Toba de casa ca-n Moldova

27
726

 

Mi s-a tot cerut reteta de Toba de casa ca-n Moldova, asa ca o sa va spun cum se face la mine-n zona si va ofer si varianta video. Nu e Craciun fara porcarii pe masa, indiferent daca ai sau nu porc, iar acum, avantajul este ca gasesti usor cele necesare, chiar daca nu au gustul porcului crescut in batatura. Ne organizam si noi, cei de la bloc sau de prin strainataturi, cum putem. O sa va spun reteta pas cu pas, asa cum o fac eu, cu toate trucurile si secretele mai mult sau mai putin ascunse pe care le stiu.

Mai multe retete de Mezeluri de casa vedeti aici. (kaizer, carnati, crenvursti, salam, parizer, sunculita taraneasca, sunca presata, muschi tiganesc). O parte dintre retete sunt si in format video.

Toba de casa ca-n Moldova

 

Ingrediente pentru reteta de Toba de casa ca-n Moldova

Toba de casa ca-n Moldova
Toba de casa ca-n Moldova, bine inchegata si usor picanta, facuta din cubulete de carne, soric, organe. Se poate face simpla sau afumata
Ingrediente
  • - 2 adidasi (picioare porc)
  • - 2 urechi
  • - 500 g ficat
  • - 2 rinichi
  • -1 Inima
  • - 1 limba
  • -1-2 bucati splina
  • - 500 g burta (carne cu grasime) sau un rasol
  • - Cateva bucatele de carne macra ramase de la fasonat-cam 300 g
  • - 1 morcov
  • - 1 ceapa
  • - 1 bucata de telina radacina, poate fi si un patrunjel sau pastarnac radacina
  • - Sare, piper, ardei iute, dafin, ienibahar
  • - Usturoi- optional
  • - Stomac de porc sau mate groase de vita (eu prefer matele de vita)

 

 

Cum se face reteta de Toba de casa ca-n Moldova

Pregatirea pentru Toba de casa ca-n Moldova incepe de seara, cand urechile, adidasii si rasolul se parlesc bine, sa nu ma ramana par, se spala in mai multe ape, se indeparteaza copitele de la adidasi, se presara cu sare si se lasa pana a doua zi la rece. Stomacul sau intestinul de vita se spala cu apa rece si calda, apoi se pune in apa rece cu otet sau felii de lamaie si se lasa la rece pana a doua zi. In felul acesta se albeste si dispare mirosul specific.

Se spala din nou urechile, rasolul si adidasii de sangele scurs, se aduga si carnea macra si se pun la fiert in apa cu sare. Separat se pun la fiert ficatul, splina, rinichii (taiati in 2 si curatati – vedeti in poze), inima taiata si bine spalata. Limba se opareste 15 minute, apoi se curata bine si abia dupa aceasta operatie se pune la fiert impreuna cu adidasii. Organele se pun separat deoarece lasa mai mult sange si zeama iese tulbure.

Va invit in grupul Carte de bucate online, sa gatim si sa ne sfatuim impreuna.

Alatura-te comunitatii

Dupa ce da in fiert, se lasa focul mic si se aduna spuma bine, apoi se adauga frunzele de dafin, boabe de piper, ienibahar si un ardei iute – optional. Boabele intregi puse la fiert vor da un gust aparte, la fel ca si ardeiul iute, dar aveti mare grija sa le indepartati cand taiati carnea si organele pentru toba.

La tara, ardeii iuti, uscati, sunt insirati pe ata si atarnati de grinda, la-ndemana sa fie rupti si aruncati in clocoteala de pe plita. Eu usuc ardeii la soare si putin in cuptor, apoi ii trec prin robot si-i fac praf, opresc doar putini pentru toba, racituri si alte fierturi de genul asta.

Se lasa la fiert pana cand se desprinde carnea de pe oase, iar organele sunt bine fierte (se probeaza cu o furculita), apoi se lasa la racit.

Toba de casa ca-n Moldova

Leber, toba, caltabosi

Dupa ce toate porcariile s-au racit suficient ca sa poata fi taiate, se trece la taiat, dar cu ceva mustar si usturoi la-ndemana, ceva sare, sa se-ntinga si sa se deguste, nu cumva, Doamne-fereste sa se fi stricat ceva la fierbere. Si daca se poate sa fie-alaturi si ceva tulburel din cel negru ca sufletul soacra-mii, e si mai bine, sa alunece pe gat dumicatul.

Se taie totul bucati potrivite, nu prea marunte, cat sa se armonizeze si sa arate frumos cand se taie felii. Se amesteca bucatile ramase de la degustat, se adauga sare si piper, ardei iute dupa gust si se umple stomacul.

