Hummus cu dovleac si naut
Hummus cu dovleac si naut – o reteta pe cat de simpla, pe atat de delicioasa. Un preparat perfect pentru a fi servit in post, dar potrivit si in oricare alta perioada.
Pe blogul Ginei Bradea puteti si alte retete de hummus, va recomand cu drag sa aruncati o privire si pe acelea.
Puteti sa incercati reteta de hummus cu sfecla rosie, un preparat care arata cu adevarat apetisant:
Sau puteti arunca o privire pe reteta de pasta picanta de naut sau pate de naut, un alt deliciu potrivit pentru a fi servit in zilele de post:
Ce ingrediente folosim pentru reteta de hummus cu dovleac si naut?
- 400 g dovleac
- 250 g naut (la conserva fiert)
- 2 linguri zeama de lamaie
- 4 linguri de ulei masline extravirgin
- 1 catel de usturoi
- boia de ardei picanta (dupa gust)
- sare (dupa gust)
- apa
Cum se face reteta de hummus cu dovleac si naut?
Se spala dovleacul se taie felii si de coaja, apoi se taie cubulete, se pune intr-o tigaie cu catelul de usturoi curatat de coaja, spalat, taiat in doua si cu doua linguri de ulei sa se gratineze.
Dupa care scoatem usturoiul, presaram dupa gustul fiecaruia boia de ardei, completam din cand in cand cu apa calda, numai cat este nevoie.
Cand dovleacul s-a fiert si apa a scazut, il punem intr-un bol impreuna cu nautul scurs de apa din conserva, apoi adaugam doua linguri de zeama de lamaie, doua de ulei, potrivim de sare si mixam cu mixerul vertical pana avem un piure cremos.
Cand se serveste se decoreaza dupa gustul fiecaruia. Va asigur ca este un preparat cu un gust deosebit de o finete rara!
Poate fi consumat cand este si post. Va recomand cu drag si voua sa incercati aceasta reteta. 🙂
Nu imi ramane decat sa va urez mult spor la gatit si Pofta buna!
Reteta si pozele ii apartin lui Janette McDonallds, colaboratoare a blogului Pofta buna, retete cu Gina Bradea.
4 COMENTARII
[…] puteti incerca si reteta de hummus cu dovleac si naut, un alt preparat de post […]
Am făcut azi humus cu năut şi dovleac…. Am pus mai mult năut decât dovleac (năutul fiert de mine aprox. aceeaşi cantitate cu dovleacul crud) şi am folosit condimente arăbeşti…. a ieşit super delicios. Nu a mai rămas nimic !!!
Mulţumesc frumos pentru reţetă !
Succese maxime în continuare şi… la mulţi ani !
Multumesc frumos si eu!