Sos de mere
Sos de mere este o reteta fantastica, obtinut din mere coapte, cu unt si extrem de putine condimente. Este recomandat alaturi de fripturi de porc, rata sau gasca, dar eu am facut si la friptura de curcan sau pui si a fost excelent.
Nu am multe de spus despre sosul asta, face parte din categoria acelor sosuri obtinute din fructe, cu gust dulceag-acrisor, care dau un plus de savoare preparatelor pe care le insotesc 🙂
Am facut ieri acest sos, pentru Gasca umpluta a la D′Artagnan si a fost ceva de vis. 🙂 Maine vine si reteta la gasca.
Rating
- -500 g mere acrisoare
- -50 g unt
- -un strop de sare
- -scortisoara pudra cat se ia cu 3 degete
- -ghimbir pudra cat se ia cu 3 degete
- -cateva linguri de sos de la friptura
Reteta aceasta de Sos de mere nu este complicata deloc. Se poate face in 2 feluri:
- Se pun merele intregi la cuptor, impreuna cu friptura, asa cum am facut eu acum si se lasa 1 ora, pana se coc bine.
2. Merele se curata de cotor, se taie felii si se pun pe foc, intr-o tigaie, impreuna cu untul. Se lasa la foc mic, pana cand se inmoaie bine de tot. Se mai adauga putina apa calda din cand in cand, ca sa nu se arda.
Se scoate cotorul, daca merele au fost coapte intregi. Eu folosesc un instrument simplu, ieftin, care ma ajuta sa scap imediat de cotoare. Se gaseste peste tot.
Merele se paseaza cu blenderul vertical sau se trec prin sita, cum doriti. Eu le-am pasat cu tot cu coaja, dar daca veti pune merele fara coaja, sosul va fi mai fin, mai delicat. Se adauga sarea, scortisoara si ghimbirul praf.
Se amesteca si se gusta. Nu trebuie sa fie extrem de puternic gustul de scortisoara sau ghimbir si nici sare nu trebuie sa aiba multa. Acest sos va da un plus de savoare fripturii pe care o veti servi si nu trebuie sa acopere aroma naturala a carnii, ci s-o puna in valoare. 🙂
Daca doriti sa fie putin mai fluid, mai adaugati 1-2 linguri de sos de la friptura.
Se serveste in sosiera, alaturi de platoul cu friptura si fiecare mesean isi pune cat doreste.
Cantitatea aceasta de sos e suficienta pentru o gasca, rata de 3 kg 🙂 sau pentru 7-10 portii. Depinde cat isi pune fiecare. La noi a disparut rapid, si am fost 6 la masa 🙂
O alta sugestie pentru voi este reteta de mere la borcan pentru iarna, o reteta simpla, explicata pas cu pas si cat se poate de sanatoasa, fara conservanti sau fara zahar.
Nu uitati ingredientul principal:
presarati din belsug cu dragoste si cu un strop de bunatate 🙂
Pofta Buna!
2 COMENTARII
Minunat !
minunat cu o fripturica alba