Pui umplut reteta de toba de pasare
Pui umplut – toba de pasare este o reteta aparte, savuroasa si aspectuoasa. E pielea puiului (orice fel de pasare), umpluta cu organe si carne de pasare, condimentate, usturoiate, ca la toba.
Delicios rezultat, iar ca aspect, vedeti si singuri. Am facut si 2 filmulete, ca sa se vada totul extrem de clar 🙂
Aveam prea multi cocosi si se bateau, bateau si saracele gainuse si asta m-a suparat tare, asa ca a intrat sotul si a facut curatenie: a taiat 5 cocosei. Mai am 2, sa cante, atat. La 40 de gaini e putin, dar nu vrem oua de prasila. 🙂
Discutam cu sotul meu ce sa fac din cocosi si Doru a venit cu ideea: cocos umplut, tip toba. Hm, frumos. Si gustos tare. Mi-a placut ideea si am pornit la drum. Asa arata la final. Va place sau nu? 😛
E o reteta simpla, nu e greu de facut, dar necesita putina atentie, in special cand se scoate pielea puiului. Am facut si video, asa ca veti avea totul extrem de amanuntit.
De asemeni, puteti arunca o privire si pe reteta traditionala de toba de porc, asa cum se face in Moldova. E reteta pe care am invatat-o din familia mea si nu as schimba-o pentru nimic. Va invit cu drag si pe ovo sa o incercati.
Ce ingrediente ne trebuie pentru reteta de pui umplut sau toba de pasare?
Rating
Durata Preg.:
Durata gatit:
Total:
- -2 pui cu organe(sau 500 g ficat separat)
- Condimente pentru fiecare 1 kg de carne:
- -20 g sare
- -4 g piper
- -2 g cimbru
- -1 g ardei iute(optional)
- -usturoi dupa gust, merg cam 4-5 catei la kg de carne....sau mai mult 🙂
- Pentru supa:
- -2 cepe
- -2 morcovi
- -1 bucata de telina
- -2 foi dafin
- -1 ligurita boabe de piper
- -1 lingurita ienibahar
Cum se scoate pielea unui pui pentru umplut
Vedeti un video amanuntiti si apoi dedesubt scriu pas cu pas. Filmuletul este scurt, asa ca puteti sa-l vizionati, nu e plictisitor 🙂
Puiul bine parlit si spalat, se sterge, sa nu aiba apa. Se face o taietura pe spate, nu foarte mare, dar cat sa permita sa se desprinda pielea.
Cu degetele se desprinde usor pielea puiului, de jur imprejur. Unde este nevoie, va ajutati si de un cutit bine ascutit, dar fara sa taiati pielea.
Se taie osul aripilor, la incheietura, acolo unde aripile sunt unite de corp. Este zgarci, asa ca se va taia usor. Puteti folosi un foarfece, daca va e teama cu cutitul.
Se desprinde pielea cu grija, peste tot, de jur imprejur, iar la picioare, se desprinde pielea de pe fiecare pulpa in parte si se taie, osul, pe interior. Bucata de jos a osului trebuie sa ramana, ca sa sustina pielea.
Nu e greu deloc, nu-i asa? 🙂
2. Pregatim umplutura pentru toba de pasare
Carnea de la puiul fara piele, impreuna cu celalalt pui si organele, se pun la fiert in apa cu sare, dafin, ienibahar, piper si legume.
Se spumeaza de cate ori este nevoie si se lasa la fiert pana cand carnea este foarte bine fiarta. Durata de fierbere depinde de felul pasarii: daca e pui de Avicola, fierbe imediat, daca e pasare de tara… se schimba kalimera 🙂
Fierbe si cateva ore, asa ca nu va dau un timp exact.
Cand carnea este bine fiarta, se scoate si se lasa la racit, iar supa se strecoara si se pastreaza.
Carnea si organele se taie cuburi nu foarte micute si se condimenteaza. Se adauga sare si restul condimentelor, proaspat macinate(piper, ardei iute uscat, cimbru). Usturoiul se piseaza si se adauga in 200 ml supa, apoi se strecoara peste carne. Se amesteca totul.
Vedeti ce carne si ce supa galbena am avut noi 🙂 Daca e de la cocosii crescuti de noi, se vede.
Doamne, cum miroase si ce gust minunat are!! 🙂
3. Umplerea tobei de pasare
Prima data se coase pielea la fund, unde este gaura mai mica, apoi se umple.
Se indeasa usor umplutura, prima data la pulpe, in asa fel incat sa se refaca forma pulpelor, apoi in restul puiului.
Truc pentru toba de pasare:
Ca sa fie mai usor de umplut, asezati puiul intr-un castronel, care sa-l sustina. Poate fi si o oala mica sau o strecuratoare 🙂
Se umple pana sus, cat mai bine posibil.
4. Coaserea puiului umplut
Se coase partea de sus si se lasa un orificiu necusut, intro parte.
Se baga o palnie si se toarna supa de pasare, pana se umple tot.
Cu mainile se preseaza usor puiul umplut, pentru ca supa sa patrunda bine peste tot.
Dupa aceea, se coase complet.
Truc pentru puiul umplut:
Pentru ca puiul sa aiba o forma frumoasa la fierbere, se leaga picioarele cu o ata.
Vedeti toate operatiile, mai clar, in acest mic video 🙂
5. Fierberea tobei de pasare
Se asaza puiul intr-o oala si se completeaza cu supa in care au fiert puii inainte. Daca mai este nevoie, se mai adauga apa, pentru ca totul sa fie acoperit complet.
