Totos, blondul meu drag ne-a parasit astazi, iar eu am devenit atee, Dumnezeu nu exista!
Totos, blondul meu drag ne-a parasit astazi, iar eu am devenit atee, Dumnezeu nu exista!
Acum 6 ani intrau in viata noastra 2 ghemoatoace aurii, moi si catifelate, 2 blozi minunati, zburdalnici si iubitori: Totos si Lisa.
Lisa avea 3 luni si jumatate, era de 3 ori cat Totos, care la cele 2 luni ale lui exact asa era: ca un totoș sau un șoșon din blanita, moale de tot. Plangacios, alintat, lipicios, asa cum a fost toata scurta lui viata.
In stanga e Lisa cea catifelata, delicata si mancacioasa, blanda si cuminte, in dreapta e Totos, bot patrat, sclifosit la mancare, smecher, incapatanat, parsiv, libidinos si cel mai minunat blond care a existat vreodata pe fata pamantului.
Cei care au avut sau au un blanos, stiu ce nebunie este. Iar cu Golden retriever, viata capata culoarea aurie la propriu. E un iures de ras, nervi, veselie, alergatura, pupaturi, zgarieturi, bale, papuci furati, rontaiti sau ascunsi, mingi si jucarii prin toata casa si toata curtea, mult par, dar si o iubire infinita.
Atat de multa iubire incat un ghemotoc auriu ca asta transforma totul in iubire pura! Iar noi am avut 2 ghemotoace aurii, iar acum am ramas doar cu unul.
Niciodata, in cei 50 de ani ai mei, nu am fost atat de iubita cum m-a iubit Totosel. Si ne-a iubit pe toti, pentru ca inimioara lui nu stia decat sa iubeasca, asa a fost construita si nu avea alte dotari: doar iubire, joaca si smiorcaiala daca nu faceai ce voia el.
Stiam ca eu sunt preferata lui, pentru ca si el a fost preferatul meu. A fost dragoste la prima vedere. De cand l-am luat prima data in brate, am stiut ca vom fi impreuna mereu…pana cand moartea ne va desparti.
Aici eram in Italia, eram plecati la cumparaturi si ei au tras cu dintii de patura pusa la uscat. De ce?
De-aia! Ca sa stea ei pe ea. Se vede ce micuti erau, avea 6-7 luni.
Au facut enorm de multe trasnai, iar capul rautatilor era mereu Totos, desigur! Cu o privire inocenta, care-ti rupea sufletul bucati, nu puteai sa nu-l iubesti si sa nu razi in hohote.
Le cumparam mereu jucarii, dar preferatele lor au fost mereu mingile. Aveam curtea plina de mingi de toate culorile si dimensiunile.
Odata, Doru, care a jucat rugbi in tinerete, le-a cumparat o minge de rugbi. De curiozitate, sa vada ce reactie vor avea. Lisa, delicata, nu reusea s-o prinda. Dar Totos, o apuca dintr-o parte. A fost o intreaga nebunie cu mingea aia, atat ce s-au jucat Doru si Totos. Nu stiu cine era mai fericit dintre ei doi…
Totos si noaptea dormea cu mingea aia. Cand s-a facut ferfenita am cautat alta minge, nu ne-am lasat pana nu am adus alta.
Moacele astea plouate le aveau pentru ca-i lasasem afara si plecaseram la cumparaturi. 
Acum 3 ani am descoperit Leishmanioza-vedeti aici.
Cum am descoperit: lui Totos i-a curs sange din nasuc, dar mult si cu cheaguri. Imediat am sunatat veterinara, dr Gloria, si am mers la analize. Totos avea Leishmanioza in stadiul 1. Lisa initial nu avea, era doar purtatoare. Peste 3 luni a facut si ea boala…
Desi blonzii nostri erau vaccinati si deparazitati la zi, nu ne-am asteptat la asa ceva.
Le-am facut tratament cu tablete si injectii, le-am repetat constant analizele, i-am verificat mereu.
Daca aveti impresia ca in Romania costa mult analizele, vaccinurile si tratamentele, nu va puteti imagina cat costa in Italia! Si nu spun asta ca sa ma plang sau ca sa ma laud, e doar o simpla constatare.
Cand ne-am intors in Romania, anul trecut, am cautat un cabinet veterinar bun. Dupa ceva peripetii pe la cabinete cu preturi uriase si arogante extreme, lipsa de cele mai elementare cunostinte veterinare (cum e cabinetul dr Georgescu Dan de la Papadie, in Galati, am gasit un cabinet mai bunicel undeva pe Siderurgistilor.
