Coxinhas de frango, crochete in forma de copanele
Coxinhas de frango sunt niste crochete in forma de copanele de pui, de origine braziliana si foarte apreciate in bucataria portugheza. Se pot realiza din orice tip de carne de pui – un mod foarte bun de a scapa de jumatatea aia de pui la rotisor pe care nu o mai vrea nimeni a doua zi. Se amesteca cu o crema de branza fina, ceapa si condimente se trece prin aluat si printr-o baie de ulei si rezulta un preparat ce poate fi atat aperitiv cat si parte a meniului principal alaturi de garnitura preferata.
Povestea aparitiei lor este una putin comica si dateaza de prin secolul XIX. Asadar, un anume printisor prefera doar carnea de pui, mai exact doar copanele de pui.. si intr-o zi au ramas fara asa ca maestrul bucatar a decis sa transforme un pui intreg in copanele. L-a maruntit si l-a pus in aluat si a modelat forma necesara. Printisorul a fost satisfacut iar celorlalti oaspeti de vita nobila le-a placut asa de mult ca au dorit sa pastreze reteta.
Ingrediente pentru reteta de coxinhas de frango, crochete in forma de copanele
Rating
- Amestec interior:
- 1 ceapa medie
- 2 catei de usturoi
- 400 g carne de pui prajita/fiarta/la cuptor
- Sare, piper
- 100 g crema de branza
- 2 cepe verzi
- 50 g unt topit
- Aluat:
- 700 ml supa de pui
- 600 g faina integrala
- 50 g unt
- Extra:
- 3 oua
- 200 g pesmet
Cum preparam reteta de coxinhas de frango, crochete in forma de copanele de pui?
Carnea de pui deja fiarta/prajita se desface/marunteste cu 2 furculite. Ceapa tocata marunt se caleste intr-o tigaie cu putin ulei de masline, aproximativ 2 minute. Se adauga usturoiul macinat si se mai tine 1 minut.
Intr-un bol mare se pune puiul maruntit si se amesteca cu ceapa, usturoiul, ceapa verde taiata marunt, untul topit putin si crema de branza. Se condimenteaza cu sare si piper dupa gust.
Aluatul:
Intr-o oala mare, neaderenta, se pune supa de pui si untul si se incalzesc.
Cand incepe sa fie firbinte se adauga faina si se amesteca repede. Va incepe sa fie foarte greu de amestecat la un moment dat si atunci se pune pe o planseta, se lasa sa se raceasca foarte putin si se framanta bine. Se mai adauga faina dupa necesitati. Aluatul se aplatizeaza putin si se lasa sa ajunga la temperatura camerei.
Se formeaza bilute de marimea unei nuci, se aplatizeaza in palma si se pune in mijloc o lingurita din compozitia de carne de pui. Marginile se ridica peste carne si se inchide aluatul la partea de sus formand o parte mai ascutita. In final va avea o forma ca o lacrima.
Se dau prin ouale batute si apoi prin pesmet si se prajesc in baie de ulei la 170 C, 4-5 minute, pana devin aurii.
Se pun pe servetele sa se scurga uleiul si se servesc calde.
Reteta si fotografiile ii apartin Mariei Pintean si participa cu aceasta reteta la Marele concurs al Iernii 2019: gatesti si castigi
Mai multe retete de la Maria Pintean gasiti aici.
Media notelor date de juriu pentru aceasta reteta este 10.
3 COMENTARII
Mult succes, Maria!
Minunata reteta!
Succes . Felicitări