Cafea Dalgona – reteta de cafe frappe, spuma de ness cu lapte
Cafea Dalgona – reteta de cafe frappe, spuma de ness cu lapte, reteta anului 2020 de cafea. Dalgona coffee, cea mai spumoasa si mai fina cafea. Retete de cafea, bauturi cu cafea, cafea solubila. Cum se face cafeaua Dalgona. Reteta scrisa si video pas cu pas.
Diminetile incep parca mai frumos cu o cafea buna, nu-i asa? Pentru noi e o placere, un adevarat ritual, sa ne bem cafeaua impreuna dimineata.
Cand e frumos afara, ne bem cafeaua in foisor, admiram peisajul magnific, ne bucuram de ciripitul pasarelelor, de aerul curat, mirosul de proaspat al florilor. Si, desigur, cu pisicile si drag noastra Lisa – blonda noastra (catelusa golden retriever).
Cafeaua Dalgona e celebra acum, e o mare nebunie pe retetelele de socializare, e cafeaua pandemiei 🙂
Un scurt istoric si povestea ei le gasiti aici.
Imi amintesc de nessul frecat cu zahar si apa din vremurile ceausiste, cand aceasta cafea se gasea la orice bar, restaurant sau cofetarie. Da, acum 35-40 de ani, se gasea in orice bar, desi nimeni nu-i spunea Dalgona.
Nessul Amigo se gasea pe vremuri, apoi, incet, a inceput sa dispara. Inainte de revolutie, cine avea acasa ness, era cineva. Da, era o mare fita sa bei cafea solubila atunci, pentru ca nu se gasea mai nimic. Cei de varsta mea isi mai amintesc nechezolul, nu-i asa? Amestecul ala facut din cicoare si cine mai stie ce altceva, cu 2-3 boabe de cafea ratacite pe acolo…
Mie imi placea mult Caffe frappe, cu multa frisca. Era atat de bun! Si cel mai bun l-am baut la mare, la Olimp, la hotel Panoramic. O nebunie.
Am reteta aici.
In Italia am descoperit o inghetata facuta tot cu cafea solubila, Coppa del nonno. Se gaseste la orice bar si este absolut delicioasa. Si se face extrem de usor, vedeti reteta aici. Noi o facem toata vara, e specialitatea lui Doru, sotul meu.
Ingrediente pentru reteta de cafea Dalgona
Cantitati pentru 2 cafele, cesti mari de 200 ml
Portii: 2
- 5 lingurite de cafea solubila (cat mai fina)
- 5 lingurite de zahar tos
- apa calda sau lapte cald – cam 3 lingurite
Cum se face cafeaua Dalgona?
Puteti citi mai departe reteta scrisa sau sa treceti direct la reteta video dedesubt.
Reteta video de cafea Dalgona
Rasturnam nessul intr-o cana, punem 5 lingurite de zahar, apoi amestecam, sa nu ramana ness neamestecat cu zaharul.
Adaugam 3 lingurite de apa, pentru inceput. Amestecam totul. E suficienta apa. Daca se pune apa mai multa, e greu de frecat cafeaua la mana.
Asa arata:
Amestecam foarte bine. Eu am preferat sa fac doar cu lingurita. Daca doriti sa faceti o cantitate mai mare, folositi mixerul.
Amestecam pana cand isi mareste volumul si incepe sa se albeasca. Zaharul trebuie sa se dizolve, vom obtine o crema ferma. Dureaza 2-3 minute, imediat este gata.
Pe vremea lui Ceausescu, atunci cand lucram la bar, aveam o cana din tabla in care puneam o cutie de 100 g de ness, ci 100 g de zahar si 50 ml de apa. Asta era reteta. Era mai greu de frecat, fiind cantitate mare, dar se facea in 15-20 de minute, la mana. Cu un mixer e gata in 3 minute.
Asa arata:
Mai frecam putin, pana se dizolva zaharul complet.
Sfaturi de la Gina Bradea
-nu puneti multa apa daca frecati crema la mana, o sa va chinuiti si o sa stropiti totul
-puteti adauga si o lingurita de smantana, sau in loc de apa sa folositi lapte sau frisca lichida – veti obtine o crema mai fina
-se mai poate adauga la final un strop de coniac fin, lichior de ciocolata…
Va recomand sa incercati si reteta tortului cu blat de cacao si crema de ness, e delicios – reteta aici.
Iar crema de mascarpone cu ness e de o finete rara, va las reteta aici.
Mod de prezentare si servire pentru cafea Dalgona
Putem servi cu lapte rece sau cald, cu sau fara cuburi de gheata. Peste lapte adaugam crema de cafea, iar pentru decor putem presara putin ness.
Puteti adauga nuci, alune prajite, migdale, frisca, sos de ciocolata, fulgi de ciocolata sau ciocolata razuita, biscuiti sfaramati, piscoturi Savoiardi…
Pofta buna si dimineti fericite sa aveti!
Reteta de cafea Dalgona a fost incercata si de catre cititorii blogului Pofta Buna: