Doamne-ajuta Romania!
Ieri a fost o zi mare pentru Romania! A fost o zi plina de emotie, o zi minunata, cu sentimente amestecate, o zi atat de bogata in evenimente, incat am retrait Revolutia.
A fost ieri la vot si am reusit sa mai conving si alti romani sa mearga la vot, oameni care niciodata nu au votat in diaspora. Oameni atat de raniti si de dezamagiti, incat nici nu voiau sa mai auda de Romania, au mers la vot, cu speranta in suflete si indarjiti.
Am stat ieri in fata calculatorului ore-n sir, am citit stirile, am urmarit postarile pe FB, am tinut legatura cu prieteni din tara si din toata lumea. Am stat cu sufletul la gura si ieri si azi. Asa voi sta si maine si tot anul care urmeaza, pentru ca nu va fi usor!
Eu nu pot sa ma bucur, nu stiu ce sa spun. Stiu ca n-am vrut sa iasa Ponta si cu ai lui. Dar si in spatele lui Iohannis sunt destule lepre. M-am gandit mult, m-am uitat peste tot, am cautat realizarile lui Iohannis, am urmarit discutiile prietenilor si imi place ce-am vazut despre Iohannis, pare om cinstit, muncitor, un om care stie ce vrea si cum sa faca ceea ce vrea. Dar, cum va face cu toate leprele din partid, cu cei care se vor lauda ca l-au ajutat sa fie presedinte? Va reusi sa-si impuna punctul de vedere, sa neutralizeze cuibul cu vipere care este acum in Romania? Iohannis a fost votat de foarte multi oameni care sunt apolitici, oameni care spera intr-o zi de maine mai buna si nu au vrut sa fie Ponta presedinte. Eu nu am vrut sa-l votez datorita formatiunii politice din care face parte, ba chiar sunt scarbita de unele personaje din stafful lui. Dar mi-a placut Iohannis ca om, decenta de care a dat dovada, faptul ca a dus o campanie curata. Asa ca l-am votat.
Stiti ce cred ca l-a ajutat foarte tare pe Iohannis sa castige alegerile? Diaspora! Faptul ca s-au facut pe fata atatea marsavii in diaspora, au indarjit romanii din tara si din diaspora. Ponta a unit romanii si pentru asta merita aplauze si va spun sincer ca are respectul meu: a unit romanii sa ia atitudine, sa iasa la vot si sa nu-l voteze pe el, a facut romanii sa iasa-n strada. Datorita nesimtirii pontace, romanii au iesit din letargia caracteristica si si-au cerut drepturile! Bravo, Ponta!! Esti un erou, un erou asa cum nu ti-ai dorit vreodata sa fii, ai fost exact scanteia de care aveau nevoie romanii!
Aplauze, fa, Ponto!
Sa ma bucur ca presedintele Romaniei este Klaus Iohannis? Nu stiu ce sa spun. Prefer sa mai astept 1 an, sa vad ce va fi si atunci sa ma bucur. Pana atunci, vine ziua de maine, 18 noiembrie, cand se va judeca dosarul de incompatibilitate. Daca Iohannis va fi incompatibil, Ponta va deveni presedinte, romanii vor iesi in strada si va fi haos….
Daca maine, totul va fi in regula si Iohannis va fi considerat compatibil, vom vedea ce va mai fi. Vor fi luptele din spatele cortinei, vor fi pesedistii care vor lovi sub centura tot ce vor putea, vor fi anumite personaje din echipa lui Iohannis in care romanii n-au incredere si pe foarte buna dreptate… si multe altele.
Poate ca totusi va fi bine, poate ca Iohannis va forma o echipa buna si va manageria Romania macar pe jumatate la fel de bine cum a facut-o cu Sibiul. Va fi o munca de Sisif, se va lupta mult cu morile de vant si-mi doresc enorm, enorm de mult, pur si simplu cu disperare, sa reuseasca! Vreau ca Romania sa fie tara care merita sa fie, sa-si recapete statutul si bunastarea si respectul si tot ceea ce merita cu adevarat!
