Tarta cu pere reteta simpla
Tarta cu pere: daca tot este toamna si in piete se gasesc fructe din belsug, am pregatit o tarta aromata cu pere compusa practic din doua blaturi, unul crocant si unul pufos.
Pe blogul Gine Bradea puteti gasi multe alte retete de tarte, cel putin la fel de gustoase si usor de preparat precum aceasta.
Puteti sa incercati reteta de tarta cu fructe, vedeti si voi cat de bine arata:
De asemeni, puteti arunca o privire si pe reteta de tarta cu ciocolata, un alt deliciu pe care trebuie neaparat sa il gustati:
Ce ingrediente folosim pentru reteta de tarta cu pere?
- Pentru blatul crocant
- -110 gr unt
- -75 gr zahar
- -225 gr faina
- -3 linguri apa
- Pentru blatul pufos:
- -4 oua mai micute
- -4 linguri zahar
- -4 linguri faina
- – esenta vanilie, coaja de lamaie
- Mai avem nevoie de:
- -4 pere
- -zahar pentru pere
- -alune
- -zahar pudra
Cum preparam reteta de tarta cu pere?
Pentru blatul crocant se mixeaza untul cu zaharul, se adauga apoi 3 linguri de apa, faina si se framanta pana devine un aluat elastic.
Se pune la frigider pentru 15-20 minute, timp in care se prepara compozitia pentru blatul pufos astfel:
Se mixeaza albusurile cu zaharul pana se fac spuma se pun, apoi galbenusurile unul cate unul, vanilia, coaja de lamaie, iar la final faina, amestecand cu o paleta de sus in jos.
Perele se taie in jumatati se curata de coaja si de seminte.
Aluatul pentru blatul crocant se intinde pe hartie de copt si se pune intr-o tava cu diametru de 24 cm cu tot cu hartia de copt pe care am intins.
Peste acest blat crocant se pune compozitia pentru blat pufos, apoi se pun perele date prin zahar si in locul semintelor se pun alune maruntite.
Perele se pun cu partea scobita in jos.
Se coace la 180 de grade Celsius pentru 25 minute, apoi se scade temperatura la 160 de grade Celsius si se mai coace pentru 35 de minute.
Se face testul cu scobitoarea pentru a vedea daca este copt.
Dupa ce se raceste tarta cu pere se pudreaza cu zahar farin, apoi se poate taia. Si, bineinteles, poate fi servita cu multa pofta. 🙂
Va invit cu drag si pe voi sa incercati aceasta reteta si de abia astept sa reveniti sa ne spuneti si noua cum a iesit reteta. De asemeni, puteti sa va uitati si dupa alte retete cu pere, aveti destul de multe de unde sa puteti gasi macar una pe gustul vostru. 🙂
Spor la gatit si Pofta buna!
Reteta si fotografiile ii apartin lui Gigi Vulturu, colaboratoare a blogului Pofta buna, retete cu Gina Bradea.