Musaca de vinete, cartofi sau dovlecei
Musaca de vinete, cartofi sau dovlecei este o reteta extrem de apreciata in multe tari ale lumii.
Se presupune ca vine din tarile arabe (numele arab, tradus, inseamna – servit rece) unde acest fel de mancare se face din legume (vinete, rosii si ardei) si se serveste la inceputul mesei. In Turcia se serveste alaturi de pilaf si iaurt.
Otomanii sunt cei care au adus acest fel de mancare in Balcani si in Orientul indepartat, iar grecii sunt cei care i-au dat forma in straturi delicioase de carne si legume, atat de celebra, preluata de toate bucatariile lumii.
In Italia exista o varianta, la fel de populara ca celebra lasagna, numita Parmigiana di melanzane, la care se adauga din belsug parmezan, uneori sos bechamel (vedeti reteta unde e scris cu rosu)oua fierte, felii de prosciutto cotto etc.
In Grecia se face din carne de miel si straturi de vinete sau cartofi (musakka). Reteta greceasca, cea care este celebra in toata lumea, se pare ca a fost creata in 1920 de bucatarul grec Nikolaos Tselementes (1878-1958). Reteta aceasta consta in 3 straturi de legume si 2 straturi de carne tocata, totul stropit din belsug cu sos bechamel si apoi bagat la cuptor.
In tarile balcanice, musacaua se face cu vinete, cartofi (rondele sau piure), dovlecei si straturi de carne tocata de porc, vita sau pasare, mai rar cu oaie. Sunt mai multe modalitati de gatire si combinare a ingredientelor, eu o sa va povestesc ceea ce stiu. 🙂
In general, musacaua se face cam la fel, cu felii de legume sau piure (dovlecel, vinete, cartofi, telina sau amestec de legume) usor prajite in ulei, pe gratar sau la cuptor si carne tocata, inabusita bine pe foc, impreuna cu rosii si mirodenii. Va recomand sa vedeti si reteta de musaca de cartofi, e la fel de gustoasa precum cea de vinete.
Sa va spun mai intai cum se face umplutura din carne tocata:
Durata Preg.:
Durata gatit:
Total:
Portii: 10
- -1 kg carne tocata
- -2 cepe mari(300 g)
- -1 morcov
- -1 ardei gras
- -2 linguri ulei(ideal de masline)
- -1 cutie de 800 g de rosii in bulion(sau 1 kg de rosii proaspete, bine coapte)
- -15-20 g sare
- -jumatate lingurita de cimbru
- -jumatate lingurita de piper proaspat macinat(eu fac amestesc si cu ardei iute uscat)
- -un strop de nucsoara proaspat rasa
- -2 cuisoare
- -un praf de ghimbir(cat se ia cu 3 degete)
- -1 praf de scortisoara(cat se ia cu 3 degete)
- -seminte de chimen(cat se ia cu 3 degete)
- -5 boabe de coriandru(puteti pune mai mult, dar eu prefer o aroma discreta)
- -3 boabe de ienibahar
- -1 anason stelat sau cateva seminte de anason simplu sau fenicul
- -1 frunza de dafin
- -50 ml vin alb sau rose
- -2 oua-la final
Ceapa si ardeiul se taie cubulete, morcovul se da pe razatoarea fina. Se pune uleiul intr-o cratita cu fundul gros si cand se incinge putin, se adauga ceapa, morcovul si ardeiul gras. Se lasa la foc iute si se amesteca incontinuu tinp de 5 minute, apoi se adauga carnea tocata.
La fel, se amesteca incontinuu, timp de 5 minute, tot la foc iute.Se adauga acum o cana cu apa, se reduce focul, se pune capacul si se lasa la foc mediu spre mic, sa se iabuse incet.
Se amesteca din cand in cand si se mai adauga cate putina apa, pana cand carnea se inmoaie. In general, cam 2 ore dureaza. Spre final se adauga rosiile decojite si taiate cubulete, condimentele proaspat macinate, pentru ca au alt gust si vinul.
Va recomand sa folositi exact cantitatile pe care vi le-am dat, apoi vedeti daca va place sau nu combinatia. Se lasa sa mai dea in colocot cam 10 minute si se stinge focul. Nu trebuie sa fie extrem de scazut sosul, dar nici foarte apos, trebuie sa poata fi intins usor.
Recomand sa se foloseasca rosii in bulion sau rosii proaspete, de gradina (vara)si nu bulion, pentru ca musacaua are cu totul alta savoare. In felul acesta se pregateste umplutura de carne tocata pentru musaca sau lasagna.
Ce mai putem adauga in musacaua de vinete?
Se mai pot adauga si o bucatica de teilna radacina rasa sau o tulpina de telina apio, taiata extrem de marunt. Unele persoane adauga si un catel de usturoi. Dupa racire se adauga 2 oua si se amesteca bine. E suficient sa se puna 2 oua, nu mai mult, pentru ca altfel carnea va deveni tare si inecacioasa.
Cum se face musacaua de vinete sau dovlecei?
Aveti nevoie, pe langa cantitatile date mai sus la carne si de 1,5 kilogram de vinete mari, ideal este sa fie rotunde si nu din acelea subtiri, lunguiete. Recomand vinetele violet, rotunde, daca gasiti, pentru ca sunt tare dulci si nu au seminte mai deloc. Aceasta este o reteta foarte raspandita in intreaga lume, cred ca este cea mai gatita dintre toate retetele de musaca.
