Rețete cu Gina Bradea » Retete mancare » Tocaturi » Mici de casă rețetă tradițională de mititei pufoși pastă de mici

Mici de casă rețetă tradițională de mititei pufoși pastă de mici

Mici de casă – o rețetă tradițională de mititei pufosi – pastă de mici făcută acasă, din carne proaspătă de porc, vită și/sau oaie. Cum se fac micii acasă, ce carne se folosește, ce condimente?

Rețetă completă, pas cu pas, explicată cu trucuri și sfaturi, pentru o reușită sigură și pentru un gust cât mai bun. Rețetă publicatăm inițial în 2013, actualizată consistent în 2026 cu sfaturi și explicații detaliate, pentru o reușită sigură. E o rețetă încercată, testată de multe ori, nu are cum să dea greș.

Mici de casa - mititei pufosi - pasta de mici

Mici de casă – mititei pufosi – pastă de mici sunt o provocare deosebită, pentru că nu sunt ușor de făcut, dar nici din cale afară de greu. Trebuie doar să respectați câteva trucuri. Voi da aici rețeta și câteva dintre secretele preparării micilor, astfel încât să puteți savura micii perfecți.

Mici de casa, reteta traditionala de mititei pufosi, pasta de mici

Mici de casa, reteta traditionala de mititei pufosi, pasta de mici

Eu nu cumpăr carne tocată, îmi cumpăr carne de porc, vită, oaie, pui, curcan… o curăț de pielițe și tendoane, o spăl și o toc. În felul acesta, știu exact ce fel de carne am, ce amestecuri îmi fac și în ce combinații, iar preparatele mele au un gust mult mai bun.

Pastrama traditionala, de oaie, capra sau miel
Pastramă de oaie, capră sau miel
Pastrama din piept de curcan
Pastramă din piept de curcan
Chiftelute pufoase din carne tocata
Chifteluțe pufoase din carne tocată
Chiftele din carne de pasare cu dovlecei, reteta simpla
Chiftele din carne de pasăre

Ingrediente pentru rețeta de mici de casă, mititei pufosi, pastă de mici

Mici de casa, reteta traditionala de mititei pufosi, pasta de mici

Din această rețetă ies 1,3 kg de pastă de mici sau 20 de mici la 65 g bucata, mari și suculenți, bine condimentați.

5.0 from 10 reviews
Mici de casă, rețetă tradițională de mititei pufosi, pastă de mici
 
Mici de casa reteta de pasta de mici gina bradea 1 1 500x376 - Mici de casă rețetă tradițională de mititei pufoși pastă de mici
Mici de casă, rețetă tradițională de mititei pufosi, pastă de mici făcută acasă, din carne proaspătă de porc, vită și/sau oaie. Cum se fac micii acasă, ce carne se folosește, ce condimente?
Autor: Gina Bradea
Ingrediente
  • Pentru mici din carne de vită/oaie și porc:
  • 1 kg carne tocată (50% burtă/poală porc și 50% ceafă/pulpă vită, sau pulpă oaie cu grăsime)
  • Pentru mici din carne de porc:
  • 1 kg carne tocată de porc (doar ceafă de porc sau 80% pulpă de porc și 20% fleică de porc fără os și șorici)
  • Condimentele sunt aceleași pentru ambele variante:
  • 2 lingurițe rase bicarbonat de sodiu
  • 300 ml apă minerală sau supă de oase
  • 16-18 g sare
  • piper negru proaspăt măcinat - 3 g
  • 3-5 g ardei iute sau boia de ardei iute
  • un vârf de cuțit chimen măcinat (2 g)
  • cimbru uscat - 2 g
  • ienibahar - 6 boabe (1 g)
  • coriandru - 2 g
  • 1 căpățână usturoi românesc cu coajă roz (nu chinezesc, nu pudră)
  • (condimentele se pun după gust - mai întâi cât am specificat, apoi se probează gustul)

Cum preparăm rețeta de mici de casă? Cum facem pasta de mici?

Cel mai bine este ca pasta de mici să fie frământată la robot sau la malaxor, nu la mână.

Rețeta video de mici

Ce carne folosim pentru mititei? Cum se alege carnea pentru mici?

Avem nevoie de carne de porc și vită, plus la 1 kg de carne câte 200 g de seu de vită sau de oaie, sau măcar slănină de porc.

Vă recomand să folosiți totuși grăsime de vită și/sau oaie, pentru că aceasta dă acel gust specific, de neegalat, al micilor.

Ideal este să se folosească ceafă de vită sau carne de vită de la pulpă, cu seu, nu slănină. Acea grăsime va da un gust și o frăgezime fantastică micilor.

Seul de vită sau de oaie nu se poate înlocui cu slănină de porc fără a pierde din autenticitatea gustului.

Grăsimea de vită și oaie are un punct de topire mai ridicat și se comportă diferit în timpul prăjirii pe grătar, creând acea crustă ușor crocantă la exterior, cu miezul rămas suculent.

Cum se toacă carnea pentru mici?

Se toacă toată carnea de 2 ori prin sita mică (la fel ca la chifteluțe). Acesta este secretul pentru o pastă de mici fină, niște mici pufosi și delicioși.

Trecerea dublă prin sita mică desface fibrele musculare și permite o omogenizare perfectă a cărnii cu grăsimea și condimentele, rezultând o textură aerată și uniformă.

