Prajitura Alba ca zapada, reteta veche

Reteta de prajitura Alba ca Zapada cu foi si crema vanilata, facuta dupa o reteta veche din caietul mamei.

88
61462

Prajitura Alba ca zapada, o reteta veche, numita si Lamaita, este una dintre cele mai indragite prajituri, as putea spune chiar ca este o prajitura de patrimoniu. Este o reteta simpla, ieftina, nu necesita mare indemanare, iar rezultatul este absolut spectaculos. Gasiti mai jos si reteta video de prajitura Alba ca zapada.Foi fine, moi si crema vanilata, acrisoara, prajitura Alba ca zapada, o reteta veche, este una dintre cele mai iubite prajituri de casa. Vedeti aici mai multe retete de dulciuri, torturi, inghetata, prajituri de casa (retete vechi de familie sau de cofetarie, asa cum se faceau pe vremuri).

Am multe retete de prajituri, unele sunt si video – aici. Veti gasi retetele scrise amanuntit la Tavalita, Boema, Bibescu, Amandine, Savarine, Rulada, Rafaello, Greta Garbo, Negresa, Prajitura cu aluat razuit, tot felul de prajituri cu foi, blat, cu fructe, creme, ciocolata…

Prajitura Foi cu miere sau Albinita
Prajitura ALCAZAR
Prajitura Regina Maria
Prajitura Regina Maria
Prajitura tavalita cu nuca si cocos, reteta mamei mele
Prajitura tavalita cu nuca si cocos, reteta mamei mele

Mare bucurie mai era cand ne facea mama Alba ca zapada. Imediat se manca. Din pacate, rar o facea cu unt, in general se facea cu margarina, dar tot buna era. Acum, recomand sa fie facuta cu unt. 🙂

Imi amintesc ce suparata am fost cand am facut prima data prajitura: mi s-au rupt foile, m-am chinuit cu ele, le-am ars prea tare, apoi era prajitura beton. Eu am taiat-o imediat, n-am asteptat, asa ca a fost tare. Eram copil, la generala, asa ca am de ce rade. Cred ca eram in clasa a VII-a sau a VII-a cand am facut-o, impreuna cu prietena mea, Dana. Aventuri din Evul mediu… Nu va spun cati ani sunt de-atunci, ca sa nu ma faceti baba. 😛

Prajitura Alba ca zapada, reteta veche
Prajitura Alba ca zapada, reteta veche

 

Ce ne trebuie pentru reteta de prajitura Alba ca zapada?

Prajitura Alba ca zapada, reteta veche

Rating 

Durata Preg.: 

Durata gatit: 

Total: 

Prajitura Alba ca zapada, reteta veche, reteta din caietul mamei, aia de demult, cu foi moi si crema acrisoara, vanilata. O minune!
Ingrediente
  • Pentru foi, 4 bucati- totul cantarit:
  • -3 oua mari
  • -70 g ulei (8 linguri)
  • -200 g zahar (8 linguri)
  • -50 g lapte (8 linguri)
  • -faina 550 g
  • -1 lingurita praf de copt sau amoniac stins cu zeama de lamaie
  • -1 praf de sare, cate iei cu 3 degete
  • Crema
  • -1 l lapte
  • -200 g zahar
  • -200 g gris
  • -250-300 g unt gras (cu minim 80 % grasime)
  • -2 lamai
  • -1 pastaie de vanilie
  • Zahar pudra pentru decor

Prajitura Alba ca zapada, dupa o reteta veche

Am vazut ca multe gospodine au crema cu faina. Nu este gresit, iese foarte buna prajitura, dar eu am reteta de crema cu gris si asa o fac. Mi se pare ca are mai multa crema intre foi asa cum o fac eu. Dar fiecare lauda ceea ce are, nu-i asa? 🙂

Cum se face prajitura Alba ca zapada?

Puteti citi reteta scrisa, dedesubt, sau sa treceti direct la reteta video, aici:

 

Am cantarit totul, deci inclusiv lichidele, ca sa va fie mai usor. Eu „vad” aluatul la ochi, dar am cantarit, ca sa vedeti si voi cum este exact.

