I cenci toscani – reprezinta desertul prin excelenta consumat in perioada carnavalului (perioada ce tine, in calendarul gregorian, de la sarbatoarea Epifaniei pana la Miercurea cenusii, adica, intrarea in Postul mare) in toate regiunile peninsulei italiene.
Eu am folosit termenul toscan de „cenci”,care ar insemna „carpe”, „bucati de stofa” prin asemanarea lor cu acest simplu dar savuros desert. Este un termen pe care il regasim in sec. al XIII-lea in lexicul florentin, dar alaturi de acesta denumire gasim multe altele, legate de regiunea de apartenenta: bugie, chiacchiere, crostolo, galano (de provenienta spaniola), frappa (de provenienta franceza), crespelle sau sprelle (de origine latina “ crispus”), fiocchetti, meraviglie, intrigoni etc. Toate acestea ne demonstreaza originea indepartata in istoria culturii culinare a acestui desert. Se vorbeste de perioada romana („frictilia”era un produs rafinat, prajit in untura de porc).
Exista totodata mai multe versiuni ale acestui desert, produs si distribuit acum atat la nivel industrial cat si artizanal. Reteta pe care am sa v-o prezint este una veche, asa cum o pregateau gospodinele de odinioara, din zona orasului Siena. Am primit-o prin amabilitatea unor locuitori varstnici din acele parti, nedumeriti de interesul meu pentru specialitatile lor culinare, si carora le multumesc si pe aceasta cale.
Ingrediente:
- faina 500 g
- oua 3
- zahar 130 g
- o coaja de lamaie rasa
- o coaja de portocala rasa
- ½ pahar de vin alb sec
- 10 g praf de copt
- miere de salcam (dupa gust)
Mod de preparare:
Se amesteca toate ingredientele si se framanta cam ¼ de ora.
Se lasa la odihna in frigider 1/2 ora si pe urma intindem o foaie groasa de maxim 5 mm. Dupa preferinte, putem s-o lasam la 5 mm, dar putem si s-o intindem la 2 mm. Putem sa renuntam la praful de copt (in acest caz foaia trebuie lasata cat mai subtire). Se taie cu cutitul fasii late de 3 cm si lungi de 6 cm. Si aici putem da frau liber propriei imaginatii: fasii in forma dreptunghiulara, de romb, de papion etc.
Se prajesc in ulei incins cam la 160-170 ° (eu il prefer pe cel de arahide datorita temperaturii ridicate de fierbere a acestuia) iar cand sunt rumenite pe ambele parti se scot cu lingura plasa, se lasa sa se scurga uleiul in exces ( prin miscari orizontale si nu verticale, ca in acest caz tot uleiul se imbiba in aluat), si le asezam pe o farfurie tapetata cu hartie absorbanta.
Exista si o alta varianta de realizare a acestor “ chiacchiere”: dupe ce au fost in prealabil prajite se dau si la cuptor pentru cateva minute. Reteta mea prevede doar prajitul acestora.
Se servesc presarate cu zahar vanilat dar mai cu seama (si credeti-ma, sunt grozave) cu miere de albine.
Pofta Buna!!!