Se pun condimentele, usturoiul curățat și pisat cât mai fin și bicarbonatul amestecat cu 1 lingură de zeamă de lămâie, și se frământă cam 30 de minute, adăugându-se treptat apa sau supa.

Bicarbonatul, activat de aciditatea lămâii, eliberează dioxid de carbon, care se înglobează în pastă în timpul frământării și este responsabil pentru textura pufoasă, aerată a micilor la grătar.

Vă va rezulta o pastă ușor fluidă, dar să nu vă speriați, se va întări. Prin frământare, pasta înglobează aer și micii devin mai pufosi.

În momentul în care terminați de frământat, probați pasta de mici: dați o palmă ușoară compoziției și dacă tresaltă, e bine.

Sfat de la Gina Bradea

Se probează de gust — se prăjește o bucățică într-o tigaie fără ulei și dacă e nevoie, se mai adaugă condimente.

Se lasă la rece minimum 24 de ore, ideal este 2-3 zile. Această perioadă de maturare la rece este esențială: condimentele se omogenizează complet în pastă, bicarbonatul continuă să acționeze lent, iar aromele se adâncesc și se rotunjesc.

După ce stau la rece minimum 24 de ore, se scoate pe masă și se lasă să ajungă la temperatura camerei, apoi se frământă iar cam 15-20 de minute. În felul acesta pasta va îngloба din nou aer, iar micii vor fi afânați.

Dacă nu se gătesc imediat, se bagă înapoi la rece. Înainte de gătire, se scoate din frigider și se lasă la temperatura camerei, ca micii să nu fie prea reci atunci când se pun pe grătar.

Sfat de la Gina Bradea

Se modelează cu mâna unsă cu ulei, cam la 65 g bucata, apoi se prăjesc pe grătar, la foc iute, ca să rămână zemosi. Dacă vreți să aibă formă perfectă, se pot turna cu un poș sau o pungă, la care se taie colțul, sau se folosește pâlnia pentru cârnați.

Mici de casa, reteta traditionala de mititei pufosi, pasta de mici - Gina Bradea

Cum păstrăm pasta de mici?

Eu pun pasta de mici în pungi de câte 1 kg sau 500 g și apoi le bag în congelator. Scot când am nevoie, atât cât am nevoie.

Mici de casa, reteta traditionala de mititei pufosi, pasta de mici

Carnea tocată din comerț nu o recomand, pentru că știu cum e făcută: se pun toate resturile, carne nespălată, necurățată, de multe ori nu foarte proaspătă.

Dacă veți toca acasă carnea, veți rămâne surprinse la final, pentru că din aceeași cantitate de carne, acasă o să vă iasă mai mult preparat și infinit mai gustos și mai sănătos.

Mici de casa, reteta traditionala de mititei pufosi, pasta de mici

Mai multe rețete de preparate făcute în casă, vedeți aici (cârnați, salam, jambon, kaizer, crenvurști și altele).

Mici de casă la grătar cu cârnați

Trucuri bune de știut — pentru cei mai buni mititei pufosi, mici de casă

Micii se prăjesc pe 3 părți, deci se întorc doar de 2 ori, astfel încât să rămână suculenți. În timpul coacerii, se stropesc cu mujdei de usturoi. Gustul va fi fenomenal!

Se pot face și la tigaie sau la cuptor: puneți dedesubt o tavă cu apă, deasupra grătarul de la aragaz și când este bine încins, puneți micii. Se vor coace frumos și vor fi foarte pufosi.

Iar ca să spălați ușor cuptorul după aceea, pregătiți într-o sticlă/bidon cu pulverizator 1 litru apă în care adăugați o lingură de bicarbonat de sodiu și 2-3 linguri de oțet. Stropiți bine cuptorul, așa cald, și lăsați până se răcește, apoi se va curăța foarte ușor. Și ieftin.

Se servesc fierbinți, alături de muștar, murături. Puteți pune și o garnitură de legume (cartofi prăjiți sau piure), diferite salate, în funcție de dorința fiecăruia. Și, desigur, alături de o bere rece și înspumată!

Mai multe rețete de tocături găsiți aici, în mezeluri de casă: salamuri, cârnați, crenvurști, jambon, kaizer și multe altele.

Sfaturile Ginei Bradea pentru cei mai buni mici de casă

  • Folosiți usturoi românesc cu coajă roz, nu usturoi chinezesc. Usturoiul românesc este mai aromat, mai picant și mai persistent în gust. Cel chinezesc, mai alb și mai mare, are un gust palid și apos care nu lasă amprenta gustativă necesară micilor adevărați. Pudra de usturoi este complet exclusă.
  • Supa de oase este superioară apei minerale. Apa minerală adaugă bule de CO₂ suplimentar, dar o supă bună de oase de vită adaugă și colagen, gelatină și umami profund. Dacă aveți supă rămasă de la alte găteli, folosiți-o neapărat.
  • Condimentele se pisează proaspăt, nu se cumpără măcinate. Boabele de ienibahar, coriandru și chimenul pisate chiar înainte de utilizare eliberează uleiuri esențiale volatile care se pierd complet în condimentele pre-măcinate ambalate.
  • Frământarea îndelungată nu este opțională. 30 de minute de frământare nu este o exagerare. Proteinele din carne (miozina și actina) trebuie să se desfacă și să formeze o rețea elastică care să rețină aerul și sucurile în timpul prăjirii. O pastă sub-frământată va produce mici care se desfac pe grătar.
  • Maturarea la rece este secretul gustului autentic. Micii puși direct pe grătar după frământare sunt buni, dar cei maturați 2-3 zile la frigider sunt excepționali. Enzimele naturale din carne continuă să frăgezească fibrele, iar condimentele se absorb complet.
  • Grătarul trebuie să fie foarte bine încins. Micii puși pe grătarul rece sau slab încins se vor lipi și se vor desface. Un grătar bine încins sigilează imediat suprafața și formează crusta caracteristică fără a permite sucurilor să se scurgă.
  • Mujdeiul este obligatoriu, nu decorativ. Usturoiul din mujdei se caramelizează ușor pe suprafața micilor în timpul prăjirii, adăugând un strat suplimentar de aromă și ajutând la formarea crustei aurii.
  • Nu înțepați micii în timpul prăjirii. Orice înțepătură cu furculița sau scobitorea lasă sucurile să se scurgă. Folosiți clești sau o spatulă lată pentru a-i întoarce.

