Friptura de pui cu legume la cuptor
Friptura de pui cu legume la cuptor este genul acela de reteta delicioasa, simpla, care place tuturor, usor de facut chiar si cand ai musafiri 🙂 Ce poate fi mai bun decat o friptura de pui ? 🙂 Pui totul in tava, puiul condimentat si legumele si bagi la cuptor. Gata 🙂
Fac des friptura de pui-vedeti retetele, in tot felul de combinatii: simpla sau cu iaurt, cu lamaie, pe sticla, la punga, saramura de pui si altele 🙂 Delicioase, toate ne plac 🙂
Se pot face cu orice fel de pasare, cu pui intreg sau doar piept, pulpe, aripi 🙂 Iese minunat de bun de fiecare data. Nu uitati sa pregatiti alaturi si un mujdei, sau un sos de usturoi cu iaurt si castraveti murati 🙂
Aveam in casa 1 coquelet acum, un puisor din ala cat pumnul, foarte fraged, si pentru ca eram doar eu si sotul la cina, l-am preparat imediat la cuptor 🙂
Ce ne trebuie pentru reteta de Friptura de pui cu legume la cuptor:
Voi da cantitatile de legume si condimente pentru 1 pui de 1 kg. Calculati in functie de cat are puiul 🙂
Durata Preg.:
Durata gatit:
Total:
Portii: 4
- -1 pui de aproximativ 1 kg
- -2 lingurite sare
- -1 varf de cutit piper proaspat macinat-depinde cat de iute mancati
- -jumatate lingurita cimbru
- -1 kg legume (la fel ca puiul): ciuperci, ardei gras, ceapa, morcov, fasole verde, dovlecei...ce aveti in casa
- -3-4 catei de usturoi
- -100 ml vin alb (optional)
Cum se face reteta de Friptura de pui cu legume la cuptor:
Va invit sa vedeti reteta video aici:
- Puiul se parleste, sa nu aiba tuleie, apoi se spala foarte bine. Poate fi lasat intreg, sau se taie cu un foarfece, pe spate si se desface. Se spala bine in interior, la jet de apa, sa nu mai ramana sange. Eu scot plamanii si-i arunc, nu-i mancam.
- Se condimenteaza puiul cu sare, cimbru si piper proaspat macinat, pe toate partile. Se mai opreste putin din amestecul de condimente si pentru legume. Puiul se lasa deoparte.
- Se spala, se curata si se taie legumele: ceapa si morcovul se taie rondele, ardeiul, vinetele, dovleceii, ciupercile, se taie felii….etc. Se pot pune si cartofi, daca vreti, taiati in 4 sau cubulete. Orice fel de legume merg langa pui.
- Se asaza legumele in tava, usturoiul curatat si taiat felii, se presara restul de condimente, se pune puiul deasupra si se toarna cam 200 ml de apa. Se acopera tava cu folie si se da puiul la cuptor, la 200 de grade (foc aproape maxim la cuptoarele cu gaz), pentru 1 ora.
- Dupa 1 ora, se verifica puiul, se stropeste cu sosul din tava. Se mai lasa la fel, pana cand este bine patruns.
Cum se verifica puiul daca este bine copt?
Se inteapa cu o furculita si daca nu curge nimic, lichid sau sange si furculita intra usor, e gata.
6. Cand puiul este bine patruns, se adauga vinul sau 1 lingura de zeama de lamaie, se stropeste bine puiul si se baga la cuptor, la foc maxim, fara folie, ca sa se rumeneasca. Dureaza cam 10-15 minute 🙂
Cand este gata, se scoate puiul, se asaza pe platou si se serveste cu multa pofta 🙂
Sa va spun cum miroase, sau cat este de bun? Nu cred ca e nevoie 🙂
Truc:
Eu pun in tava o capatana de usturoi spalata, necuratata, dar taiata in 2 pe lat. Usturoiul acela copt e o nebunie alaturi de friptura 🙂
Nu uitati o bere rece sau un vin alb…curcubeu pe cerul gurii, fratilor! 🙂
Pofta buna!