Zacusca de vinete reteta traditionala

Zacusca de vinete: o reteta traditionala de la bunica,  3, 5, 6, 10 kg, cu vinete coapte, gogosari sau ardei copti, ceapa si putin ulei.  Cum se coc vinetele si ardeii, cat ulei se foloseste, cum se sterilizeaza zacusca? Reteta scrisa si video.

Zacusca de vinete reteta traditionala
Zacusca de vinete reteta traditionala

Orice gospodina care se respecta are intotdeauna un borcanel in camara si se mandreste cu o reteta deosebita de zacusca. O sa va dau si reteta mea, pentru ca si eu sunt o gospodina care se respecta si am o reteta cu care ma mandresc, nu-i asa?

Am pornit de la reteta mamei mele, la care am adaugat cateva ingrediente – foarte putine si am redus cantitatea de ulei, sa fie ceva mai light.

Mai multe retete de zacusca vedeti aici. Veti gasi retete de zacusca de dovlecei, de ciuperci, de peste, de fasole pastai sau uscata si tocana de legume.

Zacusca de peste
Zacusca de peste
Zacusca de fasole uscata
Zacusca de fasole boabe
Zacusca de fasole verde
Zacusca de fasole verde
Zacusca de dovlecei
Zacusca de dovlecei

 

 

 

 

 

 

Asa arata zacusca facuta de mine, vedeti in poza de la stanga la dreapta: zacusca de dovlecei, zacusca de vinete, zacusca de peste.

Zacusca de vinete
Zacusca de vinete

Ce ingrediente folosim pentru reteta de zacusca de vinete?

Ingrediente pentru aproximativ 20 borcane de 370 g de zacusca

Zacusca de vinete

Rating 

Zacusca de vinete reteta gina bradea 700x525 - Zacusca de vinete reteta traditionala
Zacusca de vinete preparata dupa reteta mamei mele. O reteta simpla si delicioasa pe care nu as schimba-o pentru nimic. Fiecare gospodina are reteta ei de zacusca, va recomand sa aruncati o privire si pe reteta mea de zacusca de vinete.
Ingrediente
  • -vinete 6 kg
  • -ceapa 3 kg
  • -ardei capia rosii, gogosari sau ardei gras rosu - 3 kg
  • -rosii gbine coapte 3 kg
  • -ulei de floarea soarelui 500 ml
  • -1-2 morcovi
  • -2-3 frunze dafin
  • -sare
  • -2-3 catei usturoi
  • -piper macinat, ardei iute
Instructiuni
  1. Modul de preparare detaliat, cu sfaturi si trucuri, il puteti citi in continuare mai jos. De asemeni, puteti urmari indeaproape si in reteta video cum prepar eu zacusca.

Cum se face reteta de zacusca de vinete?

Reteta video pas cu pas o puteti vedea aici. Recomand sa cititi si reteta scrisa.

Vinetele se coc pe flacara mare (ideal este afara, pe gratar, dar merge si la ragaz,pe ochi), se curata si se lasa la scurs intr-o sita, cel putin 3 ore, ideal este de seara pana dimineata. Vedeti AICI cum se coc si se curata vinetele usor.

Ardeii, daca nu aveti o tabla pe care sa-i coaceti, nu va speriati. Sunt persoane care coc ardeii in ulei, dar, dupa gustul meu, devine zacusca prea grasa.

Ardeii spalati, curatati de seminte, taiati fasii pot fi trecuti, cruzi prin robot sau masina de tocat. Vedeti AICI cateva metode simple de copt si curatat ardeii.

Ceapa, curatata si spalata, se trece prin robot sau masina de tocat si se pune pe foc impreuna cu uleiul, amestecandu-se cat mai des.

Morcovul si ardeiul se toaca la fel si se adauga la ceapa. Se amesteca mereu, sa nu se lipeasca, pana scade lichidul, apoi se mai adauga apa fierbinte, cate putin, pentru ca legumele sa fie inabusite, nu prajite.