Vă invit să încercați și alte rețete de ale mele:

Frigarui surpriza
Frigărui surpriză

Poftă bună, rețete cu Gina Bradea!

 

Rețeta de mititei a fost probată și de către cititorii blogului Poftă Bună!, iar mai jos puteți vedea rezultatele:

iulian droncioiu 150x150 - Mici de casă rețetă tradițională de mititei pufoși pastă de mici Mici mititei Florentina Peter 150x150 - Mici de casă rețetă tradițională de mititei pufoși pastă de mici Mici Lucia 150x150 - Mici de casă rețetă tradițională de mititei pufoși pastă de mici

Va invit sa urmariti si ultimele retete video publicate:

Noile cărți Gina Bradea

Rețete cu Gina Bradea » Retete mancare » Tocaturi » Mici de casă rețetă tradițională de mititei pufoși pastă de mici

Daca v-a placut, spuneti-va parerea si distribuiti in retelele sociale:

Gina Bradea

Gina Bradea

Mama, sotie, bucatar, blogger, economist, manager, autor de carti culinare si mai ales, OM.
Gatesc simplu, curat, gustos, cu ingrediente naturale, condimente si verdeturi pe care le usuc si le macin eu, cu multe legume proaspete. Fac acasa paine, preparate din carne, umplu bors, fac tot felul de conserve pentru iarna.
Mancarurile mele au „acel gust” al mancarurilor facute de mame sau bunici, dar cu mai putine grasimi si prajeli.

116 comentarii

    • Depinde ce si cat mananci, nu este obligatoriu sa mananci enorm de mult. Eu nu ma ingras de Sarbatori, mananc putin din fiecare si atat. Nu gatesc mult de Sarbatori, nu mai fac de mult greseala asta.Gatesc putin, de exemplu astazi,pentru masa de Paste gatesc friptura si bors de cocos( am taiat un cocos si are 3,1 kg curat), un drob mic( din organele de la 4 pasari), am facut 2 cozonaci, o pasca mica, doi iepurasi , 2 puisori si 10 oua rosii- atat 🙂 .

      • Multumesc din suflet pentru reteta, d-na Gina, au iesit foarte, foarte gustosi micii, mai buni chiar decat cei cumparati in Romania, nu am crezut ca voi reusi sa gatesc asa ceva :), dar ma bucur ca am incercat si am ales reteta dvs.. astazi am cumparat carne sa mai fac, portie dubla. Si pentru reteta de paine la fel multe multumiri, fac painea dupa retata Dvs si a iesit o bunatate prima data si de atunci incoace mereu. Domnul sa va de-a sanatate si multe bucurii!

    • Dna Gina nu stiu de unde aveti reteta. Ati afirmat ca ati lucrat ca bucatar acum multi ani in urma. V-as intreba ce timp de gatire are carnea de vita, cea de porc si cea de oaie? O sa fiti uimita cat de mari sunt diferentele de gatire. In alta ordine de idei carnea piept de vita este buna pentru fiert pentru ca este mai tare si nu se recomanda pentru fript sau prajit. Daca vreti sa aveti mici gustosi si pufosi folositi carne de vita (ceafa), gat pentru ca are grasime si este cea mai buna pentru gratar. Renuntati la aceste false retete de mici in care amestecati carnea de vita cu cea de porc si oaie. Nu faceti altceva decat sa schimbati gustul placut de mici cu un amalgam de nuante care nu au nimic de a face cu micii traditionali romanesti. Lucrez in domeniul gastronomic de peste 30 de ani.

      • Buna dimineata,
        Da, sunt diferiti timpii de gatire la carnuri, e adevarat si ca ceafa e mai buna. Dar cati oameni isi permit ceafa de vita? Am dat o reteta de bun simt, pe care eu o fac de foarte mult timp 🙂 . Sunt multe tipuri de tocaturi care se fac folosind carnuri diferite, inclusiv la obisnuitele chiftele. E mult de discutat aici, aveti perfecta dreptate 🙂 . Reteta e foarte buna, eu fac mereu in felul acesta si a fost testata de foarte multi oameni din toata lumea.
        Nu este deloc o reteta falsa 🙂

