Alexandru Cirtu – portretul unui perfectionist fericit
Alex Cirtu este un om care stie ce vrea. Desi este tanar, are deja o experienta bogata de viata, a facut multe si vrea sa faca si mai multe. Este un om pentru care performanta si lucrul bine facut sunt extrem de firesti, vin de la sine. Munceste mult si o face cu drag si cu un umor absolut delicios.
Iar zambetul lui… ce sa mai spunem despre zambetul asta atat de cald? Ochii si zambetul unui om spun totul. Mie mi-e tare drag 🙂
Iar Alex ne spune mai multe despre el, pentru ca este unul dintre oamenii de reala valoare ai Romaniei, un om care are ce spune. 🙂
1. Cine esti tu, omul Alex Cirtu?
De multe ori mi-am pus si eu intrebarea asta. Desi am doar 28 de ani simt c-au trecut foarte multi ani si-am reusit sa realizez foarte multe, in multe domenii diferite. Consider ca pana acum am fost intr-o calatorie continua care a avut ca scop descoperirea propriei identitati. Sunt un om extrem de cerebral, calculat si ambitios. Am un orgoliu justificat si ajut de fiecare data cand am ocazia sau cand cineva imi cere acest lucru.
Sunt foarte sigur pe mine in tot ceea ce fac si nu ma angrenez intr-un proiect sau intr-o discutie daca nu sunt pregatit – consider ca cel mai mare dusman al propriei persoane este lipsa cunostintelor. Sunt loial si atent si incerc pe cat posibil sa ascult – o calitate pe cale de disparitie daca ma-ntrebi. Perfectionismul ma caracterizeaza si sunt constient ca ar trebui sa-mi ponderez aceasta caracteristica, pentru simplul fapt ca pana acum nu am intalnit un perfectionist fericit. Perfectionismul este extrem de contagios si asemeni fricii, daca nu reusesti sa-l tii sub control si sa-l folosesti in mod constructiv, iti poate deveni cel mai mare dusman.
2. Care crezi ca e cea ma mare realizare a ta ca om. Dar profesional ?
Faptul ca am reusit sa ma casatoresc cu o femeie frumoasa, intelegatoare, desteapta, modesta si foarte rabdatoare. Ma simt iubit si sunt totodata extrem de fericit.Iar profesional nici n-as sti de unde sa incep. Desi am doar 28 de ani, ma simt ca la 40, nu in sensul de epuizat fizic, ci mai mult in sensul de om care-a apucat sa faca foarte multe pana la aceasta varsta. Profesional, au fost atatea momente memorabile incat nici n-as sti cu ce sa incep. As incepe cu prima antologie de poezii traduse, publicata pe cand aveam doar 24 de ani, nenumarate internship-uri de interpretare, faptul c-am reusit sa lucrez la una din cele mai bune scoli particulare din Europa de Est, participarea la Masterchef, concursurile culinare castigate dupa, training cu unii dintre cei mai buni Chefi ai tarii, emisiunea culinara, colaborari cu ziare, reviste si diverse site-uri de specialitate, evenimente si show-uri culinare in toata tara, de la nunti de 350 de persoane pana la a-i gati personal lui Michael Bolton si Principesei Margareta sau Chef-ul personal al Ambasadorului Greciei. Am manageriat un restaurant care ajunsese sa aiba un real succes, datorita respectului pe care l-am aratat intotdeauna clientilor, dar si datorita calitatii serviciilor. A fost o etapa foarte importanta din viata mea, am invatat foarte multe din acea experienta – am invatat sa muncesc dincolo de epuizare si de puterea de intelegere a multor oameni. Am invatat ce inseamna sa fii responsabil sau ce inseamna sa nu dormi noptile, sa ai griji cu nemiluita, sa vrei sa fii mai bun, sa ii ajuti pe cei din jurul tau, sa fii cu mintea in 100 de directii si cu ochii in alte 1000. Am trait pe pielea mea ce inseamna „full house” de-atatea ori si nu de putine ori am lucrat pana m-au luat pe brate si m-au dus la spital. Am gatit si-n locatie cu flux de 5000 – 6000 de oameni pe zi, si-am gatit si fine dining la doi metri de client. Cine-a fost langa mine ma cunoaste destul de bine si imi cunoaste ambitia, de-aceea nu voi permite vreodata cuiva sa ma bage in aceeasi oala cu multi care au dat chix in aceasta industrie, dar nu se sfiesc sa umble cu nasul pe sus si sa arunce comentarii acide.