Cand legumele sunt bine patrunse, se adauga rosiile facute suc (date prin masina de suc) si se lasa la fiert, amestecand mereu, sa nu se lipeasca, pana cand sosul scade.

Acum, se adauga vinetele tocate, frunzele de dafin, o lingura de sare de bucatarie, ardei iute si piper proaspat macinat, dupa gust.

Zacusca de vinete
Zacusca de vinete

Sfaturi de la Gina Bradea

Zacusca se poate face din 3, 5, 6, 10 kg de vinete, iar regula de baza este ca ceapa si ardeiul sa fie la jumatate din cantitatea de vinete.

Se cantaresc toate legumele crude, iar daca sunt coapte, se ia in calcul jumatate din cantitate.

Zacusca de vinete se lasa la foc mic si se amesteca foarte des, acum se lipeste extrem de rapid. Ideale pentru zacusca sunt cratite sau ceaune cu fund gros, din tuci.

Daca se lipeste de fund, rasturnati imediat in altceva si spalati bine cratita, altfel zacusca ve deveni maronie si va capata un gust amarui, neplacut.

Se lasa sa scada dupa preferinta, pana cand nu mai este lichid deasupra – sunt persoane care prefera o zacusca foarte uscata sau mai lichida.

Spre sfarsit se adauga usturoiul pisat (optional), dar sa stiti ca nu schimba gustul, ci doar ii da ceva aparte. 🙂

Se lasa sa se raceasca (eu o las pana a doua zi), se pune in borcane si se sterilizeaza la bain-marie, 1 ora din momentul in care a dat in clocot.

Se lasa pana a doua zi in apa in care au fiert borcanele sau se pun paturi si nu se umbla la ele cateva zile.

Fac aceasta zacusca de peste 30 de ani si rareori s-a umflat vreun borcan – daca a prins aer. Imi place sa o fac numai cu ardei rosii, pentru ca si gustul si culoarea sunt absolut deosebite.

Mai am zacusca de vinete si de acum 2 ani si se mentine excelent, este la fel de buna ca atunci cand am facut-o.

Si fara pic de conservanti.

Zacusca de vinete reteta traditionala

Un mic truc pentru cea mai buna zacusca, de la Gina Bradea

  • Coaceti vinetele la flacara mare si le curatati imediat, inmuiati mainile mereu in apa rece, vor fi albe si pufoase.
  • Daca le lasati sa se raceasca, pot deveni amarui si vor fi inchise la culoare. Sincer, nu-mi pasa ca-mi sare oja si mi se innegresc unghiile, pentru ca-mi iese o zacusca… mmm.
  • Si nu recomand sa se coaca vinetele in cuptor: sunt amarui si inchise la culoare, nu sunt pufoase. Insa, pentru unii aceasta poate fi singura varianta pe care o au la dipozitie.

Mai multe retete de conserve pentru iarna gasiti aici.

Daca vrei natural si bio, de ce sa pui conservant si praf de copt la orice?
Muraturi

Extra sfat de la Gina Bradea (pentru cea mai buna zacusca de vinete):

Daca veti coace vinetele pe aragaz, presarati aragazul cu bicarbonat de sodiu – nu se va arde aragazul si se va spala foarte usor.

Mai multe sfaturi despre cum se coc si se curata usor ardeii, vedeti la reteta de Mancare de ardei copti – aici.

Va recomand si o alta bunatate: reteta de zacusca de peste, o reteta pescareasca, adorata de catre cei carora le place pestele, incercati-o si nu veti regreta!

Pofta Buna! Si spor la pregatit mancaruri delicioase!!!