Si vreau sa ma pot intoarce acasa. Sunt multi romani in diaspora care vor sa se intoarca acasa. Majoritatea am plecat impinsi de nevoie, e greu sa nu ai loc de munca, sau sa muncesti pe salariul minim pe economie. Dar nu e asa idilica viata printre straini. Vrem acasa! Vrem sa traim printre ai nostri, sa muncim la noi acasa, sa vorbim si sa glumim in limba noastra, sa ingrijim parintii nostri si sa fim respectati. Vrem acasa!
In septembrie am fost acasa, dupa 2 ani. Am gasit o Romanie schimbata in bine, fata de ceea ce stiam. Am vazut strazi bune, magazine, piete, parcuri, cladiri superbe sau tiganesti, dar nou construite, am vazut un inceput de bunastare si de schimbare. Am intrat in Romania dimineata, la primele ore. In Ungaria numaram km care mai erau pana acasa, abia asteptam sa intram in Romania. Iar cand am intrat, am simtit, n-am vazut indicatoarele, dar efectiv mi s-a pus un nod in gat si-am simtit ca inima-mi bate mai tare. Nu pot explica asta, pentru ca nu exista explicatie. La vama, vamesul ungur ne-a verificat documentele si ne-a urat bun venit in Romania. Ne-au dat lacrimile mie si sotului si-am plecat repede. Daca ar fi vrut sa vorbeasca ceva cu noi vamesii, nu cred ca as fi putut vorbi. De emotie. Pur si simplu, imi curgeau lacrimile pe obraji, tacut si nu stiu cat de demn, pentru ca-mi venea sa urlu ca Tarzan, de bucurie ca sunt acasa!
Sunt lucruri pe care doar cineva din diaspora le intelege. Vazute de catre cei de-acasa, cuvintele mele pot parea lozinci, dar nu sunt, este exact ceea ce simt. Am fost la vot, am stat cu inima la gura, asa voi sta si maine si tot anul care va urma. Vom vedea ce va fi. Prefer sa ma bucur peste 1 an, sa vad ca Romania se va schimba in bine si ne putem intoarce acasa. Romania este o tara care trebuie sa fie a romanilor, nu trebuie ca romanii sa umble ca tiganii cu cortul.
Faptul ca ieri, 16 noiembrie, a fost ziua de nastere a celui care a scris Desteapta-te romane, Andrei Muresanu, ziua in care a fost ales Iohannis presedinte, sa aiba vreo semnificatie anume? Oare sa fie ziua in care romanii chiar s-au desteptat si s-au hotarat sa-si cera drepturile si nu mai astepte sa la cada para malaiata?
Vom vedea ce va fi!
Eu vreau sa ma intorc acasa, vreau sa vad o Romanie prospera, pentru ca are cu ce, vreau sa vad romanii ca-si respecta tara si poporul si ca Romania isi va recastiga locul pe care-l merita.
Iar plang cand scriu si scriu plangand, am inceput articolul la 4 dimineata si abia acum il termin. Iar intru pe paginile prietenilor si citesc, fug la tv si ma mai uit la stiri, vreau sa simt pulsul de acasa. Vreau cu disperare sa fie bine pentru toti romanii, vreau sa ne putem intoarce cu totii acasa, sa ne crestem copiii acasa la noi si sa fim alaturi de parintii si rudele noastre.
Klaus Iohannis, acum e randul tau! De tine depinde daca vei fi presedintele pe care-l merita Romania, un presedinte care sa respecte romanii asa cum merita! Sa vedem ce va fi!
2 COMENTARII
Dacă Iohannis e declarat incompatibil, Băsescu continuă mandatul până în martie.
Oricum, trebuie organizate alte alegeri.
Asa ca…stam cuminti si asteptam, numai sa nu se tot amane atata…..!
Da, asa este. Iar daca este declarat compatibil, are nevoie de timp ca sa faca ceva cu adevarat notabil. Tara asta a ajuns asa in 25 de ani dupa revolutie si 50 de comunism. E mult de reparat. Vom vedea ce va fi.