Ciorba de perisoare dietetica
Ciorba de perisoare dietetica din piept de pui, fara gluten, fara grasimi, cu multe legume. Reteta pentru diabetici, celiaci, dieta Rina, regim pentru stomac, fiere/colecist, colesterol, tensiune… Reteta scrisa si video pas cu pas.
In general evit prajelile, rantasurile si excesul de grasimi in mancare, dar dupa ce m-am operat (histerectomie totala), am tinut un regim serios. Inainte de operatie am facut analize si mi s-au descoperit tensiunea, colesterolul, glicemia si trigliceridele marite – sa fie din cauza Covidului sau a vaccinurilor? Niciodata nu am avut probleme de genul acesta, eu mereu am avut tensiunea buna, glicemia mica, iar colesterolul in limite normale.
Asa ca am tinut regim. Iar mancarea de regim poate fi gustoasa chiar si fara prajeli, condimente in exces, compensam cu legume si verdeturi din belsug.
Mai multe retete dietetice aici.
Noi, daca locuim in Dobrogea, mancam mult peste. Un rasol din peste alb e foarte gustos si sanatos.
Ce ingrediente folosim pentru reteta de Ciorba de perisoare dietetica?
Rating
- 800 g carne tocata din piept de pui (sau piept de curcan) – fara os, fara grasime, fara piele
- bors de putina (zeama de lamaie, de muraturi sau putin otet)
- 1 ardei gras taiat cubulete
- telina radacina
- 1-2 morcovi
- patrunjel si pastarnac radacina
- 1 lingura de malai
- 1 ou
- patrunjel si leustean verde
- 2-3 cepe taiate cubulete
- sare
- cimbru
- piper
- marar uscat (sau verde – 1 legatura)
- rosii in suc propriu (sau rosii in bulion sau 1 cana de suc de rosii sau 1 lingura de paste de tomate sau 4-5 rosii proaspete)
Cum se face reteta de Ciorba de perisoare dietetica?
Pentru modul de preparare va invit sa vedeti reteta video, se vede foarte bine si cum rup si formez perisoarele.
Reteta video
Cum se fac perisoarele din piept de pui?
Peste carne adaugam 1 lingurita cu varf de sare, 1 lingurita de cimbru, 1 lingurita de marar sau patrunjel uscat sau 1 legatura de marar/patrunjel verde, 1 varf de lingurita de piper (optional).
Eu imi usuc singura verdeturile si cimbrul pentru iarna, apoi le pastrez in borcane incise ermetic cu capac. Se vad in studioul meu, am raftul de ierburi si condimente in dreapta imaginii.
Facem o adancitura si adaugam jumatate din ceapa si oul, apoi malaiul. Putem folosi malai sau gris, acestea vor lega perisoarele si le face sa fie pufoase.
Amestecam compozitia foarte bine.
Dupa ce am amestecat totul, punem si din verdeata proaspata putin si amestecam iar. Compozitia trebuie sa se lege bine, la mine se vede cat e de fina, de legata si totusi pufoasa.
Vom forma perisoarele: pregatim o tava pe care o stropim cu apa si cu mainile ude incepem sa taiem perisoarele. Puteti sa le taiati cu o lingurita. Am obtinut 48 de perisoare. 1 perisoara trebuie sa aiba cam 25-30 de grame. Eu le fac la 30 g aproximativ, mai marisoare, nu-mi plac foarte mici.
Punem legumele la fiert pentru reteta de ciorba de perisoare dietetica
Am pus la fiert 3 litri de apa, in apa rece punem legumele: restul de ceapa, morcovul, albitura si ardeiul gras. Ce culori frumoase am in oala! Eu am folosit ardei gras congela. Ce am adunat din gradina asta toamna, l-am taiat cubulete si am pus in pungi micute, la congelator.
Nu ezitati sa folositi din belsug radacinoase (morcov, telina, pratunjel, pastarnac). Aceastea dau o savoare extraordinara ciorbelor. Fara porcaria aia de vegeta din comert sau cuburi cu gust de legume sau mai stiu eu ce alt crocobaur!
Se poate adauga si 1 borcan de 400 g de zarzavat de ciorba daca aveti, dara sa fie fara conservant, aspirina, sau sare in exces.
Asa arata zarzavatul meu de ciorba:
Punem capacul si le lasam sa fiarba pentru 10 minute, din momentul in care apa a dat in clocot.
Cat timp legumele fierb domol, stropim perisoarele cu apa, ne ungem mainile cu apa si le dam forma rotunda, apoi le adaugam pe rand, una cate una in oala, dupa ce au fiert legumele pentru 10 minute.
Lasam ciorba sa fiarba la un foc potrivit, incet, adunam spuma formata dupa ce apa da in clocot.
Sfaturi de la Gina Bradea
Adaugam o lingurita de sare, puteti pune mai multa, dupa gust. Mai puteti adauga si putin piper, la fel, dupa gust. Piperul este optional, in functie de dieta pe care o tineti! La fel si sarea, nu trebuie folosita in exces.
