Dulceata de prune umplute cu nuci
Dulceata din prune umplute cu miez de nuca sau migdale, o dulceata de o finete iesita din comun, o reteta extrem de speciala.
Nu am inventat eu aceasta reteta, este o reteta veche, preluata din caietele vechi, cu retete boieresti. Eu doar am pregatit-o si va spun si voua, cu mare drag cum se face.
Ce avem nevoie pentru reteta de dulceata de prune umplute cu nuci:
- -1 kg de prune (cantarite fara sambure
- -1 kg de zahar
- -300 g miez de pepene rosu, fara samburi sau o cana cu apa
- -200-300 g miez de nuca sau migdale
- -1 lamaie
- -1/4 baton de vanilie (foarte putin, doar cat sa dea o aroma discreta)
- Se aleg prune mai tari si sanatoase, se spala si se aleg de codite, apoi se cresteaza pe lateral, in lung, cat mai putin posibil si se scoate samburele. Se umplu prunele cu miez de nuca, in asa fel incat miezul de nuca sau migdalele sa fie cat mai bine stranse de prune. Pare dificil, dar dupa ce veti repeta de cateva ori operatiunea aceasta, veti vedea ca este simplu. Daca vor fi si cateva prune mai cracanate, nu va temeti, va fi foarte bine, nu vor strica dulceata. 🙂
- Pepenele se sfarama cu mana sau se taie cubulete si se pune cu zaharul pe foc si se lasa pana cand formeaza un sirop gros-luat intre degete, sa formeze un fir de 2 cm.
- Daca nu aveti pepene rosu, faceti siropul din apa cu zahar. Acum se adauga prunele, vanilia si zeama de lamaie.
Cum se prepara reteta de dulceata de prune umplute cu nuci?
Se lasa la fiert cam 25-30 de minute. Se indeparteaza mereu spuma si se streg marginile cratitei cu un servet ud, ca sa nu ramana zahar si sa se caramelizeze.
Nu se amesteca in cratita, ca sa nu se sfarame prunele.
Se verifica siropul, sa fie gros. Se lasa la racit. In felul acesta, prunele se vor confia incet, se vor intari de la zahar, fara sa fiarba inutil.
Daca dupa racire dulceata este bine legata, se da in clocot si se pune in borcane.
Daca este fluida, se mai poate fierbe 10-15 minute. Depinde cat de zemoase sunt prunele. 🙂
Cum se pune in borcane dulceata de prune?
Se aseaza usor cu lingura cate o pruna, ca sa nu se desfaca si sa iasa miezul de nuca. La final se toarna deasupra siropul.
Folosind miez de pepene rosu, dulceata va avea o culoare si o aroma fantastica. Tusa finala, extrem de discreta, data de vanilie, va da un plus de savoare dulcetii.
Sfatul Ginei
Folositi nuci noi, daca se poate. Se mai pot folosi migdale sau miez de prune sau caise, daca nu sunt foarte amare. 🙂
Se pune apa la fiert si cand clocoteste, se adauga miezul de nuca, migdale, prune.
Se lasa cateva minute (5), apoi se scoate si se lasa la racit. Se curata pielita maronie, pentru ca samburii sa ramana albi. 🙂 Asa se adauga in dulceata.
Aspectul va fi WOW!!!
Vedeti aici toate secretele prepararii dulceturilor, care se aplica la orice dulceata.
Pepenele care se adauga la dulceata va da un acel-ceva-in-plus, dulceata va avea o culoare rosiatica deschisa, extrem de placuta.
Se poate servi ca atare, arata deosebit de frumos pe farfurioare, desi nu mai este la moda sa servesti musafirii cu dulceata. Se mai poate folosi deasupra la orez sau gris cu lapte, in diferite torturi sau prajituri, sau pur si simplu la micul dejun.
Vedeti si dulceata de gogonele verzi umplute cu nuci.
Voi ce fel de dulceturi pregatiti pentru iarna?
Pofta Buna!
12 COMENTARII
Si eu fac o dulceata de genul acesta, e preferata copiilor mei!
Da, draga mea Gela, noi facem parte din scoala veche, iubim lucrul de mana, traditiile, mancarurile facute-n casa, cu multa dragoste..Fac multe dulceturi cu nuca, pun de multe ori si la unele gemuri tot felul de samburi. Este munca, dar se merita.
E delicioasa dulceata asta.Si eu o fac,dar anul asta,din pacate,am sarit-o.Poate ca nu e inca prea tarziu…Eu curat prunele de coaja si le tin in apa de var sa nu se zdrobeasca la fiert.
Da, se pot pune si in apa de var, dar mie-mi plac asa, cu tot cu coaja. Anul asta nici eu n-am facut, e facuta anul trecut si mai am 2 borcane. Abia acum am reusit sa scriu reteta 🙂
wow ,trebuie sa incerc !!!! pare apetisant
E grozava 🙂
delicioasa
Cate borcane ies dintr un kg?
Iese putina, cam 3 borcane .
[…] moi, dulci, bine coapte. Daca prunele sunt tari, va recomand sa faceti compot-vedeti reteta sau Dulceata de prune umplute cu nuci-vedeti reteta. Gemul are rostul lui, este bine sa fie facut cu zahar putin, cu 200-400 g de zahar […]
[…] moi, dulci, bine coapte. Daca prunele sunt tari, va recomand sa faceti compot-vedeti reteta sau Dulceata de prune umplute cu nuci-vedeti reteta. Gemul are rostul lui, este bine sa fie facut cu zahar putin, cu 200-400 g de zahar […]
[…] bine coapte. Daca prunele sunt tari, va recomand sa faceti compot – vedeti reteta sau Dulceata de prune umplute cu nuci – vedeti reteta. Gemul are rostul lui, este bine sa fie facut cu zahar putin, cu 200-400 g de […]