Pseudo-tratat de sandvisologie

97
678

Sandvisurile, numite-n fel si chip, ba senvis, ba sandvici, ba sandwich, ba mai stiu eu cum altfel, pana la urma si la coada sunt acelasi lucru: paine cu ceva. 🙂 De multe ori, sotul si copii ma intreaba:

-Nu faci si tu ceva bun? As manca ceva, dar nu stiu ce.

-Pai si „nustiuce”-ul ala ce sa fie?

-Nu stiu, fa tu ceva bun, asa cum stii tu, niste paine cu ceva…

Asa ca imediat incropesc ceva bun. Sunt un mare fan branza, asa ca am mereu in casa branza, mai gasesc ceva unt, preparate, legume si „nustiuce”-ul ala bun, e gata imediat. Sunt tare gustoase, se fac rapid, merg de minune la micul dejun sau cina, la o gustare, un pachetel la serviciu sau la scoala, sunt bune pentru calatorii- imediat scoti un sandvis si mananci.

Asa ca este timpul sa dam Cezarului ce-i al Cezarului, sa recunoastem meritele sandvisurilor! Luati pozitia de drepti si ascultati ce am de povestit. Ca fiecare sandvis are cusururile si chitelile lui, nu-i asa de simplu sa iei o felie de paine, tuflesti o lingura de unt, o frunza de salata si inca 1-2 chestii si gata… Pai, e poveste lunga monshericilor, are Kira socoteala ei, asa ca asezati-va comod si ascultati ce are maica sa va spuna 😛 .

Fiecare om are preferintele si mofturile lui, nu e asa usor sa stii ce si cum vrea fiecare. Cel mai bine e sa le luam de-a ràndilea si sa vedem ce-i place fiecaruia.

Sandvisul  adolescentilor, ca ei sunt bastanii care dau tonul:  ca la McDonalds, in chifla cu seminte, primul strat crema de branza, apoi ceapa rosie, ardei gras, castraveti, muschi tiganesc si o felie generoasa de branza topita. Bineinteles cu maioneza si ketchup din belsug, alaturi de o cola.

Va invit in grupul Carte de bucate online, sa gatim si sa ne sfatuim impreuna.

Alatura-te comunitatii

 

sandvis-pofta-buna-gina-bradea (8)

 

Sandvisul vecinei de la 1: paine alba, de la alimentara din colt (sa fie mai prajita, da?), branza telemea- dar nu foarte sarata, un ou ochi, inca o felie de paine deasupra si apoi la sandwichmaker cu el. E bun cu germeni de ridichi facuti in casa si dulceata de ardei iuti- de la vecina de la parter. Merge sa pui si cateva felii de prosciutto crudo, asa, ca sa-i faci in ciuda la increzuta aia de la etajul 4!

sandvis-pofta-buna-gina-bradea (3)

 

 

Sandvisul colegei de birou careia-i faci ochi dulci. Esti timid si nu stii cum s-o inviti in oras si-ti tremura genunchii cand te priveste, asa ca mai bine-i faci un sandvis: paine cu lapte, crema de branza natur, o felie subtirica de salam scump, ca s-o impresionezi, o felie si mai subtire de prosciutto stagionatto, c-asa mananca italienii si sa te dai cultivat, apoi iar o felie de paine, insa cu strat fin de crema de  branza natur. Floricelele fa-le cu talent si chiar daca muncesti juma” de zi la fiecare petala, spune-i ca l-ai facut asa-ntr-o doara. 🙂

 

sandvis-pofta-buna-gina-bradea (5)

 

 

 

Sandvisul cinefilului: paine unsa cu o crema de branza natur, felii de parizer, ketchup si floricele din belsug, sa mearga cu berea rece.

