Ficatei, inimi si pipote de pasare la garnita, in untura

Ficatei, inimi si pipote de pasare la garnita, in untura, o reteta veche, asa cum facea bunica mea moldoveanca. Reteta scrisa si video pas cu pas. 

4
4705

Ficatei, inimi si pipote de pasare la garnita, in untura, o reteta veche, asa cum facea bunica mea moldoveanca. Reteta scrisa si video pas cu pas. 

Ficatei, inimi si pipote de pasare la garnita, in untura

Ficatei, inimi si pipote de pasare la garnita, in untura
Ficatei, inimi si pipote de pasare la garnita, in untura
Ficatei, inimi si pipote de pasare la garnita, in untura
Ficatei, inimi si pipote de pasare la garnita, in untura

Pe vremuri nu erau frigidere ca acum, mai ales la tara. Cand eram copil, bunicii mei nu aveau frigider, nici vecinii lor sau rubedeniile. Asta acum 40 de ani.

Trebuia sa pregateasca totul in asa fel incat sa tina mult timp, chiar si cand era mai cald afara. De Craciun se taia porcul, plus o oaie, vitel sau capra si se faceau carnati, carne la garnita, slanina la sare sau afumata, jumari si untura…Le stim cu totii si tare sunt gustoase 🙂

Va invit sa vedeti retetele mele de afumaturi, preparate si conserve din carne aici. Am multe retete de carnati, salam, sunca presata, jambon, muschi tiganesc, carne la garnita, conserve din carne la borcan etc… Asa arata afumaturile noastre, abia luate din afumatoare. Cei care au testat retetele stiu si cat sunt de gustoase 🙂

Afumaturi de casa

Toamna, dupa ce se terminau culesul la vie, la porumb si facutul vinului de casa, se trecea la taiat si pregatit pasarile pentru iarna. Bunicuta mea moldoveanca avea foarte multe pasari, sute de gaini, rate, gaste, curci. Gastele erau mari tare, niste grasane care ne sasaiau cand treceam pe langa ele si ne ciupeau de piciorusele doloface 🙂

Se adunau mama, cu fratele si surorile ei la bunici, apoi bunica hotara ce pasari se opresc peste iarna si care se taie. Barbatii le prindeau, le taiau in spate, in gradina si le aduceau in cosuri din nuiele, in fata, la bucatarie. Erau cate 2-3 ceaune uriase cu apa puse la clocotit, ca sa opareasca pasarile. In fiecare ceaun se adauga cate un pumn de sare, pentru ca penele sa se curete mai usor.

Ficatei, inimi si pipote de pasare la garnita, in untura

Incepea acum oparitul, jumulitul, evisceratul si transarea pasarilor, apoi bucatile erau asezate in ligheane mari, emailate si in covetele din lemn. Se puneau separat ratele, gastele, gainile, curcile.

Se alegeau pasari frumoase care se puneau la afumat, restul se taiau bucati, pentru pus in untura. Organele si ele se pregateau ca sa puna in untura. Cred ca ati recunoscut vestitul confit de canard (confit de rata sau rata confiata), atat de apreciat in restaurantele de lux ale lumii. Bunicii nostri le faceau fara sa stie ce delicatesa era si este si acum 🙂

Ah, prima data se aruncau pe plita incinsa  si presarata cu sare, niste ficatei pentru noi, copchiii 🙂 Ce dulce si gustos mai era ficatelul acela! Mai adaugau si oua pe care le gaseau in interiorul pasarilor. Cei care au petrecut vacantele la tara, la bunici, stiu despre ce bunatati vorbesc 🙂

Iar untura o topeau si faceau jumari si untura de pasare. Cam asa ceva:

Pastrama de pasare intreaga
Pastrama de pasare intreaga
Untura si jumari din carne de pasare
Untura si jumari din carne de pasare
PATE DE FICAT
Pate de ficat

Ce ingrediente folosim pentru reteta de Ficatei, inimi si pipote de pasare la garnita, in untura?

