Drob de pui cu ficatei si piept de pui
Drob de pui cu ficatei si piept de pui – o reteta traditionala, ideala pentru cei care nu prefera drobul de miel sau de porc. Reteta scrisa si video pas cu pas.
Drobul este un amestec de carne sau/si organe de miel, oaie, porc, vita, pasare sau peste, cu oua, condimente, ceapa si usturoi. Se poate face in diverse forme si combinatii care mai de care mai gustoase.
Este un aperitiv/antreu specific meselor de Pasti, dar poate fi gatit oricand, pentru ca este absolut delicios, usor de facut si arata si foarte bine.
Am mai multe retete de drob aici.
Si cateva exemple de drob sau preparate festive din carne tocata:
Ce ingrediente folosim pentru reteta de drob de pui cu ficatei si piept de pui?
Rating
- 500 gr de ficat de pui
- 1 piept de pui
- marar si patrunjel, cate jumatate de legatura
- o legatura de ceapa verde
- 1-2 fire de usturoi verde
- 3 oua
- 1 cubulet de unt (aprox. 30 gr)
- sare
- cateva linguri de ulei
- piper
Cum preparam reteta de drob de pui cu ficatei si piept de pui?
Puteti citi mai departe reteta scrisa cu toate secretele, sau sa treceti direct la reteta video cu o apasare pe poza. Va recomand si reteta video, ca sa vedeti exact ce fac eu si cum arata drobul facut de mine.
Si puteti vedea si noul studio pe care l-am facut. Speram sa va placa 🙂 Eu cred ca mi se potriveste, nu-i asa?
Reteta video de drob de pui
Se spala la tej de apa pieptul de pui si ficateii. Se verifica ficateii sa nu aiba punga de fiere. Daca gasiti ficatel verde sau cu punga de fiere, aruncati-l, altfel riscati sa devina totul amar.
Taiem pieptul de pui fasii, apoi cubulete. La fel procedam si cu ficateii de pui, se taie cubulete cam de 1-1,5 cm.
Intr-o tigaie adaugam 2 linguri de ulei, apoi untul. Amestecam usor, pana se topeste untul si lasam sa se inciga bine.
Acum se pun ceapa si usturoiul verde. Nu vom praji ceapa si usturoiul, ci doar trebuie sa se inmoaie, cat sa isi lase gustul in ulei si sa prinda dulceata aceea aparte. Cam 2-3 minute le las, la foc iute, amestecand continuu.
Punem pieptul de pui si ficatul in tigaie. Amestecam foarte bine.
Adaugam o lingurita de sare, jumatate de lingurita rasa de piper proaspat macinat. Puteti pune mai putin piper, daca nu va place mancarea iute. Daca va place mancare iute, puteti adauga si cateva felii de ardei iute.
Hmmm, cat de bine miroase! Si arata atat de bine! Ficateii raman suculenti, nu-i gatesc complet ca sa fie uscati. Vedeti ce bine arata?
Tot acest amestec va lasa zeama. Trebuie ca aceasta sa scada complet, moment in care vom opri focul. Ducem carnea la racit. Gustati compozitia drobului si mai puteti adauga sare si piper, daca mai este nevoie.
Sfaturi de la Gina Bradea
-Puteti adauga putina nucsoara proaspat razuita.
-Mai puteti adauga in interior 2-3 oua fierte si taiate cubulete sau intregi. Daca veti pune ouale fierte taiate cubulete, aspectul va fi mozaicat, superb. Vedeti si celelalte retete de drob Gina Bradea, ca sa va faceti o idee.
Eu prefer sa il fac simplu acum, sa mai reduc din oua.
Adaugam ouale in tigaie, peste amestecul de carne, ceapa si usturoi si amestecam totul foarte bine. Tot acum punem si verdeata, apoi continuam sa amestecam.
Pregatim o tava de chec, pe care o tapetam cu hartie de copt. In aceasta rasturnam totul. Apasam, astfel incat sa se niveleze bine peste tot.
Coacerea pentru reteta de drob de pui
Punem tava in cuptorul preincalzit la o temperatura de 230 de grade Celsius, foc sus-jos la cuptor electric, sau foc aproape maxim la cuptoarele pe gaz, pentru aproximativ jumatate de ora. Trebuie doar sa se coaguleze oul, pentru ca in rest totul este gatit.
Dupa 30 de minute se verifica: daca este frumos rumenit, se poate proba cu o scobitoare. Dar sigur este gata, asa ca se scoate si se lasa la racit.
Eu il scot cu tot cu hartie si il asez pe un blat de lemn, cu hartia desfacuta.