Cam asa arata zacusca facuta de mine:

Borcane cu zacusca de vinete

 

Reteta de zacusca de vinete a fost probata si de catre cititorii blogului Pofta Buna!, puteti vedea mai jos rezultatele:

Zacusca de vinete Paula Mihaila 150x150 - Zacusca de vinete reteta traditionala reteta zacusca de vinete 1 150x150 - Zacusca de vinete reteta traditionala reteta zacusca de vinete 3 150x150 - Zacusca de vinete reteta traditionala reteta zacusca de vinete 2 150x150 - Zacusca de vinete reteta traditionala

Noile cărți Gina Bradea

Rețete cu Gina Bradea » Retete de conserve » Zacusca » Zacusca de vinete reteta traditionala
Daca v-a placut, spuneti-va parerea si distribuiti in retelele sociale:
Gina Bradea

Gina Bradea

Mama, sotie, bucatar, blogger, economist, manager, autor de carti culinare si mai ales, OM.
Gatesc simplu, curat, gustos, cu ingrediente naturale, condimente si verdeturi pe care le usuc si le macin eu, cu multe legume proaspete. Fac acasa paine, preparate din carne, umplu bors, fac tot felul de conserve pentru iarna.
Mancarurile mele au „acel gust” al mancarurilor facute de mame sau bunici, dar cu mai putine grasimi si prajeli.

Articole: 3384

88 comentarii

  1. Poti folosi bulion ,dar nu va avea aceeasi savoare .Iar daca pui bulion din comert,mai bine nu faci zacusca …Bulionul din comert are o cantitate f mica de rosii ,in rest are amidon si coloranti ,schimba complet gustul . Pune rosii , crede-ma, o sa vezi diferenta ,e mult de munca ,asa e,dar merita ! 🙂

  2. am facut aceasta zacusca minunata astazi!!acum este la sterilizat!!a iesit super delicioasa!!multumim ptr retete!!felicitari!!as mai dorii o reteta de zarzavat ptr ciorbita fara conservant..fara saricilat care sa tina peste iarna!!multumesc!!

    • O sa fac si zarzavat 🙂 .
      Felicitari si ma bucur tare mult. Inseamna ca esti o buna gospodina 🙂

  3. N-am facut niciodata de vinete, am facut doar de ghebe. Mama facea de vinete si punea si masline. Toti care manacau erau incantati. De cantitati habar n-am, ea lucra cu o sita marisoara cu care-si masura ingredientelele. Ceva de genul 1 sita gogosari copti la 1 sita ghebe oparite si 1 kg de ceapa. Oooofff, tare as sfatui fetele/ doamnele sa uite ca-s ocupate (fata mea e manager…urca firma pan’la cer…) si sa caste ochii la mame…cat le au..
    Gina draga mea, in retetele tale regasesc gustul din copilarie, de acasa.

    • Multumesc, Monica, pentru vizite si cuvintele pe care le spui. Ai tu asa un senzor, imi lasi exact cuvintele de care am nevoie in momentul acela. 🙂

    • Da, se poate face si in cuptor, dar va iesi mai inchisa la culoare. Pe aragaz, culoarea va fi de un rosu frumos, la cuptor va fi maronie, dar mai gustoasa 🙂

      • Si la cuptor dureaza mai mult pana e gata? Cum trebuie invartit in ea sa nu se prinda, se scoate din cuptor? Se pune oala cu zacusca pe gratarul cuptorului?
        Nu am vazut niciodata cum se face zacusca la cuptor si nu stiu cum se procedeaza

  4. eu am facut la cuptor si nu s-a inchis la culoare. Am oparit ceapa sa nu fie asa de greu la fiere.
    Am pus 6 kg vinete, 5 kg gogosar, 3 kg kapia, 1,5 kg ceapa, 1 l ulei, dafin, piper boabe si aprox 1 l bulion de anul asta. Legumele cantarite crude. Am copt si vinetele si ardeii+gogosarii, le-am dat pe masina electrica, am pus la foc aprox 25 min si apoi am mutat in oala in cuptor cam 1 ora(cuptor electric)
    Am pus fierbinte in borcane si apoi 30 min la dunst. Au iesit 30 borcane de 400. N-am facut poza din pacate 🙁

  5. Am facut si eu zacusca cu vinete dar am pus mai mult ulei si a iesit foarte multa maine o pun in borcane si la sterilizat!