In perisoare puteti adauga orez, la cantitatea de carne data puteti pune 3-4 linguri de orez.
In loc de rosii intregi puteti folosi suc de rosii, bulion sau pur si simplu nu folositi rosii daca tineti o dieta in care nu sunt permise rosiile. Lasati ciorba alba sau puteti pune 400 g de lapte batut, iaurt sau chefir.
Ciorba de perisoare dietetica
Punem capacul si lasam sa fiarba pentru inca 15-20 de minute, pana cand perisoarele vor fi bine patrunse.
Adaugam acum rosiile si borsul, pe care l-am fiert inainte si l-am lasat sa se raceasca. In loc de bors puteti acri cu zeama de varza, zeama de muraturi, zeama de lamaie sau otet, ce doriti.
Eu am folosit rosii in suc propriu din gradina mea (vedeti reteta, apasati cuvintele subliniate cu rosu). Am avut acum rosii cherry.
Va las si reteta pentru bors de putina aici.
Ciorba de perisoare dietetica
Lasam sa dea in clocot, iar dupa aceasta potrivim gustul de sare, piper si acru.
Oprim focul in momentul in care perisoarele sunt fierte, punem verdeata.
Ce bine arata borsul meu (e acrit cu bors, deci este bors, daca se acreste cu altceva este ciorba). Am multe legume, multe perisoare fragede si gustoase (pun cate 4 perisoare la o portie). Ciorba asta nu are pic de grasime, asa cum se si vede.
Rosiile cherry nu sunt curatate de coaja, eu nu le scot. Coaja aceasta are fibre care ajuta tranzitul intestinal.
Perisoarele nu sunt foarte pufoase, sunt mai tari decat cele din carne de porc/vita cu grasime, dar sunt absolut delicioase. Va garantez ca nici nu veti simti ca este mancare de regim.
Nu uitati ingredientul secrete: presarati din belsug cu dragoste si cu 2-3 zambete.
Si va mai las o poza cu bunatatea asta. Pentru ca da, e o ciorba sau un bors delicios, a tine regim nu inseamna sa mananci mancaruri fara gust.
Sa-mi fiti sanatosi!
Pofta buna, retete cu Gina Bradea
5 COMENTARII
Sănătoasa și gustoasă ,am sa o incerc și eu 😘
Multa sanatate Gina draga. Ca e mai buna decat toate. poti fi bogatul lumii daca nu esti sanatos.
Ciorbita asta e minunata si pentru cei care nu tin regim. Foarte gustoasa. Nici eu cu curat rosiile de coaja cand le pun in mancare.
Sa stii ca atat porcaria asta de covid cat si asa zisele vaccinuri afecteaza sanatatea omului, ficatul. Si mie mi-au iesit analizele la fel, colesterolul si trigliceridele marite, vitamina B12 la limita buna dar inferioara. Am facut 2 vaccinuri si acum imi pare rau. Atata ca aici unde stau eu am fost obligati sa ne vaccinam. Altfel „no jab, no job”. Adica nu te vaccinezi, esti liber pe plantatie. Foarte multi si-au pierdut locul de munca din cauza asta, inclusiv medici, si nu e corect.
Asa ca nu esti singura in situatia asta. Si probabil ca noi mai sunt multi.
Ni s-a zis ca vom fi protejati 2 ani daca ne vaccinam. Cioace. Am facut covid in noiembrie anul trecut si mi-au trebuit 2 saptamani sa pot fi in stare sa merg din nou la lucru. Altii nevaccinati au trecut ca voda prin loboda peste boala. Mi-a trebuit mai mult de o luna sa-mi recapat gustul si mirosul. Si-a facut si sotul analizele, joi afla rezultatele, sunt tare curiaosa cum ii ies lui. Si el a avut covid odata cu mine, eu am fost „sursa”, am luat de la serviciu, zic eu, de la un coleg „generos”, care a vrut sa-si arate „loialitatea” fata de locul de munca si indiferenta fata de colegi. Asa „e” unii, fara bun simt.
Sanatosi sa fim, sa le putem duce pe toate. Numai bine iti doresc tie si familie tale. 😘
Te imbratisez. Si noi a trebuit sa facem vaccinurile, datorita muncii, trebuia sa plecam in Bulgaria si nu puteam trece la vama. Nu stiu daca am facut bine sau rau, ne-au murit o droaie de cunostinte din cauza covidului.
Asta e, mergem mai departe. Tin regim in continuare si deja am analizele ceva mai bune.
Am citit si reteta de ciorba de ciuperci mai devreme. Intrebarea mea este daca as putea sa combin ciorba cu perisoare de pui cu cea de ciuperci. Adica as putea pune o cutie cu ciuperci taiate la ciorba de perisoare de pui? Este posibil sa se strice foarte rau gustul (sa fie cumva incompatibile la gust)? As vrea o parere avizata! Multumesc mult!
Ar iesi ceva delicios.