Tocana de legume reteta de ghiveci cu orez
Tocana de legume – reteta de ghiveci cu orez, vinete, ardei, rosii, dovlecei, reteta simpla, de post, care se face in maxim 1 ora. Reteta dietetica, ieftina, scrisa si video.
In post si nu numai, fac mereu cate o adunare generala in care pun tot felul de legume si o mana de orez. Imi place enorm, o fac mai ales vara, cand am legume proaspete si dulci in gradina.
Cum facea bunica: pleca in gradina, rupea legume si verdeturi proaspete si venea la bucatarie cu pestelca plina. Pestelca se spune la sort, in Moldova de jos.
Fac o tocana delicioasa si pentru iarna, reteta aici.
E o reteta diferita fata de ghiveci – reteta aici. La ghiveci pun si fasole pastai, mazare, conopida, cartofi…iar la tocana de legume cu orez nu se pun.
Iar pentru iarna fac tot felul de conserve din fructe, legume si verdeturi, am mereu camara plina cu bunatati pregatite de mainile mele. Iar acum, daca stam la tara si avem solar si gradina, va dati seama ca avem de toate si de cea mai buna calitate.
Retete de conserve pentru iarna gasiti aici. Am sute de retete vechi sau noi, pentru orice 🙂
Ingrediente pentru Tocana de legume – reteta de ghiveci cu orez
- 1 dovlecel
- 1 ardei gras
- 1 vanata
- 1-2 cepe
- 1 morcov
- 250 g de orez cu bob lung
- sare
- piper
- marar
- patrunjel
- 200-250 g de rosii in bulion
- apa
- 50 ml de ulei
Mod de preparare pentru Tocana de legume – reteta de ghiveci cu orez
Puteti citi mai departe reteta scrisa sau sa treceti direct la reteta video cu o apasare pe poza.
Reteta video
Intr-o cratita sau tigaie incapatoare punem uleiul si o punem pe foc. In ea adaugam legumele taiate cubulete.
Nu trebuie sa prajim legumele, doar le calim putin, rapid, in jur de 5-6 minute. In tot acest timp amestecam.
Adaugam apoi apa, aproximativ 250 de ml. Reducem focul la mic, punem capacul si lasam legumele sa se inmoaie.
Daca mai e nevoie, din cand in cand mai adaugam apa, in asa fel incat inabusirea sa se faca in cantitate mica de apa. Dureaza undeva la 15-20 de minute.
Cand legumele sunt fierte, adaugam rosiile, o lingurita rasa de sare si un varf de lingurita de piper.
Punem si orezul, apoi amestecam. Mai adaugam aproximativ 250 de ml de apa. Punem capacul si lasam sa fiarba totul pentru alte 10 minute.
Sfaturi de la Gina Bradea
-Puteti folosi o legatura generoasa de ceapa verde in loc de ceapa uscata.
-Ideal este sa se foloseasca un orez cu bob lung. Eu am folosit orez Basmati, care a dat un plus de savoare.
-Se mai pot adauga si alte radacinoase: telina, pastarnac, patrunjel.
-Daca tineti o dieta fara ulei, reduceti uleiul sau nu folositi deloc si doar fierbeti legumele in putina apa.
Oprim focul, punem verdeata tocata deasupra. Punem capacul si lasam totul asa pentru alte 20 de minute. In acest timp orezul se va umfla si va absorbi toata apa, vom obtine un orez bob cu bob.
Asa arata acum, e un curcubeu de culori si miroase fantastic de bine:
Mod de prezentare si servire
Simplu, rece sau calda, se mananca doar cu multa pofta. Nu are nevoie de paine sau salata, e un fel de baza in sine sau poate fi o garnitura delicioasa alaturi de carne sau peste.
Eu pun pe masa de la inceput, cand am musafiri, impreuna cu antreurile. Fiecare se serveste dupa dorinta.
E tare buna si usor de facut, va mai arat niste poze, ca nu e doar buna mancarea asta, ci si aratoasa.
Pofta buna si spor la gatit gustos si sanatos!
1 COMENTARIU
Ce sa zic arata sine este și delicios. 🤗😘😍