Sos tomat (de rosii)
Sosul tomat (sau sos de rosii) este unul dintre sosurile de baza in bucatarie si nu doar in bucataria romaneasca. Deci pornind de la unul dintre cele 5 sosuri de baza (revin cu un articol mai amplu) se pot adauga diferite ingrediente si se creeaza alte sosuri potrivite pentru peste, legume, vanat, pasare, paste, pizza etc.
Se spune ca bucataria italiana este cea care a facut sosul de rosii vestit, alaturi de paste si pizza, dar sincer nu stiu cine a inventat minunatia asta. Poate ma ajutati voi, cititorii 🙂 .
Ce se foloseste pentru reteta de sos de rosii?
- -1 l suc de rosii facut in casa din rosii proaspete
- -1 ceapa
- -1 morcov
- -100 g telina radacina
- -2-3 frunze de telina (optional)
- -merge si un ardei gras daca aveti, dar nu e obligatoriu, reteta originala nu prevede ardei gras
- -50 ml ulei
- -sare, piper, cimbru, dafin, ardei iute sau boia
- -2-3 catei de usturoi
- -1 lingurita de zahar
- -50 g de faina alba
Cum se prepara reteta de sos tomat?
Ceapa, telina si morcovul se taie cubulete cat mai fine sau se dau pe razatoarea mica, apoi se pun pe foc impreuna cu uleiul.
Se adauga si 50 ml de apa si se inabusa pana cand se inmoaie legumele. Daca este nevoie, se mai adauga putina apa.
Cand legumele sunt inmuiate se mai adauga sucul de rosii, dafin, piper, ardei iute sau boia, cateii de usturoi taiati in 2, cimbrul, zaharul si tijele de telina si se lasa sa dea in cateva clocote.
Se gusta si se potriveste gustul de sare si se mai lasa putin sa fiarba.
Faina se dizolva in apa rece, se strecoara sa nu aiba cocoloase si se adauga in sos, amestecand incontinuu.
Se lasa sa clocotesca si se verifica acum consistenta, daca mai are nevoie de faina sau apa, ca sa nu fie exagerat de gros sau prea fluid.
Se scot frunza de dafin, usturoiul si frunzele de dafin si daca nu se foloseste imediat, se pune deasupra un cubulet de unt, sau putin ulei daca e post, ca sa nu se formeze pojghita.
Se mai poate pregati sosul si in varianta cu rantas: se prajesc ceapa cu morcovul si telina in ulei, cand ceapa e sticloasa se adauga faina in ploaie, amestecand mereu, apoi se completeaza cu apa fierbinte, amestecand energic pana se dizolva, ca sa nu faca cocoloase.
Mai departe se procedeaza la fel ca mai sus.
Eu prefer varianta mai light, cu legumele inabusite 🙂 .
In loc de apa este ideal sa folositi supa de oase, daca aveti ramasa .
Defectiuni si posibile remedieri ale sosului tomat:
1. In cazul in care sosul are cocoloase, strecurati-l. Daca are gust de afumat, inseamna ca s-a lipit cand ati adaugat ingrosala de faina si nu ati amestecat. Daca nu este foarte tare afumat, rasturnati sosul in alta oala curata si puneti sosul pe foc, sa clocoteasca. Udati si stoarceti bine un servet curat, gros si puneti-l deasupra. Din cand in cand spalati servetul, il stoarceti bine si il puneti iar deasupra la sos, pana cand mirosul de afumat dispare.
2. Daca este prea sarat sau prea iute, adaugati 2-3 cartofi si lasati-i sa fiarba bine, apoi ii scoateti. Se va mai diminua gustul neplacut.
3. Daca sosul este prea fluid se mai adauga faina dizolvata in apa, strecurata si se mai da cateva clocote.
4. Daca sosul este prea gros se mai adauga apa sau supa si se mai da cateva clocote.
5. Daca sosul nu este suficient de rosu se mai adauga pasta de tomate sau suc de rosii.
Daca vreti sa folositi pentru chiftele marinate, la acest sos se mai adauga 1-2 linguri de otet, dupa gust.
Voi reveni cu variante diferite si derivate ale sosului tomat si veti vedea de ce este un sos de baza. Iar daca tot suntem la capitolul sosuri, va recomand sa incercati si reteta de sos bechamel si cea de maioneza. 🙂
Pofta Buna!
3 COMENTARII
[…] calde – sosuri de baza sunt: Sosul tomat, Sosul brun, Sosul alb, […]
[…] Se adauga si legumele si putina apa si se lasa sa se inabuse pana cand se inmoaie bine legumele. Mai departe se procedeaza ca la reteta de Sos tomat. […]
[…] calde – sosuri de baza sunt: Sosul tomat, Sosul brun, Sosul alb, […]