      • neumark:
        Io nici caz nu ma gandesc sa pun la indoiala faptul cum ca lucrezi in domeniul gastronomic.Cu toate ca felul cum dumneata te exprimi poate insemnaa orice. Si nu neaparat ca ai fi bucatar (chef pe engleza si franceza).Ma gandesc la bucatar cu scoli adevarate nu la scolile comuniste unde elevii erau considerati ca sclavi idioti si erau pusi la facut curat si mai stiu eu ce alte munci imbecile in loc sa fie incurajati in a invata arta culinara (nu numai cea romaneasca).
        Eu personal nu am fost la vreo scoala de bucatari.De meserie sunt tehnician in cercetari (inca o descriere profesionala ambigua, nu-i asa?) dar sunt, poate ca nu chiar pasionat dar interesat in ale mancarii si gatitului ei. Aveti dreptate ca carnile pot avea timpi diferiti de fierbere si prajit. DAR:
        1) sunt diferente atunci cand structura lor a fost modificata prin tocare, macerare(cea la nivel molecular….carnea de vita se tine in conditii speciale ce-i drept in asemena scop mai bine de o luna, in unele cazuri………..si nu , nu se strica) sau…..nu-mi vine acuma in minte expresia cand carnea se amesteca cu “chestii acide” care aprope ca “pregatesc carnea” fara a veni in contact cu caldura.
        2) mititeii din aceasta reteta nu sunt singurul fel de mincare in compozitia caruia intra carne provenita de la diferite animale.
        Mie personal mi se pare ca vii cu o critica ne fondata.
        Si asta n-ar fi nimic. Dar injosesti o persoana cu argumente care se pot usor folosi impotriva dumitale, cel putin la fel de injositor.

        • Da, aveti dreptate, dar eu accept si parerile pro si pe cele contra. De aceea am lasat comentariul domnului.
          Cand se folosesc substante acide, carnea se macereaza.
          Ucenicia in bucatarie inseamna smotru in orice bucatarie. Nimeni nu este facut chef din prima 🙂

      • aveti dreptate dar nu trebuie sa va suparati pe doamna toti avem ceva de invatat va felicit pentru opinia d-voastra .pentru mici cea mai buna carne e ceafa de vita la 750 de grame de carne 250 de grame de seu de vita sau oaie pentu mancatorii de oaie.

    • Multumesc frumos 🙂 .Va invit sa rasfoiti tot blogul, cu siguranta veti mai gasi idei, puteti sa ma intrebati, sa-mi dati sugestii, sa ma criticati … 🙂

  1. Imi plac foarte mult retetele de aici, in special pentru ca sunt naturale, nu cu chimicalele care se gasesc in comert.
    Voi incerca cat mai curand aceasta reteta!

    • Mie-mi spui? Ce pofta-mi este mie, care stiu cat sunt de buni 🙁 . Sa vad cand fac, dar nu prea curand, ca ma bate sotul am congelatoarele pline 😛

  2. Draga Gina,

    E prima oara cand intru aici si imi place foarte tare!
    Si tin sa te felicit atat pt. fondul blogului tau (retete incercate, diversitate), cat si pt. forma sa (limba romana folosita, explicatii – masuratori, timpi, aspect – accesibile)!
    Te rog sa-mi spui daca pui usturoiul din reteta de mici de mai sus IN compozitie (la tocat) sau doar PE mici, cand ii intorci pe gratar.

    Multumesc.
    Doru

    • Buna Dimineata, Doru,
      Ai un nume drag mie(e numele sotului si al baiatelului). Multumesc din tot sufletul pentru vizita si cuvintele frumoase. O sa te rog sa-mi spui si ce nu este foarte bine, pentru ca un feedback onest ma ajuta 🙂 .
      Despre mititei: usturoiul se pune in pasta de mici si se lasa sa se armonizeze toate aromele, sa se fezandeze carnea, este la fel ca la pastrama, cand se lasa carnea impreuna cu toate condimentele. Dar.. este foarte bine daca mujdei si-i ungi si pe gratar, dupca ce-i intorci. Ideal este sa ai o crenguta de cimbru pe care s-o inmoi in mujdei. Doamne, imi lasa gura apa si mi se umfla toate celea de pofta! Acum, astept sa pregatesti mititeii si sa ma inviti la masa. Sau merg sa cumpar carne si-mi fac eu 🙂 .
      Te mai astept in vizita si sa-mi spui ce alte retete ai dori sa mai scriu?

  3. Buna Gina,
    Felicitari pentru blog si multumesc pentru idei si retete.
    Am o intrebare legata de reteta de mici – i-am incercat si eu, dar s-a intamplat ceva ciudat; pe gratar, s-au umflat aproape cat niste cartofi 🙁 Este adevarat, dupa ce i-am scos de pe gratar s-au strans la loc, dar au ramas cutati la aspct. Ai idee ce am facut gresit?
    Multumesc din suflet!

  4. Buna ziua! In primul rand felicitari pt acest blog, multumesc pt idei! Tocmai am incercat retata de mici, e super, inca nu s-au inplinit cele 24 de ore, dar la prima proba sunt excelenti si ce ma bucura ca sunt facuti de casa,stiu ce contin! Urmeaza reteta de jambon!Abia astept!

  5. Draga Gina
    Ma chinui de mai multi ani sa gasesc o reteta de Mici reusita ca fiind plecata din Tara de 20 de ani am uitat multe Si am vazut multe retete care nu mi-au placut dar reteta asta e pina acum una dintre cele mai bune rămâne sa vedem gustul si dacă o sa fie pufoși . Îți mulțumesc pentru blog si rețeta si am sa mai folosesc blogul tău .