 

Sfat (pentru cea mai buna prajitura Alba ca zapada):

Invatati sa va folositi simturile, sa „simtiti” si sa „vedeti” aluaturile. Degeaba cantaresti totul la gram. Niciodata nu va fi la fel faina, sarea, zaharul, oul. Mereu vor fi diferente. Asa ca va spun si voua ceea ce m-au invatat femeile din familia mea (moldovence si dobrogence), dar si maistrele de la scoala, bucatarii si cofetarii batrani de la care am invatat meserie: „Inchide ochii, fata, si simte, vezi totul asa cum este, cantarul te minte, ochiul si mana, niciodata! Gusta, potriveste «dupa gust», nu la cantar, condimentele si sarea, ca nu-s toate la fel!”.

Asa ca eu va dau si la cantar, dar observati si invatati sa „vedeti”. 🙂

1. Prima data facem aluatul pentru foi.

Se pun intr-un vas ouale, sarea, uleiul, zaharul si se bat cu mixerul pana cand se topeste zaharul complet.

In cateva minute e gata. 🙂 Se adauga faina, laptele si praful de copt sau amonicaul stins cu zeama de lamaie si se framanta aluatul. Iese un aluat lipicios, dar nu foarte moale. Daca mai e nevoie, se mai adauga o lingura de lapte sau de faina. Asta depinde de gradul de umiditate si de puterea de absobtie a lichidului pe care le are faina.

Prajitura Alba ca zapada, reteta veche
Prajitura Alba ca zapada, reteta veche

Se lasa aluatul sa se odihneasca minim 2 ore, invelit in folie, ca sa nu se usuce. Ideal este sa lasati aluatul la rece peste noapte. In timpul acesta, aluatul devine mai maleabil, mai usor de intins, este ca si cum ar fi lasat la dospit. 🙂 Este necesara aceasta perioada de odihna, pentru ca foile vor fi mai pufoase 🙂 . Rabdare, nu graba ca fata mare la maritat- cum spune bunicuta mea. 🙂 ′Mniezàu sa-i dea sanatate, cat mai traieste. Are aproape 90 de ani. 🙂

2. Se fac foile

Se imparte aluatul in 4 bucati egale. Eu am avut 1 kg de aluat (si inca 1o g 🙂 ) asa ca am cantarit bucati de 250 g.

Prajitura Alba ca zapada, reteta veche
Prajitura Alba ca zapada, reteta veche

Se presara masa, planseta, cu faina din abundenta, se pune bucata de aluat, se mai presara faina si deasupra si se intinde foaia. Este bine sa faceti un desen cu creionul pe planseta sau pe o foaie de copt, ca sa faceti foile cat mai egale, exact cat tava de copt. In felul acesta evitati pierderile. Este nevoie de putina rabdare, sa intindeti foile cat mai subtiri, exact cat tava normala de aragaz. Se inteapa foile cu o furculita ici-colo, ca sa nu se umfle inestetic la copt. Se coc pe dosul tavii presarate cu faina sau pe hartie de copt.

Sfat: ca sa fie mai usor, decupati foi de copt exact cat tava de razagaz si intindeti foaia de prajitura direct pe hartie. E mai usor de pus pe tava si stiti exact dimensiunea 🙂

Prajitura Alba ca zapada, reteta veche
Prajitura Alba ca zapada, reteta veche

3. Coacere.

Se coc la foc de 200 de grade, timp de 4 , maximum 5 minute. Verificati dupa 3 minute. Aceste foi nu trebuie sa fie rumenite, trebuie sa fie usor coapte si se ard foarte repede. Cand sunt usor rumene pe margini, le dati deoparte.

Prajitura Alba ca zapada, reteta veche
Prajitura Alba ca zapada, reteta veche

 

Sfaturi:

Ideal este sa faceti toate foile si abia apoi sa le coaceti. Le puneti pe hartie de copt, pe masa si in felul acesta nu veti gresi, sa le ardeti. Se coc extrem de rapid.

Se pot suprapune foile fara probleme, eu le las cu hartie intre ele, ca sa le pot lua mai usor.

