Peste (caras) „prajit” la cuptor, fara faina, cu putin ulei
Peste (caras) „prajit” la cuptor, fara faina, cu putin ulei, o varianta mai sanatoasa decat pestele prajit la tigaie. Cum se prajeste pestele, reteta scrisa si video pas cu pas.
Am spus mereu si o repet: imi place pestele, gatit in orice fel. Iar daca e peste prajit in crusta crocanta si carnita moale, dulce si suculenta, cer portie dubla 🙂
Si sa fie musai cu mamaliguta si mujdei din belsug 🙂
Fiind moldo-dobrogeanca, am crescut cu pestele la nas, la propriu. Bunicul patern a fost pescar si mereu am avut peste din belsug. Si stiu sa gateasc enorm de multe retete delicioase din peste si fructe de mare.
Am multe retete cu peste aici, mai mult sau mai putin cunoscute. De la plachie, ciorba de peste, snitele, chiftele si sarmale, zacusca si rasol, pana la malasolca si scordolea, tot felul de conserve din peste si muuuulte altele.
Ce ingrediente folosim pentru reteta de peste (caras) „prajit” la cuptor, fara faina, cu putin ulei?
- 2 carasi mari, cam de 1 kg bucata
- sare
- piper
- ulei
- patrunjel
- 2-3 catei de usturoi
Cum preparam reteta de peste (caras) „prajit” la cuptor, fara faina, cu putin ulei?
Puteti citi mai departe reteta scrisa sau sa treceti direct la reteta video aici:
Curatam pestele de solzi, il evisceram, dupa care il spalam foarte bine.
Facem mai multe taieturi, pe ambele parti, la o distanta de 3-4 milimetri, care sa ajunga pana la os, dar sa nu taie osul. Taieturile vor face ca pestele sa se patrunda mai bine, in profunzime.
Vom sara pestele pe exterior, pe o parte si pe cealalta, apoi pe interior. Am folosit aproximativ o lingura de sare. Adaugam si piper, cat luam cu patru degete.
In interiorul fiecarui peste punem cate un manunchi de patrunjel si usturoiul taiat felii.
Asezam pestele in tava si il stropim cu ulei, nu mai mult de trei linguri.
Punem tava la cuptor, la 230 de grade Celsius, foc sus-jos cu ventilatie, la cuptoarele electrice. La cuptoarele pe gaz dam focul la maxim si asezam tava la mijloc.
Coacerea dureaza cam 1 ora, vedeti cand pestele este frumos rumenit.
Pregatiti alaturi o mamaliguta si un mujdei si masa este gata. Eu am facut si niste cartofi cu marar si usturoi la tigaie.
Stiti vorba aia: s-au batut turcii la gurile noastre 😀
Probati si voi reteta, se face totul simplu, fara fum in casa, foarte repede.
Pofta buna!
4 COMENTARII
Draga Gina, nu am gatit pana acum carasul in cuptor, dar acum tentatia e foooarte mare! Fii sigura ca in week-end dau fuga la piata dupa caras…
Abia astept! te pup; multumesc pentru idee si pentru reteta!
Sa-mi spui cum ti se pare gatit asa. Noua ne place foarte mult 🙂
Hai c-a fost bun!! Desi are un alt gust fata de carasul prajit in tigaie, pestele pastreaza totusi dulceata aceea specifica. Tot caras ramane si-i recunosti imediat gustul. Singura schimbare e data de cantitatea redusa de ulei. Multumesc pentru reteta; o sa o fac mai des. Si pentru ca-mi place carasul (… ca tuturor celor crescuti pe linia Barladului… ), si pentru ca nu mai arunc ulei, nu mai consum atat de mult cat se consuma la prajit, si pentru ca mananc mai putine grasimi, … si pentru ca scap de vaporii care se degaja in timpul prajirii (adica si timpul pentru curatenie e mai mic)! Si nu-mi displace deloc!
Multumesc pentru toate! Si te imbratisez!
Multumesc frumos, succes 🙂 Pup tare si eu 🙂