Mod de prezentare si servire pentru drobul de pui
Dupa ce se raceste bine, drobul se baga macar 1 ora la frigider. In felul acesta se va felia frumos, fara sa se sfarame.
Se taie felii cu un cutit bine ascutit.
Se serveste pe un platou decorat cu salata verde, rosii, ridichi, ceapa verde…dupa dorinta si imaginatie.
Pofta buna si spor la gatit gustos si sanatos!
Si va invit sa vedeti colectia mea de retete festive pentru Pasti, Craciun si revelion.
36 COMENTARII
Foarte gustos. Mulțumesc pentru rețetă. 😘
Multumesc frumos si eu 🙂
Îmi place la nebunie studioul, culoarea, raftul, farfuriile minunate și masa îmi place ff mult. De tigaie ce sa mai spun îmi doresc și eu una 😜❤️de unde ai 🙄 cumpărat-o? Rețeta e bestiala, deja salivez. Cu siguranță am sa o gătesc cu drag. Mulțumim pt rețeta e super. Ești minunata și frumoasa foc. Te pup
Multumesc tare mult.
Tigaia e de la Mega Image, luata pe punctele adunate pentru cumparaturi. E grozav de buna, e preferata mea 🙂
Ar fi o problemă dacă am măcina carnea după gătire și răcire? Apoi să amestecăm cu restul? Ar fi prea „terciuită” compoziția?
Mulțumim pentru sfaturi!
Frumos blog, frumos studio! Felicitări!
Poti si asa sa faci.
Buna ziua,as vrea sa va intreb daca exista vreo posibilitate de a inlocui oul cu altceva.Am copilul cu alergie severa la ou si din pacate a trebuit sa renuntam total la tot ce inseamna ou.E foarte greu sa gasesc retete traditionale fara ou.Va multumesc mult!
Da, poti sa pui 2 linguri de faina.
Buna ziua! Ati putea sa-mi spuneti cam cat piept de pui ati pus? Multumesc!
Jumatate de piept sau 1 piept, depinde cata carne vrei sa fie.
Buna seara!Abia am achizitionat si noi un cuptor electric mic(putin mai mare decat un cuptor cu microunde)dar inca nu suntem familiarizati cu el! Ce inseamna ” Punem tava in cuptorul preincalzit la o temperatura de 230 de grade Celsius, foc sus -jos? Functia sus -jos,am dibuit-o,dar cum adica cuptorul preincalzit? Trebuie dat drumul inainte, daca da,cam cat sa mearga?tava unde trebuie pusa in cuptor sus sau jos? Jumatate de ora, atat pentru cuptor electric cat si pentru cel cu gaz? multumim!
Lasi 5 minute cuptorul aprins si apoi bagi drobul.
Multumesc tare mult!
Excelenta reteta, nu este înecăcios absolut deloc 🤗🤗🤗
Și cum miroase la mine 😍
Eu fierbeau organele înainte
De acum voi face după reteta ta👏👏👏
Multumesc ptr reteta draga mea Ginuța!!! 😘
Astazi am facut acest drob..!! Este minunat!! Usor de facut si fooooarte gustos!! Multumesc, doamna Gina Bradea!!
Multumesc frumos si eu 🙂
Anul acesta am decis sa schimb reteta mea clasica de drob. Cum nu avem invitati, este un moment bun. Multumesc tare mult Gina. Arata super bine. O sa revin si eu cu poze .
Iese foarte bun, sa-mi spui cum a fost rezultatul 🙂
Am pus 1/2 kg de pipote şi inimi şi 1/2 de kg de ficăţei, verdeaţă şi ouă ( crude şi fierte ). După 2 zile a căpătat o nuanţă de amăreală la gust şi nu-mi dau seama de ce.
Nu ati copt destul de bine sau nu ati tinut la rece si se altereaza repede.
Să vezi ce am păţit ! Pentru ca mi-a venit un chef să fac drob, chiar dacă nu este Paştele, am bântuit prin magazine după ficăţei, piept de pui şi pipote. Până acum am preparat drobul cu varianta de a fierbe componentele, dar citind reţeta ta cu pieptul şi ficăţeii uşor rumeniţi mi-am zis să încerc. Chibiţii din casă, văzând că am schimbat reţeta, roiau în jurul meu anticipând : „o să iasă amar”, „o să iasă ars”. „o să iasă crud”, etc. Ei bine, l-am scos din cuptor, l-am lăsat la răcit peste noapte, urmând ca a doua zi să văd cum a ieşit. Eroare fatală ! A doua zi am găsit tava … goală, nimeni nu şi-a recunoscut abominabila faptă. Acum ce să zic, o iau de la capăt prin magazine după ficăţei, piept şi pipote. De data asta măsurile de siguranţă vor fi drastice !
