Mazare la borcan pentru iarna
Mazare la borcan pentru iarna – o conserva gustoasa pentru iarna, preparata natural fara chimicale inutile. Totul simplu, gustos, cat se poate de curat. Cum se face mazarea la borcan? Reteta scrisa si video pas cu pas.
Va recomand sa incercati si alte retete cu mazare, poate fi folosita la mancaruri, ciorbe, supe, soteuri:
Ce ingrediente folosim pentru reteta de mazare la borcan pentru iarna?
Cum se face reteta de mazare la borcan pentru iarna?
Puteti citi reteta scrisa in continuarea sau gasiti reteta video mai jos, unde puteti urmari indeaproape cum prepar totul.
Reteta video
Am gasit mazare pastai in piata, mazare proaspata, asa ca am cumparat 5 kg. Ditamai sacosa, da. A durat cateva ore s-o desfac, dar se merita!
Am ales si boabele care pareau mai tari sau galbene si am spalat-o la jet de apa.
Mazarea bine spalata, scursa, se pune in borcane. Eu am folosit borcane de 370 de grame.
In fiecare borcan adaugam cate un varf de lingurita de sare si un varf de lingurita de zahar.
Zaharul si sarea sunt cei mai buni conservanti, ajuta la mentinerea culorii si se va pastra foarte bine in timp. Zaharul se poate omite, daca doriti, dar sa stiti ca da o savoare aparte.
Fiecare borcan se completeaza cu apa rece.
Strangem bine capacele, sterilizate bine inainte de folosire, alaturi de borcane.
Sfaturi de la Gina Bradea
Intotdeauna borcanele si capacele se spala bine si se sterilizeazza inainte. Folosesc mereu capace noi, pe care le probez, sa se inchida bine.
Se poate fierbe mazarea inainte, in apa cu sare si zahar(1 lingurita de sare si 1 lingurita de zahar la 1 l de apa), dar nu va d rostul. Ne simplificam munca, nu are rost sa muncim de 2 ori.
Cum sterilizam conservele de mazare?
Sterilizam borcanele la bain-marie, timp de 30-40 de minute, din momentul in care apa din cratita da in clocot. Acoperim cratita cu capac si paturi groase si lasam asa pana a doua zi.
Putem steriliza si la cuptor, punem borcanele intr-o tava in care punem apa si punem tava la 110-120 de grade Celsius, timp de o ora. Lasam borcanele in cuptor pana a doua zi, sa se raceasca in tihna.
Am obtinut 13 borcane de 370 g, din 5 kg de mazare proaspata, pastai.
Sfat de la Gina Bradea
Dupa sterilizare, toate conservele, dupa racire, le asez pe masa, in foisor si le urmarim timp de 1 saptamana. Apasam capacele, sa nu fie bombate, le intoarcem cu capacul in jos si le scuturam, sa vedem daca nu curg.
Daca avem suspiciunea ca nu-s bune, imediat schimbam capacele si mai sterilizam 10-15 minute.
Cum se pune mazarea la congelator?
Mazarea se opareste timp de 5 minute in apa cu putina sare (1 lingurita de sare la un l de apa). Se scoate imediat in apa rece. Se scurge, se pune in pungi cat gatim o data si se congeleaza.
Mazare la borcan pentru iarna
Stergem borcanele, le etichetam si putem sa le punem in camara. Pregatite astfel, conservele de mazare vor tine si 3 ani, fara probleme. 🙂
Iar acum, daca am facut o conserva atat de gustoasa, la ce o folosim? Simplu, putem sa facem o mancare de mazare:
Sau putem sa pregatim si un piure de mazare, o alta bunatate:
Un alt mod delicios de a gati mazare poate fi un sote cu unt, ulei si patrunjel:
Pofta buna, retete cu Gina Bradea