Balsam natural de buze, facut acasa
Balsam natural de buze, facut acasa
Balsam natural de buze, facut acasa, cu ingrediente ieftine si la indemana, care hidrateaza si inmoaie pielea buzelor, fara parafina sau chimicale.
Dupa cum deja stiti daca imi urmariti postarile, eu imi fac toate produsele cosmetice in bucatarie. Se pot manca? Desigur, desi nu recomand, decat in caz de vreo calamitate, pentru ca nu ar avea un gust prea bun.
Motivul pentru care fac asta il pot detalia intr-un post separat, daca va intereseaza. Va pot spune de asemenea care sunt ingredientele de baza pe care le folosesc, ca sa fiti pregatiti sa faceti si voi.
Incep insa cu o reteta foarte simpla, care merita pe deplin incercata. Se face repede, din ingrediente la indemana oricui. Acest produs iese atat de rafinat, incat va promit ca nu o sa mai vreti sa-l cumparati niciodata din comert.
Va ofer aici o reteta pentru balsam de natural buze, facut acasa, cu un ingredient surpriza. Haideti sa vedem daca il ghiciti?
Am folosit, de-a lungul anilor, tot felul de ingrediente exotice: ulei de jojoba, de argan, de arahide, de susan si de nuca de cocos; unt de cacao, de mango, de shea, ba chiar si de cupuacu.
Dar reteta pe care v-o propun acum este bazata pe un ingredient pe care fiecare roman ar trebui sa-l aiba in casa: untura.
Eu folosesc untura la gatit si, dupa ce am inceput sa citesc despre nutritie din surse credibile, bazate pe stiinta, nu mai cred deloc in minciunile cu care am fost bombardati in ultimii cativa zeci de ani cum ca grasimile saturate ar fi periculoase. Nici vorba!
De ce untura a devenit unul dintre ingredientele favorite in formularile mele cosmetice? Pentru ca este un produs animal, 100% compatibil cu pielea noastra. Mai buna chiar decat uleiul de nuca de cocos care este un produs vegetal. Si incomparabil mai buna decat vaselina, un produs artificial, pe care pielea noastra nu il recunoaste ca pe ceva familiar.
Ati fi de acord sa faceti mancare cu vaselina? Daca nu, atunci de ce sa o punem pe piele?
Toate produsele conventionale din comert, inclusiv cele mai scumpe creme, sunt bazate pe vaselina, un “deseu” al industriei petroliere. Molecula vaselinei este prea mare pentru a intra in piele si a ne hidrata in profunzime. Este ca si cum ti-ai acoperi pielea cu un strat de plastic.
Ati observat vreodata ca daca folositi balsam de buze din comert, trebuie sa il reaplicati tot timpul?
Balsamurile bazate pe vaselina formeaza un strat de protectie pe buze, pe care ajungem sa il “mancam”, si care pe termen lung mai mult ne usuca, decat hidrateaza, buzele si pielea.
Pe cand balsamul pe care vi-l propun aici, bazat pe untura, intra in piele, hidratandu-ne cu adevarat, in profunzime, nu doar la suprafata.
Balsam natural de buze, facut acasa
Formula este simpla. Cel mai dificil de gasit sunt insa containerele, tuburile in care vom pastra balsamul de buze.
Ideal, balsamul sta cel mai bine in tuburi, dar nu stiu cat de simplu este pentru voi sa le gasiti. Eu cumpar de pe ebay, din China. Astept vreo luna pana le primesc, dar cumpar multe, sa imi ajunga multi ani.
Dar daca nu aveti tuburi speciale pentru balsam, puteti folosi orice cutiuta aveti la indemana, sau, si mai bine, refolositi tuburi de balsam daca le mai aveti prin casa.
Sau cautati la farmaciile care ai laborator de preparare si cumparati 2-3 cutiute micute, din acelea in care se pun unguentele farmaceutice.
Va trebuie de asemenea un cantar de bucatarie si vas foarte mic in care sa topiti ingredientele, ideal cat mai putin inalt, pentru ca sa nu se raceasca compozitia inainte de a ajunge in containere.
Ingrediente pentru reteta de Balsam natural de buze, facut acasa
Rating
- -20 g untura
- -15 g ulei extravirgin de masline
- -10 g ceara de albine (rasa sau pastile)
- -2-3 picaturi de ulei esential de scortisoara (optional)
Cum se face reteta de Balsam natural de buze, facut acasa
Se pregatesc containerele in care decantam balsamul, sa fie curate si foarte uscate (daca folositi tuburi, aveti nevoie de 10 tuburi, intra cam 5 g intr-un tub).
