Despre retete economice

Despre retete economice

23
414

O prietena virtuala, Cristina Dobrea, mi-a propus sa scriu despre retete economice. Pana acum, am scris astfel de retete, dar incepand de acum, am facut si o categorie speciala, numita RETETE ECONOMICE. 🙂

Inainte sa incep sa scriu despre retete economice, o sa va spun cateva lucruri, despre cum am invatat eu sa ma organizez, tanara gospodina fiind. 🙂 Sunt convinsa ca ati mai auzit aceste lucruri, dar nu de la mine, asa ca… le spun si eu. 😛

M-am casatorit dupa Revolutie, intr-o perioada extrem de tulbure si de grea, cand inflatia era imensa, preturile cresteau enorm de la o luna la alta, magazinele erau goale, iar cu salariul puteam sa-mi cumpar o pereche de pantofi. Asta daca as fi gasit pantofi. 🙁 Cuvintele sunt prea sarace ca sa descriu perioada aceea, pentru ca efectiv n-as vrea sa mai retraiesc acei ani, a fost cumplit de greu. 🙁  Tatal meu abia murise, mama ramasese singura cu 3 copii, fratele meu era elev de liceu, surioara mea avea 5 ani, asa ca trebuia sa ma descurc singura. Lucram intr-o uzina galateana, la Aprovizionare si asta m-a ajutat mult, pentru ca aveam sansa sa circul prin tara si mai gaseam cate ceva de mancare.

Vedeti mai multe RETETE ECONOMICE-aici. 

Sa va spun cum imi calculam bugetul familiei. 🙂 Luam banii de 2 ori pe luna, avans si lichidare. La lichidare se oprea CAR-ul, stiti ca toata lumea facea imprumut la CAR pe atunci, asa ca banii erau putini la lichidare, dar era avansul mai mare. Asa ca la avans mai intai achitam datoriile: facturile care erau de plata si apoi faceam cumparaturi. Obligatoriu imi faceam lista, verificam ce am in camara si congelator si apoi faceam liste de cumparaturi. Lasam o suma deoparte, pentru ca mergeam in delegatii, lasam bani de tigari (o cheltuiala inutila, o sa vorbesc si despre banii de tigari), pentru mine 1 pachet pe saptamana, pentru sot- 2 pachete 🙂 . Apoi, la avans cumparam detergent, sapun, sampon si inalbitor.

Cititi si Nu am bani dar fumez. 

Pentru 2 saptamani, asa arata o lista de cumparaturi:

-pulpe de pui 1 kg

Va invit in grupul Carte de bucate online, sa gatim si sa ne sfatuim impreuna.

Alatura-te comunitatii

-carne de porc – 1 pachet (avea si os si grasime, cam de 1 kg era pachetul)

-carne de vita- 1 pachet – (cu os)

-ceapa – 2 kg

-morcov, telina, ardei, rosii, castraveti – ce gaseam din aceste legume – cate 1 kg

-cartofi – 5 kg

-orez – 1 kg

-oua – 1 carton (30 de oua)

loading...

-ulei -1 litru (optional daca aveam untura)

-zahar – 1 kg (optional daca aveam miere de albine de la tara)

-verdeata

Despre retete economice

Daca-mi mai ramaneau bani, cumparam si fructe, daca nu, nu. 🙂 Cam in genul acesta arata lista pentru 2 saptamani si eram 3 persoane, eu, sotul si baietelul, apoi a venit si fetita. Aveam norocul ca mai cumparam zahar, ulei, faina si oua de la cantina uzinei, pentru ca fiind totul la cota pe atunci, era tare greu.

Cand ajungeam acasa pregateam carnea si o bagam in congelator, exact cat puneam la o mancare: cate o pulpa de pui (pe-atunci erau micute, nu ca acum de jumatate de kg, erau mai mult sub 100 g 🙂 ). Parleam si spalam bine pulpele de pui, in asa fel incat cand gateam, sa am totul pregatit. Carnea de porc si vita o scoteam de pe os, puneam oasele in pungute separate, pentru supa sau ciorba, iar carnea o tocam si o asezam in pungute cam de 300-400 g fiecare.

