Cartofi zdrobiți cu salam și brânză

Cartofi zdrobiți cu salam și brânză topită – o rețetă delicioasă și ușor de preparat, crocantă la exterior și moale la interior, cu un sos cremos de brânză și parmezan.

Cartofii zdrobiți cu salam și brânză – crocanți la exterior și moi la interior, un adevărat deliciu.

Cartofi zdrobiți cu salam și brânză

Ingrediente pentru rețeta de cartofi zdrobiți cu salam și brânză

Cartofi zdrobiți cu salam și brânză - ingrediente pentru rețetă

  • 8 cartofi mici noi
  • 8 felii salam
  • 1 lingură ulei
  • sare, piper
  • 50 ml lapte
  • 6 felii brânză topită
  • 40 g parmezan
  • pătrunjel

Cum se face rețeta de cartofi zdrobiți cu salam și brânză?

Fierberea și zdrobirea cartofilor

Cartofii se fierb în apă cu sare pentru 15 minute din momentul în care fierbe apa.

Se scurg, se lasă puțin la răcit, apoi se ung cu ulei.

Se așează într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și se zdrobesc cu un pahar.

Se condimentează cu sare și piper.

Coacerea cu salam

Se pun la cuptor pentru 20 de minute la 200 de grade Celsius, după care se scot, se pune deasupra salamul pliat și se mai pun la cuptor pentru 5 minute.

Cartofi zdrobiți cu salam și brânză - mod de preparare pentru rețetă

Prepararea sosului de brânză

Laptele se amestecă cu brânza topită și jumătate din parmezan și se încălzește până se topesc brânza topită și parmezanul.

Compoziția obținută trebuie să aibă consistența unei smântâni.

Servirea cartofilor

Din această compoziție se pune câte o lingură pe fiecare cartof.

Se servește cu pătrunjel mărunțit deasupra.

🔥 Nou!
Am lansat condimentele, ingredientele și multe alte bunătăți marca Gina Bradea! Vă recomand să vă uitați pe magazinul meu online și să comandați Bunătăți de la Gina Bradea!
Răsfoiți magazinul cu răbdare, am multe produse pentru voi și adaug constant altele noi, ca să vă bucurați de tot ce e mai bun.

Sfaturi pentru preparare, de la Gigi Vulturu

  • Alegeți cartofi noi, mici și de mărime asemănătoare, pentru ca aceștia să se fiarbă și să se coacă uniform.
  • Nu fierbeți cartofii prea mult, pentru ca aceștia să își păstreze forma la zdrobire și să nu se sfărâme complet.
  • Ungeți cartofii cu ulei înainte de zdrobire, pentru ca marginile să se rumenească frumos și crocant la cuptor.
  • Presați cartofii ușor cu paharul, ca aceștia să rămână întregi la bază, dar turtiți suficient pentru crocanță.
  • Amestecați constant sosul de brânză pe foc mic, pentru a evita lipirea sau formarea cocoloașelor.
  • Serviți cartofii imediat, cât sunt calzi, cu sosul de brânză proaspăt încălzit și pătrunjelul deasupra.

Merită să încercați și o altă rețetă de cartofi zdrobiți, uitați mai jos de minunății:

Cartofi zdrobiti la cuptor cu usturoi, branza si patrunjel

Sau puteți să faceți niște cartofi noi cu usturoi și mărar:

Cartofi noi cu usturoi si marar, la tigaie

De asemenea, un piure de cartofi cremos e o altă variantă delicioasă pe care v-o recomand:

Piure de cartofi

Cartofii zdrobiți cu salam și brânză topită sunt o garnitură sau o gustare consistentă, potrivită pentru orice masă, care combină textura crocantă a cartofilor copți cu savoarea sărată a salamului și cremozitatea sosului de brânză. Este un preparat simplu, dar plin de gust, ideal pentru o cină relaxată în familie.

Poftă bună și spor la gătit vă dorim!

Cartofi zdrobiți cu salam și brânză

Rețeta și fotografiile îi aparțin lui Gigi Vulturu, colaboratoare a blogului Poftă bună, rețete cu Gina Bradea.
Mai multe rețete de la Gigi Vulturu găsiți aici.

Va invit sa urmariti si ultimele retete video publicate:

Noile cărți Gina Bradea

Daca v-a placut, spuneti-va parerea si distribuiti in retelele sociale:

Gina Bradea

Gina Bradea

Mama, sotie, bucatar, blogger, economist, manager, autor de carti culinare si mai ales, OM.
Gatesc simplu, curat, gustos, cu ingrediente naturale, condimente si verdeturi pe care le usuc si le macin eu, cu multe legume proaspete. Fac acasa paine, preparate din carne, umplu bors, fac tot felul de conserve pentru iarna.
Mancarurile mele au „acel gust” al mancarurilor facute de mame sau bunici, dar cu mai putine grasimi si prajeli.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.