    • Felicitari, sa o mancati cu placere 🙂 . Eu am redus tare uleiul la toate, nu gatesc cu grasimi si prajeli multe, am probleme cu fierea de vreo 30 de ani si ma incapatanez sa n-o scot 🙂

  6. Doamna Gina, daca nu avem masina de facut suc din rosii , cum putem pune rosiile?
    Multumesc.
    Si vreau doar sa va spun ca am cautat mult timp un blog de retete pina l-am gasit pe al dumneavoastra.

    • Multumesc frumos 🙂
      Dati rosiile pe razatoare. Mamele si bunicile noastre nu aveau roboti. Daca le dati pe razatoarea meare, se alege pielita foarte usor.
      E excelent si asa 🙂

  7. multumesc pentru reteta, pe aceasta o voi face pentru iarna, minunata, totul foarte clar si prezentarea deasemeni, multumesc inca o data si mama o face asemanator , dar legumele la ochi, a ta este asa cum imi doream, o reteta
    pentru zacusca!

  8. Am facut pt prima data zacusca de vinete , dupa reteta d-voastra si tre sa va spun ca a iesit foarte foarte buna! Va multumesc foarte mult pt reteta.
    Salutari din Germania!

  9. Doamna Gina, va felicit pentru retetele si sfaturile dvs! Nu stiu din ce zona a tarii sunteti, dar caut demult o reteta de zacusca din zona Sibiului. Nu este deloc uleioasa, este densa, cu mult morcov, de altfel si culoarea zacuscai este portocalie. Am incercat mai multe retete de zacusca cu morcov, dar niciuna nu are gustul aleia …. Ne-a adus-o un coleg de la munca, facuta de soacra-sa, care-i sibianca , secretoasa nevoie mare, cu toate rugamintile noastre, nu a vrut in ruptul capului sa ne dea reteta :((

    • Multumesc frumos.
      Eu sunt din Galati. Recomand sa probezi reteta mea si apoi vezi daca-ti place. Poti face o cantitate mai mica. Sa revii sa-mi spui cum a fost, te rog.

  10. Buna Gina,
    Si eu sunt moldoveanca dar din nordul tarii, fac zacusca de vinete insa pentru ca am probleme cu stomacul, ceapa dupa ce o dau prin masina o trec printr-un jet de apa rece, Stiu ca o sa spui ca nu mai are acelasi gust, ca sucul de ceapa are rostul lui, insa nu -mi vine inapoi dupa ce mananc. Am o rugaminte la tine daca stii cumva cum se face malaiul cu dovleac .sa-mi dai reteta. Mama mea, cand eram copil facea toamna cate un cuptor de malai in care punea bucati de dovleac galben, tin minte ca aluatul se facea din faina de grau si porumb in amestec, nu tin minte proportiile, nu stiu daca punea ceva drojdie sa creasca, stiu doar ca punea in tavi unse cu ulei, deasupra netezea cu mana si le baga la cuptor de caramida. Mi-e dor sa mananc o bucata de malai cald asa cum mancam atunci. Am pierdut-o acum 4 ani, n-am apucat sa o intreb de reteta. Am intrebat prin vecini cand am fost la tara dar nu stie nimeni cum se face. Multumesc ca existi,

  11. Am facut aceasta reteta ,respectand intocmai toate cantitatile si indicatiile legate de preparare…A iesit extraordinara ! Cu toate ca,marturisesc ,am avut mari rezerve cu privire la cantitatea de ceapa…Mi s-a parut enorm de mult ,3 kg…Ei bine,nejustificat ! Pentru ca tocmai din dorinta de-a o face cat mai usoara ,an de an am redus cantitatea de ceapa …dar de calit am calit-o …Si pana intr-un final,s-a dovedit ca nu cantitatea era problema …ci felul in care o preparam…Si fiind insuficienta cantitatea de ceapa ,gustul era din ce in ce mai departe de ceea ce ma asteptam sa fie…Recomand tuturor reteta dumneavoastra si va multumesc !