 

sandvis-pofta-buna-gina-bradea (6)

 

Sandvisul naivei, care crede ca tot ce zboara se mananca: Paine, crema de branza natur, cel mai iute ketchup din lume, parizer si 2 moturi de maioneza. Sa vedem daca-l mananca tot! Se trezeste sau viseaza mai departe.

sandvis-pofta-buna-gina-bradea (7)

 

Sandvisul mancaciosului: o bagheta, primul strat crema de branza cu verdeata, salam picant, muschi, rondele de rosii si multa rucola, ca e la dieta. 🙂 Pai ce, e mare sandvisul? E cat o grisina, mai merge unul!

 

sandvis-pofta-buna-gina-bradea (10)

 

 

 

Sandvisul soacra-mii: paine neagra, crema de branza natur din belsug, boia de ardei dulce si o cana cu ceai de sunatoare, ca e calmant. Asta mancare sanatoasa si hranitoare, cu asta am crescut noi, nu prostii de-alea de dati voi la copchii!

sandvis-pofta-buna-gina-bradea (9)

 

 

Sandvisul pianistei: paine alba, fina, cu lapte, crema de branza cu verdeata, cascaval, castraveti si cateva feliute de masline negre. Cu partitura alaturi, sa mai exerseze nitel.

 

 

sandvis-pofta-buna-gina-bradea (11)

 

Sandvisul vecinei de la parter, care vede tot, stie tot si povesteste tot, tuturor: o paine alba, felii de parizer simplu, ca e casnica si nu-si permite scumpeturi ca aia de la 3, felii de telemea si varza rosie. Merge si cu niste ketchup, dar facut in casa, ca-i femeie gospodina!

 

sandvis-pofta-buna-gina-bradea (12)

 

 

 

Sandvisul intarziatului: 2 felii de paine  neagra, o felie de cascaval, 1 minut la microunde – cat se-ncalta si-si leaga cravata, jumatate de ardei gras si-l mananca-n drum spre masina.

 

 

Sandvisul cartoforului: Paine alba, crema de branza natur, salam spaniol, salata verde, rosii, castraveti, totul de cea mai buna calitate, ca ieri a dat 6-6 si-a luat potul cel mare.

sandvis-pofta-buna-gina-bradea (15)

 

 

Sandvisul blondei de la xerox: branza telemea, salata de vinete, rosii si ardei iute. E la dieta, nu mananca paine, vrea sa-ncapa in rochia albastra, aia de acum 3 ani.

 

sandvis-pofta-buna-gina-bradea (17)

 

 

Sandvisul taranului: mamaliga rece, coapta pe plita si unsa cu usturoi din belsug, primul strat crema de branza, groasa cat degetul, carnati, mamaliga, sunca fripta, ceapa si boia de ardei iute. Fara chiceapuri si alte prostii de oras, e destul ca ai taiat ceapa cu cutitul, ceapa se sparge cu pumnul! Da si-un rachiu, sa nu-mi cada greu la lingurica.

 

 

Sandvisul olimpicului: paine alba, crema fina de branza, muschi, salata verde si rosie cherry.

 

 

Sandvisul femeii sagetator: paine de casa, primul strat crema de branza cu verdeata, muschi taranesc, natural, felii de rosii si castraveti bio, deasupra paine  unsa din belsug cu alta crema de branza natur. Un sandvis frumos, vesel, elegant si plin de viata. Daca ascultati atent, o sa auziti Luceafarul recitat in chineza, ca e si destept sandvisul asta, sa fie clar!

 

 

 

 

Sandvisul secretarei, pare iepuras dragalas, dar asculta tot si spala seful in urechi: Chifla (cat mai veche, sa-si rupa dintii), crema de branza cu usturoi, sunca presata si salata, ca-i ajunge! Da-i zambesti frumos cand ii duci sandvisul si poti sa-l scapi si de 2-3 ori pe jos pana ajungi la ea.

 

 

Sandvisul unchiului Costica, pentru ca s-a mutat la tara dupa ce-a iesit la pensie: Felie de paine neagra, primul strat crema de branza, castraveti si varza rosie. Ajunge, draga, ca pensia-i mica!

 

sandvis-pofta-buna-gina-bradea

 

Sandvisul roscatei de la marketing: felie de paine, cu primul strat crema de branza natur, cascaval, sfecla rosie, marar si seminte de rodie. Un sandvis mic, exact cat o inghititura, ca ea are gura mica.

