Rețete cu Gina Bradea » Retete mancare » Mancare de cartofi reteta delicioasa de post

Mancare de cartofi reteta delicioasa de post

Mancare de cartofi: Reteta delicioasa de post, traditionala, o tocanita romaneasca pe baza de ceapa, ardei, bulion si cartofi, care iese foarte gustoasa daca legumele sunt bine inabusite si sosul este lasat sa se lege. Poate fi si o garnitura delicioasa pentru aproape orice fel de carne, la fel de bine se potriveste alaturi de o salata de sezon sau de niste muraturi.

Am explicat in reteta, cat se poate de detaliat, modul in care putem sa gatim aceasta mancare de cartofi astfel incat sa fie perfecta, trebuie doar sa tinem cont de cateva secrete extrem de simple.

Mancare de cartofi simpla, de post – reteta traditionala

 

Ingrediente pentru reteta de mancare de cartofi

  • 30 ml de ulei
  • 4-500 gr de ceapa
  • 1 ardei rosu
  • 1 lingurita de sare
  • 1 lingurita de boia de ardei
  • 200 gr de bulion
  • 1 lingurita de cimbru uscat
  • Piper – dupa gust
  • Dafin
  • 1,2 kg de cartofi
  • verdeata: marar, patrunjel
  • 2-3 catei de usturoi

Mod de preparare. Cum se face mancarea de cartofi?

Puteti sa cititi reteta scrisa in continuare sau mai jos sau gasiti reteta video, unde puteti urmari indeaproape cum gatesc totul.

Reteta video

Baza aromata (secretele 1-4)

Punem uleiul la incins in cratita in care vom gati.

Adaugam apoi ceapa – acesta este primul secret, adaugam ceapa multa, va da gustul acela savuros mancarii de cartofi.

Cel de-al doilea secret: adaugam ardeiul rosu, gras sau kapia, va da dulceata, gust si o culoare superba.

Cel de-al treilea secret: o lingurita de sare adaugata peste ceapa si ardei va ajuta ca acestea sa se inmoaie mai repede.

Amestecam totul la foc maxim timp de 3-4 minute, nu mai mult, legumele isi vor lasa apa.

Adaugam putina apa clocotita, cel de-al patrulea secret, adaugam cam 100 ml de apa. in felul acesta legumele se inabusa, nu se prajesc, vor da dulceata mancarii de cartofi, dar va fi fara prajeala. Acesta este modul mai sanatos, dietetic de gatit, dar in acelasi timp, mancarea este si savuroasa.

Acoperim cratita cu un capac, reducem focul si lasam sa se inabuse la foc mic.

Cam 20 de minute dureaza pana se inmoaie legumele.

Condimentare si formarea sosului

Adaugam boiaua de ardei si bulionul, amestecam totul.

Mai condimentam apoi cu piper (dupa gust) si cateva foi de dafin.

Mai adaugam apoi 300 ml de apa fierbinte.

Lasam sosul sa dea in clocot, potrivim gustul de sare si piper, daca e nevoie.

Lasam sosul sa fiarba pentru inca 10 minute, sa se armonizeze toate aromele.

Alegerea si pregatirea cartofilor (secretul 5)

Cel de-al cincilea secret: la mancare de cartofi folosim cartofi cu coaja galbena, acestia sunt mai fainosi, iar mancare noastra va fi mai legata.

Cartofii ii curatam, apoi ii taiem in felii sau cuburi, cum preferam.

Spalam cartofii foarte bine, in apa rece, ii lasam in apa pana cand ii folosim la gatit.

Fierberea cartofilor si finalizarea

Dupa ce a fiert sosul, adaugam cartofii.

Mancare de cartofi simpla, de post – reteta traditionala

Adaugam acum verdeata, eu prefer sa pun marar proaspat, partea cu codite. Acesta va da un gust mai bun mancarii.

Punem capacul si lasam totul sa fiarba la foc mic, timp de aproximativ 15-20 de minute, pana cand se inmoaie cartofii.

Cand cartofii sunt aproape fierti, adaugam 2-3 catei de usturoi, un alt secret. Usturoiul va da o savoare cu totul aparte acestei modeste mancaruri de cartofi.

Lasam sa fiarba in continuare, acoperit cu capac.

Mancarea este gata cand sosul este bine legat, cartofii gatiti, presaram verdeata tocata la final, dupa ce am oprit focul.

Mancare de cartofi simpla, de post – reteta traditionala

Sfaturile Ginei

  • Nu rumeniti tare ceapa: pentru un gust „dulceag” si sos legat, mai bine inabusiti cu capac si putina apa clocotita, asa cum am explicat in reteta.
  • Adaugam boiaua dupa ceapa inabusita si amestecam rapid (10-20 secunde), apoi punem imediat bulion/apa, ca sa nu se arda boiaua (altfel devine amara).
  • Tinem cartofii in apa rece pana ii punem in oala, ca sa eliminam o parte din amidonul de suprafata si sa nu se „zdrobeasca” prea repede.
  • Daca vreti o mancare de cartofi cu un sos mai legat, fierbeti ultimele 5 minute fara capac; daca vreti mai mult sos, completati treptat cu apa fierbinte, totul depinde de gust, cum va place.
  • Usturoiul adaugat spre final este o alegere buna: pastreaza aroma proaspata si nu devine amar.

Mancarea de cartofi este o mancare simpla, dar daca respectati toate secretele pe care vi le-am spus: inabusirea legumelor, fierberea lina si alegeti cartofi mai fainosi, obtineti un sos gros, aromat si un gust „de acasa”, perfect pentru zilele de post.

La fel de bine aceasta mancare poate fi o garnitura langa aproape orice fel de carne. Puteti sa serviti aceasta mancare delicioasa cu niste carnati, de exemplu:

Carnati de casa reteta traditionala

Sau cu un snitel din piept de pui:

Snitele de pui, snitele la cuptor sau prajite

Va invit cu drag si pe voi sa incercati oricare dintre retetele mele, iar daca va plac, ma puteti urmari pe paginile de Facebook, pe Instagram TikTokYoutube si Pinterest.

Va recomand sa va inscrieti in grupul meu, pe Facebook,  Pofta buna, retete cu Gina Bradea, grup oficial, unde va pot ajuta foarte usor cu sfaturi si sugestii, gatim impreuna, ne sfatuim si socializam.

Va multumesc pentru vizita si va mai astept oricand, cu mare drag!

Va imbratisez si nu uitati intotdeauna ingredientul secret pentru cele mai delicioase mancaruri: presarati totul cu dragoste si cu un strop de bunatate!

Pofta buna, retete cu Gina Bradea! 

Noile cărți Gina Bradea

Rețete cu Gina Bradea » Retete mancare » Mancare de cartofi reteta delicioasa de post

Daca v-a placut, spuneti-va parerea si distribuiti in retelele sociale:

Gina Bradea

Gina Bradea

Mama, sotie, bucatar, blogger, economist, manager, autor de carti culinare si mai ales, OM.
Gatesc simplu, curat, gustos, cu ingrediente naturale, condimente si verdeturi pe care le usuc si le macin eu, cu multe legume proaspete. Fac acasa paine, preparate din carne, umplu bors, fac tot felul de conserve pentru iarna.
Mancarurile mele au „acel gust” al mancarurilor facute de mame sau bunici, dar cu mai putine grasimi si prajeli.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.