Se mai adauga in apa dafin, ardei iute si se lasa la fiert 2o-25 de minute dupa ce da in clocot, apoi se stinge focul.
Puiul umplut se lasa sa se raceasca in apa in care a fiert. Nu uitati sa acoperiti cu un capac.
6. Mod de prezentare si servire la reteta de pui umplut
Se asaza pe un platou si se serveste rece, alaturi de o salata sau garnitura, dupa dorinta. Poate fi servit la aperitiv sau in loc de friptura, cum doriti.
Oricum, musafirii vor fi extrem de incantati, iar cand vor gusta, veti primi laude fara numar.
Atentie!!!!
Nu se incalzeste! Se serveste rece.
Se feliaza extrem de frumos, la fel ca orice toba, se poate folosi ceea ce ramane, la sandvisuri. Eu am facut niste sandvisuri delicioase si va spun cum: pe o felie de paine am pus o frunza de salata verde, 2 felii de rosie, o felie de pui umplut, mustar, cateva felii de gogosar sau castravete murat si alta felie de paine. Gata 🙂
Nu e greu deloc, nu-i asa? Haideti, ca se poate face foarte simplu!
Nu uitati sa folositi din belsug ingredientul secret: presarati cu dragoste si cu 2-3 zambete 🙂 <3
Mai multe retete de aperitive deosebite vedeti aici.
Nu uitati sa lasati dedesubt un comentariu si sa notati daca v-a placut sau nu aceasta reteta. Va puteti abona, tot dedesubt si primiti toate retetele noi pe mail 🙂
Pofta buna cu Gina Bradea <3
26 COMENTARII
Fantastic. Și cocoșului îi place noul lui look.
Cred ca este foarte bun . Arata foarte frumos.Ce spuneti daca ar fi tras putin in fum ? Multumesc pentru toate retetele minunate . Spor la treaba !
Merge si afumat, sigur ca da 🙂
Am o mica nelamurire , dupa ce se fierbe puiul umplut nu trebuie pus la presa !? Cel putin asa se procedeaza cu toba de porc ! Multumesc anticipat pentru raspuns .
Nu se pune la presa, pentru ca trebuie sa-si pastreze forma de pui 🙂
Fantastic,o sa incerc si eu reteta.Multumesc anticipat
Dintre toate retetele Dvs.asta mi se pare a fi cea mai faina,dar si cea mai grea de facut.Numai cand ma gandesc sa desfac pielea ma apuca ….brrrrr…..nu am rabdare sa fac asa ceva,dar de mancat eeeee e altceva.Multumim frumos ptr.retete.
Doamna Gina va salut , nu stiu de ce nu v-am mai vazut postarile, astazi mi-a fost dor de dumneavoastra si v-am cautat, am fost foarte incintata sa va gasesc cu noutati. Va multumesc mult, pe moment sunt in Australia (de 7 luni mai stau 3) dar cind voi reveni acasa la Brasov voi ncerca si eu aceasta toba de pui. Va doresc o zi frumoasa si va multumesc pentru tot ce ne invatati.
Buna dimineata, Marcela <3
E mai bine sa ma cauti, postez retete noi aproape zilnic, dar FB nu le arata tuturor. Asta e, mai bine ma cauti tu sau te abonezi dedesubt si primesti pe mail retetele noi.
Minunat,absolut minunat si sanatos!
Sunteti o adevarata”maiastra”!Va imbratisez!
fantastic ..cata dexteritate !!!!☺👍👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏
Multumesc frumos. E buna tare de tot, merita sa porbezi reteta 🙂
Arata intr-un mare fel.Felicitari pentru tot ceea ce faci!
Multumesc frumos, Medisor drag <3
Stii ca eu sunt cu intrebarile. Deci ai spus 2 pui cu maruntaie, sau 500 ficat. Ficatul este in loc de al 2-lea pui ? Nu pot lua 1 pui, si o punga de inimi -pipote + ficat ? Doamne cat as vrea sa o fac. Poate de ziua mea in 30 mai sa stii. Puiul trebuie sa fie mare ? Multumesc.
Poti intreba linistita, mai bine intrebi decat sa nu-ti iasa 🙂 Ai nevoie de 2 pui, cu tot cu organe sau iei ficat separat 🙂 Deci, daca ai pasari de tara, pui organele, daca sunt pui din comert, cumperi si ficat sau pipote, ce vrei 🙂
Offf, am uitat sa intreb ceva. Gelatina nu trebuie ? E suficient ce se face de la carne ?Multumesc.
Nu trebuie gelatina, fierbi foarte bine puii, si pui si ghearele, va fi o piftie naturala.
Deci esti o minune ! Abia astept miine ca sa o fac ! Esti o minune de femeie ! Multumesc ca existi!sei meraviliosa..sei…sei…sei… nu mai am cuvinte sa-mi exprim bucuria ! iti doresc tot binele din lume !!
Multumesc din tot sufletul 🙂
Nu uita ca ai nevoie de 2 pui, da? Ca sa umpli bine de tot.
WOW! Sigur am să-l fac! 😘😘🌸
Abia astept sa vad rezultatul, spor!
Excelenta reteta,felicitari!
Multumesc frumos 🙂
Sunteți minunată! Va apreciez foarte mult!
Multumesc mult.