Am facut tot felul de analize, am lasat atunci vreo 2000 de lei cu tot cu vaccinuri pentru ambii blanosi. Si desi le spusesem de Leishmanioza, nu au gasit nimic, mi-au spus ca e o infectie la Totos, dar nu stiu ce.
Am repetat analizele si la Tulcea, de cateva ori.
Acum 1 luna, vetul din Tulcea, dr Maximilian Alexandru, ne-a trimis la Clinica Deltavet in Murighiol, la dr Andra Dobre, fosta lui profesoara, specializata pe boli infectioase.
Ne-a facut iar analize si i-a gasit lui Totos Leishmanioza in stadiul 2. Am comandat tratamentul din Italia, ca aici, in Romania boala nu e cunoscuta si nu se gaseste tratamentul. E scump, da, cam 700 de euro fara seringi. Plus ca am luat alte cateva medicamente din Turcia.
I-am facut tratamentul, dar la un moment dat a inceput sa nu mai manance. Eram la Sibiu cand ne-a sunat baiatul sa ne spuna ca Totos se simte rau. A mers la Murighiol cu Totos si la analize a gasit ca boala avansase, depasise deja stadiul 3, era in faza terminala.
Si asta cu tot tratamentul si analizele facute de zeci de ori!
Concluzia: in Romania sunt multi nemernici care-si spun medici veterinari doar pentru bani, si-si bat joc de animalute, dar putini medici vet cu adevarat buni!
Asa ca am discutat cu dr Andra Dobre si am mers zilnic la Murighiol pentru perfuzii. Da, sunt cam 160 km dus intors, adica toata ziua, de la 6 dimineata, pana seara la 6-7.
Nu stia saraca doctorita ce sa-i mai faca, l-a iubit, l-a rasfatat, l-a pupat, l-a ingrijit, nu a dormit noptile ca sa vada ce tratament sa-i faca sa fie cat mai bine…
Am avut zile cumplite: cand ne bucuram ca e mai bine, cand plangeam ca era mai rau.
Nu vreau sa povestesc prin ce-am trecut in aceste zile. Ai mei si dr Andra l-au tinut in brate, au stat pe jos langa el tot timpul. Nu statea pe masa, ca nu avea stare, isi smulgea perfuziile. Asa ca in permanenta a fost cineva langa el.
Astazi, rinichii lui Totosel au cedat. De aseara am stiut ca nu va mai fi cale de intoarcere. Deja nu mai avea putere sa se ridice in picioare.
Si am ales sa i se faca injectia de eutanasiere. Am vrut ce e mai bine pentru Totos, sa nu mai sufere, pentru ca deja era o leguma. L-am fi chinuit inutil.
Saraca Andra i-a facut injectia plangand. Multumesc din tot sufletul, dr ANDA DOBRE, om minunat si adevarat medic veterinar! Ai facut mai mult decat tot ceea ce a fost omeneste posibil!
Eu nu am fost acolo, nu am putut. Mi-am luat adio de la el aseara. Nu as fi putut sa stau langa el in acele momente. Am stat acasa si am plans toata ziua. Stiam, am simtit ca azi e ziua aceea…
Prefer sa mi-l amintesc asa cum a fost: umbra mea, venea peste tot dupa mine, statea la picioarele mele sau in fata usii daca intram in baie sau bucatarie, locuri unde el nu avea voie. Iar daca filmam o reteta, statea in fata usii si ma astepta cuminte pana ieseam.
Am scris cateva randuri plangand. Nu le recitesc, nu corectez eventualele greseli. A fost sufletul meu, stiti de cate ori va povesteam ce face.
Asta e moaca aia pe care vreau sa mi-o amintesc, asta e Totos:
Totos, blondul meu drag ne-a parasit astazi, iar eu am devenit atee, Dumnezeu nu exista!
Daca Dumnezeu exista, nu se intampla asa ceva! Nu e prima data cand pierd suflete dragi, inocente si vad in jurul meu tot felul de monstri care traiesc bine mersi, sanatosi tun!
62 COMENTARII
E una din incercarile vietii; Dumnezeu v-a dat voua multa iubire de la un animalut care a mai fost si frumos! dar si lui, pe toata durata vietii, i-a dat prieteni alaturi! Viata pe care a avut-o a fost frumoasa, si pentru el, si pentru prietenii cuvantatori; ati avut un dar pretios. Pastreaza in amintire doar pana ieri; ziua de azi incearca sa o uiti. Dumnezeu va va ajuta sa treceti peste necaz, nu necazul peste voi. Iubirea lui Totos ramane in amintirea voastra mereu. Va imbratisez pe toti!
Multumesc, Wally.
