Ardei, rosii si dovlecei umpluti cu orez si carne

4
317

Ardei, rosii si dovlecei umpluti cu orez si carne-reteta moldoveneasca si savuroasa, asa cum s-a facut mereu la mine acasa. Ce fel de carne se foloseste, ce condimente, ce fel de orez, cum se golesc rosiile si dovleceii pentru umplut, cum se fierbe totul, ca sa aiba gustul acela, de acasa, dar sa nu ne faca fierea praf? 🙂 

Va raspund la toate aceste intrebari si gasiti mai jos reteta scrisa si video 🙂

 

 

 

 

 

Ardei, rosii si dovlecei umpluti cu orez si carne
Ardei, rosii si dovlecei umpluti cu orez si carne

 

Va invit in grupul Carte de bucate online, sa gatim si sa ne sfatuim impreuna.

Alatura-te comunitatii

 

 

Daca tot sunt legume proaspete peste tot, sa profitam, zic 🙂 Fac des Ardei, rosii si dovlecei umpluti cu orez si carne, cam de 2-3 ori pe luna, pentru ca ne plac la toti. Bine, eu si sotul mancam si legumele, copiii mananca doar umplutura si dau legumele la Tototosi 🙂

Am facut acum cateva saptamani Ardei, rosii si dovlecei umpluti cu orez si carne si am facut si video, am aprins cuptorul cu lemne afara si am gatit atunci mai multe, la care am facut si video. Puteti vedea retetale cu un click pe scrisul cu rosu.

Sarmale cu frunza de vita sau tei

Lasagna, reteta clasica

Placinta rapida cu iaurt.

loading...

Abia terminasem totul, cand am primit vestea ca a murit mama. Am lasat totul balta, mi-am rezervat bilet la primul zbor spre Romania. Doar la Roma am gasit, la aeroporturile mai apropiate de mine, locurile erau epuizate. Asa ca nici macar nu am gustat ardeii, lasagna si placinta, am luat doar 1 sarma cu frunza de tei. Nu am facut o poza frumoasa la acesti Ardei, rosii si dovlecei umpluti cu orez si carne, pentru ca efectiv nu mai eram in stare. Asa va ramane poza pentru totdeauna, nu o voi mai schimba.

Reteta aceasta este una dintre cele invatate de la mamica mea, si voi spune si cum facea mama, dar si imbunatatirile aduse de mine.

 

Ce ne trebuie pentru reteta de Ardei, rosii si dovlecei umpluti cu orez si carne:

Ardei, rosii si dovlecei umpluti cu orez si carne

Durata Preg.: 

Durata gatit: 

Total: 

Ardei, rosii si dovlecei umpluti cu orez si carne-reteta moldoveneasca si savuroasa, asa cum s-a facut mereu la mine acasa. Ce fel de carne se foloseste, ce condimente, ce fel de orez, cum se golesc rosiile si dovleceii pentru umplut, cum se fierbe totul, ca sa aiba gustul acela, de acasa, dar sa nu ne faca fierea praf?
Ingrediente
  • -1 kg carne tocata
  • -150 g orez
  • -300 g ceapa
  • -1 morcov ras
  • -100 g telina radacina, rasa
  • -2 lingurite sare
  • -1 varf de cutit piper
  • -10 boabe de coriandru
  • -5 boabe ienibahar
  • -1 g chimen
  • -jumatate lingurita cimbru sau o crenguta
  • -1 lingura cu varf pasta de tomate sau ardei
  • -cateva fire de telina verde si bete de marar uscat (optional)
  • -1 frunza de dafin
  • -1 l suc de rosii
  • -1 cana de bors de putina sau zeama de la 1 lamaie

 

 

Cum se face reteta de Ardei, rosii si dovlecei umpluti cu orez si carne

 

Cateva trucuri:

 

-Cea mai buna carne este cea tocata acasa, amestec de vita si porc. Recomand carne de vita de la pulpa si carne de porc poala (burta) si pulpa de porc. E bine sa fie si putina grasime, asa ca putina poala de porc va da o dulceata deosebita. Eu folosesc aproximativ 500 g vita, 200 g poala de porc si 300 g pulpa de porc. Asa mi se pare proportia ideala, fara sa fie grasa sau exagerat de uscata. Probati si discutam pe urma 🙂

-Puteti folosi carne tocata doar de vita, daca nu mancati porc, dar recomand sa aveti si ceva bucati cu grasime de la ceafa sau piept. Da, pieptul e mai tare, dar merge la tocat foarte bine, daca e vorba de sarmale sau ardei umpluti 🙂

-Se mai poate folosi carne de pasare tocata, de gasca, rata, curcan, gaina….de miel, capra sau oaie.

