi, puse ca sa stea la rece.
Pastrau pana la toamna urmatoare muraturile si varza murata 🙂
Imaginati-va verile acelea fierbinti, cu miros de ulite colbuite, cirese si capsune, fragi si visine.
Mancarea noastra preferata, a copchiilor, era mamaliga rece, cu muraturi reci, crocante, abia aduse de la beci.
Coboram scara in chiote si racnete de frica si bucurie, ne speriam unii pe ceilalti, ca sunt strigoi si ne apuca de picioare.
Luam cate 2-3 pepeni murati, ii taiam felii si ii mancam cu mamaliga rece, lasata de bunica, acoperita cu stergar. Geaba ne lasa mancare, noi tot la pepeni si muraturi ne bagam. O bunatate!
Pepeni murati in saramura – o reteta traditionala moldoveneasca
In fiecare an, de cand m-am casatorit (avem deja 27 acum, in 2018), am pus tot felul de conserve pentru iarna. Asa am invatat de la mama, Dumnezeu s-o odihneasca in pace! In primul an de casnicie, sotul meu arata, cu mare mandrie, camara noastra la toti oaspetii. Facusem cate putin din toate: gem, zarzavaturi, zacusca, suc de rosii, muraturi…
Am si cateva retete de muraturi mai aparte, gen usturoi marinat, muraturi asortate, pastai sau vinete murate…
Toate retetele mele de conserve sunt aici. Va invit sa le rasfoiti, va garantez ca veti extrem de placut surprinsi, am de toate: muraturi, zacusca de tot felul, gem-dulceata, conserve din carne si peste, lichior de casa, zarzavaturi si compoturi.
Cateva exemple:
Pepenii la murat se pun toamna, cand se sparge bostana. Se aleg pepeni micuti, tari, galbeni si verzi. Nu va puteti imagina ce aroma au pepenii galbeni murati!
Pepenii micuti, de maxim 7-8 cm in diametru, se pun la otet-reteta aici.
Ce ingrediente folosim pentru reteta de pepeni murati in saramura?
Rating
- -10 kg pepeni verzi si galbeni
- -3 morcovi...sau mai multi
- -4 ardei grasi sau kapia
- -1 ardei iute
- -2-3 catei de usturoi
- -2 radacini de hrean
- -bete de marar
- - crengute de visin
- -frunze de telina
- -sare grunjoasa neiodata
- -1 crenguta de busuioc proaspat sau 1 lingurita de busuioc uscat
Mod de preparare pentru pepeni murati in saramura
- Pepenii se spala bine, sa nu aiba pamant. Este bine sa fie cat mai proaspeti, daca se poate sa fie culesi in aceeasi zi.
- Se va folosi un butoi, putina, cazan, ce aveti, cu gura larga, sa incapa pepenii. Obligatoiu bine spalat si oparit inainte, ca sa nu avem probleme.
- Se pun la fund cregi de marar uscat si frunze de visin. Acestea vor da aroma placuta si vor mentine pepenii tari.
- Se pun pepenii mai mari la fund. Acestia se vor mura mai greu.
- Se alterneaza cu fasii de morcov si hrean, frunze de telina, ardei gras.
- La mijloc se pun si ardeiul iute si jumatate din usturoi.
- Se pun restul de pepeni. Deasupra sa fie cei mai mici, care se mureaza primii.
- Se asaza deasupra restul de usturoi, frunze de telina, visin, bete de marar.
- Ca sa fie pepenii bine acoperiti de saramura, deasupra este bine sa se puna o greutate: o farfurie, o piatra de rau sau niste scandurele puse in forma de gratar.
Pepeni murati in saramura, reteta traditionala moldoveneasca
Daca va plac retetele si sfaturile mele, va invit sa va abonati la canalul meu de youtube aici: https://www.youtube.com/channel/UCm5llXSLY4CyCX-zC8XosTw
Ma vedeti cu tot ce fac si cum arata preparatele mele. Si imi auziti si vocea de moldo-dobrogeanca 🙂 Poate ma si vedeti in unele retete.