Nu a murit o persoana un copil se intampla atatea tragedii oameni tineri pot sa inteleg a fost un animal lati iubit f mult ok dar ca sa zici ca nu eczista Dumnezeu lasa de dorit ce sa zica a caror parinti le mor copii f tineri sau invers cred ca e mult mai dureros decat pt un caine chiar daca lati iubit asa mult
Hal de raspuns dat de o crestina! Mi-ar fi rusine sa spun asa ceva!
Un animal e suflet, la fel ca un om.
Mai invata sa scrii corect romaneste!
Dupa cum scriu comentariile iti dai seama cat de mult pot intelege si cat de „profunzi” sunt unii oameni.
Nu te mai supara Gina. Atata pot unii.
Totul e viata, Dumnezeu nu a spus sa iubim doar oameni.
Multumesc frumos.
Nu ma supar, am inteles de mult cata prostie si rautate exista pe pamant. Imi vad de ale mele, in liniste.
Nu mai am câine de mai bine de 30 de ani, de când am trecut prin ce ai trecut tu, din clipa în care am zic că n-are rost să mai trec prin așa ceva gândind, logic, că viața lor e mult mai scurtă decât a noastră.
Așadar, Dumnezeu există, mie mi-a luat multe suflete dragi, pe tata de foarte tânăr, și era preot, dar am învățat să trec peste, am învățat să cred că am fi un pic egoiști cerând ca cei și cele din jurul nostru să dăinuiască cât și cum vrem noi.
Mai mult, mă gândesc și la clipa în care nu voi mai fi pe-aci, că vine și peste mine acel moment, cum vine peste toți. Oare ceilalți nu vor suferi? Eu zic că da (poate nu toți), dar cei dragi da.
Mergi mai departe, Gina, ai oameni dragi în jurul tău, ai animale dragi și plante ce rodesc și ele până se usucă, până le smulgem din țărâna în care au rodit o vară întreagă.
Mai mult, în astfel de momente credința ar trebui să se aprindă, nu să se stingă. Cândva, când voi avea timp, am să-ți povestesc câte ceva despre „raiul animalelor”, desigur, de necuvântătoare zic, nu de dobitoacele cu două picioare.
Din partea mea, cât se poate de sincer, știi asta, un gând bun pentru voi, cu toată dragostea.
Multumesc padre. O sa vorbim, tu esti unul dintre cei care sunt cu adevarat preoti, nu popi fara har. Cu tine o sa vorbesc, dar nu acum. Stii tu…
Îmi pare tare rău. .Si eu am spus la un moment dat ..după o cățea Tekila ..pe care am fost nevoiți s.o dăm undeva , nu a murit…că am plâns aproape mai mult ca după tatăl meu.Poate nu am zis ce trebuie dar am suferit îngrozitor. .am zis că mă îmbolnăvesc. Stiu ce simțiți dar mergeți mai departe.Vă doresc sănătate la toți si să treceți peste suferință.
Multumesc mult.
Imi pare rau pentru catelul tau!Ca ai devenit atee….e o alta poveste!Mai gandeste-te!
Multumesc mult.
Drum lin spre raiul totosilor, Totos.Nou am pierdut o fetita labrador,pe Maia, anul trecut in august.Nici nu am avut curaj sa-i spun baiatului In septembrie am vazut un anunt cum ca cineva vrea sa dea la un pret de nimic o fetita, tot labrador.M-am gandit ca daca se despart asa usor de ea ori are ceva , ori chiar nu i mai vor si v-a ajunge oe strada.Am sunat si in aceasi seara am plecat dupa ea Ieri am fost si am operat-o.A facut prolas vaginal .Acum facem tratament post operator si suntem bine.Am inlocuit o fetita cuminte si iubitoare cu una mai nazdravana dar la fel de iubitoare.Cred ca este cea mai buna solutie.Este gresit spus „am inlocuit”.Maia a avut locul ei in sufletele noastre, iar Dona are locul ei.Pentru iubire este loc.Il avem si pe Dolbi, 9 ani, tot labrador.Nu am vrut sa fie singur.Inteleg ca nimic nu poate sa va consoleze acum, e prea devreme, dar noi asa am facut si parca a fost mai usor.
Multumesc mult.
Imi pare rau,va inteleg.Orice despartire nu poate fi decat dificila .
In privinta medicilor ,aveti dreptate,rebuturile sunt in toate sferele de activitate,din pacate la noi sunt cam multe.,in fine.
Multumesc mult.