Multă sănătate !
Bravo. Recomand sa faci vreo 3-4 tavi si nu glumesc. Sa vezi ce bun este. Eu fac mereu, nu musai de Pasti. Abominabilele la mine le comite colegul, asa ca deja stiu in ce directie arunc papucul 🙂
Acum e la dieta si nu-i mai fac nimic bun. Nu vrei sa stii ce urat se uita la mine 😀
Mda, problema trebuie dezbătută temeinic. Astfel, presupun că acul cântarului a depăşit nişte valori admisibile, dacă a trecut la regim.
1. Întrebare : cine este bucătăreasa number one care l-a determinat prin calitatea bucatelor pregătite să ciugulească mai mult decât trebuia ? Evident, „colega” !
2. Tot raportat la calitatea meniurilor pregătite mă îndoiesc că „dieta”, aşa cum este ea, eventual vegetariană, la cum îţi iese din „mânuţele alea două”, ar fi de ignorat. Aaa, că omul are probleme cu felul în care te scanează, are legătură directă cu punctul nr. 1, fiind obişnuit cu high-class cuisine.
S-auzim de excelent !
Hahahaha, Cam asa se plange si el, ca din cauza mea si a experimentelor mele s-a ingrasat. Ca el, ca fost sportiv, urs cat usa, e dovada clara a faptului ca eu gatesc prea bine 🙂
De fapt, mai mult el gateste de cand ne-am intors in Romania, ca eu nu prea am timp 🙂
Si, da, gateste excelent. Iar eu sunt pofticioasa, gust de 2 ori si gata, nu mai mananc. Asa ca el trebuie sa termine tot 🙂
Referitor la postările pe care le ai pe Facebook, cum pot să intru în secţiunea „comentarii”?
Mulţumesc.
Pe pagina personala trebuie sa ma urmaresti. Acolo postez glume, lucruri personale. Imi permit sa fac glume 🙂
Pe pagina blogului, asta, poti lasa comentarii: https://www.facebook.com/poftabunacom
Dai like/urmaresc paginii si daca lasi mereu comentarii, primesti notificari de cate ori postez.
Pe youtube, daca te abonezi, estu anuntat cand postez reteta noua.
Da, nu mă descurc. Stai puţin, lasă papucul jos la locul lui şi aşteaptă să-ţi spun cam cum este cu chestiunea în cauză. M-am exprimat incomplet în comentariul anterior, referitor la secţiunea „comentarii”, în sensul că pot să intru şi să citesc comentariile altora, dar în subsolul postării tale nu există decât „Îmi place” şi „Distribuie”, fără secţiunea „Comentarii” unde să pot da click şi să postez comentariul meu ca la postările altor persoane pe Facebook.
Da, asa vezi pe pagina personala, aia Gina Bradea si atat. Mergi pe pagina pe care ti-am dat-o in celalalt comentariu, apasa scrisul cu albastru. Acolo o sa poti comenta.
Aşa am făcut şi iată ce-mi apare când accesez adresa web pe care mi-ai dat-o : „Conţínutul nu este disponibil momentan. De obicei, explicaţia este că proprietarul a distribuit conţinutul pentru un grup restrâns de persoane, a modificat vizibilitatea acestuia sau a fost şters”.
Oricum, închei această discuţie, mulţumesc pentru conversaţie.
Foarte ciudat! Pe pagina asta: https://www.facebook.com/poftabunacom ?
Isi face Fb de cap, pur si simplu.
Super,n-aSuperm facut niciodata din ficat de pui, dar mi-a lasat gura apa uitandu(ma la reteta.Super,am s-o fac cu siguranta.Multumesc pentru reteta.Pupici!
Abia astept sa-mi spuneti cum a iesit. Pupici 🙂
[…] incerca si reteta de drob de pui cu ficatei si piept, un alt deliciu pe care il puteti […]
Eeeeeiii, măi doamna Gina!
Cât am vizionat filmulețul cu drobul, mi a lăsat gura apă! Abia aștept să fac și eu!
Menționez că am făcut o grămadă de mâncăruri după rețetele dv!
Ați adus fericirea în familia noastră!
Vă iubesc și vă respect!
Multumesc tare mult, va imbratisez.
Doamna Gina va urmăresc și pun în practică rețetele d-voastră.Sunt minunate !🤗😘