Sfatul Ginei:
- La final, se pune deasupra o crenguta de busuioc uscat sau 1 lingurita rasa de busuioc uscat. Nu mult, nu va schimba gustul. Dar va mentine zeama limpede si nu se va baloși.
- Daca nu aveti bidoane cu gura larga, se pot pune peneii la murat si taiat felii. Aici recomand sa se faca sterilizare. Se pun borcanele la bain-marie si se sterilizeaza 10 minute din momentul in care apa a dat in clocot.
Cum se face saramura pentru muraturi, pepeni murati, la cald sau la rece?
- Saramura la rece: se amesteca 1 lingura de sare grunjoasa neiodata (30 g) la 1 l de apa. Se pune atat cat este necesar ca sa acopere bine pepenii. Eu am folosit 15 l de apa si 15 linguri de sare (cam 450 g). Se face exact ca la reteta de muraturi sau ca la reteta de varza murata.
- Saramura la cald: se masoara cata apa intra in bidon. Se toarna apa rece deasupra, apoi se scurge intro oala mare. Se adauga cate 1 lingura de sare (30 g) pentru fiecare l de apa. Se fierbe totul si saramura se toarna, asa clocotita, peste pepeni. Exact ca la reteta de castraveti murati pentru iarna.
Cum se vantura-pritocesc muraturile, pepenii murati?
- Pepenii murati cu saramura la rece se vantura zilnic timp de 1 saptamana. Se rastoarna zeama si se toarna inapoi. Se face acest lucru de 3-4 ori. In felul acesta se oxigeneaza saramura si nu se baloseste, murarea se face corect.
- Pepenii murati in saramura la cald, nu necesita vanturare. A doua zi, se scurge zeama si se da un clocot, apoi se toarna iar, clocotita, peste pepeni. Asta este tot 🙂
Dupa 1 saptamana deja puteti verifica daca s-au murat. Daca e mai cald, se mureaza mai repede, daca e mai rece, poate dura si 2 saptamani pana se mureaza.
Oricum, sunt o bunatate rara acesti Pepeni murati in saramura, reteta traditionala moldoveneasca. Sunt la fel de gustosi si de potriviti alaturi de o friptura, fasole sau cartofi 🙂
Nu uitati ingredientul principal: presarati din belsug cu un strop de dragoste si cu 2-3 zambete.
Pofta buna!
Si va invit sa urmariti si reteta video aici:
19 COMENTARII
Multumim pentru reteta!Buni pepenasii mutati!
Multumesc frumos si eu 🙂
Nu-ș de ce am impresia că la rețeta de pepeni murați am contribuit și eu de-a lungul timpului. 😀 😀 :D.
De rețetă nu zic nimic, visez ingredientele, simt sucul pepenelui murat și, când rămân fără, îmi promit mereu că anul ce urmează am să pun și mai mulți.
Deci, e clar, avem cu ce. 😀
Fain!
Daaa, cu siguranta ai contribuit, padre. Si nu putin, clar! Tropai de pofta pe langa butoi pana sunt murati.
Dar șezi mata ghinișor, e doar prima tranșa. Mai urmeaza si pepeni mai mari, am dat comanda de 20 de kg 🙂 La cata pofta am, nu dau la nimeni, numai pepeni murati mananc 😛 😀
Sărut mâna doamna Gina.
Cam același lucru fac și eu în privința sării și a condimentelor, dar total diferit. Deci pun într-un bidon de 60 litrii vre-o 10 bucăți de pepeni verzi micuți (pe care ai înțep că să intre mai bine parfumul condimentelor) 10 kg de gogonele dacă se poate foarte puțin pârguite, 2 gutui mici, 4 ardei iuți. Că să țină (eu am un beci cu temperatura constanta de 16 grade) pun și hrean și muștar boabe.
