Cum se face branza de vaci de casa
Cum se face branza de vaci de casa, chiar si la bloc, din lapte cumparat de la tarani sau chiar din Hypermarket? Am facut cu lapte normal, din magazin, si vedeti ce mi-a iesit 😀
Cum se face branza de vaci de casa
Mereu mi-au placut lactatele de calitate, branza, laptele, smantana de la tarani, macar de vaca daca nu si de capra, oaie sau bivolita. In Romania, ca tot romanul, aveam batraneii mei de la care luam mereu lactate bune.
De cand sunt pe-afara, tare-mi lipsesc. Toti romanii plecati afara tanjesc dupa lactatele romanesti, au alt gust! Stiti ca asta mananc mereu acasa: mamaliguta cu lapte, branza si smantana. 🙂
Nimic altceva, sa ma satur de laptele dulce si smantana aia galbena si untoasa… Of, ce-mi ploua-n gura 🙁
Pun in fiecare an branza pentru iarna – vedeti retetele, la saramura, framantata la borcan sau in ulei aromatizat. E delicioasa si nu-mi lipseste branza buna din casa 🙂
Dar sa trecem la reteta…
Reteta nu este deloc asa complicata, ci extrem de simpla 🙂
Avem nevoie de lapte integral din magazin, iar daca aveti de unde sa-l luati de la tarani… fericitilor, crapa ficatii-n mine de invidie 😀 !
Eu am folosit 3,5 l de lapte, am luat bio. Sper ca era bio, asta scria pe eticheta.
Se toarna laptele in ulcior de lut, putinica de lemn sau borcan de sticla. Nu se pune in oale metalice! Eu am un ulcior special de prins laptele, luat de la Corund. Tare iubesc ceramica 🙂
Nu se fierbe laptele, se pune asa, crud. Se acopera cu capac sau tifon curat si se lasa 48 de ore, pe masa, la temperatura camerei. E bine sa nu fie rece, sa nu fie temaperatura mai jos de 20 de grade Celsius.
Sfat de la Gina Bradea
Nu faceti greseala sa luati lapte degresat, ca ala e mai mult zer 🙂
Dupa 48 de ore, verificati oala cu lapte pus la prins. Hmm, ce amintiri am de la bunici. Mai stiti cum se evapora smantana?
O mancau pisicile si soarecii, extraterestrii, o furau babele din vecini…
Pe toti dadeam vina 😀 Daaa, bunica tare ne mai credea. Radea-n coltul basmalei si ne altoia cate-o jordie la fundurile dolofane. 🙂
Tipam si fugeam sa ne-ascundem. Nu de durere, ca nu dadea bunica tare, dar ne alintam 🙂
Ce vremuri….
Asa arata ulcica mea cu lapte dupa 48 de ore. 🙂
De unde smantana? E lapte din comert, cica integral. Unde e smantana aia de 2 degete? Daca aveti lapte de la tarani, veti avea si smantana.
Se pune un tifon curat intr-o strecuratoare mare si se rastoarna tot. Zerul se pastreaza, e minunat. 🙂
Il puteti bea, rece, de la frigider, sa va stergeti pe fata, sau il folositi sa faceti mamaliga, sa framantati un aluat dospit….sau sa faceti o paine tare moale si pufoasa.
Veti avea un ten minunat. Sau il turnati la flori 🙂
Sfat de la Gina Bradea
Pe timpul verii, cand este extrem de cald (la mine in bucatarie sunt 40 de grade), nu se fierbe, se strecoara direct. Iarna, cand e mai rece, se poate incalzi putin, apoi se strecoara. Incalzirea se face la maxim 40-45 de grade, nu mai mult.
NU SE FIERBE!!!
Daca se fierbe acest lapte prins, veti obtine un cauciuc. De multe ori cand cumperi branza proaspata e tare si parca mesteci guma, nu-i asa?
Deci: nu se fierbe! Vara nici nu are nevoie de incalzire, doar iarna, daca e mai rece. Vedeti cum s-a ridicat la mine branza deasupra 🙂
Cum se face branza de vaci de casa
Se leaga bine tifonul, se face o bocceluta si se atarna undeva, sa se scurga zerul. Eu am pus bocceluta mea pe sarma de rufe, afara. Bunica le atarna la streasina. La mine e prea sus.