Ginaaaa, m-ai facut sa plang! M-am rugat toate zilele astea pt Totosel! Nu creeed ca a plecat! Acum o sa ma rog pt sufletelul lui bun! Cat despre atee … te inteleg! Cand a murit mama, L-am renegat si eu pe Dzeu! Nu intelegeam cum a putut sa o ia de langa mine, o mama iubita si foarte rasfatata de toti, in timp ce alte batrane chinuite stau si dorm pe strazi sau in azile! In plus, nenorcirea venea dupa alte nenorocire in fam mea. Si am zis asa … Dzeu stia cat ne-am chinuit cu cancerul cumnatei. Cum sa ne trimita alta nenorocire! Deci clar, EL nu exista! Daaar, dupa o depresie urata, sedinte la psiholog si multa rabdare din partea duhovnicului meu, am reusit sa inteleg ca viata pe pamant este trecatoare, ca sufletele dragi noua raman langa noi sub forma de energii si nu vor sa ne vada la pamant! Totosel va ramane in sufletul tau mereu, in amintirea noastra a celor ca radeam in hohote citind aventurile lui! Si tot el, Totosel, iti va trimite un alt sufletel care sa iti aline durerea! Capul sus draga mea! <3
Dragă doamna,fiți curajoasă. Cei dragi din lumea umană sau necuvintatoare se duc,prin boli cumplite sau incidente neprevăzute.E greu să te obișnuiești cu gîndul.Primele săptămîni sunt cumplite.Fiecare depășește în felul lui momemomentele acestea dificile.
Multumim.
Multumesc, Diana.
Draga mea. Îţi înțeleg durerea. Am trecut și eu pron asta, cu căţeleșa mea, Dolly. Am suferit foarte mult. Avea obicei să mănânce iarbă, când mergeam la plimbare. Vecinii,, nemernic de buni”,au otrăvit iarbă. A suferit săraca. Am dus-o la veterinar, dar ne-a părăsit a doua zi. Nu sunt cuvinte să aline pierderea unui suflețel iubit și iubitor. Îmi pare rău .😢😢😢Trebuie să treci peste pierderea lui. Și Lisa simte pierderea frăţiorului ei. Iubește-o de două ori mai mult. ❤❤❤😢😢😢
Multumesc, Mona.
Draga Gina ,te cred am trecut si eu prin aceste momente cu multi ani in urma,am avut o catelusa care era sufletul meu drag ,imi amintesc cum ma astepta cand vene-am de la serviciu,nu am cuvinte cat am iubit-o! Dar intr-o zi am pierdut-o dupa un accidnt de masina ,am plans trei …patru luni de zile non stop,iar de atunci am spus ca numai pot sa-mi mai iau un caine pentru ca prea mult sufar daca i se intampla ceva, Iubesc enorm animalele dar numai am curajul sa-mi mai iau un caine! Multa sanatate si sa treci peste acest necaz care numai iubitori de animale il inteleg!Te vad o femeie puternica asa ca toate cele bune!
Multumesc, Oprita.
Gina, Draga mea, Dumnezeu exista si orice ai spune la necaz ne pazeste calea vietii. Ce ne-am face fara el? Uneori ne incearca sa vada cat de profunda este credinta noastra in el dar intelege sufletele noastre cand suntem mahniti , si nu ne paraseste! Stiu ce inseamna sentimentele pe care le ai. Toti care am pierdut un animalut drag care ne-a cucerit inima stim ce tare doare plecarea lui. Cand a trecut in nefiinta Elvis motanul care mi-a inseninat adolescenta si 13 ani de femeie maritata cu copii care il adorau, la fel ca mine am fost siderata. Mi-am pierdut nopti intregi, acuzandu-ma ca am pierduc cel mai dulce si afectuos prieten din vina mea. Mi-am spus ca TREBUIA sa-mi dau seama ca se va intampla cava si ca as fi putut sa-l feresc de masina aceea care a trecut cu nonsalanta peste el! Desi au trecut 30 de ani si sunt asa de departe de casa in care am trait impreuna, mi se pare ca ii aud labutele albe si moi cu care imi batea in geam sa-l las in dormitor, ca sa dormim amandoi sub plapuma. Desi am avut o multime de pisici, care mai de care mai pufoase si mai „de rasa” nici una nu l-a inlocuit in sufletul meu. Nici macar George, MainCoonu-l meu inotator pentru care ma invidiaza tot cartierul!
Va trece, draga me! Va fi greu o perioada pentru tine, dar va trece. Ceea ce este mai important este ca ai inchis in sufletul tau toti acei ani de prietenie si dragoste pe care vi i-ati daruit reciproc. Mia
Multumesc, Mia.
Gina,plang….nu stiu ce o sa fac eu cand o sa se intample ceva cu Jesi a mea,dar ,se zice ca fiecare avem o soarta!