    • Ma bucur ca m-ati gasit. Da, vor fi pufosi, daca respectati reteta. Dar nu ies pufosi daca-i coaceti in tigaie. Obligatoriu pe gratar- vorbim dupa.. 🙂

  6. Am incercat vreo 6-7 retete daca nu ma insel si niciodata nu mi-au iesit micii. Sunt foarte dezamagit de toate esecurile mele si m-am decis sa renunt.

    • Incercati si aceasta reteta. Ii preparam impreuna, pas cu pas. Vor reusi. Cumparati carnea, nu uitati sa aveti si carne grasa de vita sau oaie. O sa va ghidez pas cu pas, aici si o sa fiti multumit de rezultat. Va promit 🙂

  7. Sarut mana Ginuta si felicitari pentru blog, am gasit multe retete excelente si bine descries.
    Am si eu o rugaminte in legatura cu micii. Ai enumerat condimentele necesare dar fara cantitati si e foarte important
    sa stim cantitatile de baza .Daca vrem mai mult dintr-un condiment anume isi pune fiecare dupa placer. Dar daca punem prea mult dintr-un altul stricam bunatate de mici.
    Multumesc anticipat ,un an bun si la cat mai multe retete profesioniste.

    • Ok, o sa cantaresc data viitoare cand fac mici si pun cantitati exacte. Multumesc frumos pentru vizita si aprecieri.

  8. Wow, super reteta dar n-as putea sa pun robotul la framantat? Ar fi gresit? Ca mie imi place mult sa gatesc dar sa framant nu si pt asta am robotul !!!

  9. Am facut micii dupa aceasta reteta.Deliciosi.Cei mai buni pe care i-am mancat vrodata.Multumim….

  10. Or fi buni da pana ii manci iti trece pofta. Daca ii vrei atunci, cum mi s-a facut mie acum pofta? Cine mai lasa 24 ore la frigider si tot procedeul asta lung?

  11. Delicios! Tocmai am incercat reteta pentru 1 mai si e foarte buna! Nu am gasit chiar toate condimentele dar totusi au fost gustosi si mi-au amintit de cei pe care il mancam cu drag la zilele turzii :). Multumesc!

    • Cu mare drag, sa va fie de bine 🙂 . E suficient daca folositi sare, piper, cimbru si usturoi, acestea sunt cele mai importante 🙂

  12. Buna ziua .si Eu ma aflu in afara tarii si detin un fastfood unde m-am hotarat sa prepar si produsele noastre traditionale pt romanii nostri din zona.am sa incerc si Eu reteta .vroiam la fel sa stiu exact cantitatile si condimentelor exacte,cat si cantitatile exacte de carne din fiecare fel.multumesc si

      • Draga Gina, multumesc pentru reteta.
        Ai scris ca: la 1 kg de carne tocata se pun doua lingurite de bicarbonat de sodiu stinse cu zeama de lamaie.
        Linguritele de bicarbonat de sodiu sunt cu varf sau rase?
        Cata zeama de lamaie pui la cele coua lingurite de bicarbonat de sodiu?
        Micii mei nu au iesit de loc suculenti si nici pufosi. Carnea nu a fost prea grasa. Am facut pachetele cu pasta de mici si le-am pus la frigider. Ce as putea sa mai fac ca pasta, dupa ce o dezghet, sa devina pufoasa si micii suculenti?
        Iti doresc sanatate si cat mai multe retete postate ca sa ne bucuram de bunatatile traditionale romanesti.
        Mariana

        • O sa cantaresc totul, sa vin in grame.
          Ai framantat bine pasta? Trebuie framantat cat se poate de bine, ca sa inglobeze aer, aici e secretul. Este imposibil sa nu-ti iasa bine micii. Si dupa framantare, trebuie sa stea la rece, nu-i pui imediat pe gratar 🙂

  13. Cam cati mici de marime medie ar iesi din gramajele prezentate in aceasta reteta? Mi-ar trebui o cantitate destul de mare, adica pentru aproximativ 15 persoane. Va multumesc!

    • Marimea unui mic este de 50 g 🙂 , asta e marimea normala. Daca vei cumpara 1 kg de carne, la final, daca respecti reteta(dar numai carne tocata de tine), vei avea 1,5 kg de pasta de mici, adica 30 de mici. La 15 persoane, ai nevoie de minim 4 mici de persoana-depinde cat si cum pui pe masa, daca mai ai si altceva. Deci minim 2 kg de carne, pe care sa o toci si sa faci pasta. Asa se calculeaza. 🙂

  14. Nu am amestecat carnuri inainte …. dar o sa incerc azi. ca suna tare bine . Prima zi aici, si o sa mai revin, ca m-am saturat de retetele mele,,,

  15. Gina draga mea draga, ti-am zis ca am sa stau pe capul tau pana ai sa faci pe blog sectiunea cu mirodenii Condimente)/ verdeturi. Ai sa-mi intelegi demersul, aplicabil si aici, la micii nostri dragi. Anii (lungi) de comunism “luminos” au dus la pierderea deprinderii de a folosi condimentele. Nu voit ci fortuit: nu se importau si gaseai doar sare, piper, vegeta (cah) si eventual boia (mai ales in Ardeal). Azi ne regasim in situatia de a nu sti la ce folosesc si a te aproviziona doar pt o reteta nu e prea economic (condimentele nu sunt ieftine). Nu te mira atunci ca se vor cumpara mix-uri de prafuri (condimente pt mici, pt parjoale, pt sarmale…) Coriandru…ienibahar…la ce ar mai putea folosi? Sectiunea ta ar aduce lumina pe zona asta, vom putea invata la ce se pot folosi, si atunci condimentele isi vor regasi locul in bucatariile noastre. Hai, la treaba draga mea! TU poti face asta! Si stiu sigur ca n-ai sa dai sfaturi cu condimente de care nici Creatorul nu-si aduce aminte ca le-a creat, dar “chefi” celebri le recomanda pompos, pt retete mirobolante!