-Daca folositi carne de oaie sau capra, recomand sa adaugati cateva frunze de menta proaspata sau un varf de menta uscata, in tocatura.

-La carnea de pasare, adaugati si cateva frunze de salvie proaspete sau un varf de lingurita uscata, fara chimen.

-Folositi condimente proaspat macinate, gustul va fi mult mai intens. Se pot adauga 1 varf de ardei iute, boia dulce sau iute.

-Cel mai bun orez este cel cu bobul rotund, ca pentru sarmale. Acesta ,,leaga” compozitia. Orezul cu bob lung nu este bun, imprastie compozitia.

-La fundul cratitei e bine sa asezati bete de marar proaspat sau uscat si tije de telina. Vor da o aroma delicioasa!

-Daca aveti, puteti adauga cateva seminte de fenicul sau anason (1 varf de cutit), doar pentru o aroma aparte.

-Puteti adauga la fundul cratiteti si cateva felii de afumatura, dar eu prefer sa folosesc afumatura doar la sarmale 🙂

-Cel mai bine e ca fierberea sa se faca in cuptor, dar merge si pe aragaz. In cuptor se lasa la foc maxim pana da in clocot, apoi se reduce la 170-180 de grade si se lasa 2 ore. Acum se verifica, se inteapa cu o furculita. Se degusta 1-2 legume umplute 🙂 Tare-s bune! Se adauga acum borsul sau zeama de lamaie si se lasa totul la cuptor inca 1 ora. Se stinge focul si se lasa in cuptor, sa se raceasca in voie. Daca fierberea se face pe aragaz, se acopera cu capac, se lasa focul maxim pana da in clocot, apoi se lasa la minim.

 

Cum se face tocatura pentru reteta de Ardei, rosii si dovlecei umpluti cu orez si carne

  1. Cu prajeala

-Ceapa se rumeneste cateva 5 minute cu 2-3 linguri de ulei, apoi se adauga morcovul si telina radacina si se mai lasa 5 minute, apoi se pune si pasta de tomate sau ardei, se amesteca totul bine. Se pune acum si putina apa si se lasa pana scade.

-Se poate adauga si orezul bine spalat si scurs, cu 50 ml de apa, ca sa se umfle putin cu ceapa.

-Se lasa la racit, apoi se umplu rosiile, ardeii si dovleceii.

-Se pot praji putin legumele umplute, intro tigaie cu putin ulei. Nu se prajesc mult, ci doar 2-3 minute pe fiecare parte. In felul acesta, gustul va fi minunat, e reteta traditionala, veche, facuta cu prajeala. Asa facea mama.

Minunat de gustos e totul.

Dar…..fierea mea nu accepta asa ceva 🙂

2. Fara prajeli, cu totul crud

Asa ca eu fac mai light putin, in asa fel incat sa pot manca si sa iau doar 1 Triferment dupa, nu 1 cutie 🙂

Cum fac eu reteta de Ardei, rosii si dovlecei umpluti cu orez si carne, va invit sa vedeti in videoclipul de mai jos. Vedeti cum golesc dovleceii si rosiile, simplu, cu o lingurita. Foarte repede, fara sa gauresc legumele la fund. Din miezul scos de la dovlecei, puteti face niste Chiftelute din dovlecei minunate-vedeti reteta. Se pot servi cu smantana, iaurt, chefir, lapte batut….

Va las sa urmariti reteta video, cu un click pe poza. Nu uitati sa va abonati la canalul nostru de youtube si sa ne spuneti ce alte retete ati dori sa mai vedeti in format video.

Intrati sa vedeti si restul retetelor, veti gasi multe retete delicioase, asa cum gateau mamele si bunicile noastre, cu multe trucuri, sfaturi, cicaleli, retete cu o reusita garantata 🙂 Toate retetele mele-le gasiti AICI.

Pofta buna!

 

 

 

 

 

 

loading...

4 COMENTARII

  1. Imaginea incarcata

    si dupa !

    felicitarile se cuvin tie !
    eu nu sunt mare maestra in bucatarie, dar cu ajutorul tau, raman si eu cu gura cascata de ce minuni reusesc sa fac
    multumesc

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!

Please enter your name here

Rate this recipe:  

loading...