Savarine la tava cea mai simpla reteta de cofetarie
Savarine la tava – cea mai simpla reteta de cofetarie, dar facute fara forme speciale. Ies savarine insiropate, fine, cu multa frisca naturala si dulceata. Reteta scrisa si video pas cu pas.
Savarinele sunt prajiturile preferate ale sotului meu, pur si simplu Doru lasa orice la o parte pentru o savarina.
Bine, de obicei vrea cate 2, sa le simta gustul cu toate papilele 🙂 Iar eu le fac mult prea rar, asa ca am destule reclamatii. 😀
Fac savarine clasice, dupa o reteta foarte veche, dar si tort savarina (click pe fiecare imagine pentru a vedea reteta). Cam asa arata:
Prajiturile din cofetariile de odinioara parca aveau alt gust si ne gandim cu nostalgie la ele, nu-i asa?
Ne amintim cu drag de Amandine, Boema, Bibescu, Siretul… Va dau retetele, le am, ca doar am fost cofetar 🙂
Am facut acum savarine la tava, am simplificat reteta, ca sa nu mai fie nevoie de forme speciale. Am pornit de la reteta de cofetarie si rezultatul obtinut a fost pur si simplu peste asteptari.
Ingrediente pentru savarine la tava (cea mai simpla reteta)
Rating
- Pentru aluat:
- -150 ml lapte caldut
- -1 ou
- -25 g zahar
- – 1 lingura de ulei
- -1 praf de sare
- -220 g faina
- 6 g de drojdie proaspata
- Pentru sirop
- -150 ml apa
- -100 g zahar
- – coaja de la jumatate de lamaie
- -1 lingura de rom sau cateva picaturi de esenta de rom
- Pentru decor
- -200-300 g dulceata sau jeleu de culoare rosie
- -500 g frisca batuta
Mod de preparare sau cum se fac savarinele la tava (dupa o reteta de cofetarie)?
1. Prima data facem aluatul pentru savarine
Intr-un bol se pun laptele caldut, drodia faramitata, zaharul, oul, uleiul si 1 treime din faina. Se amesteca totul foarte bine cu un tel, sa nu aiba cocoloase.
Se acopera vasul si se lasa 10 minute, sa se umfle drojdia.
Dupa 10 minute, se adauga restul de faina si sarea si se amesteca bine cu 1 lingura de lemn.
Se amesteca energic, pana cand se „leaga” bine aluatul. Cam 5 minute dureaza. Se acopera vasul si se lasa la dospit 30 minute.
Aluatul a crescut vizibil, asa ca se pune in tava tapetata cu hartie de copt. Ideala este o tava cam de 20×20 cm.
Se mai lasa cam 10-15 minute sa creasca in tava.
Coacerea se face in cuptorul preincalzit, la 170 de grade (foc mediu), pana cand se rumeneste frumos. Dureaza cam 20 de minute. Se scoate si se lasa la racit.
Cum se face siropul pentru savarine?
Se pun la fiert apa, zaharul si coaja de lamaie. Cand da in clocot, se stinge focul si se adauga romul. Se lasa la racit.
Asamblare pentru reteta de savarine la tava
Se taie marginile blatului (vedeti in reteta video totul mai clar).
Se imparte aluatul in 9 bucati, apoi se asaza in tava si se toarna tot siropul deasupra.
Se lasa deoparte 10 minute, pana se absoarbe tot siropul. Eu am pus totul in tava in care am copt aluatul. E mai simplu asa.
Pe fiecare portie de aluat se intinde cate o lingurita de jeleu sau dulceata de zmeura, trandafiri, capsune, cirese, visine… Eu am folosit dulceata de trandafiri – vedeti reteta. Se fac aveline generoase cu frisca naturala. Vedeti aici cum se face frisca perfecta.
Pe fiecare mot din frisca, se pune cate putina dulceata sau jeleu, apoi se da tava la rece.
Asta-i tot. Nu-i asa ca e foarte usor? 🙂 Am vazut in hypermarket si spray-uri cu frisca naturala, gata indulcita si vanilata. Buna idee 🙂
Va invit sa va inscrieti in grupul Mancaruri simple si gustoase, gatite cu Gina Bradea. E cel mai mare grup culinar romanesc si acolo gatim impreuna.
Si-acum, ca sa-mi aratati ca ma iubiti (ca io va iubesc de nu va vedeti si imediat scot melesteul din dotare) lasati dedesubt un comentariu si distribuiti retetele astea peste tot. Daca va abonati sau nu la paginile mele de FB, Instagram si pe Youtube, e strict treaba voastra. Dar daca n-o faceti, e pierderea voastra. :p
Va pupa tare Madam Bradea.
Sa iubiti si sa fiti iubiti, bucurati-va de viata, ca e tare misto!