Se pune un strat cam de 10 cm de apa la fiert intr-o craticioara joasa.
Se masoara ingredientele pe un cantar de bucatarie intr-un container micut, ideal un ibric foarte mic.
Se stinge focul si se pune ibricelul in vasul cu apa fierbinte, cu multa atentie sa nu sara apa in ibric.
Se lasa acolo timp de 10-15 minute, pana se topeste ceara si amestecul devine lichid si omogen.
Se scoate ibricul din baia de apa, se sterge de apa, se adauga uleiul esential, si se amestea usor.
Se decanteaza in containerele pregatite. Imediat se s-a solidificat, balsamul Dvs de buze este gata! Puneti-i o eticheta, ca sa stiti ce este si cand l-ati facut.
Trucuri:
Este foarte important ca in toate stagiile procesului sa nu contaminati balsamul cu apa, caci ar putea compromite termenul de viata al balsamului.
Eu am folosit untura de gasca. Puteti folosi orice fel de untura, doar sa fiti siguri ca este cat mai curata si fara apa.
Eu am avut un ulei infiltrat cu vanilie. Un ulei infiltrat cu musetel, galbenele sau menta ar fi de asemenea foarte bun.
Mie imi place foarte mult uleiul esential de scortisoara. Unii prefera uleiul esential de menta. Daca nu aveti ulei esential, lasati fara. Orice ati face, nu puneti aroma pentru prajituri, nu o sa se amestece in uleiuri si ceara.
Daca va ramane ceva basam, aplicati-l pe haina de piele sau pantofi. O sa le dea un luciu superb, si o sa faca pielea moale si rezistenta la apa.
Ei, ati incercat? Astept sa imi spuneti cum v-a iesit!
Reteta si pozele sunt facute de Miruna, membra in noua echipa Pofta buna cu Gina Bradea.
Cine este Miruna si alte articole scrise de ea, gasiti in sectiunea Miruna, aici.
17 COMENTARII
Interesant, chiar am o problema iarna cu uscatul buzelor, si am incredere in produsele facite in cada…merita incercat , multumim!
Abia astept sa imi spui cum a iesit, Lacra!
,facute in casa’ am vrut sa scriu…offf, scuze !
Multumim!! Asteptam si alte retete, pentru cosmetice, de facut in casa!!
Maria
OK Maria, ce anume reteta ai dori sa pregatesc?
Buna,poti sa spui de unde se cumpara ceara de albine?merci anticipat,Violeta
p.s.pe viitor cand dai ingredientele,poate ne spui si de unde sa le cumparam
Violeta, ceara de albine se cumpara de la orice apicultor… daca vezi pe cineva cu miere in piata, intreaba si sigur are si ceara. Sau de la magazinele gen plafar. Eu lociuesc in Irlanda de Nord, imi cumpar toate ingredientele de pe internet (Amazon si Ebay).
Buna ziua! As dori sa publicati o reteta de crema pentru tenul uscat, daca se poate. Multumesc!
OK Alina, o sa vina. Am cateva variante. Pentru o varianta asemanatoare cu cea din comert insa, vei avea nevoie de o ceara emulsifianta, care nu poate fi inlocuita de ceara de albine.
Mulțumesc pt rețetă. Îmi place ce a ieșit. Eu am făcut balsamul cu untură de porc și ulei infiltrat cu mentă. Și eu caut de obicei rețete (alimentare sau cosmetice) cu ingrediente autohtone, locale chiar. Consider că este mai sustenabil așa. Am făcut de ex. un săpun cu ouă, lapte de capră, untură și ulei infiltrat cu plante.
Ma bucur foarte mult ca ti-a iesit, Angela. Multumesc de mesaj. Si sapunul tau suna … mmm… delicios! Nu-i asa ca podusele pe care le faci in casa sunt de un milion de ori mai bune decat cele cumparate? Numai bine.
Întotdeauna lucrul făcut de mână este superior, încărcat și de energia proprie. Dacă și ingredientele sunt din grădina proprie e maxim.
Mare adevar graiesti, Angela!
Se poate folosi și untura de găina ?Multumesc mult!
Gasesti pe Elemental ,recipiente pentru balsam ! Au o gama variata de produse .Merita sa va uitati!
Salutare, mulțumim mult pentru rețetă! Care este termenul de valabilitate?
Multumesc frumos si eu. 1 an.