Tort de ciocolata cu crema ganache si cafea, reteta simpla
Tort de ciocolata cu crema ganache si cafea, reteta simpla, de sarbatoare, cu gust intens de ciocolata neagra, un vis pentru iubitorii de ciocolata buna. Cum se face tortul cu crema de ciocolata? Cum se face crema ganache? Cum se face un tort cuib? Reteta scrisa si video pas cu pas.
Cu totii iubim dulciurile si orice zi de duminica sau la sarbatori si mese festive, un tort e vedeta mesei.
Am multe retete de torturi, blaturi creme si glazuri – vedeti aici.
Va recomand si Tortul Diplomat – reteta aici, una dintre cele mai iubite retete de tort din Romania.
Ce ingrediente folosim pentru reteta de tort de ciocolata?
- Pentru blatul de cacao
- 5 oua mari
- 50 g de unt topit sau ulei
- 150 g de zahar tos
- 50 g de faina
- 100 g de cacao neagra amara
- 1 varf de lingurita de sare
- o lingurita de zeama de lamaie
- Pentru crema ganache de ciocolata
- 600 ml de frisca naturala
- 50 g de zahar
- 100 g de stafide
- 600 g de ciocolata Kandia
- Pentru insiroparea blatului
- 200 ml de cafea espresso indulcita
- Pentru glazura
- 30 ml de smantana
- 60 g de ciocolata Kandia
- Pentru decor
- oua de ciocolata
- bombonele
- sau fructe, crema, fructe confiate, flori – dupa dorinta si imaginatie
Cum preparam reteta de tort de ciocolata?
Cum se face blatul de cacao?
Peste galbenusuri punem sarea si amestecam putin, apoi peste acestea adaugam untul sau uleiul.
Punem albusurile la batut. Dupa putin timp adaugam zaharul si zeama de lamaie.
Sfat de la Gina Bradea
Cand batem albusurile, daca se adauga putin otet sau zeama de lamaie, vom obtine o bezea ferma, lucioasa, perfecta.
Nu conteaza daca ouale sunt reci sau calde, important este sa fie proaspete si vasele foarte curate si uscate, fara urme de apa sau grasime.
Trebuie sa obtinem o spuma ferma, o bezea. Peste aceasta adaugam galbenusurile, amestecam totul usor, incet, de jos in sus.
Adaugam faina, cernuta usor, timp in care amestecam usor cu miscari blande, pana o incorporam pe toata. Adaugam si cacaua, la fel, cernuta.
Am folosit o forma de tort cu diametrul de 20 de cm, am captusit-o cu hartie de copt. In aceasta turnam compozitia pe care am obtinut-o, nivelam deasupra.
Punem forma la cuptor la o temperatura de 160 de grade Celsius, foc mediu la cuptoarele pe gaz. Coacerea dureaza in jur de 40-50 de minute, verficam deasupra si vedem cand este bine copt blatul sau facem testul cu scobitoarea.
In primele 20-25 de minute nu se deschide cuptorul!
Cum se face crema ganache de ciocolata
Pentru o crema ganache excelenta, este bine sa folosim ingrediente de cea mai buna calitate. Siti ca eu nu recomand decat produse cu adevarat bune si nu fac rabat la calitate.
Recomand frisca naturala, smantana aceea dulce cu minim 30 % grasime si ciocolata fina, cu minim 50 % cacao. Nu ne jucam si nu ne batem joc de ingrediente.
Pentru acest tort eu am folosit ciocolata de menaj de la Kandia.
Ciocolata Kandia pentru prajituri este usor de portionat in retete pentru ca fiecare cubulet cantareste fix 10 g de ciocolata fina.
Este usor de folosit in retete: se topeste ca atare, fie in cuptorul cu microunde, fie la bain-marie, fara sa necesite ingrediente suplimentare.
Este usor de integrat in retete: 240g de ciocolata fina, dar cu gust intens datorita procentului de 50% cacao, potrivit pentru realizarea unor prajituri delicioase, bogate in ciocolata.
Rupem ciocolata cubulete si o punem in cratita, pentru a o topi la bain-marie. Adaugam doar putina smatana pentru frisca.
Dupa ce s-a topit ciocolata adaugam smantana pentru frisca. Frisca trebuie sa fie foarte rece. Eu am tinut frisca la frigider, iar inainte sa o folosesc, am pus vasul de la mixer si frisca la congelator, unde le-am lasat 30 de minute. Asta a facut ca imediat sa se racoreasca ciocolata si nu mai e nevoie sa lasam crema la rece.
Adaugam si zaharul, apoi punem amestecul obtinut la batut.
Vom obtine o crema fina si aerata, in aceasta vom adauga stafidele, pe care le-am inmuiat inainte in rom.
Asamblarea tortului de ciocolata
Blatul l-am taiat in trei felii, pe cea de deasupra o punem prima. Stropim blatul cu cafeaua indulcita, punem un strat de crema ganache.
Adaugam a doua felie de blat, presam cu grija, ca sa se uniformizeze totul foarte bine. Insiropam din nou cu cafea.
Punem inca un strat din crema si apoi adaugam ultima bucata din blat. O insiropam si pe aceasta.
Punem totul la frigider, trebuie sa stea cel putin pentru 2-3 ore, sa se intareasca bine crema, apoi il putem decora.
Dup acest timp scoatem tortul din forma, il nivelam pe margini. Punem un strat de crema deasupra si mai adaugam si pe parti, il nivelam putin.
Cum se face glazura de ciocolata?
Topim ciocolata amestecata cu frisca la microunde si apoi amestecam bine.
Folosim un sac de pos si punem ciocolata topita in el. Ii taiem varful si realizam decorul pe margine, il lasam sa curga si in jos. Puteti vedea mai bine in reteta video cum prepara totul.
Am mai folosit cateva ornamente din ciocolata si oua din ciocolata pentru a finaliza decorul. In partea de jos am mai adaugat cateva drajeuri colorate, pentru un plus de culoare. Puteti sa decorati oricum altfel doriti.
Dupa ce am terminat decorul tortul trebuie dus din nou la frigider pentru cel putin alte 2 ore, astfel incat sa se intareasca totul.
Eh, arata frumos, nu-i asa? Bine, despre tort vorbeam, dar trebuia sa se bage si madam Bradea putin:)
V-am spus ca am facut tortul asta de Sfantul Gheorghe, pentru ziua mea. Alegerea perfecta, niciodata nu dai gres cu un tort de ciocolata. O sa le placa oaspetilor mei, ce spuneti?
In seara asta voi afla 🙂
Va recomand sa urmariti si reteta video aici, dedesubt, ca sa vedeti exact consistenta blatului, a cremei si acele mici trucuri care fac diferenta.
Pofta buna!