Nu exista cuvinte care sa descrie…
Imi pare rau pentru pierderea suferita. Sunt la serviciu, acum, cand citesc acest articol care m-a emotionat si m-a facut sa plang amintindu-mi si eu de catelul meu. Am avut un ciobanesc mioritic, o fetita, care a murit la varsta de 13 ani, in decembrie 2016 si imi aduc aminte cat s-a chinuit, atat ea, cat si noi ultimele sase luni de viata, cand nu mai putea sa mearga sau sa se ridice de jos. Atat eu, cat si sotul meu, am iubit-o foarte mult pe Lola (acesta era numele ei) si am facut tot ce ne-a stat in putinta sa ii fie bine si sa ii facem ultimele zile de trait cat mai usoare.
La un an de zile, mi-a murit si pisica pe care o aveam de 17 ani.
Din aceste motive nu ne-am mai luat nici un animalut. Pierderea a fost foarte mare si a lasat rani adanci. Amandoua animalutele au facut parte din familia noastra. Mie inca nu mi-a trecut, inca le mai simt lipsa.
Sanatate si putere sa treceti peste aceasta pierdere. Este totusi bine ca o aveti pe Lisa pe care o veti iubi mai mult acum, compensand cumva ca nu mai este Totos. Va pup, Mihaela
Multumesc, Mihaela.
Of,nu pot citi de lacrimile ce-mi curg.Acum 6 ani dupa ce m-am chinuit,atat eu cat si caniche-ul meu, NUKY,zi de zi ,cca 2 luni ca sa nu-ti spun de banii (cca 20-30 mii lei)pe care mi i-a luat medicii pt perfuzii si transfuzii, medicamente ca in final sa moara.Sunt medicii care atunci cand te vad ca suferi si iti dai si haina dupa tine pentru a-l face bine, te tapeaza de bani stiind care este deznodamantul.Nu exista sa nu plang si la ora actuala cand imi aduc aminte de catelusul meu, nu pot vedea pozele cu el.Este foarte grea despartirea de aceste sufletele nevinovate.Iti doresc sa poti sa treci peste aceasta durere imensa.Te imbratisez cu drag,Violeta.
p.s.nu mai pot scrie nici un cuvant de lacrimile siroaie.
Multumesc, Violeta.
Am gasit acum, la Deltavet Murighiol o minune de doctorita care a facut mai mult decat omeneste posibil si nu are nici preturi mari. Pur si simplu a fost prea grava boala Totoselului.
Imi pare fff rau ..d na draga m ati facut sa plang..si au am o fetita bichon pe care o iubesc ca ochii mei.
NICI NU MA POT GANDI LA DESPARTIRE..E FFF GREU .
SPER SA FITI PUTERNICA SI SI SA VA GANDITI CA SE CHINUIA F MULT…
PACAT…NU MI GSESC CUVINTELE DOAMNA..PLANG..
Da, e trista moartea unui animal iubit, dar daca tu il pui pe Dumnezeu drept vinovat aici, mi-e clar in ce fel judeci. E tare ca pt a fi tu mare atee a trebuit mai intai sa-ti moara cainele. Esti o hoasca penibila, deloc demna de compatimit. Omul este superior, nu compara faptul ca un animal moare si altii traiesc. Cine esti tu sa judeci? Este oare a ta aceasta judecata? E o vorba si tare adevarata-i : omul cu cat imbatraneste, si-nnebuneste.
Multumesc frumos.
E usor sa arunci noroi din spatele unui id fals, sa nu postezi cu numele tau real. Bravo!
Nu are nicio legatura faptul ca arunc cu noroi, nici macar nu am intentionat asta. Esti atee doar pana o sa ai parte de un bine, iar apoi o sa faci precum toti ceilalti : ne jignesti pe noi, cei ce negam cu vehementa Divinitatea. E de prost gust si penibil ce faci si ce ai scris. Imi pare rau de caine, asta-i viata, pierzi si castigi suflete.
Mai citeste o data: nu am jignit pe nimeni! E scris in limba romana, extrem de clar. Dimpotriva, tu ai fost cel/cea care m-ai jignit pe mine, si asta nu o data.
Asuma-ti cuvintele, dar la adapostul anonimatului, sigur ca esti leu.
E dreptul meu sa fiu atee, daca asa vreau. Asa cum fiecare om are dreptul sa laeaga ce religie doreste. Iar asta nu inseamna ca-i jigneste pe ceilalti.
Sunt atee, da.
Punct.
