Fursecuri cu nuca de cocos
Cunoasteti aceste fursecuri cu nuca de cocos?
Crocante la suprafata, fragede in interior, cu o fragezime deosebita si un gust savuros, dat de aroma naturala a fainii de nuca de cocos si cea a cojii de lamaie sau a glazurii de ciocolata cu care pot fi decorate, aceste fursecuri cu nuca de cocos constituie solutia ideala pentru un desert delicios, rapid si usor de realizat.
Am gustat de mai multe ori nuca de cocos disponibila pe piata italiana si sincer sa fiu nu am fost incantat in mod deosebit. Nu prea sunt incantat eu de aceste fructe exotice ce ajung pe rafturile supermarketurilor. Mi-am schimbat insa radical parerea atunci cand am avut ocazia prin amabilitatea unui prieten de-al meu din El Salvador, Ernesto, sa gust o nuca de cocos proaspata, autentica.
M-au fascinat si aceste savuroase fursecuri cu nuca de cocos gatite de prietenul meu, Franco, un vanator si un bucatar desavarsit, caruia ii multumesc pentru reteta. Dupa un pranz copios cu specialitati locale din carne de porc mistret am avut pofta si taria sa golim si un platou intreg compus din aceste fursecuri 🙂
Ce ne trebuie pentru reteta de Fursecuri cu nuca de cocos:
Rating
- -Faina de nuca de cocos 250 g
- -Galbenus de ou 1 buc
- -Albusuri de ou 3 buc
- -Zahar 200 g
- -Coja rasa a unei lamai
Cum se face reteta de Fursecuri cu nuca de cocos:
Batem spuma tare albusurile, adaugand treptat zaharul si la urma, galbenusul frecat bine si coaja de lamaie. Adaugam treptat (in ploaie) o parte din faina de cocos (220 g) amestecand cu grija de jos in sus. Compozitia finala este un aluat cu o consistenta medie.
Se iau din aluat, cu ajutorul a doua lingurite, bucatele egale, cam de marimea unei nuci, se rotunjesc in palme, se trec prin faina de cocos pastrata deoparte (30 g) si se aseaza pe tava tapetata cu hartie de copt.
Se dau la cuptor la foc slab (cca 160°) timp de 10-12 min pana se rumenesc usor.
Un truc:
In cazul in care compozitia finala este prea moale pentru a reusi modelarea in palme a aluatului, sau pentru al putea pozitiona direct pe tava cu ajutorul a doua lingurite, putem adauga „dupa ochi” putin amidon care va lega mai bine aluatul.
Pofta buna!
4 COMENTARII
Sa vedem ce iese, am adaugat putin colorant si le-am modelat in forma de inimioara, ca tot este 1 MARTIE, PENTRU SOTIA SI PENTRU FIICA MEA
Felicitari, arata grozav! 🙂
De unde luam faina de cocos?
De pe net sau magazine specializate tip Plafar.