  16. Fabulos imi plac f mult retetele dvs. Sint un gurmand ador mincarea de calitate va multumescpt ca existati va salut cu respect Mitici

  17. Nu consider ca am dreptul sa comentez,atata timp cat nu ma pricep prea bine in bucatarie si nici pe net,dar sant nevoit sa fac acest lucru pentru mine si copii deoarece sotia ne priveste de sus.Doresc sa probez retetele D-voastra pentru ca sant apropiate de gustul si gandirea mea.Sarut mana.

  18. am frunzarit comenturile…. sa lasam invidia unora deoparte. ca idee de ceva timp imi produc propriile preparate. nu numai carnati. reteta dvs este una dintre cele mai complete. felicitari.

  19. Eu i-am facut ce e drept nu cu 1 kg de carne ci doar cu 800 de gr. doar pentru ca suntem doar in 2 a manca. Au iesit minunati reteta este corecta si depinde si de gustul fiecaruia in ceea ce priveste condimentele. De fotografii am uitat evident iar de mici au mai ramas doar 2 in frigider. A uitam, din pacate in ziua programata pentru gratar ploua asa ca i-am facut in casa intr-o cratita antiaderenta cu capac. Minunata Gina Bradea promit sa mai incerc si alte retete si sa fac si fotografii.

    • Felicitari, ma bucur tare mult. Asta conteaza cel mai mult: sa va placa. O sa faci poze alta data 🙂

  20. Am probat reteta de mititei, dar cu condimente gata amestecate pentru ca nu stiu denumirile in germana (locuiesc in Austria). Au iesit super, mi-am amintit de petrecerile de acasa. Am aflat pe aici ca ies mai buni daca sunt lasati intr-o tava cu putina bere, 5-10 minute inainte de coacere.
    Va mutumesc pentru aceasta reteta grozava!

  21. La ora asta am doar carne de pui, masina de tocat imi pare greoaie, am ceva condimente, dar vreau imediat, chiar acum mititei de casa, cf. retetei.Ce buna ar fi lampa lui Aladin, sa vina djin-ul cu tava plina si sa nu uite mustarul !
    P.S. In mod obisnuit nu mananc mici, dar acus…

  22. Doamna Gina,
    Acuma am terminat de făcut rețetă scrisa de dvs, am băgat pasta în frigider,nu o sa o țin 24 de ore ca nu am cum,căci mâine dimineață e programat grătarul, eu am făcut din 2 kg de carne tocata(cumpărată din comerț) și am pus ingredientele puse de dvs, dar dublu(având în vedere ca dvs ați pus rețetă cu un kg, și eu dublu),
    Dar problema este la bicarbonat, unde nu am văzut ca trebuie cu zeama de lămâie,doar în comentarii scrie.
    Oare o sa iasă mici buni, dacă nu am stins bicarbonatul?
    Va rog sa actualizați și în rețetă treaba cu bicarbonatul, sa nu pățească și alții ca mine,eu nefiind bucătar, ci șofer de TIR…deci nici o treaba cu gătitul 🙂
    Mulțumim!

    • Felicitari. Va fi bine, stai linistit, nu e grav, se mai intampla 🙂
      Probabil ai pauza, asa ca un gratar cu mici impreuna cu ceilalti colegi, va fi minunat 🙂 Nu uita de mustar si bere rece.
      Astept sa-mi spui cum au iesit 🙂

  23. Multumesc din suflet pentru reteta, d-na Gina, au iesit foarte, foarte gustosi micii, mai buni chiar decat cei cumparati in Romania, nu am crezut ca voi reusi sa gatesc asa ceva :), dar ma bucur ca am incercat si am ales reteta dvs.. astazi am cumparat carne sa mai fac, portie dubla. Si pentru reteta de paine la fel multe multumiri, fac painea dupa retata Dvs si a iesit o bunatate prima data si de atunci incoace mereu. Domnul sa va de-a sanatate si multe bucurii!

    p.s. si eu am pus nestins bicarbonatul dar nu s-a simtit gustul deloc aufost foarte gustosi.

    • Felicitari! Sa mai faci. Nimic nu este greu daca faci cu drag 🙂
      Sigur ca sunt mai buni decat in Romania, sunt facuti din carne curata, spalata de mana ta, tocata si condimentata cum trebuie 🙂

  24. Sărut-mana,
    Va scriu cu întârziere, dar micii au ieșit minunați…
    Nu am uitat de bere și muștar :p
    Am făcut în familie, deci au fost mult mai gustoși, decât în parcări 🙂

    • Ma bucur tare mult!
      Ce poate fi mai bun, decat tot ce e facut impreuna cu cei dragi. Ma bucur pentru voi <3 <3

  25. doamna gina as vrea sa va mai spun un truc despre mici in primul rand vreau sa spun ca bicarbonatul se stinge cu zeama de lamaie la 30 de grame bicarbonat 15 ml de zeama de lamaie per kg de carne ,iar usturoiul se pune in pasta dupa 24 de ore si numai zeama ca doar stiti ca usturoiul nepreparat si bagat in zeama OXIDEAZA puteti face o proba si dupa aia imi dati coment ,.mult succes in continuare si mii de felicitari!