 

sandvis-pofta-buna-gina-bradea (18)

 

 

Sandvisul sotului, cand refuza sa-ti cumpere cerceii aia superbi: paine neagra, salam, cascaval, masline, ardei iute. Nu uita sa mai presari niste boia de ardei iute, merge sa-i pui si in cafea.

sandvis-pofta-buna-gina-bradea (1)

 

Sandvisul sotului, cand accepta sa-ti cumpere cerceii si-ti mai ia si-o poseta noua: tort sandvis cu straturi de paine de casa, crema de branza cu verdeata, crema de branza natur, felii de castraveti, oua fierte, masline, ridichi, sunca presata si muschi tiganesc. Daca-mi lua si pantofii aia asortati, ii puneam si icre negre.

sandvis-pofta-buna-gina-bradea (4)

 

 

Dupa atata vorbarie si povesti, mi s-a facut foame, asa ca mi-am facut 2 sandvisuri, am pus crema de branza cu verdeata, ardei gras si iute si seminte de chimen si ma retrag. E timpul sa plecati si voi la casele voastre, faceti-va un sandvis ceva, ca v-am aratat destul!

 

sandvis-pofta-buna-gina-bradea (2)

 

Sunt multe sandvisuri, fiecare cu povestea lui, sau poate ca fiecare poveste are un sandvis?

Voi ce spuneti, care sunt sandvisurile voastre preferate, cum le pregatiti? Ce povesti cu sandvisuri stiti?

 

 

97 COMENTARII

  1. Hahahaha doamne ginuta te iubesc si te ador, uite cum mi-ai luminat orele de seara cu scrierile tale.
    Eu nu sunt fan mâncărurilor Fast food si nici sandwich- urșilor.prefer mancarea plină de legume cu mii de condimente si gătită cate 5 ore la foc mic.
    Sunt mare fan paginii ,, pofta buna”si te urmăresc si te recomand cu drag.

  2. si mie imi plac…multi ani nu am pus un sandv,motive de sanatate …apoi am reinceput pregatind pachet fetei mele MIRUNA ii plac toate e o gurmanda in toata regula dar tot slabuta ca si mine. Da toate-s bune cat timp sunt facute cu produse din curtea ta nu? parerea mea

  3. Draga mea Gina … esti un fenomen! Esti extraordinara … tot ce iese din mana ta sau din mintea ta este fenomenal! Orice scrii tu imi face mare placere sa citesc, ma amuz sau invat ceva nou, totul este in avantajul nostru, al cititorilor tai! (y)

  4. esti minunata!!! ma inveselesc de fiecare data cand te citesc si ,,fur,, retetele tale mai mereu… mai ales cand sunt in pana de idei si trebuie sa fac ceva rapid sin gustos 🙂

  5. Ai reusit sa ii dai sandvisului „plictisitor” de zi cu zi atat de mult farmec si culoare!!! Pe farfuriile tale prind bucatele viata!!! Ramai asa cum esti! 🙂

  6. Gina, ai atribuit exact cum trebuie toate sandwich/urile…. ma uit la ele si imi dau seama ca nu mi/ar fi dat asa ceva prin cap…..
    Imi place si vecina de la parter cu antenele intinse :)))))))))))))

  7. Si iar ma uit la ele….. si iar mai vad unul haios…. secretaraaaaa cu urechile cat palniile…. care asculta cu atentie mare ce vorbeste sefu’ la telefon :))))))))))))))))

  8. Foarte dragute si pline de imaginatie sandwichurile tale!!!
    Sandvisul femeii sagetator… cred ca mi se potriveste. Are un aspect vesel si optimist, exact cum sunt eu. 🙂

  9. da ,dupa asa o prezentare cred ca si Madona ar pune botul la unul cu mamaliga ,ador sandvisurile in toate formele lui si daca esti gurmand nu poti sa nu-ti placa ,mai ales daca ai pe cineva cu fantezie care sa-ti mareasca apetitul ,….,Apropos in seara asta fara gluma,in meniu sandvisuri ca mi-au lasat apa in gura imaginile !!!