Organe de pasare la garnita

Rating 

Ficatei, inimi si pipote de pasare la garnita, in untura, o reteta veche, asa cum facea bunica mea moldoveanca. Reteta scrisa si video pas cu pas.
Ingrediente
  • aprox. 2 kg de organe de pasare (ficat, inimi, pipote)
  • 1 lingurita de sare
  • un varf de cutit de piper
  • un varf de lingurita de cimbru uscat
  • o frunza de dafin
  • 2-3 catei de usturoi
  • untura (cat sa acopere totul)

 

Ficatei, inimi si pipote de pasare la garnita, in untura
Ficatei, inimi si pipote de pasare la garnita, in untura

Cum preparam reteta de ficatei, inimi si pipote de pasare la garnita, in untura?

Puteti citi reteta scrisa sau sa treceti direct la reteta video, dedesubt.

Bunica inabusea organele pe plita, la foc mic, in ceaun de tuci. Eu am facut mai putin, in cratita groasa de tuci, la cuptor. Am taiat acum 7 bibilici, 4 cocosi zurbagii si 4 gaini, asa ca am avut foarte multa carne si organe.

  1. Vom folosi o cratita groasa, pe care sa o punem la cuptor, eu am folosit o cratita din tuci, dar puteti folosi si una din lut.
  2. Peste organe adaugam o lingurita de sare, un varf de cutit de piper, puteti adauga si un varf de ardei iute sau piper boabe.
  3. Adaugam frunza de dafin, usturoiul si cimbrul, apoi turnam untura deasupra, trebuie ca untura sa acopere foarte bine organele.
  4. Acoperim cratita cu un capac sau cu folie de aluminiu si o punem la cuptor la foc maxim pentru 15 minute, cat sa se topeasca totul, apoi reducem focul la minim. La cuptoarele electrice la 160 de grade Celsius, dupa o ora verificam pipotele, ele fierb cel mai greu. Totul va dura in jur de 2-3 ore, in functie de cat de fragede sunt organele.
  5. Scoatem folia de aluminiu sau capacul de deasupra, ne asiguram ca totul este bine patruns. Scoatem organele, folosind o paleta.
  6. Pot fi servite asa, alaturi de o mamaliguta, un mujdei si muraturi. Daca sunt mai multe, se pot pastra la garnita sau in borcane, se toarna deasupra untura calda si se tin in loc racoros.

Nu va puteti imagina ce aroma au organele pregatite asa! Ce gust delicios! Am scos o pipota (ranza) si am taiat-o. Curcubeu, taifun pe cerul gurii! 🙂

Ficatei, inimi si pipote de pasare la garnita, in untura

In borcane se pastreaza foarte bine, in magazie sau pe balcon, la rece. Se poate turna deasupra untura de pasare sau de porc, calda, apoi se scutura usor borcanul, sa nu ramana bule de aer. Nu se recomanda mai mult de 3 luni pastrarea lor, atentie mare! Bunicii mancau prima data carnea si organele de pasare, apoi treceau la carnea de porc.

Se scot din untura, se incalzesc, se face o garnitura, sau se pun in mancare, la final. Se pot folosi la pate de ficat sau la un drob rapid, doar adaugati ceapa, verdeata si oua…

Idei sunt multe, una mai gustoasa decat cealalta.

Asta-i tot. Sper ca v-a placut reteta asta, o sa mai aduc si altele 🙂

Pofta buna!

Si va invit sa urmariti si reteta video aici:

4 COMENTARII

  1. O reteta MINUNATA cea de ficatei…trebuie s o facem,suntem un grup!Sper s o vada si idiotii care ti trimit prostii si s o faca si ei…daca pot???!!!!INDVIDIOSII sunt oamenibolnavi!pup.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Rate this recipe:  

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.