Ce anonimat? Pun absolut ce nume vreau. Te incalzeste daca-ti spun cum ma cheama? Am jignit fix din cauza copilariei tale. Stii de ce? Pt ca a trebuit sa moara un caine doar pt a fi liber cugetatoare
Daca prostia ar durea, tu ai urla non stop…
Mai bune iti vedeai de treaba cu aberatiile tale „omul este superior” dar cine a vorbit de superioritate draga? Doamna Gina e suparata si are motive intemeiate e treaba ei daca crede sau nu crede in Dumnezeu…
Tu cine esti si de ce o judeci?
Apropo educatia si cei 7 ani de acasa nu trebuie sa ii pierzi indiferent de situatie nu stiu daca ti ar placea ca mama da sa fie numita hoasca… si daca ai un pic de demnitate cereti scuze iti va face bine si tie si doamnei Gina…. o seara placuta
Mai bune iti vedeai de treaba cu aberatiile tale „omul este superior” dar cine a vorbit de superioritate draga? Doamna Gina e suparata si are motive intemeiate e treaba ei daca crede sau nu crede in Dumnezeu…
Tu cine esti si de ce o judeci?
Apropo educatia si cei 7 ani de acasa nu trebuie sa ii pierzi indiferent de situatie nu stiu daca ti ar placea ca mama da sa fie numita hoasca… si daca ai un pic de demnitate cereti scuze iti va face bine si tie si doamnei Gina…. o seara placuta
Nu există cuvinte care pot exprima durerea! Fii tare! Trebuie să mergi înainte pentru familia ta, pentru prietenii tai, pentru „fetița” blondă care o ai și pentru Totos, să povestești nepoților despre el!
Multumesc frumos. Normal ca mergem inainte!
Nici nu pot sa citesc, am trecut si eu prin asemena momente, dar trebuie sa mergeti mai departe, imi pare tare rau!
Doamna draga, tare rau imi pare pt suferinta dumneavoastra. Va inteleg si cu gandul va sunt alaturi. Si noi am avut o catelusa pe care am Salvato din mainile unor nenoriciti, voiau sa o omoare ( era un puiut mic) , avea gura stramba si nu putea manca. Eu aveam 18 ani am luato acasa , cand m-a vazut tata cu ea si-a pus mainile in cap. Mai adusesem vreo 2 . Am hranito cu siringa cand Eu cand tata. A crescut si era o poznasa. Tata nu pleca de acasa farà ea . Pe atunci avea caruta si nu apuca tata sa inhame calul ca ea deja se urca in caruta. Dupa 4 ani am plecat si eu de acasa ( ultima din cei 7 copii) . Si Tita a ramas alinarea parintilor mei. A trait 10 ani , niste vecini nenoriciti au otravito, ca cica le strica in gradina. Era doar un pichinez cu gura stramba 😔.
Multumesc frumos.
D-na Gina va intelegem, multi dintre noi, prea bine. Cine a iubit, vreodata in viata lui, un animal intelege prea bine. Ma uit uimita la fiintele astea pline de ura si realizez ca habar nu au despre ce vorbesc, ce e iubirea adevarata, ce e Dumnezeul ala pe care il proslavesc. Noi zicem animale, si unii dintre noi zic „inferioare”, dar orice suflet, si o broasca, si un melc, vine din energia divina, are in el particica din Duh…iar cei care ajung sa ne fie companioni sunt, credeti sau, membri de familie. Ne gandim la ei la fel cum ne gandim la toti cei dragi, ne preocupa daca sunt bine, daca sunt fericiti, daca traiesc o viata buna, exact cum facem cu oamenii. Am avut animale mereu, caini , pisici, porcusori de guineea, hamsteri…cand l-al pierdut pe primul a durut naucitor, femeie tanara de 20 si ceva de ani plangeam in hohote in parc…am zis atunci ca niciodata nu voi mai avea un altul, ca atata durere nu am sa mai suport vreodata. Dar a trecut timpul si tocmai lipsa animalutului iubit m-a facut sa vad cum m-am transformat, ce a adus el in viata mea si, dupa ce am acceptat durerea, dupa ce am lasat-o sa fie parte din mine, pentru ca de trecut nu trece niciodata, am luat-o de la capat…am avut multe animalute iubie, am pierdut multe, doare la fel de tare pierderea fiecaruia, dar, fara ei, nu as fi omul care sunt azi, asa ca acum nu regret niciun moment de durere, inainte de durere a fost fericirea cea mai pura si poate asta e pretul care trebuie platit. Nu stiu daca astea-s randuite de Dumnezeu sau nu, dar asa-s randuite si asa traim cu ele. Sa fiti sanatoasa si sa-l purtati pe Totos cu dvs pana la sfarsitul vietii asteia si dupa, sigur Dumnezeu nu e suparat pentru durerea dvs strigata din rarunchi!
Multumesc din tot sufletul, Monica! Asa gandesc si eu. Am avut mereu pisici, papagali, acum catei.