Se poate face cu vinete taiate felii, care se presara cu sare si se lasa 10 min deoparte, sa-si lase zeama. Se scurg si se prajesc usor, doar cat sa se inmoaie, in putin ulei, sau se coc in cuptor sau pe gratar, sau pur si simplu se fac la aburi (la steamer).
Alta varianta este sa se coaca vinetele intregi, ca pentru salata, sa se curete, se lasa la scurs si se folosesc fasii sau tocate.
Varianta cu vinetele prajite in ulei, este extrem de gustoasa, dar, din pacate, vinetele absorb foarte mult ulei (mai mult decat cartofii), asa ca eu evit aceasta varianta. Am preferat sa coc putin vinetele pe gratar.
Cea mai delicioasa musaca de vinete
Vinetele se pot curata de coaja sau nu, dupa preferinte. Ambele variante sunt corecte, eu prefer sa las vinetele cu tot cu coaja.
Dupa ce vinetele sunt preparate termic-in orice varianta va place, se trece la asezarea in tava. 🙂 Se unge tava sau un vas ceramic termorezistent cu unt si se presara cu faina, pesmet sau gris, apoi se aseaza un strat de vinete sau dovlecei, un strat de carne si se alterneaza straturile, pana cand se termina totul-ultimul strat fiind de felii de vinete sau dovlecei.
Aceasta este reteta clasica, dar se mai pot adauga in plus felii de rosii, pe langa feliile de vinete si dovelecei, se mai poate adauga, sos bechamel, parmezan ras sau felii de cascaval sau mozzarella si pe straturile de carne si deasupra, sau oua fierte taiate felii si sunca presata (prosciutto cotto).
Deasupra se poate pune bechamel sau smantana, amestecate cu 1-2 oua si se presara parmezan sau se pun felii de cascaval sau mozzarella. Se poate decora cu felii de rosii.
Se da la cuptor la foc mediu de 180 de grade si se coace aproximativ 30 de minute. Legumele si carnea sunt deja gatite, trebuie doar sa se intrepatrunda si sa se armonizeze totul.
Asa arata in sectiune musacaua de vinete:
2. Musaca de cartofi
Musacaua de cartofi este extrem de gatita si apreciata in Romania si se poate gati cu piure de cartofi (poate fi o utilizare excelenta a piureului ramas din ziua precedenta) sau cu rondele de cartofi, usor rumenite in ulei, la cuptor sau la aburi. Pe gratar se coc mai greu si devin cam inchisi la culoare, dar sunt foarte gustosi.
Mai departe, se procedeaza la fel ca la musacaua de vinete sau dovlecei, cartofii se aseaza ca solzii de peste, in functie de cum aveti vasul si se alterneaza straturile de carne tocata si cartofi.
Asa arata musacaua de cartofi la final, am folosit cartofi noi si am facut o tava de cozonac. Doar eu si sotul mancam musaca, asa ca fac putin, exact cat mancam in ziua respectiva, la pranz si cina.
Va ofer cu mare drag si o poza cu sectiunea 🙂
Este o mancare delicioasa, nu este greu de pregatit, desi necesita rabdare, foarte important este sosul din carne tocata, care trebuie sa fie bine facut si extrem de aromat.
Se poate pregati si de post, in loc de carne se pot folosi ciuperci sau soia si Musacaua de post este extrem de gustoasa.
Sfaturile Ginei
Se mai poate face muscaca si din altele:
-cu spanac, stevie, leurda – se fierb putin, se clatesc cu apa rece si se pun straturi de verdeata si carne
-brocoli, ciuperci, gulii, conopida-taiate marunt: se fierb 5-6 minute in apa cu sare, se scurg, se clatesc imediat cu apa rece si se pun straturi alternatice de carne si legume
-morcov, telina etc.
Idei sunt extrem de multe, iar aceste retete de musaca sunt absolut delicioase, nu-i asa?
Pofta Buna!
Reteta aceasta de musaca a fost incercata si de catre cititorii nostri:
10 COMENTARII
sinte-ti o gospodina desavirsita! felicitari! mi-am notat si eu citeva retete!!
Multumesc frumos 🙂
Sunteti o doamna cu reteta la putrator ,felicitari si va multumesc pentru tot ce postati pe intrnet ,va doresc multa sanatate si tot ce va doriti.
Cea mai completa reteta pe care am vazut-o. Foarte amanuntita, nu ai cum da gres. Multumesc! Va spun cum a iesit.
Multumesc frumos. Abia astept! 🙂
[…] invit sa vedeti reteta de musaca de vinete, cartofi sau dovlecei. Grozava este si Lasagna cu mazare, carne tocata si sos […]
Stimata doamna sunteti un bucatar desavarsit care iubeste aceasta meserie si doreste sa o impartaseasca si altora! Va multumesc pentru toate retetele minunate!
Multumesc din tot sufletul si eu, pup tare 🙂
[…] fara fițe si fonfleuri, dar gustoase si gatite cat mai natural posibil. Puteti incerca si reteta mea de musaca de vinete, e un adevarat […]
[…] sa incercati aceasta reteta si va astept sa imi spuneti cum v-a iesit reteta. Puteti vedea aici cum se face musacaua din cartofi rondele sau dovlecei, dar si cum se face musacaua din cartofi piure, intr-o varianta usor simplificata, dar care ne […]