Pui cu sos barbecue facut in casa, reteta simpla
Pui cu sos barbecue facut in casa, reteta simpla. O gustare pe care noi o folosim pe post de cina romantica atunci cand avem chef sa ne uitam la un film. Se mananca direct cu mana, luand cate o bucatica de pui invelita intr-un topping irezistibil alcatuit din bacon, sos BBQ si cascaval. Desi pare putin, este foarte consistent si ajunge cam de 3 portii.
Ingrediente pentru reteta de pui cu sos barbecue facut in casa
Rating
- 600 g piept de pui
- 100 g faina
- 75 g malai
- sare, piper
- 2 oua
- 100 g mozarella
- 50 g cheddar
- ulei pentru prajit
- Sos BBQ:
- 50 g unt
- 1 ceapa medie
- 3 linguri ketchup
- 2 linguri otet de vin
- 2 linguri sos worchester
- 1 lingurita mustar
Cum preparam reteta de pui cu sos barbecue
Pieptul de pui se curata si se taie cubulete. Faina alba se amesteca cu faina de malai. Ouale se bat si se adauga sare si piper. Puiul se baga prin ou si prin faina de cate 2 ori prin fiecare. Se prajeste in baie de ulei incins pana devine auriu.
Baconul se taie marunt, se pune la cuptor timp de 13 minute si intre timp se prepara sosul BBQ.
Sosul BBQ este foarte usor de realizat si se face cu ingrediente cunoscute, deci nu are chestii dubioase adaugate. Ceapa se prajeste in unt aproximativ 10 minute, amestecand des ca sa nu se arda. Se adauga si ketchup-ul si se fierbe 2 minute. Restul ingredientelor: otetul de vin, sosul worchester si mustarul se amesteca cu 150 ml apa si se adauga in tigaie. Se mai fierbe 10 minute si sosul este gata.
Intr-o tava mica, se pune foaie de copt pentru a scoate mai usor mancarea la final, si se aseaza puiul intr-un singur strat. Deasupra acestuia se pune toppingul in ordinea care urmeaza: prima data sosul BBQ, apoi baconul, mozarella taiata marunt sau gratinata si in final branza cheddar data prin razatoare.
Se da la cuptor timp de 15 – 20 minute la 180 C pana se rumeneste cascavalul.
Reteta si pozele ii apartin Mariei Pintean si participa in competitia „Marele concurs al toamnei , cu premii garantate, fara tragere la sorti”. Puteti gasi mai multe retete publicate de ea aici.
Celelalte retete participante la concurs pot fi vazute aici.
Media notelor date de juriu pentru aceasta reteta este 10.
3 COMENTARII
Felicitări!Arată minunat!
Si reteta asta e pe gustul meu. Felicitari si bafta!
Mulțumesc frumos pentru rețetă. Mult succes, Maria!