    • Multumesc din tot sufletul. Ceapa da dulceata. Fiecare leguma folosita si condiment contribuie la aroma finala, care este deosebita.

  12. Buna ziua.As dori sa adaug la reteta ciuperci si masline.Oare exista posibilitatea ca maslinele sa amarasca zacusca?
    Multumesc

  13. Va multumesc f .mult ptr. reteta este f buna. Va doresc multa sanatate.Am facut si placinta dobrogeana este delicioasa.

  14. coc la gratar si vinete si ardei capia si gogosar. si… la ce cantitati ati propus pun si trei ardei iuti…

    • Mai, ai mare grija sa nu iasa prea iute. E foarte gustoasa, dar recomand sa pui ardeii iuti cate unul, pe rand si vezi cat de iute e zacusca.

  15. Buna seara.De seara până dimineața mi s au stricat vinetele coapte .Le am spălat și le am scurs.Par ok.Crwdeti că mai sunt bune de consum? Sa le congelez?S au sa le pun niste sare?.M ar ajuta tare mult sfatul d – voastră.Va mulțumesc

  16. Buna ziua,
    Am facut si eu aceasta reteta, insa nu am avut masina de scos sucul de rosii asa ca le-am dat la robot cu tot cu seminte, in rest am urmat pasii retetei, avand o cantitate mare si multe serii de sterilizat, le-am fiert la bain marie cate 30 de minute fiecare serie.

    Acum dupa aproximativ 2 saptamani au inceput foarte putin sa isi schimbe gustul, de la ce ar putea fii? de la rosii, sau nu au fost tinute suficient la bain marine?

    Si ce le-as putea face pentru a nu le pierde, le mai pot eventual fierbe o tura la bain marine?

  17. Buna ziua,
    Doamna Gina am facut ieri delicioasă zacuscă si sunt foarte multumită. Este nemaipomenită. Am urmat intocmai paşii, inclusiv faza cu lingura de la sfarsit si azi dupa ce au stat peste noapte, multe dim borcane au aer…sa lasat zacusca. Ce sa fac acum? Le pun oricum la fiert sau trebuie sa le desfac sa repet? Precizez ca deja de aseara in timp ce le puneam se tot intampla si le tot desfaceam si repetam …unde e problema, ce sa fac acum ?Sper sa-mi raspundeti curand caci trebui sa le pun la fiert azi.
    Va multumesc anticipat, sunteti cea mai buna!!!

    • Buna dimineata, draga mea!
      Nu te speria, se rezolva foarte usor. Nu ai indesat cu o coada de lingura si a fost mult aer. Desfaci borcanele, mai adaugi zacusca si le sterilizezi.

      • Desi am facut asta si aseara ..exact ce ati spus ..tot sa intamplat …de asta v-am scris…sper ca dr data asta sa reusesc mai bine…va multumesc din suflet pt promptidudine..va pup si am sa va anunt daca am reusit

  18. Multumim, Gina Bradea. Toate retetele sunt exact asa cum le facea bunica, mama si acum am preluat eu stafeta. Este minunat sa ai cantitatile precise si metoda de pregatire. Am cumparat si cartea care imi este foarte folositoare in perioada postului. Multa sanatate si putere! Sarbatori fericite!

  19. Foarte buna a iesit reteta. Eu am adaugat si cativa dovlecei si usturoi mai mult. E minunata , sper sa si reziste. Azi am sterilizat borcanele , maine la beci !!! Multumesc mult, aveti niste retete minunate.

    • Ma bucur tare mult.
      Recomand sa lasati borcanele pe masa, la vedere, 1 saptamana. Vedeti daca se umfla vreun capac.

  20. Buna ziua! Am facut zacusca de vinete dupa reteta dvs. A iesit minunat! Am sperat ca va ajunge cel putin pana la jumatatea iernii, insa copii nu s-au putut abtine si deja au consumat jumatate din cantitatea facuta… prin urmare trebuie sa mai fac o tura de zacusca! Multumesc frumos pt reteta!!!