  26. O sa fac si eu reteta, si apoi portionez si congelez, sa am fix cand vin musafirii. Nu am facut niciodata.
    Voi folosi bicarbonatul de sodiu care nu se stinge, pe vremuri era cel de amoniu (mai ieftin si mirositor si ala trebuia stins cu lamaie).

    • Da, este blocata copierea. Din pacate se fura multe retetele si pozele, sunt siteuri fantoma care copiaza cu nesimtire. In Romania nu este protejat dreptul intelectual. De multe ori mi-am gasit poze si retete pe alte siteuri.
      De aceea am blocat copierea. Daca ar fi cinste si corectitudine as lasa sa se poata printa. Din pacate, sufera oamenii cinstiti aici.
      Imi pare tare rau, dar e singura solutie sa-mi protejez munca.

  27. Va multumesc foarte mult, stiiam cate ceva, dar acum voi incerca retetele dvs. si cu siguranta vor fi deosebite! Am sa dau si la altii aceste retete si cu siguranta se vor simti deosebiti!; sarut mana!

  28. Cu permisiunea dumneavoastra am copiat unele retete pe care le vom pregati in perioada craciunului, va multumim frumos, fie ca bunul Dumnezeu sa fie cu toti romanii si sa va rasplateasca dupa sufletul pe care il aveti , si de nasterea Domnului Isus Hristos va uram un craciun fericit, 2017, sarbatori fericite….

  29. Draga Gina,

    Am facut multe retete de mici dar asta suna foarte pe gustul meu si am sa o incerc cit de curind. Pina acum cea mai buna a fost cea de la Carul cu Bere dar mi s-au parut un pic prea aromati… fiecare cu gustul lui.

    Am ienibahar si coriandru dar macinate, ai putea te rog, sa imi zici cit reprezinta cantitatea de boabe in grame?

    Multumesc si
    La Multi Ani!

  30. Felicitari pentru blog! Multumim pentru toate sfaturile si retetele pe care le impartasiti cu noi!!! Micii ies foarte gustosi si pufosi, cu toate ca eu “sting” bicarbonatul cu apa minerala…ar fi mai gustosi daca sting cu lamaie?

    • Cu cel mai mare drag, Mickey! Sa va fie de bine!
      Te invit sa mai incerci si alte retete de ale mele.

  31. “Se lasa la rece minimum 24 de ore, ideal este 2-3 zile”

    Iti trece pofta de TOOOTI micii, nu mai pui munca, tre sa ai prea mult timp liber si sa umblii dupa toate nenumaratele ingrediente, te mai si trezesti ca iti lipseste una alta mai dai o fuga la abc sau renunti la a-i face, tre sa fii atent la toti pasii si sa-ti incarci toata memoria cu firul retetei, mizerie prin bucatarie etc..

    Acum te duci cu doar 10 lei la market si ai 20 de mici pe loc. Simplu. Pofta buna! :))

    • Da, este de munca, gatitul in general ia timp, se murdaresc vase, se face caldura in bucatarie…E mai simplu sa cumperi totul gata facut.
      Dar niciodata nu se vor compara acei mici de la market, cumparati cu 10 lei, cu micii facuti acasa 🙂 E diferenta ca de la cer la pamant 🙂

  32. Buna ziua, in primul rand multumesc mult pentru reteta fantastica!! As vrea sa intreb daca ati incercat sa ii faceti in cuptor si cum au iesit? tot pufosi ca si cum trebe? ati putea sa imi spuneti cat timp si la ce temperatura? eu locuiesc la apartament si data trecuta in tigaie mi-am stropit toata bunataria 🤣🤣 multumesc si treeaba buna in continuare

  33. Vreau sa fac mititei facute acasa , asa am comparat mai multe recete din internet .
    M-a intristat critica unora la adresa Doamnei Gina .
    Ea s-a straduit sa faca public , citesti si tragi concluzii , si cu asta basta .
    Va multumesc pentru receta .

    • Multumesc frumos si eu.
      Nu poti fi pe placul tuturor si nici nu ma straduiesc 🙂 Eu dau retetele asa cum le stiu si le gatesc, nimic altceva. 🙂
      Seara minunata sa avem cu totii 🙂

  34. masina de tocat m-a lasat fara cuvinte….si bine fixata pe masa de lucru….aia e mana de barbat….asa ca , din cauza dvs, fac iar pasta de mici…..adio dieta…la multi ani Petrutelor si Petricilor !

    • La tocat carnea, sotul e bossul, nu ma bag peste el 🙂
      Are tot felul de ustensile de transat, tocat, facut carnati… 🙂

  35. – Ne plac mäncärurile bune, nu suntem bucätari de profesie, insä avem gusturi si criterii in ale bucätäriei, pe internet se gäsesc tot feluri de retete si indrumäri, v-am descoperit intämplätor si sunteti intr-adevär bunä profesionistä, confirmatä de experientä si rezultate.
    Postärile d-vs au acel ceva “mai deosebit”, aveti darul si harul in ale bucätäriei, noi in casä cänd gätim, ne uitäm mereu pe site-ul dvs si mäncärurile ies cel putin bune; multumim mult.