Cum gateam ? Dintr-o pulpa de pui faceam 2 feluri de mancare: o supa sau o ciorba si-un felul 2 🙂 . Aveam o secure mica si taiam pulpa bucati micute si asa puneam la fiert, cu legume. Din zeama, lasam si la felul 2, dar luam si faceam separat si supa. Aveam 2 zile de mancare, inclusiv la pachet eu si sotul 🙂 . Carnea tocata la fel o foloseam: faceam chiftele in care scapam mai multa paine sau dovlecel ras (daca era vara si erau ieftini), cu multa verdeata, sau sarmale si puneam mai mult orez, ceapa si morcov si tot asa. Da, puneam putina carne, pentru ca nu-mi permiteam, dar mancarea mea era gustoasa, avea gust de carne, foloseam legume si nu Vegeta sau alte prostii. 🙂

Despre retete economice

Faceam des mamaliga, pentru ca luam malai de la tara, de la bunica, faceam paine-n casa, iar daca painea se-nvechea, nu o aruncam. O uscam in cuptor si faceam crutoane pentru supa sau o sfaramam si faceam pesmet. Rar faceam friptura sau snitele. 🙂

Faceam tot felul de conserve-n casa, cumparam legume, aduceam fructe de la tara si faceam compoturi si zacusca de toate neamurile. Stiti ca visinii erau pe toate drumurile, nu-i asa? Cand veneam din delegatii opream masinile si culegeam visine de pe marginea drumului, iar acasa faceam gem( cu putin zahar) si compot. Sa fim noi sanatosi de cate ori am mancat compot cu paine si asta a fost micul dejun sau cina noastra. 🙂

Detergenti nu se gaseau, se gasea foarte rar si sapunul Cheia, dar aveam noroc si mai aduceam de la uzina detergent si sapun. 🙂 Sa le dea Dumnezeu sanatate doamnei Aurelia si doamnei Sanda, eu eram in concediu de maternitate si-l prindeau pe sotul meu si-i dadeau cate o mana de detergent, fosfat sau 2-3 sapunuri Cheia. 🙂 Cu asa ceva spalam rufele: radeam sapunul si-l amestecam cu detergent, fosfat si apa, il dizolvam si faceam o pasta. Le puneam seara la inmuiat si a doua zi le spalam la mana. 🙂

Despre retete economice

Lista aceasta de cumparaturi era idealul, pentru ca de multe ori nu puteam sa cumpar decat cartofi, orez si paste si asta mancam. Pe noi nu ne deranja, stiam ca atat ne permitem, dar nu va pot povesti ce mistouri faceau pe seama noastra familia sotului, socrii si cumnatii : spuneau ca suntem pocaiti, ca suntem vegetarieni. 🙁

A fost foarte greu si in felul acesta am dus-o ani buni. 🙁 Dar avem satisfactia ca desi ne-a fost greu, ne-am crescut copii si i-am educat cu frica lui Dumnezeu si cu bun simt, ne-am cumparat si mobilat un apartament. Acum nu mai avem acele lipsuri de atunci, dar asta nu inseamna ca am uitat sau ca suntem cu nasul pe sus.

Despre retete economice

Acum suntem in Italia, dar raman tot romanca si nu uit prin ce-am trecut. 🙂 La fel ca si-n Romania, vanez ofertele, urmaresc intotdeauna pe internet sau in magazine ziarele cu oferte. Cand intru in magazin, mai intai ma uit peste tot, abia apoi cumpar si compar preturile. Ma uit intotdeauna la calitate versus pret, pentru ca nu intotdeauna ce este ieftin e si bun. Si intotdeauna ma uit la pretul pe kilogram. Atentie mare, aceasta este o mare capcana: verificati pretul pe kilogram. Evit sa cumpar preparate, paine, dulciuri- le fac eu in casa. 🙂 Stiu in ce magazine sa merg, unde sunt preturi bune si marfa de calitate la carne, fructe si legume, peste si fructe de mare, imbracamite, incaltaminte si altele. 🙂

NU ARUNC MANCAREA!

Refolosesc tot, reconditionez, reciclez! Adun resturile de preparate, branzeturi, friptura rece si fac pizza, paste, tarte, budinci… Nu arunc piureul ramas din ziua precedenta, fac paine cu cartofi sau crochete

Daca-mi raman sosuri sau supa in care am fiert carne, le congelez si le folosesc pe urma,si tot asa….

Idei de MANCARURI RECICLATE-gasiti aici.

Cateva sfaturi:

-Impartiti banii pe saptamani: stabiliti un buget de cheltuiala pentru fiecare saptamana si sub nici o forma nu depasiti acel buget! Mai bine sa va ramana 1 leu necheltuit. Va fi greu prima luna, apoi o sa vedeti ce usor va fi.

-In fiecare luna, puneti o suma deoparte, indiferent cat de mica. Poate fi si 10 lei sau 100 de lei. Se aduna! Puteti economisi acesti bani intrun borcan cu capac (nu fara capac) pe care-l tineti in camara. Pur si simplu nu umblati la acesti bani!