  21. O bunatate!!!
    Alta reteta de zacusca nici nu vreau sa probez ca stric legumele; asta este ‘Simply the best’
    Mulțumim Gina 🤗💐

  22. Va multumesc pentru aceasta minunata reteta de zacusca! Va marturisesc ca e prima data cand am curaj sa fac zacusca, iar rezultatul este mult peste asteptarile mele. Voi reveni si pentru alte retete!

  23. Buna , Gina !
    1) As dori sa te întreb de ce crezi ca ardeii capia (cumparati de la tarani) pe care i-am copt in cuptor electric s-au decojit greu, fata de altii (cumparati de la olteni) la care a mers coaja fara probleme?
    2) Te mai rog sa imi spui daca e sau nu OK ca am lasat in borcanele cu zacusca (pentru iarna) frunzele de dafin. Si daca nu este in regula, te rog sa imi spui ce sa fac. E prima oară cand fac zacusca, singura. Multumesc si te admir pentru tot ce ne inveti aici. Te iubesc !

    • 1. Poate erau paliti, poate nu au fost bine copti, poate asa le este soiul. Dai prin masina de tocat si stai linistita, nu e grav:coaja are fibre si ajuta colonul/
      2. Nu e grav, va fi foarte bine. Poate fi usor amaruie zacusca din acel borcan, dar foarte putin.
      Te pup 🙂 Spor si sa mai faci si alta data.

  24. Va multumesc frumos! Si eu voi face reteta in curand. Zacusa de fasole ati facut? Aveti o reteta? Multumim si numai bine!

  25. Eu coc vinetele afara, pe grătar și metru aveau gust amărui. Acum știu ca trebuia sa le curăț calde. Mulțumesc frumos pentru sfaturi și pentru toate rețetele atent explicate!

  26. Eu nu mai sterilizez la bain marie borcanele.Pun zacusca fierbinte (clocotind) in borcane,le asez intr-un,cazan,in multe paturi si le uit acolo 2-3 zile pana se racesc.La fel procedez si cu sucul de rosii sau sosurile care se pun fierbinti in borcane si niciodata nu a fermentat.Le pastrez in camara,nu am beci.

  27. Super-rețeta. Am făcut exact și precis. Veni, vidi, vici. 🙂 Je ne sais quoi face diferența într-adevăr 🙂 Mulțumim frumos 🙂

  28. Mulțumim pentru rețetele de zacuscă, Doamna Bradea !
    Mai ales pentru felul în care explicați toate amănuntele și micile „trucuri” care, făcute cum trebuie și cum le ziceți, fac diferența între o mâncare reușită și una nu prea….
    Se vede că le-ați făcut de nenumărate ori și aveți o experiență cum mai rar se întâlnește !

  29. Aveți rețete super.Am făcut zacusca exact așa, doar ca eu am pus piperul întreg sper ca o sa fie bună. Aveți dreptate sterilizarea e baza.O zi bună va doresc.

  30. Doamna Gina eu am făcut rețeta dumneavoastră este f bună exact gustul meu dar am făcut ceva mult mai ușor . Am pus-o în borcane fierbinte am dat drumul la cuptor înainte circa 10 min . În cuptorul fierbinte am pus borcanele fierbinți am lăsat circa 5min la cuptor dat la minim am închis și le-am lăsat până dimineață . E mult mai ușor și e garantat 100% . Așa sterilizez și alte conserve cu fiertul oră e prea complicat și nu aduce nimic în plus . Încercați și veți vedea că am dreptate . Omul cât trăiește învață asta e metoda mea . Apropo am locuit 12 ani în Galați .

  31. Multumesc din suflet pentru pasiunea pe care o aveti si din care invat si eu. Sunteti consultantul nr.1 la noi in casa, cand vine vorba de mancare. Dumnezeu sa va binecuvanteza in continuare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rate this recipe:  

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.