O seara buna
Felicitari, Daniel, o bunatate faci si tu 🙂
Pun pepenii separat, asa ne-am obisnuit. Muraturile urmeaza si ele, gutuile inca nu s-au copt la mine, am din soiul mai tarziu, mici si foarte aromate.
Te imbratisez cu drag.
Abia astept sa am si eu beci, dar asta mai dureaza, mai intai sa terminam casa.
Buna seara! Am pus la murat, pe langa pepeni, cate putin din fiecare. Am pus saramura fierbinte, am lasat acoperit cu tifon, a doua zi am dat zeama iar in clocot. Ziua urmatoare zeama s-a cam tulburat si incepuse sa fermenteze. De teama sa nu se sparga borcanele, am dat capacele la o parte. Este prima oara cand pun muraturi. Este normal? Am gresit undeva? Precizez ca stau la bloc, singurul loc unde le pot depozita, este in hol, pe gresie, in rest este prea cald.
Ce fel de sare ai folosit? Atentie mare aici.
Uneori mai fermenteaza, nu te speria. Rastoarna zeama si o vanturi zilnic, timp de 7-10 zile, pana cand se mureaza bine.
Te rog sa ma tii la curent. Dar nu recomand sa le tii prea mult, nu rezista foarte bine la cald.
Am folosit sare mare, fara iod. Borcanul in care am pus de toate, mai putin pepeni, este ok. Abia astept sa fie bune de mancat😁 Multumesc frumos pentru raspuns si pentru reteta. 🤗
Multumesc frumos si eu 🙂
Buna, draga Gina!
Azi am pus pepenii la murat. Ii pun la rece, asa m-am obisnuit. Si m-am consultat cu tine… ca sa fiu sigura ca nu uit nimic sa pun. Uitam de ardeii grasi, noroc ca mi-ai amintit cu reteta! Si eu pun deasupra bususioc; si, de mai multi ani ( nu mai tin minte cine mi-a spus, dar bine a facut! ) pun tot deasupra un paharel de boabe de mustar, intr-un saculet lejer din tifon. Saculetul sta mereu deasupra, pana se termina pepenii – si la muraturi la fel – ca o masura suplimentara pentru a nu face floare, la mine e putin mai cald.
Multumesc ca esti mereu aici. Spor la toate!
Te pup.
Si te invit la concurs: https://pofta-buna.com/marele-concurs-al-toamnei-cu-premii-garantate-fara-tragere-la-sorti/
Buna ziua. De cand ma stiu, mama facea saramura la cald, dar fara ca mai apoi sa o „schimbe”. Nu au fost niciodata probleme. As dori sa stiu daca si care ar fi diferenta de gust intre saramura la cald si cea la rece? Ideea e ca as incerca (pt. prima data) si saramura la rece in acest an, dar mi-e sa nu dau gres cu „rezultatul”. Multumesc!
Eu nu dau retete ca sa ma aflu-n treaba! 🙂
Cel mai bine este sa faceti 2 borcane: 1 cu reteta pe care o stiti, 1 cum spun eu si vedeti diferenta 🙂 E cel mai bun experiment.
A venit iar vremea pepenilor si, ca de obicei, ma consult cu tine. Asta pentru ca esti si te simt aproape. Toate cele bune, Gina!
Bună ziua. În primul rând vă mulțumesc pentru toate rețetele pe care m-ați învățat să le fac și apoi vreau să vă întreb dacă pepenii trebuie sau nu înțepați la codițe. Și dacă nu am crenguțe de vișin cu ce le pot înlocui? Sunt la Roma și aici nu găsesc. Mulțumesc frumos, o zi bună!
Eu nu intep pepenii. Nu pui crengute de visin. Poate gasesti frunze de zmeur sau stejar, si ele intaresc. Nu e obligatoriu.
Buna ziua, Pot pune și varza roșie și conopida? Mulțumesc!
Sigur ca da.