Iar dupa 1 an vedeti cat ati economisit si ori plecati intro vacanta, ori va cumparati ceva ce va doriti 🙂

-In fiecare luna, (saptamana, cum doriti) daruiti ceva si unor oameni mai putin norocosi. Nu conteaza ce si cat, poate fi 1 paine sau o farfurie cu mancare. Dar s-o faceti din tot sufletul, in tacere, fara sa va laudati cu asta.

-Nici nu va imaginati ce economie se face cumparand carnea si tocand-o acasa, sau facand in casa amestecuri de legume de tip Vegeta, suc de rosii, zarzavat pentru ciorba si diferite verdeturi uscate! Va propun un test: cumparati 1 kilogram de carne tocata din comert si 1 kilogram de carne pe care o tocati acasa. Lasand la o parte faptul ca acasa curatati pielitele, cheagurile de sange, venele si spalati carnea si o vedeti cat e de proaspata. Gatiti aceeasi mancare de 2 ori, de exemplu chiftele, folosind exact aceleasi ingrediente si coaceti tigai diferite, nu in acelasi ulei. Veti vedea ca la urma diferenta este si la gust, cantitate si la aspect. Practic se catiga la carnea tocata in casa 🙂 si este o economie reala. 🙂

Despre retete economice

In fotografii o sa vedeti dulapul in care tin faina (alba si integrala), lapte, tarate, paste, orez, linte, zahar, soia, linte, naut si multe altele. Cand gasesc la oferta buna, iau mai mult. 🙂

Despre retete economice
Despre retete economice
Despre retete economice
Despre retete economice

Mai sunt multe de spus, dar am povestit pe scurt si sper sa va ajute. 🙂

 

loading...

23 COMENTARII

  1. Ce trista sunt 🙁 … am retrait tot , tot , tot din ’79 (de la casatorie) si pana azi

    Aaaaaaaa , era sa uit …
    LA MULTI ANI , DOAMNA !!!

      • Si eu iti multumesc frumos , Gina draga !
        🙁 Mda , cum mama soarelui sa nu-mi amintesc ?!? In ’89 aveam 10 ani de casatorie , aveam caietel cu cheltuielile zilnice , cred ca daca ma apuc de cautat , sigur dau peste vreunul . Daca stau si pun intr-o balanta ce-a fost cu ce este , acum parca-i si mai rau … vezi de toate si … atat 🙁 , cel putin atunci nu te imbia nik . Atunci suportam totul mult mai usor ca ma sustinea varsta , acum pana si asta mai atarna , cred ca vom avea batraneti f urate ; tatal meu ar fi implinit azi 76 de ani , dar cred ca-i mult mai bine c-a ales sa plece – Dumnezeu sa-l odihneasca .
        SUNT TRISTA … 🙁 toate s-au acumulat :lipsuri (si cand ma gandesc ca sunt altii rau , da’ rau de tot), boli …

        • Auzi, ia da-ti singura 2 suturi si 3 dupa ceafa si revino-ti, eu drac mort inca n-am vazut 😛 !!!Viata are bune si rele,asa e ! Si intotdeauna a fost ceva bun si ceva rau, asta e, mai bine mergem mai departe, ne amintim, dar nu traim din amintiri, pentru ca altfel trece viata pe langa noi 🙂 . Eu prefer sa ma bucur de fiecare zi, asa cum e 🙂 .Iar azi am bocit ca o baba, pentru ca ai mei mi-au facut niste surprize fantastice si zile ca cea de astazi ma fac sa uit totul 😀 !!!

          • Si doar sunt o optimista incurabila … cre’ca de la vremea asta ca curu’ (scuze) , mi se trage , sa intru-n depresie si alta nu …
            Si m-am ales si cu apelativul mironosita de la un BOU , auzi , eu mironosita :d
            Ma bucur ptr tine , draga mea Ginuta , sa ai parte mereu de-asa zile , chiar daca vei plange mereu ca o baba 🙂

          • Saracu” Bou- animal bland si inocent, de ce-l insulti, comparandu-l cu un dobitoc-taran-marlan-needucat si alte celea? 😀 Si la mine ploua marunt, o ploaie de-aia de-ti intra-n suflet 🙁 . Voiam maine sa mergem pe malul marii, sa plimbam totosii, sa mancam la restaurantul unui prieten… Sau sa mergem la munte, este o manastire sus, este de urcat o panta abrupta, voiam sa luam si totosii …. Sa vedem cum va fi vremea 🙂

          • Ei , cu cel mai recent comm (cel in care dai voie ,,totosilor sa ma zabaleasca” ai reusit sa-mi descretesti fruntea si-ti multumesc .
            Cat despre apelativul ptr forma aceea de viata , oricum i-as spune , tot as jigni pe cineva … cred ca-l asteapta un mare IGNOR 🙂 .
            Orice veti alege sa faceti maine , sa va tihneasca !

