Prajitura cu foi de cacao si crema de vanilie
Prajitura cu foi de cacao si crema de vanilie este o prajitura fina cu foi de cacao, biscuiti și crema de vanilie. Foile fragede si crema de vanilie sunt o combinatie extraordinara.
Pe blogul Retete cu Gina Bradea puteti gasi si altete retete de prajituri, cel putin la fel de delicioase si usor de facut precum aceasta.
Puteti sa probati reteta de prajitura Krantz, o prajitura care nu doar ca arata foarte bine, dupa cum puteti vedea in poza de mai jos, dar are si un gust cu totul aparte:
Puteti sa aruncati o privire si pe reteta de prajitura desteapta, un alt preparat delicios:
Ce ingrediente folosim pentru reteta de prajitura cu foi de cacao si crema de vanilie?
Rating
- Pentru foi
- -2 oua
- -150 g zahar pudra
- -30 ml lapte
- -80 g unt
- -400-500 g faina
- -4 g praf de copt
- -40 g cacao
- -un praf de sare
- Pentru crema
- -2 galbenusuri micuțe
- -120 g zahar
- -70 g faina
- -500 ml lapte
- -1 pliculet zahar vanilinat
- -130 g unt
- -1 lingurita esenta de vanilie
- Pentru asamblare
- -aproximativ 25 biscuiti populari
- -200 ml lapte
- Pentru decor
- -70 g ciocolata amaruie
- -70 ml smantana pentru frisca
- -ciocolata alba
Cum se prepara reteta de prajitura cu foi de cacao si crema de vanilie?
Crema pentru prajitura cu foi de cacao
Incepem cu prepararea cremei de vanilie pentru a avea timp sa se raceasca pana ne vom ocupa de foi.
Asadar, punem galbenusurile impreuna cu zaharul intr-un bol si amestecam putin.
Adaugam treptat faina alternand cu lapte astfel incat sa nu se formeze cocoloase.
Amestecam bine si punem si restul de lapte. Omogenizam si amestecul obtinut il transferam intr-un vas pe care il punem la foc.
Amestecam mereu si fierbem pana obtinem consistenta unei budinci. Luam crema de pe foc,adaugam zaharul vanilat si turnam crema intr-un bol. Acoperim cu cu foliee de plastic,lasam sa se raceasca.
Dupa racire, adaugam si untul in crema de oua cu lapte si mixam bine. Untul sa fie la temperatura camerei, moale, nu topit.
Pana se raceste crema ne apucam sa facem foile.
Foile pentru prajitura
Ouale impreuna cu zaharul si praful de sare le mixam pana isi dubleaza volumul si devin spumoase.
Adaugam laptele, mai mixam putin dupa care punem untul moale pe care l-am tinut la temperatura camerei.
Mixam din nou si usor usor incepem sa cernem faina,praful de cacao si praful de copt.
Renuntam la mixer, incepem sa framantam aluatul. Faina se pune treptat pentru ca poate fi nevoie de mai multa sau mai putina faina.
Trebuie sa obtineti un aluat ferm care nu se lipeste de maini.
Lasam aluatul sa se odihneasca 20-30 de minute dupa care il impartim in trei parti egale.
Intindem din fiecare biluta de aluat cate o foaie de aproximativ 22×22 cm.
Foaia se intinde direct pe hartia de copt dupa care se pune pe dosul unei tavi cu tot cu hartie.
Se baga la cuptorul preincalzit la 180 de grade Celsius pentru aproximativ 5 minute.
Foaia coapta se pune la racit pe un gratar. La fel vom proceda si celelalte doua bilute de aluat.
Cand foile sunt complet reci, punem in crema untul moale si esenta de vanilie. Mixam putin si vom obtine o crema fina.
Asamblarea prajiturii cu foi de cacao
Pe o tava sau pe un platou vom pune o foaie de cacao, deasupra vom intinde uniform un strat subtire de crema, peste vom pune unul langa altul biscuitii pe care ii trecem repede prin lapte.
Peste stratul de biscuiti vom pune un alt strat de crema, apoi foaie de cacao, crema din nou, iar la final ultima foaie de cacao.
Trebuie sa avem grija sa impartim crema in patru parti egale astfel incat straturile de crema sa fie la fel de groase.
La final vom intinde peste prajitura glazura ce am obtinut-o topind ciocolata si frisca.
Glazura trebuie lasata putin sa se racoreasca inainte sa fie intinsa.
Deasupra trasam dungulite cu ciocolata alba pe care am topit-o si prajitura noastra e gata.
O bagam fie la frigider, fie o lasam afara pana a doua zi sa aiba timp foile sa devina fragede. Este indicat sa o inveliti in folie de plastic.
Daca optati sa o bagati la frigider, este bine sa o scoateti cu o jumatate de ora inainte de servire.
Cand portionati prajitura, folositi un cutit cu lama subtire pe care il tineti in apa fierbinte si il stergeti dupa fiecare utilizare. Astfel prajitura se va taia foarte fin.
Va recomand si dumneavoastra sa incercati aceasta reteta, cu siguranta veti fi incantati atat de gustul cat si de aspectul prajiturii.
Pofta buna!
Reteta si pozele ii apartin Oanei Branescu, colaboratoare a blogului Pofta buna, retete cu Gina Bradea.
6 COMENTARII
Buna ziua! Am facut reteta aceasta. Foarte buna la gust, dar dupa mine, cred ca la crema ar trebui o cantitate dublă. A iesit un pic cam uscata.. consider ca daca ar avea crema mai multa, s ar înmuia mai bine..
Foarte bine, dublati cantitatea de crema.
Buna ziua! As vrea sa va intreb, cat pot tine foile neumplute? Tin daca le fac maine si le umplu pe 12/13 pt Paste?
Da, se poate.
La ingredientele pentru cremă apare și untul,dar la modul de preparare nu văd unde scrie când trebuie adăugat 🤔
Rezolvat, multumesc frumos de atentionare. Se amesteca in crema de ou si lapte.