Vedeti cum se scurge zerul. Totosii mei erau dedesubt, cu gurile deschise, sa le curga zerul 😀 Iar motanii printre picioarele lor, adunau picaturile care ajungeau pe jos 😀 Ca la tara!
Am lasat asa peste noapte. Dimineata, pe la 5 (cam asa ma trezesc), am iesit sa vad branza. Era foarte bine scursa 🙂 Vedeti cat a scazut?
Sfat de la Gina Bradea
Daca nu e cald in casa, lasati laptele la prins 24 de ore, apoi il amestecati cu un iaurt mic natural si il puneti pe foc. Nu lasati sa dea in clocot, ci doar sa se incalzeasca, pana vedeti ca se separa totul. Atunci opriti focul, lasati sa se raceasca si strecurati prin tifon.
Branza de vaci
Am mers in casa si am desfacut bocceluta, tropaind de nerabdare. Hmm, ce bine miroase!
Arata foarte bine. Chiar daca nu am lapte bun, branzica a iesit grozav de buna. Da, nu e grasa ca branza de la taranii nostri, dar sa stiti ca e buna: )
Uitati si voi cum arata 🙂
Hai, fiti sinceri ca arata bine. 🙂 Si e si buna la gust. Din 3,5 l de lapte am scos cam 720 g de branza proaspata, foarte bine scursa.
Aici, in Italia, cea mai ieftina branza, ricotta (un fel de urda), e de la 5 euro/kg in sus. Si nu e asa bine scursa. Sincer, sunt multumita si o sa mai fac.
Mai am niste idei, o sa mai fac niste probe. Stati cu ochii pe mine, sa vedeti ce surprize va pregatesc 🙂
Vedeti retetele de placinta cu branza, facute ca acasa-aici. Am retetele alea taranesti, adevarate, cu foi facute-n casa…va las sa le descoperiti 🙂
Pofta buna!
Aceasta reteta de branza proaspata a fost incercata si de catre cititorii nostri:
23 COMENTARII
Încercați și următoarea metodă : puneți oala cu laptele prins intr-o oală cu apă fierbinte și lăsați-o până când laptele s-a încălzit bine, apoi răciți bine laptele și puneți-l la scurs.
Zerul rămas de la scursul brânzei se poate folosi la fiert mămăligă.
Laptele crud nu se cheama cel care de abia a fost adus de la animalul muls,adica nefiert? Cel din comert este deja pasteurizat…Si nu se pune cheag deloc?Nu se strica lasat afara atata timp? ☺Multumesc anticipat pt raspunsuri
Laptele crud este cel nefiert, clar. Eu am folosit lapte pasteurizat, din comert, pentru ca asta gasesc in Italia, nu am alta solutie. Am probat, sa vad ce iese. Te rog frumos sa citesti atent ce am scris eu, am explicat clar aceste lucruri.
Nu este nevoie de cheag, e branza proaspata, nu cas. Laptele se lasa la prins, se acreste, adica ,,se strica”. In felul acesta se separa branza de zer.
Si te rog frumos sa nu-mi mai lasi poze cu porcarii din acelea, nu ma intereseaza asa ceva. Fa-ti reclama in alta oparte, te rog.
De incercat,multumim!
Si pe mine ,de ceva timp,m-a apucat pofta de branzica proaspata de vaci,pe care am facut-o tot cu lapte de la magazin.Si ca sa grabesc procesul,am dat „covaseala” cu putin iaurt grecesc.De cateva ori am transformat branzica intr-un fel de cascaval ,adica am fiert-o in lapte dulce,am strecurat-o si am pus-o din nou pe foc cu resturi de branza maturata.
Cu reteta dumneavoastra de branza as putea face placinta sau pascal?
