Varză roșie cu sos de iaurt și mentă

Varză roșie cu sos de iaurt și mentă: o rețetă rapidă, sănătoasă și colorată, perfectă pentru cei care caută un preparat simplu, dar rafinat. Feliile de varză roșie coapte la cuptor, combinate cu un sos cremos de iaurt grecesc, usturoi și mentă, oferă o experiență culinară plină de arome și textură.
Este o rețetă rapidă, sănătoasă și foarte gustoasă. Este o combinație simplă dar în același timp rafinată care transformă o legumă obișnuită într-un preparat plin de culoare și gust.

Ingrediente pentru rețeta de varză roșie cu sos de iaurt și mentă

- 4 felii de varză roșie
- 4 linguri de ulei de măsline
- mărar
- 2 căței de usturoi
- sare, piper
Pentru sosul de iaurt:
- 250 g de iaurt grecesc
- 1 cățel de usturoi
- 1 lingură de zeamă de lămâie
- 1 linguriță de mentă
- sare
- piper
Cum se face varza roșie cu sos de iaurt și mentă? Mod de preparare
Pregătirea feliilor de varză
Varza roșie se taie felii cu grosimea de 1,5-2 cm.
Feliile de varză se așează într-o tavă tapetată cu hârtie de copt.
Pe fiecare felie de varză se pune câte o lingură de ulei, sare, piper și usturoi mărunțit.
Coacerea la cuptor
Se coace la 190 de grade Celsius pentru 40 de minute.
Prepararea sosului de iaurt
Într-un bol se amestecă iaurtul cu usturoiul, sare, piper, mărar mărunțit și mentă.

Asamblarea și servirea
Sosul se pune peste feliile de varză și se presară deasupra mărar și mentă.

Eu am folosit mentă uscată, dar se poate folosi și mentă proaspătă.
Puteți să încercați și alte rețete cu varză roșie, acest ingredient minune, care poate fi integrat cu ușurință în preparate diverse.
Puteți să încercați delicioasa supă cremă de varză roșie, care are o culoare minunată, plus un gust cu totul special:
Sau puteți să încercați și rețeta de salată de varză roșie cu morcovi:
Sfaturi de la Gigi
- Tăiați feliile de varză uniform, la 1,5-2 cm grosime, pentru a se coace în mod egal și a rămâne întregi pe platou.
- Pentru o varză mai caramelizată și ușor crocantă la margini, activați funcția de grill în ultimele 5 minute de coacere.
- Sosul de iaurt se poate prepara cu câteva ore înainte și păstrat la frigider, aromele se vor intensifica.
- Dacă folosiți mentă proaspătă, mărunțiți-o fin și adăugați-o chiar înainte de servire pentru o aromă mai vie.
- Zeama de lămâie din sos poate fi înlocuită cu oțet de mere pentru o notă ușor diferită, dar la fel de gustoasă.
Varză roșie cu sos de iaurt și mentă este rețeta care demonstrează că ingredientele simple, pregătite cu grijă, pot deveni un preparat cu adevărat special. Colorată, aromată și hrănitoare, această rețetă va deveni cu siguranță un favorit pe masa voastră!

Vă invit să încercați această rețetă și, bineînțeles, vă invit să reveniți pe blog, să ne spuneți cum a ieșit.
Spor la gătit să aveți! Poftă bună!
Rețeta și fotografiile îi aparțin lui Gigi Vulturu, colaboratoare a blogului Poftă bună, rețete cu Gina Bradea.
Mai multe rețete de la Gigi Vulturu găsiți aici.