Zeama ramasa de la fiertul adidasilor se gusta si se potriveste gustul de sare si iuteala si optional se poate adauga zeama de la usturoi. Adica se piseaza usturoiul si se adauga in el zeama-n care-a fiert rasolul, apoi se strecoara-n toba numai zeam, fara usturoi (ca la racituri). Dar este optional, sunt oameni care nu pun usturoi la toba si sincera sa fiu, eu pun doar un catel pentru aroma, atat.

Se completeaza toba cu zeama si apoi se coase la capat. Se pot lega capetele, dar eu recomand sa se coasa, asa cum vedeti in poze, am lasat intentionat capatul cusut pe platou, sa se vada. Toba cusuta nu se desface la fiert si cu siguranta nu curge nimic din ea. Se inteapa in mai multe locuri cu o scobitoare (altfel pocneste la fiert) si se pune in zeama racita, completata cu apa cat sa acopere bine toba.

loading...

Toba de casa ca-n Moldova

Se lasa la fiert cam 1 ora, se inteapa mereu sa nu pocneasca, apoi se scoate si se aseaza intre 2 blaturi de lemn, iar deasupra se pun greutati. Atentie sa nu fie blaturile din lemn de rasinoasa sau folosite la peste, pentru ca toba va prinde mirosuri specifice. Daca nu aveti blaturi, folositi tavi si deasupra cu greutati, sa se preseze.

Lasati sa se raceasca pana a doua zi, apoi taiati si savurati cu mare-pofta-mare.

Se poate si afuma, daca doriti si aveti unde. 🙂

Asa fac eu toba, aveti mare grija sa puneti sorici, adidasi sau rasol din belsug ca sa se gelatineze bine zeama. Nu-mi place sa folosesc gelatina din comert, mai bine pun o ureche sau un adidas in plus.

La toba se foloseste si cap de porc, dar eu nu folosesc, nu suport sa-l vad in oala, de cate ori cumparam porc, ii dadeam mamei capul.

La bunicii mei, pe linia Barladului, la toba si lebar se adauga si sange, dar mie nu-mi place. Cand se taie porcul vine repede o femeie cu o cratita si aduna sangele porcului, proaspat (de obicei se sectioneaza jugulara si sangele tasneste din belsug, iar porcul moare repede si fara sa se chinuie), apoi se adauga un pumn de sare si se amesteca bine, ca sa nu se coaguleze.

Eu nu mananc toba sau lebar cu sange,   sau sangereti de orice fel. Nu suport nici la taiatul porcului sa stau, imi face rau mirosul acela de sange proaspat. Chiar daca pregatesc totul pe urma, nu vreau sa simt mirosul de sange proaspat. 🙂 Si dedic reteta aceasta Dianei, o vajnica abonata si comentatoare a blogului Pofta Buna. Diana si-atat, ca nu stiu mai mult, e incognito 🙂 

Puteti vedea si video cu toba noastra, cum o facem si cum arata, in videoclipul de mai jos. Toba noastra este aromata, usor picanta si foarte bine legata. Va puteti abona la canalul nostru de youtube si va invitam sa vizionati si celelalte retete video 🙂

 

pofta-buna-gina-bradea-toba-lebar.jpeg (6)
Toba de casa ca-n Moldova
pofta-buna-gina-bradea-toba-lebar (2)
Toba de casa ca-n Moldova
pofta-buna-gina-bradea-toba-lebar.jpeg (3)
Toba de casa ca-n Moldova
pofta-buna-gina-bradea-toba-lebar.jpeg (5)
Toba de casa ca-n Moldova
pofta-buna-gina-bradea-toba-lebar.jpeg (2)
Toba de casa ca-n Moldova
pofta-buna-gina-bradea-toba-lebar (1)
Toba de casa ca-n Moldova

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

loading...

27 COMENTARII

  1. Nu gust sangeretii, da, asa e, nu suport sangele, nu mananc nici friptura-n sange 🙁 ,desi stiu ca nu e nimic rau .Fiecare cu pasarica lui ,cu stolurile personale 🙂 ..

  2. Wow !!! Care Diana esti,mama,ca m-ai bagat in ceata? Daca ai pagina de FB,da-mi add, ca prea esti maiastra-n vorbe :). Toba si lebarul le-am facut saptamana trecuta, mai am putin pentru Craciun , le-am pastrat sa pun pe masa :).Mananc si-mi plac si mie,mai ales toba,cu multa gelatina.