Atentie ca sunt foarte fragile!

4. Preparam crema.

Se pun la fiert laptele cu zaharul, se adauga pastaile de vanilie (sau esenta) taiate in 2 si semintele, care se pun tot in lapte. Se adauga acum si coaja rasa de lamaie. Cand laptele clocoteste, se adauga grisul in ploaie si se amesteca repede cu un tel, sa nu aiba cocoloase. Se lasa sa dea in clocot 2-3 minute, apoi se stinge focul si se lasa la racit. Este bine sa acoperiti cu o bucata de folie, ca sa nu prinda crusta deasupra.

Prajitura Alba ca zapada, reteta veche
Prajitura Alba ca zapada, reteta veche

 

Daca vreti sa folositi crema mai repede, puneti vasul cu gris cu lapte intr-un vas mai mare, cu apa rece. Amestecati in gris, schimbati apa cand se incalzeste, pana cand crema devine foarte usor calduta. Acum se adauga untul moale si zeama de la 1 lamaie. Se amesteca bine, iar daca mai doriti, mai adaugati zeama si de la cealalta lamaie. Eu am folosit ambele lamai-coaja si zeama.

Prajitura Alba ca zapada, reteta veche
Prajitura Alba ca zapada, reteta veche

5. Se umple prajitura.

Se verifica foile si cea mai frumoasa se lasa pentru deasupra. 🙂 Daca este una mai ,,bronzata, o puneti jos. Se imparte crema in 3 parti, care se intinde pe fiecare foaie. Se pune ultima foaie si se da prajitura deoparte. Se aseaza pe loc drept, se pune deasupra un fund de lemn sau ceva drept, cat prajitura de mare, se aseaza deasupra greutati, care sa tina prajitura dreapta. Se lasa minim 12 ore. In timpul acesta prajitura se va inmuia. 🙂

6. Decorare si portionare.

Se presara deasupra zahar pudra, se taie marginile inegale, ca sa aiba aspect placut, apoi se taie dupa dorinta: patrate, dreptunghiuri, romburi. 🙂

Mi-au iesit cam 2,8 kilograme de prajitura. Am aproximat, pentru ca taiasem colturile cand mi-am amintit s-o cantaresc si sotul deja le degustase. 🙂

Este o prajitura grozava, simpla, moale, parfumata si aspectuoasa. 🙂

Prajitura Alba ca zapada, reteta veche
Prajitura Alba ca zapada, reteta veche

Se pot face mai multe foi, care se pot umple cu crema de lapte fiarta, crema ganache, sau orice alta crema – vedeti aici retetele.

Pofta Buna!

 

Reteta de prajitura Alba ca Zapada a fost incercata si de catre cititorii blogului:

Reteta de prajitura Alba ca ZapadaReteta de prajitura Alba ca Zapada

88 COMENTARII

  1. Interesanta reteta, nu foarte diferita de cea pe care o fac si eu , doar ca nu am facut niciodata cu praf de copt ( sau bicarbonat de sodiu ) . Reteta mea este cu bicarbonat de amoniu . Este diferenta intre ele si foaia de prajitura iese diferita . Chiar foarte ! Si ca textura imediat dupa coacere si felul in care se prezinta a doua zi. Probat la alte foi de prajituri cu praf de copt ! 🙂

  2. Buna ziua
    as vrea sa incerc reteta dvs pt o masa festiva …as avea nevoie de vreo 60 de bucati, patrate micute. Imi ajung cantitatile date de dvs mai sus?

    • Da, ajung, daca le taiati micute. Mai intai decupati marginile, apoi taiati in 6 straifuri(felii) pe lung si pe lat, in 10. Veti avea 6×10=60 de portii 🙂

  3. buna ziua.prajitura este foarte buna.eu cunosc reteta cu bicarbonat de amoniu.foile ies mult mai albe si pufoase.nu contest absolut deloc reteta dumneavoastra din contra.am o dilema cu grisul insa.pe timpuri da grisul se fiebea foarte mult pana se ingrosa.grisul de azi e diferit in sensul ca se ingroasa foarte repede.cu cat ar trebui redusa cantitatea de gris ca sa iasa bine?va multumesc pentru tot efortulpe care il depuneti pentru noi si ne incantati de fiecare data.