Masterchef mi-a schimbat viata. A fost inceputul. Fara Masterchef nu as fi fost unde sunt in momentul de fata. Hai sa spunem asa: fara Masterchef n-as fi avut ocazia sa muncesc atat de mult incat sa pot fi remarcat si apreciat. Matematica e simpla: Masterchef m-a adus pe sticla – de-acolo m-am descurcat. De-acolo a inceput greul, munca. Pentru ca daca nu te mentii sus, nu ai nicio sansa sa razbesti in aceasta industrie. Iar eu a trebuit sa invat mult mai multe intr-un timp mult mai scurt. Adevarul crud este ca altii cand treceau prin etapele de spalat vase si curatat farfurii eu publicam o disertatie si ma indreptam cu pasi siguri catre abordarea unui program de doctorat. Am renuntat la foarte multe pentru a-mi dezvolta pasiunea si pentru a trai exclusiv din gatit. Asta am vrut sa fac si simt ca desi am trecut atatea obstacole, sunt totusi la inceput de drum. Ii multumesc Monei Segall in primul rand, ea a adus prima contributie la schimbarea drumului meu in viata, si apoi tuturor celor ce ma suporta zi de zi…caci sunt destul de greu de suportat 🙂
Faptul ca sunt casatorit cu o finalista Top Chef ma scuteste de gatit acasa. 🙂 Cam asta-i adevarul. Sotia mea gateste extraordinar si de foarte multe ori nu mai am loc in bucatarie de ea. Sunt extrem de mandru de ea si marturisesc c-am invatat de la ea ceea ce inseamna determinarea. Stie sa fie si sensibila si ambitioasa si pretentioasa si nu accepta jumatati de masura. Iar asta-mi place foarte mult la ea.
In momentul de fata promovez aparate de gatit, premium, de la super accesibilele slow cookere Crock Pot pana la aparatele de gatit Sous Vide destinate cunoscatorilor si ultra pasionatilor. Gatesc, testez, pozez si stilizez. In paralel am team building-uri si demo-uri culinare in toata tara, agenda este destul de incarcata trebuie sa recunosc. Am incheiat totodata un parteneriat cu ouale Rikado, pe care vi le recomand cu toata caldura – provin de la gaini crescute la sol, hranite cu graunte, iar in fiecare carton veti gasi retetele mele. Sunt invitat permanent la emisiunea „Se zice ca” de pe TVR 1, impreuna cu Mehrzad Moghazehi. Si nu in ultimul rand organizez campanii caritabile alaturi de diverse asociatii. Incerc sa-mi fac intotdeauna timp sa-i ajut si pe cei mai putin fericiti dintre noi.
Vreau sa-mi deschid un magazin online de hainute de copii si cine stie, poate sa particip la inca un concurs culinar?! Mi-e dor de adrenalina :)Totodata am primit oferta de-a lucra in Anglia, intr-un restaurant cu o stea Michelin. Desi m-am simtit extrem de onorat, am refuzat politicos pentru ca sunt constient ca nu am ajuns inca la acest nivel. Citesc de rup orice carte culinara care-mi intra in mana si experimentez pe cat posibil. Consider ca sunt rupt de aroganta aceasta nejustificata, succedata de rautatea cu care multi bucatari sunt „inzestrati”. De la oricine poti invata cate ceva – nu cred in „reteta asta se face numai asa” si nu ma pronunt niciodata cu privire la o reteta sau la abilitatea cuiva de a gati decat daca am gustat ceva gatit de acea persoana.
Visez la o perioada de practica alaturi de idolul meu in gastronomie, Michel Roux Jr. Mi se pare Dumnezeul gastronomiei. Of, am atatea de facut si atat de putin timp la dispozitie. Imi este tare frica ca sunt atat de acaparat de viata profesionala incat mi-o voi neglija pe cea personala. Imi doresc doi copii, fericire cat cuprinde, stabilitate si liniste, si mai mult ca sigur pe ultimile doua nu am cum sa le obtin prea curand.
Am un mare respect pentru toti romanii care au curajul si puterea de a lucra in strainatate. Este foarte greu sa fii departe de casa. Pe langa acest lucru, statisticile arata ca marea majoritate isi cheltuie banii in tara, si asta ne ajuta foarte mult.
Cat despre viata din Romania, traiul mi se pare din ce in ce mai greu. Oamenii fac din ce in ce mai multe compromisuri si sincer sa fiu, nu stiu cat vor mai rezista. A devenit aproape imposibil sa cladesti un business de la zero si sa ai succes. Suntem o tara de corporatii, mall-uri, hypermarket-uri, banci, case de pariuri si farmacii. Ne indreptam incet si sigur catre „visul” american, al legumelor si fructelor fara gust, al carnurilor injectate si parainjectate, al etichetelor mincinoase si al semipreparatelor, totodata cazand prada fast food-urilor, din pura ignoranta si comoditate. As putea vorbi o viata despre situatia din Romania. Nu vad sa se schimbe multe prea curand. E mai usor sa te complaci, sa continui intr-un trend deja dezvoltat, deja pe piata, decat sa incerci sa faci ceea ce trebuie, ceea ce e corect, din teama ca nu il vei putea sustine fizic sau financiar pana la capat.