  36. Buna ziua! Am probat reteta de mici si rezultatul este exceptional. V-as arata, dar nu am apucat sa fac poze, ca au disparut imediat din farfurie. Va multumesc.

  37. Sanatate Gina si numai bine din Canada de vest Calgary oras de redneci si cu zile senine si mult soare vara. Am plecat de acasa in 83 e ceva vreme si mancarea romanesca nu ne-a lipsit sotia e romanca si amandoi gatim. Am incercat multe retete de mici numiti de prietenii mei de acasa chiftele din cauza marimii insa de cate ori am facut s-au terminat foarte repede baiatul meu si prietenii lui canadieni si nu numai au parinti care nu gatesc si mananca la restaurant. Am avut si critici asa cum ai si tu unele justificate dar mai ales legate de usturoi si flatulenta data. Recent am folosit stilul bosniac pentru cevapi la usturoi am facut mujdei in piua de granit si cu apa mai multa pe care am separat-o de usturoi si pe care am folosit-o in carnea de mici. Sincer nu prea e pe gustul meu dar clientul e cel care are intotdeauna dreptate. Reactia a fost apreciata la modul placut ca atare the garliky meat rolls au devenit canadieni. Bicarbonatul nestins e alta critica asa ca am folosit lamaie si una peste alta ne ajustam local. Alta problema e amestecul de carne multa lume nu mananca porc socotit un animal murdar comparat cu vaca la fel stiuca comparata cu pastravul local. Am mers ca tine in procente 20 la suta porc si restul vaca la un kg de carne desi ceafa de vaca era grasa mici au iesit cam uscati desi timpul de coacere a fost mereu acelasi. Combinatia finala am ramas la 50 % porc si 50% vaca cu oaia e mai greu magazinele sunt de specialitate si nu sunt in apropiere. Dupa cum vezi nu ne plictisim am 72 de coti si timp berechet sotia inca mai munceste e asistenta si cu pandemicul asta e de munca enorm asa ca eu sunt bucatarul. Am facut si paella preturi astronomice la o tingire de facut paella de cele trei straturi de inox poate justifica pretul oricum teribil de mare mai ieftine sunt cele de otel carbon si una si alta francezii exceleaza. Ca o paranteza foloseste sistemul de masura mai vechi lingura lingurita cana gramajul cere timp si balanta electronica. Ti-as trimite o poza cu “chiftelele” mele dar nu vad un link asa ca sanatate si numai bine.

  38. Buna ziua. Am o problema legata de mici: ii prepar in casa dupa reteta dvs. Problema este ca se strang dupa ce ii iau de pe gratar. Gustul ramane ok, sunt moi doar ca se strang. Mi-au iesit si buni, insa de o bucata de vreme se strang. Va multumesc!

    • Folosesti carne de vita mai multa sau prea slaba. Adauga niste grasime sau burta de porc (cea din care se face kaizer). Va fi mai bine.

  39. Initial asa am crezut si eu.. Am facut sambata, cu carne de vita si porc la care am adaugat cam 150-200gr grasime de porc, iar s-au strans. Primii i-am facut la un foc mai puternic, ultimii la foc mai slab, nici o diferenta. Nu pot sa inteleg de ce se strang.

  40. Bineinteles, framantati la mana cam 30-40 min cu supa de oase…, lasati peste noapte in frigider, urmez reteta dvs. (va multumesc!) de 1-2 ani. E frustrant ca la inceput ieseau buni iar acum nu inteleg ce se intampla, macar daca as intelege. Nu stau in Ro si invit colegi la gratar, cumva sunt norocos ca ei nu prea stiu, dar nu e ok. Bine macar ca raman pufosi si au gustul bun.

    • Ceva e ciudat. Ati schimbat ceva: carnea, bicarbonatul…Daca se strang e vinovata carnea. Inlocuiti o parte din carnea de vita cu cea de porc si vedeti daca e la fel. Si luati carnea de la alt furniszor.

  41. Atenție la bicarbonat, există bicarbonat de sodiu și bicarbonat de amoniu. La mici se folosește bicarbonatul de sodiu.

  42. Multumiri pentru reteta “traditionala”. 🙂

    Bicarbonatul contribuie la fragezirea carnii, da o culoare mai inchisa la prajire si face micii mai pufosi.

    As sugera doar o lingurita de bicarbonat la un kilogram de carne, fara nicio stingere.
    Punand doua lingurite de bicarbonat de sodiu la un kilogram de carne ar putea sa iasa prea amari micii.
    Daca folosim zeama de lamaie (ori apa+acid citric), neutralizam toate cele mai sus, ramane doar gustul specific.
    Nu e nevoie sa se stinga cu nimic; alcalinitatea din pasta de mici se va reduce treptat.

  43. Foarte buna reteta! Nu mai cumpar in veci pasta de mici din comert. Tot timpul am impresia ca e facuta din carne alterata.

    Au iesit deliciosi! Doar piperul l-am pus in jumatate, iar din boiaua iute am pus doar o jumatate de lingurita rasa. Nu am vazut sa scrie ca se stinge bicarbonatul nici in text, nici in video, deci nu am facut-o si au iesit perfecti. Sincer, nu prea inteleg de ce lumea anuleaza efectul bicarbonatului inainte de a-l pune in preparate. El se activeaza singur in mediu acid, ce rost mai are sa-l pui daca il stingi din prima?

    Multumesc pentru reteta!!!! Numai bine! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rate this recipe:  

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.