  4. Iata ca mi-am adus aminte ca in urma cu multi ani faceam copiilor aceasta prajitura. Nu mai stiu cum era reteta dar daca ma straduiesc sa caut o gasesc scrisa pe undeva si crema o faceam cu gris si ca sa nu fie mereu aceeasi uneori o coloram cu cacao, alteori cu putin suc de sfecla rosie sau cu suc de rosii. Multumesc Ginutza si ca de obicei nelipsitii pupici pupsciosi si-au luat zborul catre tine ! :* :* :*

    • Si eu sunt in Italia si am alt tip de cuptor 🙂 . Din ce vad pe net, dimensiunile sunt aproximativ 40×37 cm . Daca difera cu 2 cm nu-i bai 🙂

    • Ai pus cumva mai multa faina fata de cat am spus in reteta?
      Incearca sa intinzi pe foaie de hartie de copt, direct. E prima data cand mi se spune asta si reteta asta a fost probata de mii de oameni 🙂
      Hai sa vedem ce ai gresit.

  5. Am facut si eu alba ca zapada dupa aceasta reteta(pt. prima data). Nu am cuvinte cat de buna a iesit de aspect nici nu mai spun. Sincer m-am speriat putin cand am citit comentariile de aici, ba ca nu o sa iasa crema, ba ca o sa crape foile. Totul a iesit ca la carte. Multumim frumos pentru retetele deosebite. UN AN NOU FERICIT va urez si numai bine.

  6. La multi ani pe 2016! Vreau sa o fac astazi , vroiam sa va intreb,pot inlocui grisul cu amidon de cartofi? Urmeaza sa o tai miine ,nui asa? Va multumesc

  7. Buna seara!

    V-as ruga sa imi raspundeti la 2 intrebari:
    Pot inlocui praful de copt cu amoniu pentru prajituri ?
    Foile sunt usor de intins sau dau batai de cap ?

      • Multumesc frumos pentru raspunsuri si promptitudine. Ma pun pe treaba in curand 🙂 Am citit foarte multe retete postate de dvs. si le-am copiat in caiet. Sunteti geniala in explicatii si executie 🙂 Cel mai bun blog culinar !!

        Sarbatori fericite!

        • Multumesc din tot sufletul, Patricia 🙂
          Sunt aici, la un click distanta, oricand. Te ajut cu sfaturi si cicaleli, pana iese totul bine 🙂 Le facem impreuna! <3

  8. Multumesc de raspuns , am gasit rama la oferta pachet mare de 500gr si am luat , acum imi pare rau , voi lua unt nu vreau sa stric nimic am facut-o de pasti si ai mei au fost super incantati . Dar daca folosesc rama la crema cea de patiserie (crema postata de tine)o stric si pe aceea

  9. Multe multumiri pentru aceasta reteta! Am incercat de cateva ori in trecut, insa prajitura iesea prea tare, crema prea moale, se prelingea din foi si asa mai departe 🙂
    Reteta doamnei Gina este absolut perfecta. Am facut aceasta prajitura azi, pentru Craciun.
    Ideea cu coacerea pe hartie este geniala. Am decupat mai intai hartiile, de dimensiunile tavii, am rulat aluatul direct pe hartie, iar apoi am asezat hartia cu aluat pe dosul tavii. Astfel nu am mai avut probleme cu potrivirea exacta pe tava, cu rularea (mereu se rupeau foile cand le transferam!)

    Mii de multumiri si Sarbatori Fericite!

  10. Fara sa-mi dau seama nu am luat amoniu ptr.prajituri si am doar praf de copt.Ies diferite ,afecteaza fragezimea foilor pe parcurs?Multumesc .Spor la prajiturit si Un an Nou minunat va doresc!

