Despre admiratie
Admiratie, admirat, admiratori/oare, si admirati/e se pot spune multe sau putin, depinde de om, de ceea ce simte si ce poate sau vrea sa spuna. Adevarul este ca in viata noastra intalinim multe persoane pe care le admiram, din diverse motive, total sau partial (sunt oameni, deci nu-s perfecti 🙂 ). Timpul trece, fiecare avanseasa sau regreseaza si intalneste alti si alti oameni, mai buni sau mai nebuni, mai demni de admiratie sau nu, depinde in ce moment al vietii te afli. In fiecare zi poti intalni diverse persoane, fiinte de la care inveti cate ceva, de bine sau de rau. Inveti lucruri bune si de la oameni, dar si de la animale, pasari, plante… chiar si o piatra te poate invata ceva, daca vrei si daca esti suficient de atent, ca sa asculti ce spune.
Poti admira un nor, de ce nu? De multe ori am stat in iarba, intinsa, cu mainile sub cap si am privit cerul. E atat de linistit si de pur! Imi alegeam un nor (nu intotdeauna pe cel mai frumos, sau cel mai mare, sau cel-mai-cel), pur si simplu imi alegeam un nor aleatoriu sau pentru ca asa voia muschiul meu si apoi il priveam la nesfarsit. Admiram dantelariile delicate sau liniile brutale din care era alcatuit, cautam sa vad cu ce seamana si torceam povesti din pufosenia norului. 🙂
Am admirat multi oameni in viata si pe unii ii admir si acum, pe altii nu, pe unii ii respect, pe altii nu, pe unii ii iubesc, pe altii nu… dar nu urasc pe nimeni. Fiecare fiinta pe care o intalnesti, iti da o lectie: poate te lauda, poate te incurajeaza/motiveaza, poate da cu tine de pamant sau te insulta… Eu nu urasc pe nimeni si nu port pica nimanui, ma supar sau enervez pe moment, apoi imi trece. Sunt oameni care ma urasc, ma dispretuiesc, ma invidiaza, dar eu ii admir pentru ceea ce fac, pentru ca sunt specialisti in ceea ce fac. Sau pur si simplu pentru ca-mi place mie ceea ce fac ei intr-un anumit domeniu, facand abstractie de caracter.
Intotdeauna voi admira oamenii buni, senini, zambitori, lipsiti de fatarnicie si orgoliu. Am intalnit acum cativa ani, la uzina galateana la care lucram, un baiat, Costel il chema. Era pocait si era atat de senin baiatul acela, avea un zambet atat de curat! Efectiv emana bunatate prin toti porii si cand te privea, parca te simteai mai bun. Aveam copiii mici si cumparam miere de albine de la el, imi aducea cate un bidon de 1,5 litri in fiecare luna si ii dadeam banii in rate, jumatate la avans jumatate la lichidare. Venea in birou la mine, la 2-3 zile dupa ziua de salariu, daca vedea ca-s foarte ocupata sau nervoasa, pleca si nu ma deranja. Aveam un job extrem de greu, era mereu plin biroul cu tot felul de oameni, fiecare voia cate ceva, toti erau grabiti. Il vedeam de departe, zambea si pleca. Revenea mai tarziu sau a doua zi. Imi spunea saru-mana si-atat, nu-mi cerea banii. Ma intreba de copii, de sot, ce mai fac si efectiv parca-mi lua cu mana oboseala. O data, mi-am cumparat o rochie, stiam ca e om bun si-am profitat cu nesimtire, cand a venit dupa bani, i-am spus ca nu am, ca am avut o problema. Nu mi-a reprosat nimic, a zambit cu bunatate si-atat. Mi-a spus ca suntem oameni si avem cu totii problemele noastre, o sa se roage pentru mine, pentru ca sunt om bun si nu merit sa am necazuri. In momentul acela as fi vrut sa se deschida pamantul si sa ma-nghita, cu tot cu imensa mea nesimtire! La salariul urmator i-am dat toti banii si nu l-am mai amanat niciodata.
Este unul din oamenii pe care-i admir enorm pentru ca am invatat una dintre cele mai pretioase lectii de la el: sa rasplatesc totul cu bunatate si intelegere, sa ma pun intotdeauna in locul celui de langa mine. Au trecut mai bine de 15 ani de-atunci, dar de multe ori ma gandesc la Costel si la bunatatea si seninatatea lui. Am aplicat mereu ce-am invatat de la el, in viata de zi cu zi, dar si la serviciu. Bunatatea si intelegerea aproapelui parca nu prea-si au locul in munca de manager, empatia nu face decat sa-ti puna bete-n roate. Dar pe mine m-a ajutat, eu am lucrat altfel si am legat prietenii pe viata cu multi dintre cei cu care am lucrat sau pe care i-am intalnit.
Sunt atat de multi oameni pe care-i admir, unii dintre ei sunt vestiti, dar majoritatea sunt anonimi, sunt oameni pe care i-am intalnit cu diverse ocazii. Sunt oameni care au facut o anumita performanta (cum sunt elevii olimpici de exemplu), sunt oameni care lupta si persevereaza in ceea ce-si doresc si nu renunta la visele lor. Admir invingatorii, dar ii admir si pe cei care stiu sa-si recunoasca infrangerile, stiu sa spuna „iarta-ma” si apoi merg mai departe cu demnitate.
Pur si simplu admir frumosul asa cum este, cu toate imperfectiunile lui, in orice forma ar fi. Ceea ce este frumos pentru mine, poate pentru altii este urat, dar mie-mi place. Nu impun nimanui parerile mele, pentru ca suntem diferiti. Eu admir oamenii oameni, cu bune si cu rele, ii accept asa cum sunt si admir exact ceea ce au mai bun. Si cred ca asta ma face sa fiu un om mai bun, in fiecare zi evoluez mai mult sau mai putin. Dar sunt un om bun 🙂 .
Am scris articolul acesta pentru ca am vazut articolul scris de , Cristian China Birta „Chinezu”. Am scris din placere, mi-a placut ideea, m-a starnit. 🙂
Tu ce admiri mai mult, ce ai invatat de la oamenii pe care i-ai intalnit?