    • Gina , sunt Diana si atat … cea care-ti las comm la aproape tot ce postezi … n-am cont pe FB ptr ca nu-mi place , dar ma gasesti pe Bucataras.ro , acum am ca nick RAMURA DE VASC :d , dar in mod obisnuit Diana – ONESTA (ptr ca sunt onesta din Onesti :)) ) , unde te invit si pe tine ; cat esti tu de vesela si de buna ,,vorbitoare” in scris , sigur te vei simti ca pestele-n apa .
      Iti multumesc ptr aprecieri , muaaaah !
      Sa va fie sarbatorile indestulate , imbelsugate si linistite !

        • Oooooooooo , maia daragaia devusca … mne nravitsia sto ti gavariaies :)) =)) :d De unde catre unde treci ? Candva , era un profesor dragutel cu ochii verzi in Onesti … cre’ca-i batranel acum .

          • Am urat din tot sufletul limba rusa ,nu stiu decat cateva cuvinte, e o limba absolut oribila si am avut o profa in generala frustrata si mahalagioaica …..Voi ura toata viata limba rusa si pe nemernica aia de madam Dumitrescu! Am iubit romana si franceza,latina si-acum o tin minte 🙂

          • Ooooooooooooooooooo , :)) eu am dat la rusa principal si romana secundar , la Is … am facut si franceza si latina – nostra silva pulchra est :d

  3. Buna fetelor,o sugestie,condimentele se pot pune intr-un tifon curat,astfel nu te mai chinui sa le aduni la taiatul carnii.Foarte interesant blogul,multe felicitari,am de invatat multe de aici.

  4. buna seara,va urmaresc postarile de ceva timp si le gasesc absolut nemaipomenite,am invatat multe si de cate ori sunt in pana de idei dau ”fuga” pe pagina d-stra si ma inspir.Sunt mandra ca sunt din aceeasi zona,tot de pe linia Barladului-Draguseni mai exact,dar locuiesc de 35 de ani in Galati.Sunteti o gospodina desavarsita si se vede ca iubiti sa gatiti,toata stima si consideratia

  5. Buna Gina, Putinele momente libere le petrec citindu- ti minunatiile postate. Ma bucur ca te- am descoperit si ca mai exista oameni ca tine…Ma inspir, invata…Multe as mai comenta dar poate altadata la o ora mai normala. As indrazni sa te intreb ceva, tu ai pus vreodata toba la congelator? Si daca da, cum sa comportat dupa dezghetat?
    Toata stima pentru ceea ce faci!

    • Toba nu se pune la congelator, pentru ca gelatina congelata, atunci cand o dezgheti, nu se mai incheaga. Strici toba. Sfatul meu e sa faci cat mananci sau, asa cum facem noi: taiem si vidam bucati. In felul acesta se pastreaza mai mult timp in frigider.
      Multumesc frumos pentru vizita si te mai astept cu drag 🙂

      • Multumesc mult pentru raspuns. Asa stiam si eu…In mod frecvent fac cat consumam, problema e la sarbatori. Nu stau foarte bine cu timpul si incerc sa fac ce pot mai inainte. Spune-mi, te rog, vidate si afumate cate zile rezista? Nu am aparat de vidat dar este urmatorul pe lista de cumparaturi.
        Cu drag voi veni in vizita la tine ori de cate ori timpul i-mi permite sau nevoia ma impinge. Mie drag sa intalnesc oameni ca tine!

        • Nu stiu exact cat rezista, eu am tinut maxim 1 luna. Nu fac asa cantitati imense. Orice mancare ramane, vidata se mentine foarte bine, pentru ca nu mai intra in contact cu aerul 🙂
          Multumesc frumos pt vizita si te mai astept cu drag 🙂

  6. Doamna Gina, ma declar fan al blogului dumneavoastra..cu atat interes citesc toate retele si asa ma amuza povestioarele d-voastra :)) eu sunt din Buzau si tot ce pregatiti e pe gustul meu, asa ca am facut multe retete 🙂 v-am si postat unele… Am invatat multe secrete si am primit multe raspunsuri, la intrebarile pe care le aveam in legatura cu gatitul! Va doresc sanatate, putere de munca si numai bine! va pup :*

  7. Sunteți o mare maestră in ale gătitului , din păcate deabia anul acesta v- am descoperit și vreau să va spun ca mi-au ieșit cele mai bune murături ,cei mai buni cârnați și sigur o să îmi iasă cea mai bună tobă și cei mai buni cozonaci , vă îmbrățișez cu drag 🙂

  8. cred ca este una din cele mai complete si mai gustoase retete . eu i-am facut proba . stiu ca fumul da o aroma placuta ,ca de tinut nu cred ca-i vorba ca se termina destul de repede!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!

Please enter your name here

Rate this recipe:  

loading...