Sigur ca da, e foarte buna, e branza proaspata 🙂
Pasca
Am să încerc și rețeta asta. Iau mereu din piață lapte proaspăt muls și se simte diferența la toate rețetele în care îl folosesc. Eu făceam pentru copii, acum pentru nepoțel, rețeta rapidă cu lapte pus la opărit și scursă zeamă de lămâie în el. Este gustoasă și așa.
Dragă Gina, nu ai scrie mata și niște amintiri din copilărie? Văd că ai ce povesti, ca o adevarata urmasa a lui Creangă. Pupici.
Multumesc frumos 🙂 Scriu de zor.
Incearca fara zeama de lamaie si o sa vezi ce bunatate iese 🙂
Pup tare de tot si eu 🙂
Intrebare cu scuzele de rigoare pentru deranj… Aceasta branza o pot sara si pastra la frigider pentru mai mult timp?
Da, se poate sara: amestecati cu sare, o puneti in borcane si turnati deasupra unt topit. Sa fie bine scursa, fara apa. Se mentine si un an 🙂
Am incercat reteta ta si e ff buna si de fiecare data cand imi ramane lapte sau cand aduc de la tara fac branzica si iasa super si e perfecta si pt diferite creme si prajituri,multumesc ff mult e f gustoasa
Am norocul de a cumpara lapte proaspat de la ferma. Si inca un noroc sa gasesc reteta ta de branza. Abia astept sa o fac! Multumesc pentru toate retetele minunate si povestirile care le acompaniaza. Te citesc cu cea mai mare placere!
Multumesc frumos si eu <3
De ce nu se pune la prins in oale de inox???
Pentru ca este bine sa se evite tot ce este din metal 🙂
N-am stiut reteta asta. cand mergeam la soacra-mea la tarar, luam cheag lichid sau un stomacel de miel uscat.
Cumparam 5l de lapte si il incalzeam cam 60grade ( sa simti cald la mana). Opream aragazul si turnam cam o lingura de cheag lichid si mestecam rapid. Casul (branza dulce) apare instantaneu. lasam sa stea 15-20 minute si il puneam totul la scurs. Iesea cam 1KG de branza dulce. Foarte rar copiii meu mai lasau vre-un motorel de branza sa-l sarez.Asa il pacaleam pe Secretarul general cre daduse ordin sa se vanda telemea in Bucuresti o data pe luna si avea gust de burete de baie imbibat cu sapun Cheia de rufe.
Asta a mes pana au pus soia in lapte, ca nu iesea nici o branza.
Da, e buna reteta ta, dar e reteta de cas. Ce am dat eu este reteta de branza fara cheag facuta, e branza aceea care e buna cu smantana. Sunt retete diferite, prose finale diferite.
[…] daca nu sunt acum in Romania, imi fac acasa branza proaspata, cu lapte din comert, asa cum il gasesc. Si am marele noroc sa am in curte 2 cuptoare cu lemne, […]
[…] babute verdeturi si flori de curte sau de camp, oua proaspete, lactate, pasari de tara. Fac mereu branza poaspata de casa, am mereu o cutie plina in […]
¡Bună seara doamnă dragă!
Mulțumesc pentru rețetă, sunt în Spania și am aceeași problemă cu brânza dulce. Sunt moldoveancă (Botoșani) și mama mea făcea (face) o brânză dulce, care nu are comparație cu niciuna… Și smântâna aceea groasă, ușor acrișoară, doamne ce gust divin! Am încercat aici tot cu lapte bio de la Alidi și am reușit să fac un boț de brânză pentru poale în brâu (tot rețeta dumitale). Sunteți unica care pune atât suflet în rețete și în transmiterea sentimentelor și inclusiv gustul și mirosul copilăriei. Citesc rețeta și râd, mă pun serioasă, iar râd, și tot așa! Vă mulțumesc din suflet pentru tot cea ce faceți, noroc că există internet și ajungeți și în bucătăria mea. Familia mea se bucură de toate bucatele românești și le place la nebunie cea ce fac. Vă doresc multă sănătate și numai bucurii!!! (Sunt de acord să scrieți o carte cu toate amintirile Dv. amestecate cu rețete! Bravo Gina Bradea!!!!
Multumesc tare mult, pupici 🙂