Paste cu pui si ciuperci, la cuptor
Paste cu pui si ciuperci la cuptor: consistente, cremoase si sanatoase si nu sunt dificil de realizat. Sunt extrem de aromate, rezulta 4-6 portii in functie de cat de pofticiosi sunteti.
Ingrediente pentru reteta de paste cu pui si ciuperci, la cuptor
- 400 g paste
- 600 g carne de pui
- 400 g ciuperci champignon
- 4 catei de usturoi
- 600 ml supa de pui
- 150 ml smantana
- 50 ml ulei
- 75 g faina
- 100 g cascaval
- 1 ceapa
- 1 morcov
- 100 g bacon
- 2 lingurite mustar
- Sare, piper
Cum preparam reteta de paste cu pui si ciuperci?
Cuptorul se preincalzeste la 200 de grade Celsius.
Puiul il taiem fasii subtiri si il punem la fiert impreuna cu o ceapa, un morcov si 1 lingurita de sare. Timpul de fierbere va fi diferit in functie de tipul carnii, intre 20 de minute si maxim 1 ora. Il vom mai verifica ocazional pana intra furculita usor. In timp ce fierbe va forma putina spuma deasupra. O luam cu o lingura si o aruncam pana apa ramane limpede.
Sfat
Se poate folosi si carne de pui deja gatita: fiarta sau la rotisor si chiar si din gratare.
Pastele le fierbem conform indicatiilor de pe ambalaj.
Baconul il taiem marunt si il punem la cuptor pe o tava cu hartie de copt, timp de 14 minute, intorcandu-l la jumatatea timpului. Se poate praji si in tigaie dar in varianta in cuptor nu stropeste.
Intr-o tigaie mare, incingem uleiul si adaugam ciupercile curatate si taiate feliute si usturoiul zdrobit. Le calim timp la foc mare de 5 minute pana incep sa devina aurii. Adaugam si faina si amestecam pana se omogenizeaza.
Adaugam treptat supa de pui si amestecam bine cu o spatula. Dupa ce am incorporat toata supa, adaugam mustarul, amestecam si lasam sa fiarba 2 minute.
Puiul il taiem cat sa fie de o inghititura, sau la o dimensiune preferata si il adaugam in tigaie. Adaugam si smantana si condimentam dupa gust cu sare si piper.
Intr-un vas mare pentru cuptor, adaugam pastele scurse de apa, baconul crocant si compozitia preparata anterior in tigaie. Amestecam totul si presaram deasupra cascaval razuit.
Punem totul la cuptor timp de 20-25 minute pana cand cascavalul s-a rumenit deasupra. Se serveste cald, dar este gustos si a doua zi atat rece cat si reincalzit.
Reteta si pozele ii apartin Mariei Pintean, colaboratoare a blogului Pofta buna, retete cu Gina Bradea.
Maria este dovada vie a faptului ca o tanara poate fi nu doar frumoasa si desteapta foc, ci sa si gateasca foarte bine.
Mai multe retete de la Maria gasiti aici.