          • Nu mai baga-n seama toate subspeciile, ca nu merita! Viata e super si e haioasa …daca vrei 🙂 . Si daca esti cuminte, te zabalesc si eu si nu te mai smacuiesti o luna,da?? 😛

          • Back … ai facut mucenici ? eu n-am niciun chef … trimite si mie cativa , dar fara zahar si miere de albine … pot fi si cu aluat de cozonac 🙂 ; ms frumos

          • Am facut ieri, ca sa postez retetele 🙂 , asa ca maine nu gatesc nimic, ma scot baietii la carciuma, luam masa in oras 🙂

          • Ce frumoooooooooooooos … sa-ti traiasca baietii si tu si maine sa va tihneasca tot ce veti face .
            Va imbratisez cu drag !

          • 🙂 Multumesc mult, la fel si tie, draga mea, te pupam si noi si le dau voie si la Totosi sa te zabaleasca bine 🙂

  2. Gina draga, cand am citit articolul mi-am amintit ca si cum a fost ieri. In 89 aveam doar 15 ani dar stiu bine cum a stat treaba. Nici acum nu e mare diferenta, atunci nu erau nici de unele, banuti se mai gaseau, acum sunt de toate si bani ioc. Dar in vremurile alea cu toata macarea pe cartela la noi in beci erau tot timpul pungi cu faina, cu malai, sticle de ulei de jumate de litru, erau luni cad se dadea varsat de rapita sau floare, dar sa fim cinstiti si sa spunem ca nu se compara calitatea. Acum iei un litru si nu-ti ajunge intr-o saptamana. Asa ca m-am apucat si eu sa gatesc cum facea mama atunci si cu untura unde felul de mancare permite, fac si eu multe conserve in casa, pun multe mauraturi pe iarna varza, gogosari, castraveti, ardei ptr umplut, etc. Cgiat daca stau in Bucuresti aprovizionarea tot de la mama de la Focsani o fac cand pot. Acolo inca mai sunt producatori particulari si ma aprovizionez cu carne de por si de vitel crescut la tara, nu in ferme, o pun in pachetele separate ptr ce am nevoie, ciorbite, supe, tocane, friptura. Asa ca Gina eu urmaresc cu interes tot ce postezi tu si de foarte multe ori m-am inspirat de la tine. Te pup

  3. Buna ziua, sunt o femeie de 28 de ani, casatorita, cu o fetita de 4 ani si doi gemeni pe drum. Eu nu am prins vremurile pe care le-ati trait dumneavoastra, eram prea micuta ca sa-mi mai aduc aminte, dar am sorbit cu nesat amintirile bunicilor si parintilor mei. Am o mare admiratie pentru generatia lor de femei, si stiu , sunt sigura, ca erau mult mai descurcarete, gospodine si istete decat noi,astea, moderne. Mereu am avut o mentalitate de „moda veche” , si atat eu si sotul meu suntem pe ideea ca e mai usor pentru noi sa ne indeplinim rolurile cu succes facand fiecare ce se pricepe mai bine: el e cel care „aduce painea” in proportie de 90%, eu sunt cea care are grija de casa, de copii, ma asigur ca ne ajunge bugetul…dar cui ii ajunge??? Sunt de multe ori suparata pe mine pentru ca nu reusesc sa ma incadrez cu mancarea, ca nu sunt inteleapta in ce gatesc , cat si cum…tot cait retete economice, idei si „secrete” de la femei mai trecute prin viata ca mine. Si abia azi am dat de blogul dumneavoastra. Sunt de-a dreptul incantata. Am sa citesc cu interes tot ce publicati si va rog, nu va sfiiti sa mai dati sfaturi, solutii, pentru noi, astea mai tinere, care inca nu ne descurcam asa bine cu profesia de” femeie de casa”. ( Imi cer scuze pentru eventualele litere inghitite dar de cand cu sarcina mi s-a stricat rau bederea si inca nu imi permit alti ochelari-poate cu retetele dumneavoastra voi pune ceva bani deoparte! 🙂 )

    • Draga mea, e bine ca m-ai gasit 🙂
      Mai intai pupam copii, inclusiv gemenutii din burtica. Apoi, nu te sfii sa-mi pui intrebari, eu raspund intotdeauna. Acum, raspund mai greu, pentru o perioada sunt extrem de prinsa. Dar raspund. Gatim impeuna, te ajut pas cu pas. Pot sa te ajut cu meniul zilnic, sa-ti spun ce si cum sa faci cu resturile de prin frigider, daca mai ramane 1 oprtie din ceva sau salam, branza, legume, care se usuca. Facem impreuna cateva simulari, te ajut sa-ti calculezi bugetul familiei si apoi o sa vezi ce simplu va fi.
      Te mai astept cu mare drag.

