Risotto cu suc de rosii si smantana reteta de post
Risotto cu suc de rosii si smantana de soia: o reteta de post, simpla, gustoasa si usor de preparat. Dovada ca putem savura un risotto delicios chiar si in perioada postului.
O varianta de post pentru cunoscuta reteta italiana de risotto. Daca doriti, puteti sa incercati si reteta de dulce. Veti gasi in reteta si povestea acestui preparat.
Pe blogul Ginei Bradea puteti gasi si alte retete de post, cel putin la fel de simple si gustoase precum aceasta. Va las mai jos doar cateva idei de astfel de retete, poate veti incerca vreuna dintre ele:
Ce ingrediente folosim pentru reteta de risotto cu suc de rosii si smantana?
- 200 g orez pentru risotto Carnaroli
- 250 rosii taiate cubulete in suc de rosii (fara pielita)
- 1 ceapa mica
- 200 ml smantana de soia
- 50 ml ulei de masline extravirgin
- 400 ml supa de legume sau apa fierbinte
- sare si piper dupa gust
- busuioc
Cum preparam reteta de risotto cu suc de rosii si smantana?
Curatam ceapa, o spalam si o taiem marunt.
Incingem uleiul si prajim ceapa intr-o cratita pana devine translucida.
Separat spalam orezul si il tostam fara ulei intr-o tigaie pentru 1-2 minute, dupa care il punem peste ceapa, apoi adaugam cutia cu rosiile taiate cubulete in suc de rosii.
Dupa ce sucul de rosii a scazut, condimentam cu sare si piper dupa gust, punem cateva frunzulite de busuioc, apoi adaugam din cand in cand supa de legume calda sau apa fierbinte si il mai lasam 18 minute.
Dupa ce orezul s-a fiert adaugam smantana de soia.
Omogenizam bine, amestecand continuu timp 2 minute, pana orezul nostru devine cremos.
Risotto-ul se serveste cald cu cateva frunzulite de busuioc deasupra pentru decor, dar si pentru un plus de savoare! Este pur si simplu delicios!
Va invit cu drag sa incercati aceasta reteta si sa reveniti si sa imi spuneti cum a iesit reteta.
Spor la gatit si Pofta buna!
Reteta si pozele ii apartin lui Janette McDonallds, colaboratoare a blogului Pofta buna, retete cu Gina Bradea.