  11. Buna seara !
    Vreau sa fac si eu prajitura aceasta dar am o nelamurire.Nu am timp sa cantaresc acum dar nu prea imi vine sa cred ca 8 linguri de zahar cantaresc 200 de grame.
    Nu imi plac prajiturile foarte dulci si vreau sa stiu cum fac ?
    Ce spune-ti pun 8 linguri sau 200 de grame?

    • Am dat si in linguri si in grame, e foarte bine asa cum am dat. Se calculeaza lingura cu varf, nu rasa 🙂
      Nici eu nu ma omor dupa dulciuri. Respecta reteta asa cum e, e foarte bine 🙂

  12. Buna ziua stimata doamna,as dorii sa fac aceste foi ,dar as vrea crema sa fie cu cacao nu cu lamaie.Un sfat pt crema de la dvs?Cu multumiri.

    • Daca vei face crema de cacao, nu se va mai numi Alba ca zapada 🙂 Poti umple foile cu orice fel de crema, fara probleme, sunt delicioase.

  13. In sfarsit o reteta explicata pas cu pas.Asa ca si eu incepatoare pot sa fac fara sa dau gres.Sunt toate ingredientele si e explicat tot.Sper sa imi iasa prajitur dar o intrebare am chiar pot folosi praf de copt?in loc de amoniac.Aici sunt in Germania si avem un fel de amoniac dar nu stiu sigur daca iese ii zice Hirschornsalz si dupa continutul de pe plic are amoniu destul.De aia nu eram sigura daca se poate folosi si praf de copt.Dar daca ziceti dvs. , aveti experienta ma bazez.Va multumsec D.na Gina.

    • Multumesc frumos si eu, draga mea.
      Eu folosesc praf de copt, imi face rau amoniacul si se vede ce prajitura a iesit. Recomand sa vezi si reteta video, iti va fi si mai usor 🙂
      Si sunt aici, la un click distanta daca mai ai nevoie de ajutor 🙂

    • Cu drag, Violeta!
      Te invit sa mai incerci si alte retete. Nu uita sa revii, pentru a ne spune si noua cum ti-au iesit.
      Spor la gatit si Pofta Buna!

  14. Am inceput sa fac foile conform retetei și m-am enervat.Am făcut doar 3 foi, nu 4, deși am tava de cuptor de 30×40.Nu mai spun că foile sunt subțiri, ca o pasca evreiască….De curiozitate voi incerca și crema cu gris.Revin cu comentarii.Pana acum sunt dezamăgită.

    • Rabdare 🙂 Da, foile sunt foarte subtiri, ca pasca evreiasca. Vezi ca am si reteta video, se vede clar cum am facut eu totul. Foarte multe gospodine au probat reteta asta si o fac mereu.
      Nu te descuraja cand ceva nu iese bine, mai sunt si esecuri. Doar cine nu munceste le face perfect pe toate 🙂
      Crema o faci dupa ce ai copt foile, o pui calduta peste foi, nu o lasi sa se raceasca.
      Maine e gata de taiat prajitura si o sa vezi ce buna va fi 🙂

      • Prima data cand reusesc sa fac foile si sa nu mai am frica sa le intind atat de subtiri. Multumesc mult Gina! Prajitura a iesit ca in copilarie si a fost foarte apreciata. Cu ajutorul tau am facut si cozonac traditional delicios, batoane cu lapte si sarmalute in frunza de podbal. Am mai facut sarmale de multe ori dar parca niciodata atat de delicioase. Le-am mancat ca pe bomboane. Ador trucurile tale si iti multumesc din suflet ca le impartasesti cu noi.

        • Multumesc frumos si eu, Ada. Pup tare.
          Si te invit sa mai probezi si alte retete de la mine, sunt sigura ca vei mai gasi multe pe placul tau 🙂

  15. Buna seara! Am facut aluatul si l-am pus la frigider. Problema e ca se lipeste foarte tare de mana. Am mai adaugat putina faina, dar tot asa e. Sper ca dupa ce va sta o noapte la frigider sa il pot lucra. Am masurat riguros cantitatile. Oare va iesi bine pana la urma? Multumesc din suflet pentru toata munca pe care o depui pentru noi!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Rate this recipe:  

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.