  10. Ginaaaaaa, sandwich/ul sotului cand nu/ti cumpara cerceii….. vai ca mor de ras!!!!! Daca el nu/ti cumpara cerceii, atunci ii pui tu unul in nas (belciug)???? Cornitele? Seamana cu ale lui scaraoschi :)))

  11. Bune au fost sandwich-urile azi,intre mic dejun si gulyasul facut afara…paine integrala homemade,unt de casa,salam de nadlac…ardei ,branza de capra…. Sa va spun cat sunt de multumita ca nu cumpar nimic din comert,pentru bucatele noastre? 🙂

  12. Paine cu ceva…merge oricand 😉 …dar asa lectura placuta si sa ma tina cu sufletul la gura nu am mai avut de candam citit Harry Potter…acum fug la bucatari si fac paine cu cele 4 feluri de branza ce le am in frigider 😉

  13. Ca sandvisholog incepator, pot spune ca sandvisul suprem (chestie de gust) este asa:
    Paine cu cartofi, ungureasca, taiata felii cam de 1.5cm de groase, unse pe ambele parti cu unt si rumenite putin in tigaie. In aceeasi tigaie pun la rumenit 2 felii de de rulada de pui care insotesc painea la rumenit. Tot in tigaie „construiesc sanvisul, pe o felie de paine pun o feliuta de rulada de pui, acopar cu cas dulce sau afumat, pun a doua feliuta de rulada si acopar cu painea calda. Scot constructia din tigaie si in locul ei arunc un ou, bineinteles spart, pe care il alerg cu „lopata” pana se prajeste, rezultand un fel de omleta. Pun si oul intre feliile de paine, adaug si un castravecior murat taiat in lung si musc asa cu pofta, ca mi-e foame, altfel nu faceam sandvis.
    Mmmm, bun!

  14. Al doilea preferat este mai simplu, pentru sezonul in care rosiile au gust:
    Franzeluta neagra sau integrala, de preferat cu seminte, taiata pe lungime, unsa cu unt si rumenita putin pe interior.
    Telemea proaspata, nesarata, taiata gros ca-i buna, se asaza in interiorul franzelutei, daca mai e loc se pune si rosie de gradina, din aceea mare si carnoasa, cu gust. Daca in sandvis nu mai e loc, din rosie se musca asa ca din mar.
    Pofta buna.

  15. Acela de dupa o zi de munca in care te-a jumulit seful..arunci intre 2 felii de paine carne de 3 feluri si branza cat cuprinde..legume sau salata la al doilea,ca-s de fandoseala;)).

  16. Ora la care am terminat de citit acesta pagina, este 11.05( în Oradea),o ora aproximativ,pana la prânz si trebuie sa recunosc faptul ca îmi umbla ceva prin stomac,adică au început sa-mi chiorăie m….e de foame pentru ca eu sunt un gurmand sau cum zic italienii :” sono una buona forchetta” și voi cu sandvișurile voastre mi-ați trezit un instinct primordial de autoconservare în interiorul ”fragedului” meu corp,numit FOAME,asa ca ma voi îndrepta spre bucătărie sa probez câteva rețete de mai sus.Nu degeaba se spune cred :” FOAMEA ESTE CEL MAI BUN BUCĂTAR”. Felicitări pentru blogul acesta reușit unde în viitor voi mai face vizite cu siguranță……… eu știu sa fac asa ceva și ceva mai mult.(banala fasole cu cârnați).

    • Wow!!! Daca-s si carnati de casa, mai pune o portie si pentru mine. Iar daca mai ai niste mamaliga rece si muraturi, ma ai musafir o saptamana 🙂

  17. Doamne, Gina, esti fenomenala. Am ras cu lacrimi, in special la sandwich-urile secretarei si al sotului zgarcit, care nu-ti cumpara cerceii aia pe care ti-i doresti asa de mult.:)))

    BIG like, draga mea!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here