Prajitura Pavlova, reteta de bezea fina cu fructe si frisca

Prajitura Pavlova, reteta de bezea fina cu fructe si frisca Daca vreti sa faceti ceva dulce si cu adevarat special puteti face o prajitura Pavlova cu frisca si fructe rosii. Un dulce lejer ca fulgul, cu gust dulce acrisor si de eleganta cunoscutei balerine, in cinstea careia a fost creat.

0
1369

Prajitura Pavlova, reteta de bezea fina cu fructe si frisca. Daca vreti sa faceti ceva dulce si cu adevarat special puteti face o prajitura Pavlova cu frisca si fructe rosii. Un dulce lejer ca fulgul, cu gust dulce acrisor si de eleganta cunoscutei balerine, in cinstea careia a fost creat.

Acest minunat tortulet a fost realizat, pentru prima data, chiar in cinstea Annei Pavlova, renumita balerina. De asta are o baza de bezea alba si lejera, ca fustita de tul a unei balerine, si o crema moale de frisca sau crema de vanilie si frisca, totul acoperit cu fructe.

De preferinta se aleg fructe mai acrisoare ca sa compenseze dulceata bezelei sau o combinatie de fructe dulci cu fructe acrisoare. Bezeaua se poate face in stil frantuzesc, elvetian sau „meringa” italiana. Nu intru in detalii, doar va spun ca, eu am ales pentru Pavlova de acum, cea mai simpla si rapida variata, adica bezeaua franceza.

Prajitura Pavlova, reteta de bezea fina cu fructe si frisca
Prajitura Pavlova, reteta de bezea fina cu fructe si frisca

Nu trebuie sa va sperie realizarea acestui dulce, pentru ca nu e deloc complicata. Trebuie, doar, sa fiti atenti ca albusurile sa fie batute bine si trebuie sa aveti un cuptor care sa coaca (in acest caz, termenul potrivit ar fi, sa usuce) si la temperaturi foarte mici. Intre 100-130 de grade Celsius.

Prajitura Pavlova, reteta de bezea fina cu fructe si frisca

Daca nu ati mancat niciodata „Pavlova” veti fi surprinsi de textura crocanta in exterior si pufoasa in interior, de gustul divin.

Mai jos puteti gasi si alte idei de torturi si dulciuri, cel putin la fel de delicioase:

Tort Ella cu mascarpone, frisca si capsuni
Tort Ella cu mascarpone, frisca si capsuni
Chec guguluf cu dovlecei si afine
Chec guguluf cu dovlecei si afine
Fursecuri fragede Ovis mollis cu unt, gem si oua fierte
Tort din rulada cu gem si banane, sau Banana roll cake
Tort din rulada cu gem si banane, sau Banana roll cake

Sa va impartasesc in continuare cea mai simpla varianta de „Pavlova”.

Ce ingrediente folosim pentru Prajitura Pavlova, reteta de bezea fina cu fructe si frisca?

Prajitura Pavlova
Daca vreti sa faceti ceva dulce si cu adevarat special puteti face o prajitura Pavlova cu frisca si fructe rosii. Un dulce lejer ca fulgul, cu gust dulce acrisor si de eleganta cunoscutei balerine, in cinstea careia a fost creat.
Ingrediente
  • Ingrediente pentru bezea:
  • 4 albusuri(cam 120g) la temperatura camerei
  • 200g de zahar pudra (sau 100g pudra+100g tos)
  • 1 lingura de amidon (daca nu aveti puteti sa nu puneti)
  • 1-2 linguri de zeama de lamaie sau otet
  • Umplutura
  • 250g smantana pentru frisca
  • 2 linguri zahar pudra
  • vanilie
  • Decorul de fructe
  • capsune si coacaze rosii (in cazul acesta), puteti sa alegeti si alte fructe, se potrivesc foarte bine si zmeura, afine, kiwi, mure etc.

 

Cum preparam Prajitura Pavlova, reteta de bezea fina cu fructe si frisca?

Prima data vom face bezeaua. Intr-un bol de sticla sau metal, spalat si degresat, batem albusurile cu un praf de sare, un pic, pana cand, atunci cand ridicam telul, se formeaza o bucla. Apoi, batand in continuare, la viteza mare, adaugam cate o lingura de zahar pudra, pe rand, pana il terminam.

Daca folositi 100g zahar tos si 100g zahar pudra, puneti intai zaharul tos. Bateti bine de tot, pana albusurile stau „tepene”, adica nu isi pierd forma. Puteti face proba, incercand sa intoarceti castronul invers.

Acum, puteti adauga zeama de lamaie (sau otet) si amidonul. Bateti inca putin.

Bezeaua trebuie sa fie tare si lucioasa.

Pe o hartie de copt desenati forma pe care o doriti (eu am facut-o rotunda, dar voi puteti sa o faceti si alte forme).

Intoarceti foaia de copt, ca sa nu se ia (urma scrisului) pe bezea si puneti albusurile batute in mijlocul formei. Apoi, cu o lingura dati-i forma dorita, avand grija ca marginile sa fie mai inalte decat mijlocul, formand un fel de cuib.

Cateva secrete:

Puteti sa dati forma si cu o punga cu dui pentru ornat si, apoi, sa mai faceti un strat doar pe margini. Dar, asa, cu lingura este mai rapid, iar „Pavlovei” i se potrivesc marginile acestea iregulare, facute la intamplare, ca si fustita balerinelor cand danseaza.

Dati tava la cuptorul caldut, la 110 grade Celsius, pentru 80-90 de minute. Dupa primele 20 de minute puneti o coada de lingura in usa cuptorului, in asa fel incat sa ramana intredeschis.

Astfel, bezeaua se va usca, fara sa se inchida la culoare si fara sa se crape. Daca aveti cuptoare cu gaz, stil vechi, care coc doar jos, puneti tava cat mai sus si reglati flacara cat mai mica. Daca vedeti ca incepe sa-si schimbe culoarea, reglati temperatura la 100 de grade Celsius. Cand ati terminat coacerea bezelei, stingeti cuptorul, dar lasati-o sa se raceasca, complet, inauntru, cu usa intredeschisa. Trebuie, practic, sa evitam formarea aburului pentru a nu inmuia bezeaua. Dupa ce s-a racit o desprindem usor de pe hartie si o putem orna.

Pentru ornat, bateti bine smantana rece pentru frisca, cam 5 minute, pana este ferma si, apoi, adaugati zaharul pudra si vanilia, dupa gust. Mai bateti un pic. Inauntrul cuibului de bezea, puneti frisca si ornati cu fructe, in forma dorita.

Prajitura Pavlova
Prajitura Pavlova

Acum, doua sfaturi si o incurajare. Fiecare cuptor este diferit, asa ca timpul de coacere poate varia un pic. In al doilea rand, daca se intampla sa crape putin bezeaua, nu disperati, se intampla si la „case mari”. Totul se rezolva cand ii adaugati frisca si o ornati. Bezeaua o puteti coace si cu o zi inainte, lasand-o apoi, in loc uscat, la temperatura camerei. Ornatul cu frisca e bine sa-l faceti nu cu prea mult timp inainte de o consuma, maxim cateva ore.

Prajitura Pavlova
Prajitura Pavlova

Pofta buna va doresc!

Reteta si pozele ii apartin Mirelei Sandica, colaboratoarea blogului nostru. Mai multe retete ale Mirelei puteti gasi aici. Puteti deveni oricand colaborator al blogului nostru, trebuie doar sa ne trimiteti un mail la adresa poftabuna.com[@]gmail.com.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Rate this recipe:  

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.