Briose drob cu oua de prepelita
Anul aceste am facut briose drob cu oua de prepelita, in cuib de bacon. Imi place mult drobul si il fac in tot felul de combinatii si forme, nu doar de Pasti si Craciun.
Reteta traditionala de drob de miel
Au fost nu doar aspectuoase, ci si extrem de gustoase. Grasimea de la bacon a fragezit drobul si nu a fost deloc inecacios, a fost extraordinar de gustos. Reteta este simpla, dar are cateva secrete.
Sa va spun ce-am folosit pentru reteta de briose drob:
Durata Preg.:
Durata gatit:
Total:
Portii: 10
- -500 g organe (eu am folosit de gasca)
- -2 oua
- -2 fire subtiri de usturoi verde
- -1 ceapa potrivita
- -2 linguri de untura de gasca (se poate folosi unt)
- -un praf de sare
- -un varf de cutit piper
- -un varf de ardei iute
- -cimbru
- -nucsoara proaspat macinata (am dat pe razatoare de 3 ori, atat, ca sa fie gustul discret)
- -1 legatura marar
- -1 legatura patrunjel
- -1 mana de fenicul salbatic-jumatate fata de cantitatea de marar(optional)
- -200 g bacon sau prosciutto feliate fin (ideal usor afumate)
- -10 oua de prepelita fierte
Cum preparam reteta de briose drob cu oua de prepelita?
Organele (ficat, pipote, inimi) se taie bucati si se pun la inabusit cu ceapa taiata marunt si grasimea.
Se lasa la foc mic, amestecand din cand in cand, pana se inmoaie, adaugand cate putina apa atunci cand este nevoie (inabusirea se face la foc mic, in cantitate mica de apa si grasime). La mine, organele fiind de gasca de curte, mai tari, le-am fiert la oala sub presiune 15 min si apoi le-am inabusit pe foc, in grasime. In felul acesta, gustul va fi mai dulce, iar drobul va fi mai cremos, mai onctuos, va avea o alta savoare. Drobul meu nu este niciodata inecacios.
Se lasa la racit, apoi se toaca mai fin sau mai bucati mai mari, dupa dorinta se pot taia la cutit sau satar. Se adauga usturoiul si verdeata tocate marunt (mie nu-mi place sa pun usturoiul la inabusit de la inceput-asa isi va pastra aroma mai intensa), sarea si condimentele, cele 2 oua. Se amesteca totul foarte bine, cu o lingura de lemn.
Un secret pentru briosele drob:
Eu folosesc putine oua la drob, imi place sa simt gustul de organe, nu de ou si bat putin ouale separat, apoi amestec energic si compozitia de drob. In felul acesta, inglobeaza aer si drobul meu este pufos, aerat, fin, nu este tare ca piatra.
Din feliile de bacon se face ca un cosulet in formele de briosa (eu am pus cate 2 bucati, in cruce), apoi se pune compozitie de drob, cate 1 ou de prepelita fiert si curatat, care se apasa cu degetul, sa fie in mijloc. Se acopera cu feliile de bacon si se baga la cuptor. Se coace la foc potrivit de 180 de grade. Se verifica dupa 30 de minute, se face proba cu scobitoarea, e cel mai simplu.
Am folosit oua de prepelita foarte proaspete de la Ferma de prepelite japoneze Fundeni, oua extrem de gustoase, parca erau oua de curte, facute de gainusele mele. Le recomand din toata inima, sunt tare bune. 🙂
Se scot din forme si se lasa la racit pe un gratar. Atentie mare, sa nu va opariti, se va scurge grasime fierbinte.
Sunt extrem de gustoase, iar taiate, ousorul din interior arata frumos de tot. Vor fi extrem de apreciate de cei mici, dar sa nu credeti ca cei mari le vor refuza. 🙂
Cateva trucuri pentru briosele drob cu oua de prepelita:
Pentru un plus de culoare, puteti adauga cubulete divers colorate de gogosar rosu proaspat sau la otet, morcov fiert, ardei rosu sau galben, cubulete de albus fiert etc.
Aceasta reteta participa la 2 provocari:
1. Provocarea lunii aprilie Cutia misterelor, initiata de Cerasela Badr’El Din, a carei gazda am fost eu. Fiind Pastele, am propus sa se foloseasca carne, organe, ceapa, usturoi, ciuperci, vin si ingredientul vedeta: oul.
2. Provocarea Traditii si gastronomie romaneasca.
Pofta Buna.
Va recomand o alta reteta, la fel de gustoasa: drob mozaic din carne si organe de pasare, o alternativa perfecta pentru cei carora nu le place carnea de miel.
2 COMENTARII
[…] Briose drob cu oua de prepelita […]
[…] reteta de briose drob cu oua de prepelita; […]