Lipie cu ciuperci
Lipie cu ciuperci – o reteta rapida, gustoasa si usor de preparat. Din doar cateva ingrediente se obtine o cina delicioasa. Este ideala si in zilele de post, daca se foloseste smantana de post.
Pe blogul Pofta buna cu Gina Bradea puteti sa gasiti si alte retete cu lipii, cel putin la fel de gustoase si usor de preparat precum aceasta.
Puteti incerca reteta de lipii umplute cu carne tocata si mozzarella:
Sau merita sa incercati si reteta de pizza din lipie, un alt preparat care se face intr-un timp extrem de scurt si e tare bun:
Ce ingrediente folosim pentru reteta de lipii cu ciuperci?
Cantitati pentru 2 lipii
- -2 lipii
- -1 avocado
- -150 gr de varza
- -2 linguri de smantana
- -o lamaie
- -marar
- -500 gr de ciuperci
- -sare
- -o lingura de ulei de floarea soarelui
- -2 linguri de ulei de masline
- -un catel de usturoi
- -o jumatate de lingurita de boia dulce
Cum se face reteta de lipii cu ciuperci?
Varza se taie fideluta, se freaca cu sare si se pune intr-un bol si se amesteca cu smantana, coaja rasa de la o jumatate lamaie, marar si o lingura zeama de lamaie.
Ciupercile se curata, se spala si se taie feliute.
Feliile de ciuperci se pun intr-o tigaie grill unsa cu ulei si se frig.
Avocado se zdrobeste si se amesteca cu o lingurita zeama de lamaie si sare.
Intr-un bol se amesteca usturoiul zdrobit cu sare, boia si uleiul de masline.
Pe o lipie se intinde jumatate din cantitatea de avocado, deasupra se pune jumatate din cantitatea de varza, iar peste varza se pune jumatate din cantitatea de ciuperci si jumatate din sosul cu usturoi.
Deasupra se presara marar.
Intr-o tigaie unsa cu ulei se pune lipia cu compozitia deasupra se tine pentru cateva minute, pana cand se rumeneste frumos.
Lipia preparata astfel se serveste calda. Poate fi si un aperitiv, daca doriti, sau o gustare delicioasa.
Va invit cu drag si pe voi sa probati reteta aceasta si de abia astept sa va intoarceti pe blog, sa ne spuneti si noua cum a iesit reteta.
Pana atunci, va spun: Spor la gatit si Pofta buna!
Reteta si fotografiile ii apartin lui Gigi Vulturu, colaboratoare a blogului Pofta buna, retete cu Gina Bradea.