Mereu au fost membri ai familiei, le-am spus ,,copii” si asa i-am tratat. Am cautat un medic bun, le-am facut vaccinurile la timp, analize, verificari, au avut papa buna, rasfat si dragoste din belsug. Inclusiv cadouri sub brad si tortulet de ziua lor.
Eu cred in bine si rau, in omenie, bunatate, respect, bun simt, empatie. Nu cred in popi, biserici, farisei si habotnici.
Nu am nicio religie in acest moment, prea multe rele-s in numele religiei.
Prefer sa fiu OM.
Buna ziua!Doamna scumpa,cuvintele sunt inutile,pentru că în aceste cazuri sunt goale de conținut.
Va inteleg perfect,am trecut prin coșmarul acesta acum aproape 4 ani,cand l-am pierdut pe Dixi, un bichon havanez pe care l-am crescut de cand era cât palma,si l-am adorat vreme de 9 ani.Mi-a murit în brațe (insuficienta reală ),pentru că n-am avut puterea sa-l eutanasiez.Poate si pentru că am sperat până în ultima clipă.
Sunt minunați, iubitori,inteligenti,loiali,dar,din pacate,ne însoțesc o scurtă perioadă de timp.
Dumnezeu sa-i ducă lui Totos sufletul in lumină!Poate ca se va întâlni cu Dixi,si isi vor povesti ce norocoși au fost să fie atât de IUBIȚI!
Multumesc frumos.
Noi nu am vrut sa sufere mai mult. Am inteles ca trebuie sa oprim lupta, ca nu se mai poate. Ar fi suferit prea mult. Deja nu se mai ridica, il caram in brate. Nu mai avea rost, l-am fi chinuit degeaba.
Am ales ce a fost mai bine pentru el, fara egoism. Am donat medicamentele lui, sa ajute alti blanosi ai caror parinti poate nu au posibilitatea sa cumpere acele medicamente.
Totos a fost o lumina, un infinit de energie, ras, bunatate si iubire.
Va rog sa nu va mai necăjiți pentru comentariile răutăcioase.Oamenii care nu iubesc câinii sunt oameni amputati sufleteste ,si nu putem decât sa-i compatimim pentru că nu au cunoscut niciodată iubirea absolută și necondiționată pe care nu ti-o poate oferi decât un suflet nevinovat.Un suflet pe care nu-l intereseaza daca esti frumos sau nu,daca esti destept sau nu.El stie doar ca ești toată lumea lui ,si toată viața lui.
Noi ne-am luat,după o lună,un alt bichoni,care nu l-a înlocuit pe Dixi,dar care a umplut un gol din sufletele noastre.
Sunt cu sufletul alături de dumneavoastra si dincolo de cuvinte,SCUMPA doamna.Dumnezeu va găsi felul în care să vă mângâie pentru aceasta durere.
Va îmbrățișez, Kreolla.
Multumesc mult, Kreolla!
Sa va amintiti cata bucurie v-a adus, ce mult v-a iubit si ce fericit a fost alaturi de dvs! Durerea nu trece niciodata,ne raman in suflet si le simtim lipsa si le ducem dorul! Noi, toti care am trecut prin asemenea pierderi, va intelegem si va suntem alaturi cu un gand bun!
Multumesc mult, Dana.
Dna va inteleg perfect. Este o durere imensa, sfasietoare. Aceste suflete sunt pure, sincere, neconditionate in iubirea pe care o ofera. Sunt mult mai bune decat majoritatea oamenilor. Stiu ca nu exista consolare dar trebuie sa va ganditi ca acum este mai bine, ca nu mai sufera.
Si referitor la ”doctorii” care nu fac decat sa profite de pe urma suferintei nu merita altceva ci sa nu apuce sa se bucure de banii capatati astfel.
Va imbratisez.
Multumesc frumos.
Am citit cu lacrimi in ochi toata expunerea si va inteleg pe deplin durerea.Am avut si eu o catelusa care s-a imbolnavit si nu a mai putut fi salvata,am facut si eu tot ce s-a putut face sa o salvez dar nu a avut efect si a trebuit eutanasiata.Am plans dupa catelusa saptamani bune si mia-m zis ca nu voi mai tine animalut in viata mea din aceasta cauza,sa nu mai sufar.Timpul a trecut suferinta s-a uitat si acum am doua pisici care au 10 ani si doua cateluse mama si fica de care ma bucur in fiecare zi. Amintirea va ramane pentru totdeuna in inima ta iar acum pe catelusa o vei iubi de doua ori mai mult.Sa va dea Dumnezeu sanatate si sa treceti cu bine peste tote durerile si greutatile.VA IMBRATISEZ CU DRAG.
