MINI-PIZZA DIN VINETE (KETO, DUKAN)

2
727

Iubesc vinetele si-mi place si pizza, dar la dieta nu merge deloc faina, asa ca improvizez. Si am facut pizza altfel, cu baza din vinete. Sincer va spun ca este delicioasa, chiar mai buna decat pizza clasica.

Este genul de reteta care se face rapid si rezultatul este garantat, la care pui de toate, aduni tot ce e prin frigider, ce nu se mai mananca: resturi de salam, sunca, branza, rosii, ardei, ceapa, peste, chiar si friptura. Este aceeasi reteta, dar pe care o faci de fiecare data diferit.  🙂

Minipizza-din-vinete-pofta-buna-cu-gina-bradea (1)
Minipizza din vinete, Keto, Dukan, Rina
INGREDIENTE
-vinete sanatoase, mai mari, sa iasa felii frumoase
-sare, piper, oregano, busuioc, ardei iute
-ulei de masline
Vinetele se spala, se taie felii rotunde cam de 5 mm grosime, se presara cu sare si se lasa 30 de minute intr-un castron, sa-si lase zeama. Se scurg bine de apa, se clatesc, se pun in tava tapetata cu hartie de copt, se pun deasupra cubulete de sunca, salam, branza, rosii, ceapa (usor inabusita sa se moaie), peste (afumat, marinat sau fileuri de ansoa), sos de rosii pentru pizza, ardei gras etc. Se presara deasupra oregano, piper sau boia de ardei, se stropesc pizzetele cu ulei de masline si se da la cuptor, la foc iute.
Feliile de vinete se pot face inainte pe gratar sau la tigaie, se pot face cu dressinguri diferite (in poze am diferite feluri – si mai revin cu poze), se pot face mini pizza separat sau ca o tarta, mai mare si apoi se taie felii, se poate pune in forme de briose.
Se pot face si cu dovlecel, exact la fel si sunt fantastic de bune, calde sau reci!
Se pot servi ca aperitiv, ca fel de mancare in sine, la micul dejun sau cina. Pentru keto eu mai adaug deasupra,cand mananc si cateva seminte crude de dovleac sau floarea soarelui.
Pofta buna !
Minipizza din vinete, Keto, Dukan, Rina
Minipizza din vinete, Keto, Dukan, Rina

2 COMENTARII

  1. Sunt grozav de bune si aspectuoase ,se pot face cu orice ai in casa,la fel ca pizza normala ,dar sunt mult mai usoare si absolut delicioase 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here