Trufe de ciocolata, reteta celor mai fine bomboane de ciocolata
Trufe de ciocolata, reteta celor mai fine bomboane de ciocolata. O ciocolata cu adevarat deosebita, un rasfat dulce, de multe ori oferita cadou pentru cineva drag, dar cati dintre noi stiu ce usor se poate face acest desert chiar acasa? Extraordinar de simplu si cu doar 4 ingredinte, cu siguranta ii veti surprinde placut pe cei dragi!
Ingrediente pentru reteta de trufe de ciocolata
Rating
- 200 g ciocolata menaj
- 25 g unt
- 150 ml smantana grasa
- 100 g cacao pudra
Mod de preparare
Se pun pe foc untul si smantana, amestecand continuu, se aduc la fiert si apoi se ia de pe foc. Se amesteca cu ciocolata rupta bucati, pana se topeste.
Se pune deoparte sa se raceasca amestecand din cand in cand iar apoi, aproximativ 2 ore la frigider.
Se pregatesc toppingurile in vase diferite. In general se foloseste cacao pudra, dar se poate inlocui si cu alune de padure maruntite fin sau granule de ciocolata, chiar si cocos sau alte tipuri de nuci sfaramate.
In jur de 100 g este suficient din oricare topping ales, pentru cantitatea de trufe din reteta.
Ciocolata se ia cu o lingurita din vas si se modeleaza usor, apoi se da prin toppingul ales. Un sfat ca sa nu lasati urme pe trufele invelite in pudra de cacao atunci cand le manevrati este sa va puneti pudra si pe degete.
Le puteti aseza in chese pentru bomboane, acele hartiute speciale.
Se pastreaza la frigider pana la servire sau in cutii dragute pentru cadou.
De ce sa cumparati bomboane de ciocolata din comert, cand sunt atat de usor de facut acasa?
Reteta si pozele ii apartin Mariei Pintean si participa in competitia „Marele concurs al toamnei , cu premii garantate, fara tragere la sorti”. Puteti gasi mai multe retete publicate de ea aici.
Celelalte retete participante la concurs pot fi vazute aici.
Media notelor date de juriu pentru aceasta reteta este 10.
8 COMENTARII
Dulce .. Bunatati. Felicitari
Ingrediente: „25 grame de unt”
Mod de preparare : se topește untul cu ciocolata, apoi se topește untul cu smântâna… Ce cantitate de unt se pune la topit cu ciocolata, cât unt cu smântâna? Sunt doar 25 de grame, totuși! 😇😇
Corectez, multumesc mult 🙂
Arată foarte bine!Succes!
Wow, ce faine-s si foarte bune!
Nu am inteles ce fel de smantana.Cea fermentata sau cea pt frisca.Daca e fermentata,nu se branzeste pe foc?Cu stima si multam pt raspuns.
Obligatoriu e smantana naturala pentru frisca.
Bomboane bune de casă. Wow! Mult succes, Maria!