      • Buna doamna Gina, tare m-as bucura daca ati impartasii cu noi mai multe idei economice de meniuri , sau idei si secrete pentru a ne descurca mai bine in bucatarie…eu am 29 de ani, casatorita si cu un baietel de 8 ani , nici eu nu imi aduc aminte de vremurile acelea, insa ce imi aduc deaminte este de bunica, care ma fascina cum reusea ea sa trezeaca dimineata, sa mulga vacile, sa duca laptele, sa faca mancare, curatenie, muncile campului, avea timp pentru noi si nu se plangea niciodata….tare miar placea sa fiu si eu la fel, ea stia tot timpul sa se calculeze sa ii ajunga pentru tot, dintr-o pensie mica le facea pe toate…insa eu oricat as incerca nu imi iese…ma dau peste ”cap”, ma enervez, ma ”ambalez” si ma rusinez ca nu imi iese cum vreau , mi-ar placea mult sa stiu cum sa folosesc tot ce se poate, uneori parca oricat m-as gandi nu imi vine nici o idee….de multe ori m-au salvat retele dvs.,va multumesc mult pentru situl dvs, si VA ROG sa ne dati cat mai multe sfaturi. Va doresc o zi placuta in continuare!

        • Multumesc frumos. Da, te ajut cu drag. Cel mai bine este sa stabilezti un buget saptamanal si indiferent ce se intampla, sa nu-l depasesti.
          Iar idei de meniuri iti pot da zilnic, in functie de ceea ce ai in casa.

  4. Buna ziua! Am 28 de ani si nu am prins acele vremuri dar din nefericire am trait asa pana la varsta de 16 ani cand am plecat de acasa. De cand am inceput sa muncesc lucrurile au mers mult mai bine dar am avut si perioade cand nu aveam nimic. De ce va scriu toate astea? Pentru ca imi amintesc destul de des si nu ma intrisez, din contra, imi dau seama ca asa am invatat tot ce stiu azi,fac economie chiar daca nu duc lipsa banilor,fac conserve de tot felul in casa, vanez ofertele din magazine si cu un pui fac diferite feluri de mancare. Daca acum nu mai fac toate astea pentru bani o fac pentru gust,gustul mancarii este mult mai bun,gemul si dulceata din comert nici de departe nu au gustul copilariei si pentru mine asta conteaza cu adevarat.Va multumesc pentru retetele publicate,sunteti un ajutor de nadejde pentru toate gosodinele. Sa aveti parte de sanatate si putere de munca pentru a continua acest proiect. Camelia din Braila.

  5. Ehee ..din ce am citit aici vad o asemănare mare între mine si dumneavoastră 😍😍 in ceea ce privește economia..si eu la fel fac lista de cumpărături..insa cand cumpar, la calitate ma cam încurc.. nu prea le am cu calitatea dar cumpar ce.i mai ieftin si cumpar de 2 ori pe luna..cand gasesc reduceri fac la fel ca dumneavoastră..cumpăr mai mult.. eu nu am prins vremurile acelea !M.am nascut dupa revoluție insa eu am fost marcata de un filmulet pe internet cu ani in urma,unde in Africa mureau copiii de foame..nu aveau pur si simplu ce mânca ,erau piele si os..picau din picioare, si acolo zaceau pana isi dadeau sufletul..pitici de 4.5 anisori.. De atunci ,eu daca vad ca cineva arunca mâncarea imi pica cu „tronc” .. ( nu.mi pica bine) ..Eu nu arunc nimic, improvizez, inventez..si tot iese ceva.. 😂 Poate ca in ochii unora par zgârcita sau exagerata pt faptul ca dintr.un kg de carne fac si supa si friptura si piftele 😂😂 sau mai stiu eu ce..si eu pun la fel la congelator,in pungute cat fac odata de mancare..chiar imi sunt de mare folos radurile de mai sus si retetele dumneavoastră!Va îmbrățișez cu drag doamna Gina 😙😙

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!

Please enter your name here

loading...