Despre condimente si coloranti
Cu totii cunoastem povestea „Sarea in bucate” a lui Petre Ispirescu, nu-i asa? Iar daca spui despre ceva sau cineva ca ,,n-are nici sare, nici piper, este foarte clar ca nu e bun/a de nimic. De aceea orice mancare, are nevoie de condimente. Aceeasi mancare condimentata diferit poate avea gusturi deosebite, poate fi mai fada sau mai aromata, mai colorata sau mai terna. Adevarul este ca oricat de bine sau de rau ar gati cineva, condimentele sunt cele care fac diferenta intre o mancare excelenta si una care e doar buna sau foarte rea.
O mancare se simte in special olfactiv. Prima data la o mancare se simte mirosul si acesta este cel care persista in memorie mult timp. Apoi este efectul vizual si abia la urma vine gustul, care dispare imediat. Dupa prima imbucatura, deja papilele gustative nu mai simt gustul, ceea ce persista de fapt, este mirosul. De cate ori nu ati simtit cate-un miros absolut delicios, mai-mai sa lesinati de pofta pe strada? Inchideti ochii si ganditi-va care sunt acele mirosuri care fac pofta tuturor: paine calda, usturoi(de departe cel mai mirositor si datator de inundatii in gurile trecatorilor), ceapa prajita.
Locuiesc de aproape 30 de ani in acelasi bloc, deci practic am crescut sub ochii vecinilor si acolo e un obicei extrem de simplu: cand gatesti ceva, sa oferi si la vecini putin. Locuiesc la parter si va dati seama cum se propaga mirosurile! Faceam odata niste chiftelute din dovlecei (reteta aici) si nu mi-a dat prin cap sa ies cu farfurioara si-n fata blocului, sa servesc vecinele. Tot veneau saracele pe langa geamul meu, ma intrebau de una-alta, dar nu mi-am dat seama. Si la un moment dat, imi spune o vecina:
„-Ma Gina, da nu’ ne dai si noua o chifteluta sau niste friptura, ca ai facut tu ceva bun si tare bine mai miroase? Iarta-ma, dar mi-e pofta de nu mai pot.”
Va dati seama ce jena mi-a fost, am asezat imediat pe o farfurioara cateva chiftelute si le-am dus. Cand le-am spus ca sunt din dovlecei, au fost extrem de surprinse si de-atunci toate vecinele se-ntrec sa faca aceste simple chiftelute din dovlecei, care sunt nu doar delicioase, dar si ieftine si usor de facut. 🙂 Mie-mi plac mai mult decat cele din carne. 🙂 Pur si simplu, ceea ce le-a facut pofta la dragele mele vecine a fost combinatia de usturoi, ceapa, cimbru …condimentele si-au spus cuvantul mirositor. 🙂
E un exemplu simplu, dar care spune multe. Cea mai simpla si mai ieftina mancare, devine ceva absolut delicios daca este bine condimentata si un preparat scump si care poate ca arata fantastic de frumos, daca nu are condimente, e fad si fara gust.
Sfat: daca va este foame, nu plecati la cumparaturi, pentru ca o sa cumparati toate prostiile si o sa cheltuiti bani pe ceea ce va face pofta in momentul acela si nu ceea ce va este necesar 🙂
Condimentele sunt de mai multe tipuri:
-picante: piper, ardei iute, mustar, ghimbir….
-acide: otet, lamaie, bors…
-aliacee: ceapa, usturoi, hrean, praz…
-aromate:chimen,anason, fenicul, cimbru, busuioc, rozmarin, salvie, maghiran, coriandru, foi de dafin, leustean, marar, patrunjel, telina… si foarte multe altele.
-sarea (NaCl) contine clorura de sodiu, dar si cantitati mici de magneziu, calciu, potasiu. In exces dauneaza grav organismului, dar in cantitati mici, sarea este cea care fixeaza si potenteaza gustul preparatelor.
Verdeturile si otetul sau lamaia intra si ele-n categoria condimentelor, pentru ca fara ele ce gust ar mai avea mancarea, nu-i asa?
Colorantii alimentari au si ei rostul lor in partea de cofetarie, pentru colorat diferite creme, budinci, blaturi, glazuri, ciocolata, pasta de zahar si altele.
Colorantii gel sunt potriviti pentru colorat cremele sau frisca, iar colorantii praf sunt potriviti pentru orice. Gelurile sau colorantii lichizi de multe ori nu coloreaza suficient de bine,atunci cand ai nevoie de o culoare mai intensa. De aceea eu recomand colorantii praf, care sunt mai ieftini si mult mai concentrati decat colorantii gel. De ex. un pliculet de colorant praf, pe site-ul Pastai de vanilie, de 9 g, costa 6 ron. Cat costa un colorant Wilton sau Americolor -gel? Depinde de unde se comanda, dar daca vrei o culoare mai intensa ,inmoaie prea tare pasta si nu se poate folosi. 🙁
Orice gospodina care se respecta ar trebui sa aiba in bucatarie cateva borcanele cu tot felul de condimente. Eu cumpar de pe piata cimbru, il spal si-l usuc, ardei iuti, verdeturi, usuc ceapa si legume, imi fac pudra de legume tip Vegeta. (reteta aici ).
Acum cativa ani, cautam esenta si flori de lavanda alimentare si o prietena mi-a recomandat site-ul Pastai de vanilie. Am gasit acolo tot ce mi-am dorit, dar si multe altele in plus: condimente si amestecuri foarte bine dozate, coloranti praf, pastai de vanilie, esente si extracte de tot felul, glicerina pentru pasta de zahar si multe altele. De atunci comand mereu de acolo, la preturi de bun simt si nu va spun ce gust au mancarurile mele!
In poza se vede ce-am comandat in decembrie, muuulte condimente si coloranti, absolut minunate. In general, imi fac singura amestecurile de condimente, dar de cand am descoperit acest site, m-am indragostit iremediabil. Deja ma uit cu jind la noutatile aduse si notez comanda urmatoare.:)
Nu uitati, gospodari si gospodine: condimentele pot fi cei mai buni prieteni, dar si cei mai mari dusmani, daca stiti sau nu sa le folositi. Iar dragele noaste condimente sunt cele care fac o mancare sa fie excelenta sau buna de aruncat. 🙂
Daca ti-a placut reteta aceasta si iti este de folos, un like&share sunt binevenite. Iar daca vrei sa fii la curent cu cele mai noi retete de pe blog, te poti abona, pe prima pagina este casuta de abonare, stanga-sus si vei primi totul pe e-mail.
Pofta Buna!
4 COMENTARII
Multumesc Gina,m ai lamurit in multe privinte 🙂 O comanda mica de coloranti am de gand sa fac si eu in curand de pe acest sit,chiar imi par foarte ok preturile,adica se gandesc si la gospodinele mici:)
O sa ma pomenesti! Eu am pus in poza doar ce-am luat in decembrie,dar am altele desfacute si lucrez cu ele 🙂 .
sunt mare amatoare de condimente si folosesc…deseori in exces :)…pe pastaide vanilie am comandat si eu cate ceva si am fost multumita!
Da, sunt bine dozate si nu au sare in exces, imi plac foarte mult si mie,altfel nu le-as lauda 🙂