Pofta buna! cu Gina Bradea 🙂
Aceasta reteta de savarine la tava a fost incercata si de catre cititorii blogului, puteti vedea mai jos doar cateva dintre preparatele lor:
37 COMENTARII
Mulțumesc pentru rețete. Vă îmbrățișez cu drag.
Cu mare drag, Mariana!
[…] Savarine la tava, cea mai simpla reteta, reteta de cofetarie […]
:)) doar de dragul melesteului am trecut si pe la sectiunea comentarii.
Multumesc frumos pentru reteta, savarina e la loc de cinste in preferintele familiei.
Si asa, fara forme suna prea bine.
O zi frumoasa, Ioana
Hahahaha, de frica melesteului, ca ala e si de rasucit placinte, si de fragezit barbatul…si pretenii 😛
Pup tare 🙂
Si mie imi plac savarinele!Multumesc pentru reteta! Aromate,usoare si savuroase!
Multumesc frumos si eu 🙂
Multumesc frumos Gina , este minunat si merge repede .Duminica placuta va doresc !
Cu mare drag, Ana!
Multumim frumos!
De cand am pus dulceata de trandafiri, mi-am zis ca la savarina s-ar potrivi. Abia astept sa fac reteta, multumesc!
Felicitari !!! Toate retetele sint minunate !!!
Felicitari !!! Toate retetele sint minunate !!! Succes pe mai departe !
Multumesc, Geta!
Cucoanaaa ,mi-e drag ce faci !!!Te admir si te iubesc asa ca de la un sagetator la altul…cu ascendentul tot acolo !!!Mie-mi spui cum e sa n-ai stare ??!!
Multumesc din tot sufletul 😀
Pup tare de tot!
II musai sa incerc si eu aceasta minunatie de reteta! O sa va comunic curand despre succesul meu! Va multumesc mult! Aprecieri!
Spor! 🙂
[…] Savarine la tava, cea mai simpla reteta, reteta de cofetarie […]
doamna gina we love you <3 maini de aur aveti,multumim mult cà existati!!! <3
DROJDIE USCATA CIT SE PUNE IN LOC DE DROJDIE PROASPATA ? MULTUMESC.
In loc de 25 g drojdie proaspata, se folosesc 7 g uscata.
[…] Savarine la tava, cea mai simpla reteta, reteta de cofetarie 21 mai 2018 at 18:04 […]
Multumim Gina! pt. reteta de savarina la tava!poate pune-ti si reteta prajiturilor Carpati,Caraiman?????tot prajiturile adolescentei!! multa sanatate,multe bucurii! pupicei !!!
Cu mare drag, Aurica!
Am reteta de prajitura Caraiman, o poti vedea aici: https://pofta-buna.com/prajitura-caraiman/
Multumesc multD-na Gina pt toate retetele pe care ni le împărtășiți! Va urmăresc constant! Sunt o fană a d-voastră! Din ‘99 in Italia și întoarsă in țara definitiv,cu sotul italian in România! Va doresc multă sănătate și sa auzim de bine!
Multumesc frumos si eu. Va imbratisez.
Cu sau fara melesteu,savarinele au iesit,cu dulceata de visine-ca de asta am avut-perfect la tava,ca s-au mancat mai repede ce le-am facut-nu mai spun!!!!!.Doamna draga,am o rugaminte cat mine de mare-eu sunt mai „mare”,asa,cu pofte-cam ca la 55 ani-din amintiri!!!!-Ziceti-mi si mie reteta la crema prajiturii”violeta”,aia de o gaseam in cofetarie,cu o avelina de crema,ah,crema aia!!!!,invelita in serbet mov,Va pup si multam!
Este crema aparel, la care se adauga colorant si o aroma… https://pofta-buna.com/crema-aparel-de-unt/
Multam fain!!!!!!!!maine asta fac-crema si sambata uimesc sotul cu o prajitura”de pe vremuri”,am facut serbetul de vre-o 2 saptamani si asteapta saracul in frigider……..
Spor! Sa-mi spui cum a iesit.
super tare Gina ,,,painea si savarina ,,,deocamdata astea le fac primele
[…] sa incercati reteta de savarine la tava, o reteta care se prepara extrem de simplu, o varianta mai rapida si mai simpla, se face fara forme […]
[…] puteti sa incercati si reteta de savarine la tava, o varianta a clasicei retete, mult mai simplu de facut, care nu necesita forme […]
[…] sa aruncati o privire si pe reteta de savarine la tava, o varianta mult mai simpla de a face savarinele acasa, chiar fara sa folosim forme […]
[…] idee grozava este sa fac si niste savarine la tava si deasupra sa le picur cu dulceata de […]
Top, mi_au ieșit perfect! E foarte simpla rețetă și gustoasa! Mulțumesc pentru rețetă!
Multumesc frumos si eu.