Spaghete cu rosii proaspete si busuioc
Eu inclin sa cred ca aceasta reteta de spaghete cu rosii proaspete si busuioc constituie punctul de plecare al bucatariei italiene. Un pumn de spaghete si trei ingrediente (busuioc, usturoi si rosii “ciliegini” – cherry) care pe langa faptul ca impreuna formeaza cromatic drapelul italian, se combina armonios intr-o specialiate pe cat de simpla si rapida, pe atat de proaspata si savuroasa. Italia este servita… pe masa.
Si cand afirm acest lucru ma las coplesit de amintiri. Ma trezesc cu aproape douazeci de ani mai tanar intr-un restaurant milanez, unde a inceput practic aventura mea italiana.
Dupa terminarea orelor de munca ne adunam toti la masa: chelneri, pizzari si bucatari iar in fata unei farfurii cu “spaghetti al pomodoro fresco” (pe care “zia Mariuccia”, o bucatareasa in varsta, avea amabilitatea sa ni le pregateasca) colegii mei de munca, in special cei cu origini din sudul Italiei depanau amintiri care de care mai nostalgice.
Povesti cu branza “mozzarella” proaspata si nu cea in zar sarat care se comercializeaza in nordul Italiei, cu pizze care dospeau incet timp de optsprezece ore, cu rosii “ciliegini” pe care bunicile le culegeau din gradina si cat ai zice peste, puse peste spaghete, hraneau familii numeroase ce se intorceau pe neasteptate de la muncile agricole (in vreme ce sotiile de azi isi fac nenumarate probleme cand au de invitat vecinii la o cina programata cu o saptamana inainte). Si cate si mai cate…caci bucataritul merge bine cu povestitul.
Ce ingrediente folosim pentru reteta de spaghete cu rosii proaspete si busuioc?
Portii: 2
- 180 g spaghete
- 20( la numar) rosii “ ciliegini")
- 5-6 linguri de ulei de masline
- 3 catei de usturoi
- 5-6 frunze de busuoic
- Sare ( dupa gust)
- Nucsoara ( dupa gust)
Cum se face reteta de spaghete cu rosii proaspete si busuioc?
Iar pregatitul acestei mancari dureaza cat timpul necesar pentru fierberea pastelor. Punem apa la fiert si cand incepe sa clocoteasca aruncam sarea groasa si spaghetele.
Intr-o tigaie cu 5-6 linguri de ulei de masline punem trei catei de usturoi iar cand acesta incepe sa primeasca o culoare usor maronie, inseamna ca uleiul s-a aromatizat si-i scoatem afara.
Punem rosiile ciliegini taiate in jumatate (va rog eu sa le alegeti biologice, ca altfel degeaba!), trei-patru frunze de busuioc, putina nucsoara (sau ardei iute, daca preferati), jumatate de polonic din apa de fiert si lasam totul la foc mediu.
Din cand in cand mai putem apasa sosiile cu o furculita sa fim siguri ca nu mai au nicio scapare.
Cand sunt gata adaugam si putina sare. Si totul ar trebui sa dureze vreo zece minute… pana cand spaghetele noastre sunt aproape fierte.
“Aproape” am zis! Le strecuram si le punem in tigaie la foc iute pentru maxim un minut(minut adevarat nu de-al nostru romanesc).
Amestecam si pregatim farfuriile. Doua frunze de busuioc asezate frumos deasupra si gata-i. Eu nu adaug nici macar parmezan ca nu-i neaparat nevoie.
Gustul acestui preparat este pur si simplu divin.
Pofta buna!