Multumesc din tot sufletul. Doare cumplit…
Plang pt tine,imi dau seama prin ce ai trecut,si noi suntem mari iubitori de animale,ne-au murit si noua doua fetite pechineze,si am zis ca nu mai iau nici-un caine in viata mea,dar au trecut 6 luni si mi-am dat seama ca nu pot sta fara caine in casa.Si acum avem in casa un amsttaf,si un yorkshire terrier,cu Vera amstaff-ul avem 10 zile de la operatie,prin ce am trecut nici nu vreau sa imi mai aduc aminte,dar acum e bine.Persoanele care nu au au sau nu au avut animale nu pot sa inteleaga sentimentele iubitorilor de animale,ca nu au organul ala in corp,si n-ar trebui sa te superi pe ei.Fosta mea sefa cand ma auzea de pekineza mea Betty,ma dadea afara din birou imi zicea ca i se face scarba cand aude ca dorm cu ea in pat,si au mai trecut vreo doi ani,si i-a adus fie-sa tot o pekineza,si ce sa vezi ce tranformare uriasa a avut loc in sufletul ei ca o iubea asa de mult,ii facea tort de ziua ei,numai putea dupa ea.Animalul de companie te transforma foarte mult,iti schimba personalitatea,te face mai bun,mai rabdator,te schimba in bine sunt niste mici magicieni,foarte priceputi,mici vrajitori.Stapanii de animale comunica mai usor intre ei daca te duci intr-un parc intri in vorba imediat cu cineva care are un catel,sau chiar la cabinet cand te duci tot asa .Da cu timpul o sa-ti treaca durerea,o sa se atenueze,si o sa-ti schimbi parerea despre Dumnezeu.
Multumesc frumos.
Daca dumneavoastra ati ajuns la concluzia ca nu exista Dummezeu pentru ca v-a murit un catel,nu ati fost niciodata o crestina adevarata! Sigur ca trebuie sa iubim animalele dar asta nu inseamna ca trebuie sa punem animalele in egalitate cu oamenii. Dumnezeu a facut omul superior si l-a lasat la rang mai inalt fata de animalute pe care le-a creeat spre folosul nostru si pentru a le iubi. Si eu iubesc foarte mult animalele,am plans si cand mi-a murit un pui,am un catel pe care il iubesc mult si se uita cu ochisorii lui blajin la mine. Ganditi-va ca oricum avea sa moara mai devreme sau mai tarziu nu sunt nemuritoare. Sigur ca v-a fost mila pt suferinta lui este si normal acest lucru dar ca sa spuneti ca nu exista Dumnezeu din cauza aceasta nu este normal,nu va suparati pe mine nu o spun din rautate. Mie mi-a murit cumnatul cu o luna de zile inainte de nunta mea,eram tare mahnita cand am aflat de boala lui si am plans si m-am rugat sa il vindece ,nu s-a vindecat dar asta nu inseamna ca trebuia sa il reneg pe Dumnezeu. In acel timp si tatal meu suferea de cancer la cap iar acum de ceva timp a recidivat si acum este un om distrus de cancer,am plans mult pentru el am fost la multi medici dar nu se mai poate opera deci astepam sfarsitul cand Dumnezeu va considera ca trebuie sa il ia la El. Ce ar fi trebuit sa il reneg? Doamna daca ati sti cat am plans in ultima perioada din cauza necazurilor! Am pierdut si o sarcina in timp ce eram cu tata la Tg Mures ,am fost terminata! Dar Dumnezeu m-a ajutat sa ma ridic. Cat despre tata,daca El nu l-a mai vindecat poate doreste sa il ia la El si sa il mantuiasca! Nu trebuie sa il renegam pentru ca nu face totul cum vrem noi. El nu este in sliujba noastra sa ne faca noua tot ce vrem si cand vrem noi. El este Imparatul! Si nu,nu sunt vreo secta. Sunt ortodoxa! Eu zic sa va mai linistiti si sa va mai ganditi in legatura cu existenta Lui Dumnezeu. Aparte de toate necazurile mele pe care poate le si meritam pt ca am facut foarte multe pacate,Dumnezeu pe mine m-a ajutat foarte mult! O zi frumoasa va doresc si mult succes in toate!
Totosel, urma si-umbra de catel , incercandu-va iubirea.
Revarsati-va afectiunea pentru Totosica in orice altceva /altcineva , cu acelasi dar ca pan-acum. II veti simti umbra in picaturile acelea. Va sarut ochii plansi. Mi-e dor si mie de Totosica. Totosel are puterea. Multumim de ganduri/Otilia